de Preot Sorin Croitoru
Cei ce propria credință nu doresc a și-o cunoaște,
Ca de-o haină ponosită lepădându-se de ea,
Râd de sfinții cei din ceruri și de Sfintele lor Moaște,
Ocărând creștinii care să se-nchine lor ar vrea..
Cu o mândră îndrăzneală mirosind a nesimțire,
"Niște pupători de oase" în batjocură-i numesc,
Iar cuvintele acestea nu le-or fi spre mântuire
Când s-o pune pe balanță tot ce oamenii vorbesc..
Ce-a ajuns această țară, unde-și înălțau odată
Spadele necruțătoare credincioșii voievozi?..
Plângeți, plaiuri de legendă, fiindcă sfinții voștri, iată,
Sunt pe buzele murdare ale unor bieți nerozi!..
"Oase" să numim noi, oare, cuvioși și cuvioase
Scoși prin pronia divină din adâncuri de pământ?..
Mucenici și mucenice, să-i jignim, numindu-i "oase",
Chiar de izvorăsc din trupuri miruri pline de Duh Sfânt?..
Unde-au mai văzut, deștepții, "oase" răspândind mireasmă,
Morți cu pielea stafidită, unii dintre ei zâmbind,
Când un mort de patru zile umple lumea de miasmă,
Începând să putrezească și cadavru devenind?..
Știu că-n mințile obtuze hulitorilor de "oase"
Fără multă amânare le va încolți un gând:
Moaștele de noi "pupate" se mențin nestricăcioase..
Cine știe ce soluții înăuntrul lor având!..
Dar le pun o întrebare: oarecând viețuitorii,
Care sihăstreau adesea în pustiu arid și gol,
Din acelea care astăzi de le vezi, te trec fiorii,
Își țineau la îndemână și butoiul cu formol?..
Lume rea, ce nu pricepe că acel ce Îi devine
Printr-o viață de credință templu Duhului Cel Sfânt
Este preaslăvit de Tatăl, ca să vadă orișicine
Câtă slavă ne așteaptă și în cer și pe pământ..
De aceea vin creștinii din întreaga Românie
Să sărute Sfinte Moaște, așteptând cuminți la rând;
Când ajung să se închine, strălucesc de bucurie,
Promițând întotdeauna să se-ntoarcă în curând!
Eu te rog, Stăpâne Doamne, unora mai dă-le minte
Ca să nu se-ncumeteze să vorbească în zadar,
Iar românilor de treabă, cinstitori de Moaște Sfinte,
Dă-le binecuvântare și-i păzește cu-al Tău Har!
amin
