(fragment din Epistola catre Diognet)
Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin pamantul pe care traiesc, nici prin limba, nici prin imbracaminte. Nu locuiesc in orase ale lor, nici nu se folosesc de o limba deosebita, nici nu duc o viata straina. Invatatura lor nu-i descoperita de gandirea si cugetarea unor oameni, care cerceteaza cu nesocotinta; nici nu o arata, ca unii, ca pe o invatatura omeneasca. Locuiesc in orase grecesti si barbare, cum le-a venit soarta fiecaruia; urmeaza obiceiurile bastinasilor si in imbracaminte si in hrana si in celalalt fel de viata, dar arata o vietuire minunata si recunoscuta de toti ca nemaivazuta. Locuiesc in tarile in care s-au nascut, dar ca strainii; iau parte la toate ca cetatenii, dar toate le rabda ca straini; orice tara straina le e patrie, si orice patrie le e tara straina. Se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti. Intind masa comuna, dar nu si patul. Sunt in trup, dar nu traiesc dupa trup. Locuiesc pe pamant, dar sunt cetateni ai cerului. Se supun legilor randuite de stat, dar, prin felul lor de viata, biruiesc legile. Iubesc pe toti, dar de toti sunt prigoniti. Nu-i cunoaste nimeni, dar sunt osanditi; sunt omorati dar dobandesc viata. Sunt saraci, dar imbogatesc pe multi sunt lipsiti de toate, dar in toate au de prisos. Sunt injositi, dar sunt slaviti cu aceste injosiri; sunt huliti, dar sunt indreptatiti. Sunt ocarati, dar binecuvanteaza; sunt insultati, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt pedepsiti ca rai; sunt pedepsiti, dar se bucura, ca si cum li s-ar da viata. Evreii le poarta razboi ca unor de alt neam, elenii ii prigonesc; dar cei care-i urasc nu pot spune pricina dusmaniei lor.
Ca sa spun pe scurt, ce este sufletul in trup, aceea sunt crestinii in lume. Sufletul este raspandit in toate madularele trupului, iar crestinii in toate orasele lumii. Sufletul locuieste in trup, dar nu este din trup; crestinii locuiesc in lume, dar nu sunt din lume. Sufletul nevazut e inchis in trupul vazut; si crestinii sunt vazuti, pentru ca sunt in lume dar credinta lor in Dumnezeu ramane nevazuta. Trupul uraste sufletul si-i poarta razboi, fara sa-i fi facut vreun rau, pentru ca-l impiedica sa se dedea placerilor; si lumea uraste pe crestini, fara sa-i fi facut vreun rau, pentru ca se impotrivesc placerilor ei.
Sufletul iubeste trupul, desi trupul uraste sufletul; sufletul iubeste si madularele; si crestinii iubesc pe dusmanii lor. Sufletul este inchis in trup, dar el tine trupul; si crestinii sunt inchisi in lune, ca intr-o inchisoare dar ei tin lumea. Sufletul nemuritor locuieste in cort muritor; si crestinii locuiesc vremelnic in cele stricacioase, dar asteapta in ceruri nestricaciunea. Sufletul chinuit cu putina mancare si bautura se face mai bun; si crestinii pedepsiti in fiecare zi, se inmultesc mai mult. Intr-o atat de mare ceata i-a randuit Dumnezeu, ca nu le este ingaduit s-o paraseasca.
Epistola catre Diognet, reprezinta una din apologiile timpuri ale crestinismului, fiind datata spre sfarsitul secolului II, autorul este necunoscut, desi a fost atribuita sfantului Iustin Martirul, destinatarul desi poarta numele de Diognet, nu a putut fi identificat.)
Extras din Epistola către Diognet, vol. Scrierile Părinţilor Apostolici, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, p. 339 – 341.
