de Preot Sorin Croitoru
Mă gândesc în miez de noapte
La parcursul vieții mele
Și îmi șiroiesc pe față
Lacrimi mari, fierbinți și grele..
Multe lucruri văd greșite,
Obiceiuri și păcate,
Multe-au fost mărturisite
Și pe urmă repetate..
Unde-aș fi putut ajunge
Dacă nu zăceam în tină,
Dacă toată tinerețea
Mi-ar fi fost numai lumină?..
Din cădere în cădere
Am umblat pe drumul vieții,
Iar acum îmi port povara
Nebuniei tinereții.
De trăiam cum cere Domnul,
De luam pe umeri jugul,
Astăzi aș fi fost ca sfinții,
Arzător în duh ca rugul,
Dar nu sunt decât cenușă,
Biată spuză fumegândă,
Nici fierbinte și nici rece
În credința mea plăpândă.
De-aș fi iar la începuturi,
Dar cu mintea de acum,
În lumină și-n dreptate
Aș păși pe-al vieții drum,
Bucuros aș duce jugul
Bunului Mântuitor
Și aș crește în virtute
Ca măslinul roditor..
Mă-îndulcesc cu gândul ăsta
Că aș face și aș drege,
Că virtutea-ar fi virtute
Și că legea mi-ar fi lege,
Dar eu știu de fapt că timpul
Nu se-ntoarce niciodată,
Iar pentru schimbarea vieții
Pocăința ne-a fost dată.
Te implor în miez de noapte:
Doamne, înmulțește-mi Harul,
Să apuc apusul vieții
În căință, ca tâlharul,
Pocăindu-mă cu lacrimi
De păcat și de cădere,
Pregătindu-mă în taină
De obșteasca Înviere..
