marți, 30 martie 2021

ÎMI CER IERTARE LUI HRISTOS

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Sunt ca smochinul fără rod,
Lipsit mereu de fapte bune,
Căci tot promit, dar nu le fac,
Și iată, viața-ncet apune.
Mă voi trezi că sunt bătrân,
Privindu-mă într-o oglindă,
Și cine știe ce tristeți
În suflet or să mă cuprindă.
Puțină vreme mi-a rămas
Ca să îmi cumpăr untdelemnul
Și încă trag de timp și-amân,
Deși aud mereu îndemnul
De a-l agonisi, lucrând
Cu hărnicie fapte bune,
Ca nu cumva să plâng și eu
Precum fecioarele nebune.
O, suflet leneș și-mpietrit,
Nu vezi cât de aproape-i moartea?
De ce nu vrei să faci nimic
Din cele ce te-nvață Cartea?
Nici rugăciuni, nici plâns, nici post,
Tu nici nu știi ce-i pocăința.
Nici milostenie nu faci,
Nici nu îți înmulțești credința.
Vai ție, suflet adormit,
Că zboară timpul vieții tale,
Măcar în post să te trezești,
Să plângi cu-amar, cuprins de jale.
Să-I ceri iertare lui Hristos
De clipele-n zadar trecute,
În care-atâtea se puteau
Și totuși nu au fost făcute.
Să-I ceri iertare lui Hristos
Că vremea dată pentru ele,
În loc să o petreci lucrând,
Ți-ai cheltuit-o doar în rele!
Să-I ceri iertare lui Hristos
De-atâta har primit degeaba,
Rămas în suflet fără rod,
Căci te-ai luat mereu cu treaba.
Să-I ceri iertare lui Hristos
Că ai trăit în nepăsare
Și-n loc să te aprinzi de dor,
Te-ai stins în lene și-n uitare.
Acum e vreme de canon,
Când inima de plâns se frânge,
Acum e vremea pentru plâns,
Te roagă, suflete, și plânge!
Și poate Bunul Dumnezeu,
Văzându-ți inima umilă,
Ți-L va trimite iar din cer
Pe Duhul Său Cel Sfânt din milă
Și poate-atunci vei învia
Ca Lazăr, mort de patru zile,
Și-n viața ce ți-a mai rămas
Îl vei slăvi și tu, copile..

luni, 29 martie 2021

Cine a venit la Biserică și s-a vătămat cu ceva vreodată?!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Și vai şi mai vai de aceia care se ating de Biserica lui Hristos, care este casa lui Dumnezeu, casă de rugăciune, loc sfinţit, sacru, locul unde Dumnezeu Se dă mâncare credincioşilor ca să aibă viaţă veşnică. (…) Și repet: vai de cei care se ating de casa lui Dumnezeu! Iată ce zice Sfântul acela, un Părinte al Bisericii, când tiranul vrea să-i taie capul, zice: Uită-te bine la mine! Că ne vom vedea dincolo. Unde ai să-ți ascunzi tu ochii atuncea? Ce rău ți-am făcut, omule? Ce rău a făcut Biserica vreodată?! Pe cine a vătămat Biserica?! 

Cine a venit la Biserică și s-a vătămat cu ceva vreodată?! 

Când au venit bolnavi și au plecat sănătoși? (…) Biserica este înțelegătoare! Biserica înțelege toate acestea! Dar și Biserica trebuie crezută, că ea nu trebuia să fie închisă. Precum nu închizi un spital fiindcă oamenii au nevoie de sănătate sufletească și trupească, nici Biserica nu trebuie închisă, pentru că este viața și a sufletului și a trupului!“ (PARINTELE IRINEU DE LA PONOR)

Cu mintea mea Preasfântă Maică

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Şi conştiinţa mea săracă
Mă mustră ca şi pe tâlhar!

Ţi-aud cu jale tânguirea
Şi sînt mustrat acum mai rău,
Ştiind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!

Privindu-L înălţat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!

De nu vedea mai înainte
Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Şi nu mai înseta aşa.

Şi poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimeşte
Şi pentru mine Domnul munci!

Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas aşa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Şi eu acuma nu-L ascult!

Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns aşa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!

- Sfantul Ioan Iacob

SA-TI IUBESTI APROAPELE!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Bucuria mea, Sfantul Ioan Gura de Aur are o invatatura minunata despre mantuire: "Cum vom putea fi atat de lasi incat sa ne multumim cu mantuirea noastra, fiindca, ne primejduim propria noastra mantuire, daca nu ne ingrijim de cea a celorlalti? Astfel, intr-o lupta, cine nu se gandeste decat sa scape fugind se pierde pe el insusi, inainte de a-i pierde pe ai sai. Dar, cine lupta cu vitejie pentru a-si scoate tovarasii din primejdie, se salveaza pe sine insusi, scapandu-i pe altii. Viata aceasta este un razboi necontenit si suntem mereu in prezenta dusmanilor, si de aceea, trebuie sa luptam asa cum ne porunceste imparatul si capetenia noastra. Sa ne intelegem toti, ca sa ne aparam si ne mantuim toti impreuna”. 

Sfantul Paisie Aghioritul ne indeamna asa: „Viata aceasta nu este locul nostru de salasluire. Are bucurii, are si tristeti. Loviturile incercarilor si ale stramtorarilor sunt indispensabile pentru curatia sufletului nostru. Orice incercare si mahnire s-o rabdati cu bucurie! Invierea este precedata de rastignire”. Asadar, sa-ti iubesti pe aproapele tau si neaparat si pe vrajmasii tai, fiindca, dupa cuvantul Sfantului Parinte Iustin Parvu: "Iubirea aproapelui este o lectie de iubire fata de Dumnezeu. Daca nu-l iubesti pe cel de alaturi, daca nu-l ajuti, nu esti capabil nici sa-L iubesti pe Dumnezeu”.

                                                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan .

duminică, 28 martie 2021

CÂND DOMNUL HOTĂRĂȘTE..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru
 
Când Domnul hotărăște la ceruri să te cheme
De ce începi, creștine, deodată a te teme?..
Au nu știai tu, oare, că va urma chemarea,
De ce în viața asta ales-ai nepăsarea?..

Auzi că vine-o boală ce viața o scurtează
Și parcă dintr-o dată cămașa se strâmtează?..
Auzi că pe alocuri e lume care moare
Și îți apar pe frunte broboane de sudoare?..

Te-ntreb acum pe tine, de ce atâta frică?..
Doar moartea nu înseamnă "sfârșit", la o adică..
De-ar fi să se termine un mod al viețuirii,
Prin moarte se pătrunde în sfera nemuririi!

Și-atunci, ia spune-mi mie, își are frica rostul?..
Tu lasă grija morții și îți trăiește Postul,
Căci moartea va ajunge doar unde e trimisă,
De la Stăpânul nostru primind poruncă scrisă!

De-ai fost ales de Domnul să cazi sub coasa morții,
Degeaba-ncerci tu, frate, să îți modifici sorții,
Căci vei scăpa de virus, dar vei muri-n mașină..
Cu siguranță moartea la tine o să vină!

Dar dacă Domnul nostru consideră că-i bine
Ca pe pământul ăsta să mai trăiești, CREȘTINE,
Nici virușii cu coarne, nici boli molipsitoare,
Nici icter, nici comoții nu or să te doboare!

Credința-n viața asta nu-i "multă" sau "puțină";
Ea este, cum se știe, a Duhului lumină.
De ai primit-o-n suflet, o ușă ți-e deschisă
Spre ceruri și spre viața cea veșnică promisă..

miercuri, 24 martie 2021

Acatistul Bunei Vestiri - cu Preot Ioan

duminică, 21 martie 2021

Sfanta Evanghelie la Duminica Ortodoxiei

TOTUL DESPRE ICOANE: DE CE PUNEM ICOANA IN CASA

Icoana nu poate lipsi din casa crestinului. Prezenta icoanei arata ca acea casa este increstinata, ca familia care locuieste acolo este crestina. Icoana din casa este o marturisire a credintei in Dumnezeu.

Icoana, prezenta a celui infatisat in ea

Asa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc in fata persoana draga pe care o reprezinta, tot asa si icoana ne poarta cu gandul la cel infatisat in ea. Icoana este o prezenta a celui infatisat in ea: a Mantuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfintilor. Prezenta chipului unei persoane este intr-o masura prezenta respectivei persoane. Chipul ne pune in legatura cu persoana pe care o reprezinta, ne ajuta sa ne ducem cu gandul la ea sau mai curand, aduce persoana respectiva in fata noastra, langa noi, ne inlesneste o intalnire cu ea. Icoana ne ajuta sa ne rugam mai bine, pentru ca ne ajuta sa intram mai usor in legatura cu Dumnezeu, sa-L vedem in persoana Mantuitorului Hristos, sa simtim prezenta Maicii Domnului si a sfintilor pe care ii dorim impreuna rugatori cu noi si pentru noi.

Icoana, fereastra spre adevaratul Dumnezeu

Icoana este mai mult decat o fotografie. Mai intai, pentru ca ea ne infatiseaza chipul lui Dumnezeu Insusi, chipul Fiului lui Dumnezeu intrupat. Ea este o fereastra spre lumea lui Dumnezeu, spre Imparatia Cerurilor. Chipul Maicii Domnului si cel al sfintilor din icoane este chipul omenesc indumnezeit, coplesit de lumina dumnezeiasca a Imparatiei lui Dumnezeu. Icoana este sfintita prin chipul pe care il reprezinta. Fara icoana ne putem rataci de la adevaratul Dumnezeu, inchipuindu-ne fiecare, dupa mintea, priceperea si credinta sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plasmuit de imaginatia noastra. Asa incat riscul idolatriei este mult mai mare fara icoana, omul fiind tentat sa-si ”inchipuie” un Dumnezeu “convenabil”, dupa propriile dorinte si nevoi.

Sfintirea icoanei

Inainte de a fi asezata in casa, icoana noua se aduce la biserica pentru a fi sfintita. Ea se lasa la biserica, de obicei patruzeci de zile, timp in care este tinuta in Sfantul Altar. Intre timp, sau la sfarsitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinteste, stropind-o cu apa sfintita si rostind rugaciunile randuite de Biserica.

Locul icoanei in casa

Este bine sa avem in fiecare camera cate o icoana. Locul icoanei in casa este pe peretele de rasarit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atentia noastra sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cand ne rugam in fata icoanei si pentru ca nu este bine sa punem alaturi de icoana lucruri care nu au legatura cu aceasta. Punem icoana la rasarit pentru ca ne rugam intotdeauna cu fata la rasarit, si la biserica si acasa. Rasaritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mantuitorului Hristos, numit in rugaciunile Bisericii “Rasaritul cel de sus”, ”Soarele Dreptatii”, etc. Apoi lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui si al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, in timp ce apusul, intunericul este semnul raului si al lucrurilor ce se fac la intuneric. Deci, trebuie sa avem grija sa asezam icoana la rasarit.

Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane

In ratacirea lor, unii spun ca nu e bine sa cinstim si sa ne inchinam la icoane pentru ca sunt idoli, ca nu e bine sa te inchini la o bucata de lemn sau hartie. Dar cestinii nu se inchina la lemn sau hartie. Cine-si poate inchipui ca mamele si bunicile noastre ingenuncheaza, se roaga si plang in fata unor bucati de lemn, aceia se inseala amarnic si isi dau in felul acesta masura intunecimii mintii lor. Cel mai simplu exemplu care este la indemana tuturor ne poate lamuri asupra acestui lucru: in fata fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucura si ne emotioneaza nu este bucata de hartie oricat de frumoasa ar fi acesta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sarutam fotografia persoanei indragite. Aceasta nu inseamna ca sarutam hartia, ci chipul celui drag. Fotografia ne este draga si o pastram cu sfintenie mai ales cand cel din fotografie este departe de noi. Daca am pierde fotgrafia respectiva sau daca cineva ne-ar rupeo, de exemplu, ne-am supara foarte tare su ne-ar parea rau. Nu prentru ca am pierdut o bucatica de hartie, ci pentru ca am pierdut un semn, o prezenta a celui drag. Cu cat ne este mai draga persoana respectiva cu atat pretuim mai mult si fotografia si o tinem la loc de cinste. Tot asa si cu icoanele. Cu cat ne sunt mai dragi Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii, cu atat iubim si cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!

TOTUL DESPRE ICOANE: DE CE PUNEM ICOANA IN CASA: BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...                                      ...

sâmbătă, 20 martie 2021

Sâmbâta lui Teodor Tiron

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

DIAMANTUL DE MARE PRET SI CELE 100 DE INIMI

Se zice că un împărat avea odată un diamant de mare preţ. Din admiraţie pentru acea rară bijuterie, el a poruncit să se sape pe diamant următoarele cuvinte: „Cine mă are pe mine, nu va fi sărac niciodată“. Cu mai multă dreptate putem zice noi despre Sfânta Liturghie: „Cine o are şi se împărtăşeste din harurile ei, nu va fi sărac niciodată“. Prin jertfa Sfintei Liturghii, creştinul îşi poate satisface toate năzuinţele sale, toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti, îşi poate împlini desăvârşit o sfântă datorie faţă de Dumnezeu. 

A-L adora pe Făcătorul cerului şi al pământului, a-L lăuda şi a-L recunoaşte ca Stăpân şi Binefăcător al tău, a-I mulţumi pentru toate binefacerile primite, iată, rostul nostru pe pământ.

            Un suflet evlavios regretă odată că n-are 1000 de inimi să le închine ca prinos de dragoste lui Dumnezeu. „Ia parte la Sfânta Liturghie!“, i-a zis un tainic glas. „Ia parte la Sfânta Liturghie şi astfel îl vei preamări pe Dumnezeu mai bine decât dacă i-ai jertfi 1000 de inimi“. Într-adevăr, toate laudele ce le poate aduce omul Creatorului, toate faptele bune la un loc, nu valorează cât o Sfântă Liturghie. Căci acelea sunt lucruri omeneşti, aceasta este o lucrare dumnezeiască.

De azi Postul Mare a inceput!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Si noi sa avem un inceput!
Pentru trup si suflet este curatare,
Postul este binecuvantare.
Primul post ce-a aparut,

A fost dupa ce Adam si Eva s-au nascut;
Dumnezeu i-a chemat,
Si asa le-a explicat
"Aveti voie sa mancati din orice pom doriti;

Dar din pomul < Cunoasterii binelui si raului> sa nu voiti";
Deci Postul este infranare,
Dar tot el este si ascultare.
Apoi postul a fost desavarsit,

Cand Domnul Iisus Hristos a postit,
A postit 40 de zile si 40 de nopti,
Ca sa ne invete cum sa postim pe toti;
Domnul Iisus Hristos nu ne-a invatat numai postirea,

Ne-a aratat daruirea si iubirea,
Si prin Rastignirea, Moartea si Invierea 
Sa ne- a adus mantuirea.
De azi suntem in Postul Mare,

Trebuie sa ne infranam de la vin si mancare;
Mancarea cea de la lactate si carne,
Aceasta este pentru trup binecuvantare.
Tot trupul trebuie sa se infraneze de la vointe,

De la patimi si trupesti dorinte,
Dar postul nu este doar trupesc,
El este pentru om si sufletesc,
Trebuie sa ne infranam de la ganduri si dorinte;

Si cu rugaciunea sa impletim aceste neputinte.
De postim atat trupeste cat si sufleteste,
Ne dam seama ca ne trebuieste,
Si chiar pe noi ne intregeste,

Pe aproapele nostru sa-l iubim,
Si cu drag sa-I daruim,
Doar atunci postul este desavarsit,
Cand am reusit si l-am implinit.

Postul trebuie impletit cu rugaciunea;
Cu ierterea, infranarea si milostenia;
In post sa iubim iertarea,
Si sa ne dorim infranarea,

Sa iubim metania si rugaciunea;
Si sa facem milostenie si inchinaciunea.
Postul păzeşte pe prunci,
Face curati pe tineri,

Umple de vrednicie pe bătrâni;
Postul desăvârşeşte pe creştini.
Postul astfel se implineste,
Daca omul la duhovnic se spovedeste,

Si apoi cu Sf. Taine se impartaseste,
Si pe Domnul Dumnezeu il slaveste.
Postul nu este doar infranare,
Ci pentru trup si suflet vindecare.

Ajuta-ne, Doamne sa postim in Postul Mare!
Iti multumim, Doamne pentru aceasta binecuvantare.

de Miron Costel-Liviu

vineri, 19 martie 2021

SFANTA IMPARTASANIE.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
                       
              Bucuria mea, dupa ce te-ai spovedit si ai primit binecuvantarea parintelui tau duhovnic sa te impartasesti, sa te apropii de Sfantul Potir cu capul putin plecat, cu inima infranta si smerita, zicand in gandul tau: Doamne, eu sunt adancul pacatului, nimeni n-a pacatuit mai mult decat mine in lumea aceasta si nu sunt vrednic sa primesc Sfanta Impartasanie, dar totusi o primesc facand ascultare de parintele meu duhovnic, si pentru Mila Ta, Doamne. Si sa nu uiti cuvantul de invatatura al Sfantului Isaac Sirul: “Crestine ortodox, unde-ti sunt lacrimile cand te impartasesti???” 

    Asadar, asa s-ar cuveni si ar trebui, sa avem lacrimi in ochi atunci cand ne impartasim. Apoi, dupa Sfanta Impartasanie poti bea putina Aghiasma Mare si sa iei anafura. Jean-Claude Larchet, ne spune asa: "Daca ne impartasim, nu o facem pentru ca ne consideram vrednici de a-L primi pe Dumnezeu si de a intra in comuniune cu El, ci pentru ca suntem slabi, neputinciosi, raniti, infirmi, bolnavi si pentru ca avem nevoie de prezenta Lui in noi, in modul cel mai launtric, pentru a ne intari, pentru a ne trata ranile, a ne vindeca, pentru a ne mantui”.

Dupa ce ai primit Sfanta Impartasanie, pentru ca Dumnezeu este CU TINE, este LANGA TINE si este IN TINE, ar trebui ca cel putin 3 zile, SA FII SURD (sa nu asculti clevetelile, barfele celor din jurul tau), SA FII MUT (adica, sa nu clevetesti, sa nu judeci pe nimeni si sa nu spui vorbe urate...), SA FII ORB (adica, sa nu vezi greselile, pacatele, partea rea din oameni).

 In Biblie, Evanghelia dupa Ioan, capitolul 6 este euharistic, vorbeste despre Sfanta Impartasanie: “Si le-a zis Iisus: Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevarata mancare si Sangele Meu, adevarata bautura. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el” (Ioan 6:53-59).
                                                                                                                                       Preot Ioan .

luni, 15 martie 2021

POSTUL MARE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru
 
Ce reprezintă Postul Mare?
Un timp în care fiecare
Să-și lase poftele deșarte
Și grijile lumești deoparte

Și, cugetând la veșnicie,
Puțin mai milostiv să fie,
Mai înclinat spre rugăciune,
Cununa faptei celei bune,

Venindu-și în sfârșit în fire
Dintru a minții risipire,
Precum în pilda dinainte
Se-ntoarse fiul la Părinte.

Nu, nu, această perioadă
Nu este nu știu ce corvoadă,
Ci e un timp al împăcării,
Al curățirii și-al iertării,

Când trupul scade, duhul crește
Și tot ce-i sfânt în noi sporește,
Când mintea, devenind ușoară,
Cu mult elan spre ceruri zboară,

Când trupul, devenind subțire,
E numai bun de-Împărtășire,
Când pocăința prinde viață
Și lacrimi calde curg pe față

Dintr-ale inimii izvoare,
Un nou botez la fiecare,
Născut din foc de rugăciune,
Ce spală orice-ntinăciune.

În Postul Mare-i grea pornirea,
Căci greu se domolește firea
Ce-a fost cu cărnuri învățată
Și-n multe feluri alintată.

Deci când va cere: "Dă-mi friptură!"
Să-i dai versete din Scriptură,
Să-i zici că omul nu trăiește
Doar săturându-se trupește,

Ci părții ei superioare
I se cuvine grijă mare,
Dar animalului din tine
Puțin și slab i se cuvine.

Se-ngrașă porcul și curcanul,
Că-i taie omul în tot anul,
Dar calul nu, și nici măgarul:
Ei duc căruța și samarul!

Să nu-i dai trupului cât cere,
Că doar nu-l tai de Înviere;
Să-i dai atât cât să te poarte,
El ți-e magarul pân' la moarte.

Și postul este o dietă
Cu diagnostic și rețetă,
Dar medicul ce ți-l prescrie
Nu-i în spital sau farmacie,

Ci îl găsești adus de spate
De-atâta ascultat păcate
Primind mărturisiri de taină
Înveșmântat în neagra-i haină.

În mână Sfânta Cruce ține
Și scoate diavolii din tine,
Căci terapia potrivită
E dezlegarea lui smerită.

Ce reprezintă Postul Mare?
O vreme pentru vindecare
De patimi și de neputință,
De întărire în credintă

De spor în sfânta rugăciune,
De facere de fapte bune,
De pocăință și durere..
E un urcuș spre Înviere!

duminică, 14 martie 2021

DRAGUL MEU, ACUMA PLÂNGI?..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

de Preot Sorin Croitoru
 
Dragul meu, acuma plângi
După Sfânta Liturghie?..
Ai uitat de câte ori
Îți ziceam, creștine, ție

Ca din moleșeala ta
Să te fi trezit odată,
Fiindcă într-o bună zi
Poate n-o să se mai poată?..
 
Deseori te-am învățat
Că nu-i timp de dat la pește
Chiar atunci când la Altar
Taica preotul slujește,
 
Că-L jignești pe Dumnezeu,
Care vine pentru tine
Și te află dus pe lac,
Pescuind fără rușine..
 
Mi-amintesc și când ți-am zis
Că nu este bine, dragă,
Tu să faci cumpărături
Când Biserica se roagă,
 
Sau să dormi pe perna ta
Când din turle se vestește
Cu un dangăt prelungit
Că-n Altare se slujește..
 
Iar acum, în timp de post,
Parc-ar merge-o Liturghie,
Însă chiar când vrei și tu,
Slujba, uite, n-o să fie,
 
Fiindcă Bunul Dumnezeu
S-a cam supărat pe tine
Și de data asta El
În Altare nu mai vine..

Evanghelia zilei de azi, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (Ev. Matei 6, 14-21).

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

''Zis-a Domnul: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.
Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.''
Evanghelia zilei de azi, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (Ev. Matei 6, 14-21).

vineri, 12 martie 2021

AJUNGE...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

ASA DORIM DE INVIERE ..CA IN ANII TRECUTI , A FOST DE AJUNS , CĂ ANUL TRECUT AM STAT INCHISI IN CASE DE SFANTA INVIERE ...

Ce ne mai așteaptă oare..
Ce vei mai ,,visa.."
Să ne inchizi pe toti in case..
Te intreb ..ce va urma..?

Ne-ai furat de -un an de zile..
Liniștea și sănătatea...
Învierea și Crăciunul..
Mândria și demnitatea.
 
Ne-ai ucis părinți.. bunici..
Școlile au fost închise..
Am rămas fără servici..
Si tu încă mai ai..,,vise"?

Eu...iti spun un singur lucru..
Nici nu te gândi..
Să opresti iar ..Învierea..
Fiindcă bine... nu-ti va fi..

V-ați găsit vreo trei... atei..
Să vă bateti joc de noi..
De biserica străbuna ..
De credința în Hristos..

Eu vă spun să vă treziți..
Din dulcea..,,visare"..
Nu mai toleram minciuna..
Nici vorbele goale..

Cu-o moarte suntem datori..
Nu ne este teamă..
În noaptea de Înviere..
Vom fi toti.... afară...

Vom striga toti într-un glas..
A ÎNVIAT ....HRISTOS..
ADEVARAT A ÎNVIAT..
MÂNTUITORUL NOST'.

Maria Pintecan...

miercuri, 10 martie 2021

VREAU SĂ VĂD ȘI POCĂINȚĂ!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
 
de Preot Sorin Croitoru
 
Îmi apare-odată unul
Cu pomelnic și parale:
"Bună ziua, domn Părinte,
Am venit la dumitale

C-am făcut cutare poznă
- Și se-apucă de mi-o spune -
Ia, te rog, de-aici bănuții
Și să-mi faci vreo rugăciune

Să mă ierte Domnul Sfântul,
Că pe dumneata te-ascultă,
Eu n-am timp de rugăciune,
Nici credință n-am prea multă"..

N-am ce zice, suma-i faină
Și nevoia mea e mare..
Parcă i-aș lua bănuții
Și i-aș da o dezlegare,

Dar un gând mi se pornește:
"Nu o fă că e hoție,
Nu de asta Domnul nostru
Ți-a dat Sfânta Preoție!

Ce?.. Înseamnă că bogații
Plini de patimi și-ngâmfare
Fac donații la biserici
Și primesc în schimb iertare?..

Milostenia e bună
Când se naște din credință,
Dar să fie însoțită
Și de sfânta pocăință.

Pentru marile păcate
Să se verse lacrimi grele,
Cum făcut-a desfrânata
Și iertată-a fost de ele"!

Deci privind către pomelnic
Și bănuți cu nostalgie,
Hotărât ca niciodată
Să nu-mi râd de Preoție,

Îi zic omului acela:
"Văd că totuși ai credință,
Dărnicia nu-ți lipsește,
Dar.. SĂ VĂD ȘI POCĂINȚĂ"!

POSTUL SFINTELOR PASTI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Bucuria mea, Sfantul Parinte, Ioan Gura, de aur ne spune asa: "Daca postul a fost necesar in Rai, cu atat mai mult este necesar in afara Raiului. Daca un medicament a fost util inainte de rana, cu atat mai mult este util dupa rana." 

Sfantul Parinte, Nicolae Velimirovici, zice asa: "Pentru ce ne este randuit postul? Cred ca pentru a ne aminti mai bine de obarsia noastra. Ca sa ne amintim ca nu suntem doar rodul pamantului, ci si al cerurilor, mai intai de toate al cerurilor. Ca sa ne aducem aminte ca suntem neam ales si ca Tatal nostru este Insusi Imparatul cerurilor si al pamantului." 

Iar Sfantul Parinte, Arsenie Boca, ne-a lasat acest cuvant de invatatura: "Voi intelegeti dar ca, prin post, inchisoarea de pe noi (trupul) se face mai stravezie si intru material curat va veni Duhul lui Dumnezeu si va avea pe ce sa sada si El va savarsi lucrarea. Iar lucrul pornirii e mantuirea omului. Nu postul ne mantuieste, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mantuieste, ci mila Tatalui ceresc. 

Dar sa te ostenesti, fiindca, altfel nu vine Mila Domnului." Cat de minunat graieste Sfantul Parinte, Gheron Isihastul: “Cand vei ajunge sa te smeresti, toti ti se vor parea Sfinti. Cand esti plin de tine (mandru), toti ti se vor parea rai”. 

Dupa ce vei posti si te vei spovedi, inima ta se va impartasi din Sfantul Potir, iar ochiul tau, din icoane! Postul Sfintelor Pasti, sa-ti fie binecuvantat de Dumnezeu si de Maica Domnului cu multe fapte bune si de folos spre mantuirea sufletului. 

                                                                                                                        Amin si Aliluia!

                                                                                                                        Preot Ioan .

vineri, 5 martie 2021

Mosii de iarnă...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Pentru că mâine sunt "moșii"..

                                                                      COLIVA
de Preot Sorin Croitoru
 
Multe fapte poți să faci de ai viață milostivă,
Dar să nu uiți niciodată să mai faci câte-o colivă!
Să o pui spre pomenire în pronaos pe o masă,
Așteptându-l pe Părinte ca de la Altar să iasă.

Vezi ca nu cumva să uiți să faci pe coliva ta
Și o Cruce trilobată din cacao sau cafea!
Iar în mijloc lumânare să-i înfingi, te rog frumos,
Căci lumina amintește slava Domnului Hristos!

Pentru slujba Panihidei, un pomelnic tu să scrii:
Trece-acolo cu răbdare pe cei morți pe care-i știi.
Minunată faptă bună faci tu astfel pentru morți,
De îi scrii pe-al tău pomelnic și în inimă îi porți!

Căci când listele cu nume de Părinte s-or citi,
Îndurările divine cei citiți le vor primi!
Ești și tu creștin ca mine și ai "adormiții" tăi.
Să te-ntrebi cu-ngrijorare: "Dacă îi muncesc cei răi"?..

Se vor bucura săracii, orișiunde s-or afla,
Și vor ști atunci că Harul a venit prin mila ta!
Iar în coșul de pe masă și-un bănuț mereu să pui,
Cum ne-nvață Cartea Sfântă: jertfa slujitorului.

Căci a noastră rugăciune nu își împlinește rostul
Dacă nu-i vom pune aripi milostenia și postul.
Să mai faci câte-o colivă, căci e mare semn de milă
Dac-o faci cu bucurie și cu pace, nu în silă..

Mare taină-ascunde-n el dulcele făcut din bob,
El din iad eliberează pe acel ce este rob!
Mare taină-ascunde-n el dulcele făcut din grâu,
Când se leagănă cu jale, lacrimile curg pârâu!

Prin coliva cea smerită nu-i uităm pe cei ce mor,
Fiecare bob de grână e o lacrimă de dor!
Oare ce-i coliva noastră? Nu e, oare, o scrisoare
Către sufletele dragi ce s-au dus în depărtare?..

Am văzut soții plângând soți iubiți ce nu mai sînt..
Am văzut copii plângând pe-al părinților mormânt..
Am văzut părinți vărsând lacrimi, să aduni un râu..
Toți aveau în mâini coliva, dulcele smerit din grâu!

Da, această farfurie de cei adormiți ne leagă..
Da, o mână de colivă de păcate îi dezleagă..
Deci iubitul meu creștin, de ai viață milostivă,
Nu uita din când în când să mai faci câte-o colivă...

amin

marți, 2 martie 2021

Învață-mă. ..Doamne..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

De mic copil te-am cautat..
Intr-un târziu doar te-am aflat..
În cei flămânzi și în cei goi..
Doamne..erai lângă noi..

Si te-am văzut în cei săraci. .
În cei bătrâni ...în cei bolnavi..
În cei orfani..în cei din stradă..
Ce duc o viață atât de-amara...

Apoi ...pe cruce te-am zărit..
De oameni multi batjocorit..
Azi ...eu pot spune orișicui..
Iubire-mi esti...cu răni de cui..

Tu...esti Iisusul meu iubit..
Esti cel pe cruce ...răstignit..
Pentru a mele fărădelegi..
O...cum poti Doamne să mă ierți?

Cum poti să ierți și să iubești..
Când zilnic eu te răstignesc...?
Învață-mă să fiu ca TINE...
Să despart răul de bine..

Să pot iubi..să pot ierta..
Să fac in toate Voia Ta..
Să învăț mai mult.... să te iubesc..
Si niciodată ...să te...răstignesc.

Maria Pintecan...

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA