1. Cuvântul parastas în limba greacă înseamnă înfățișare, acțiune (a sta alături) și chiar mijlocire. Cu alte cuvinte, parastasele sunt rugăciunile de mijlocire ale credincioșilor/Bisericii însoțite de fapte ale iubirii milostive pentru cei care au plecat la Domnul.
2. Pomana și ceea ce se împarte pentru cel adormit (cei adormiți) nu este o chestiune peiorativă (miloagă), pentru că pomana înseamnă, în primul rând, ceea ce oferim celor săraci și nevoiași (nu milogilor) spre pomenirea celor adormiți.
3. În Evanghelia după Luca (14:12-15) Mântuitorul Iisus Hristos oferă următoarea învățătură: „...când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!”. Această credință o avem și noi, că ceea ce oferim spre pomenirea celor adormiți este spre a le aduce mângâiere înaintea lui Dumnezeu. În același timp este și o învățătură pentru noi toți, și anume CINE sunt cei cărora le împărțim cele pe care vrem să le oferim ca pomană/spre pomenire: cei săraci și care nu ne pot întoarce darul pe care îl oferim. Din păcate, de multe ori pomenile se transformă în mese ale familiei, prietenilor și apropiaților (foarte bune în esență și acestea) fără să se țină cont de faptul că, pomana este de fapt pentru cei săraci și care cu adevărat au nevoie de ajutorul nostru.
4. În ceea ce privește ceea ce se împarte pentru cei adormiți, nu există nicio regulă în legătură cu produsele, alimentele sau cantitatea celor oferite. Principiul este cel al dragostei, al posibilității materiale și al dorinței. Sfântul Apostol Pavel ne învață aici: „fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună” (II Corinteni 9:7). De asemenea, nu există o regulă a vreunui număr anume de pachete sau de daruri care se împart (așa cum auzim de multe ori 7, ori 10, 12, 20, 24 etc.).
5. Importantă este calitatea celor care se împart nu cantitatea. Cu alte cuvinte, împărțiți lucruri bune pe care dumneavoastră înșivă le-ați consuma. Decât napolitane, biscuiți și ciocolată turcești și dubioase în conținut, mai bine câteva produse calitative și de care cu adevărat să se bucure cei care le vor mânca. Reiau, împărțite, evident celor săraci, nu celor care oricum nu au nevoie.
6. Nu cei adormiți au parte de cele pe care le oferim ca pomană. Nu cel adormit mănâncă, bea sau se îmbracă cu cele împărțite. Pe toate le facem cu credința și dragostea că Dumnezeu va primi „faptele iubirii noastre milostive” (a se vedea, Matei 25:31-46, Evanghelia care se citește în Duminica a treia a Triodului) în numele, amintirea și pomenirea celor adormiți. Sau, așa cum scria autorul Tâlcuirii la cartea Iov (PG 17, atribuită lui Origene), „noi îi poftim pe săraci şi nevoiaşi la ospăţ, pentru ca astfel serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine plăcută lui Dumnezeu”.
7. Soroacele sau timpul de pomenire a celor adormiți au un simbolism deosebit:
3 zile – în cinstea Învierii Domnului
9 zile – pentru ca Dumnezeu să îl primească pe cel adormit într-una dintre cele 9 cete ale sfinților (așa cum sunt pomeniți la Sfânta Liturghie, la Proscomidie)
40 zile – în amintirea înălțării Domnului la cer
3, 6, 9 luni – fiecare în slava Sfintei Treimi (3, 3x2, 3x3)
În fiecare an - în amintirea faptului că, în Creștinism, ziua adormirii este mai importantă decât ziua nașterii (Eclessiast 7:1) . De aceea și sărbătorim in majoritate covârșitoare zilele de trecere la Domnul a sfinților pomeniți în calendar.
9 zile – pentru ca Dumnezeu să îl primească pe cel adormit într-una dintre cele 9 cete ale sfinților (așa cum sunt pomeniți la Sfânta Liturghie, la Proscomidie)
40 zile – în amintirea înălțării Domnului la cer
3, 6, 9 luni – fiecare în slava Sfintei Treimi (3, 3x2, 3x3)
În fiecare an - în amintirea faptului că, în Creștinism, ziua adormirii este mai importantă decât ziua nașterii (Eclessiast 7:1) . De aceea și sărbătorim in majoritate covârșitoare zilele de trecere la Domnul a sfinților pomeniți în calendar.
8. Există o serie de credințe populare în legătură cu pomenirea morților unele, susținute și de anumiți oameni ai bisericii, însă insuficient argumentate teologic. „Credința” în vămile văzduhului, „credința” că sufletul se înalță la cer a treia zi, „credința” că sufletul în a 9 zi se închină lui Dumnezeu după ce a văzut Raiul, „credința” că la 40 de zile va avea loc judecata particulară, după peregrinarea timp de 40 de zile prin vămile văzduhului, rai și iad. Trebuie tratate cu atenție și pe cât posibil eliberate de pseudo-misticism și de pietate, exagerate de necunoașterea autentică a sensului și scopului actelor filantropice în legătură cu pomenirea celor adormiți.
9. Importanța pomenirii celor adormiți are legătură în mod esențial cu neuitarea lor prin rugăciunea înălțată în cadrul Sfintei Liturghii. Faptul că fiecare este pomenit prin miridă (firimitura de pâine care va fi sfințită alături de Trupul Domnului în Liturghie) și apoi în slujba specială de parastas se bazează pe credința în întâlnirea noastră cu cei adormiți după trecerea noastră din această lume. Pe lângă pomenirile individuale mai există și alte soroace de pomenire generală a celor adormiți:
- Moșii de iarnă (Sâmbăta lăsatului sec de carne). Duminica imediat următoare este numită și a Înfricoșătoarei Judecăți. Biserica face pomenirea celor adormiți pentru ca aceștia să aibă parte de mila lui Dumnezeu la Parusie.
- Moșii de vară (Sâmbăta Rusaliilor).
- Sâmbăta lui Lazăr.
Din cele 7 sâmbete ale Postului cel Mare, sâmbetele 2, 3, 4 sunt sâmbete de pomenire a celor adormiți. Sâmbăta lui Lazăr este ultima sâmbătă în care se mai poate face pomenirea morților până la Duminica Tomii. De aceea, există obiceiul ca în această sâmbătă să se facă ultima pomenire a celor adormiți (așa-numita „dezlegare a sărindarului”, grâul care este adus la Biserică la începutul Postului este luat pentru a se face colivă și pomenirea celor adormiți în această sâmbătă). Aceasta este ultima zi de pomenire a celor adormiți până în sărbătoarea Învierii Domnului. Joia Mare ar trebui să rămână o zi de „prăznuire” a Sfintei Liturghii fără să se mai facă pomenirea celor adormiți (ziua în care Mântuitorul Iisus a săvârșit Frângerea Pâinii cu ucenicii Săi înainte de Pătimirea Sa).
10. Moartea pentru fiecare dintre creștini și nu numai, nu este altceva decât trecerea către o altă dimensiune a vieții și anume participarea fiecăruia la viața lui Dumnezeu în Împărăția Sa potrivit stării, responsabilității și faptelor fiecăruia. Nimeni nu moare, ci trece din „moarte la viață”, adică de la viață la înviere. Acesta este adevăratul sens al vieții, de a trăi încă din această viață în Împărăția lui Dumnezeu care este „pace, bucurie și dreptate în Duhul Sfânt” (Romani 14:17).
A nu-i uita pe cei adormiți, înseamnă a-i ține vii în mintea, conștiința și inima noastră. Veșnică să le fie pomenirea!
P.S. Preferabil pentru creștini este să nu își aducă aminte de cei care au adormit prin stări și mesaje ca „regrete eterne” care de nenumărate ori pot fi observate pe coroanele de flori care se aduc la înmormântare. Regretele eterne nu sunt altceva decât imaginea iadului, care de multe ori este văzut în spiritualitatea creștină ca locul regretelor eterne pentru binele potențial pe care nu l-am făcut. Preferabil este creștinescul „Veșnică pomenire!” pentru că aceasta ar trebui să fie dorința fiecăruia dintre noi: să ajungem să trăim adevărata viață veșnică.
"Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te recunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17:3).
10. Moartea pentru fiecare dintre creștini și nu numai, nu este altceva decât trecerea către o altă dimensiune a vieții și anume participarea fiecăruia la viața lui Dumnezeu în Împărăția Sa potrivit stării, responsabilității și faptelor fiecăruia. Nimeni nu moare, ci trece din „moarte la viață”, adică de la viață la înviere. Acesta este adevăratul sens al vieții, de a trăi încă din această viață în Împărăția lui Dumnezeu care este „pace, bucurie și dreptate în Duhul Sfânt” (Romani 14:17).
A nu-i uita pe cei adormiți, înseamnă a-i ține vii în mintea, conștiința și inima noastră. Veșnică să le fie pomenirea!
P.S. Preferabil pentru creștini este să nu își aducă aminte de cei care au adormit prin stări și mesaje ca „regrete eterne” care de nenumărate ori pot fi observate pe coroanele de flori care se aduc la înmormântare. Regretele eterne nu sunt altceva decât imaginea iadului, care de multe ori este văzut în spiritualitatea creștină ca locul regretelor eterne pentru binele potențial pe care nu l-am făcut. Preferabil este creștinescul „Veșnică pomenire!” pentru că aceasta ar trebui să fie dorința fiecăruia dintre noi: să ajungem să trăim adevărata viață veșnică.
"Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te recunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17:3).
