Ea trebuie să fie făcută cu multă smerită cugetare, cu smerenie, cu multă durere. Și atunci Mântuitorul preia încercările care vin asupra noastră și le biruiește.
Dar, mai întâi, trebuie să vrem noi, să ne împotrivim noi. Și după aceea să apelăm la ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune. Toată viața noastră este rugăciunea. Că noi acolo, în temniță, nu aveam această posibilitate de a vedea față de om.
Aveai patru pereți și erai chinuit prin foamete, prin teroare și nu te lăsa în pace diavolul, te chinuia în toate felurile. Păi, noi dacă nu am fi avut această legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, era imposibil să reziști.
Cum ne adunăm în rugăciune
Nu este un lucru ușor să te aduni, pentru că este o obișnuință să te împrăștii și diavolul lucrează în felul acesta ca să ne despartă de Dumnezeu la rugăciune. Și în toate lucrurile astea în amănunt luate, vedem deficiențele noastre. Și nu noi suntem cei care până la urmă biruim.
Dar dacă Dumnezeu vede că te străduiești să-ți aduci mintea permanent la rugăciune, El te ajută. Să-şi menţină omul prezenţa lui Dumnezeu în el, asta-i rugăciunea!
Rugăciunea este un dar de la Dumnezeu. Nu e meritul meu. Datoria mea este să mă rog, că dacă Dumnezeu îmi va trimite darul de a vedea înainte, darul ca rugăciunea să se spună singură și neîncetat, astea sunt daruri de la Dumnezeu. Iluminarea și desăvârșirea, tot daruri de la Dumnezeu sunt, ca și lupta asta.
Aici este lupta noastră! Să biruim tot ceea ce ne desparte: ură, clevetire, minciună! Să ne sfințim sufletele și inimile noastre prin curăție și prin fapte bune și să nu clevetim, să nu vorbim de rău!."
Marin Răducă
(Text consemnat și publicat în Revista Atitudini, nr. 72, pe baza mărturiilor sale despre rugăciunea inimii și experiența din închisorile comuniste.)
.jpg)
