de Eliana Popa
Curge viața ca o apă-nvolburată de păcate,
Azi mai mulți ca niciodată se îndreaptă către moarte.
Merg conduși de-amare patimi ce îi mână înainte
Și nu știu că veacu-acesta drept robi iadului îi vinde.
Calea se deschide largă, trece gloată după gloată
Și-n veșminte fastuoase urâciunea e-mbracată
Așezat la loc de cinste, rege-al veacului e banul
Tot bogatul i se-nchină și-l dorește tot sărmanul.
Desfrânarea-i o virtute, au eradicat păcatul,
Nu mai știm care-i femeia, nu mai știm care-i bărbatul!
Tot ce până-n veacu-acesta era firesc și moral,
În trufașa lor gândire i se zice anormal.
Merg grăbiți pe-a morții cale, timpul nu le mai ajunge,
Nu se mai opresc să vadă, drumu-acesta unde duce?
Nu mai pot să se oprească, mai au multe de făcut,
Căci din spate îi împinge câte-un fiu de Belzebut.
Cocoțați pe munți de aur, cupa amăgirii sorb
Și pe drumul plin de patimi se conduce orb pe orb.
Sufletele-s adormite în a vieții opulență,
Viciul stăpânește trupul, totu-i vis și decadență.
Iar stăpân pe-ntinsa cale nu-i vreun fiu de pământean,
Cei ce mână toată turmă sunt ostașii lui satan.
Și puțini din cei ce calcă drumul veacului apus,
Se opresc să ia aminte la chemarea lui Iisus.
Îi așteaptă Domnul milei și le iese înainte
Dar în fiecare gloată e un Iuda care-L vinde,
E un bici care-L lovește, e o gură care-L scuipă
E un Ana și-un Caiafa, ce pe cruce iar Îl urcă.
Îl mai răstignesc odată fariseii cei moderni,
Sângele Lui curge-ntruna ca să spele aste vremi!
Rar din gloată se desprinde, la piciorul Crucii pică,
Câte-o sfântă Magdalena, câte-o blândă Veronică.
Câte-un Simon, câte-un Pavel, câte-un fiu al lui Alfeu
Mai întorc din astă goană, câte-un om spre Dumnezeu
Și-L așteaptă-n a lor casă, câte-o Marta și-o Marie,
Ca din moartea necredinței, câte-un Lazăr să învie!
,,Nu te teme,turmă mică! se aude glas de Sus,
Crucea să vă fie armă și scut numele Iisus,
De Mă veți urma pe Mine, părăsind pierduta haită,
Pentru tine, turmă mica, Mă mai răstignesc odată!''
