joi, 20 ianuarie 2022

SA LUAM AMINTE, LA GRESITELE CUVINTE DIN MESAJ

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
                             

Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi... așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal. În Biserică nu intri într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare. 

Nu suntem sfinți!

Nici preotul, nici mirenii, toți avem patimi și neputințe, dar vrem să rămânem până la sfârșit aici, pentru că ne-am asumat unul pe celălalt și vrem să ducem lucrarea aceasta până la capăt, cu iubire și răbdare, până ne vom sfinți unul pe celălalt. Tot timpul, oriunde ne-am afla, vom avea de împlinit o Lucrare lăuntrică, va trebui să ne asumăm viața și oamenii din jur. Dacă vezi într-un om o cădere, o patimă, nu te depărta de el, oamenii nu-s de lepădat. E un eșec total al unui mesaj hristic să ai pretenția nebună ca oamenii să fie sfinți, să fie fără greșeală. 

Când judeci, când cârcotești împotriva celorlalți, de dimineața până seara, când îi consideri pe ceilalți veșnic vinovați de nefericirea ta, evoluția ta spirituală s-a închis. 

Omule, dă-ți seama că stăm în fața celei mai puternice Ființe din univers și de dincolo de el. Priviți la Iisus, la felul Lui de a viețui, de a gândi, de a mânca, de a respira... lăsați-L să vă umple de bucuria Lui.

 Sfântul Cuvios Sofronie Athonitul de la Essex

                                           

   🙏 Bucuria mea, este gresit ce scrie in acest mesaj: "Oricat veti cauta preotul cu har... nu-l veti gasi". 

Cine a scris asa ceva va da aspra socoteala lui Dumnezeu, pentru ca sminteste credinciosii!

 In urma acestor cuvinte, unii pot zice: "Pai, de ce sa ma mai duc la Sfanta Biserica Ortodoxa, daca preotii nu au Harul Duhului Sfant? 

   🙏Maaare atentie! Toti preotii crestini au Harul Duhului Sfant, prin hirotonie! Dacă nu ar avea Harul Duhului Sfant, nu ar putea savarsi Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Spovedanie, Impartasanie, Cununie religioasa si Sfantul Maslu. 

Avem dovada ca au Har? 

Daaaa! In ziua de Boboteaza, apa se face Aghiazma Mare, prin rugaciunea preotilor: 

"Vino, Doamne, Duhule Sfinte si sfinteste apele acestea!" Spune de 3 ori si tot de atatea ori face semnul Sfintei Cruci cu mana si apoi cu Crucea in apa.

   🙏 Cum ar putea savarsi preotul Sfanta si dumnezeiasca Liturghie, daca nu are Harul Duhului Sfant???

Dumnezeu sa-l ierte pe cel care a scris asa ceva! Sa-l ierte si pe el si pe cei care citesc aceasta explicatie! 

                                                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                                                                Preot Ioan 🔔

Troparul Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



20 Ianuarie

Veseleşte-te pustiu care nu rodeai, bucură-te ceea ce nu aveai durere; că bărbatul doririlor Duhului ţi-a înmulţit ţie fii, sădindu-i cu dreapta cinstire de Dumnezeu şi hrănindu-i cu înfrânarea, spre împlinirea faptelor bune. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumne­zeule, mântuieşte sufletele noastre.


                                     - Condacul Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare -

20 Ianuarie

Întru cinstita naşterea ta, făptura a aflat veselie; şi întru Dumnezeiasca pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dai destul şi sufletelor noastre şi ne curăţeşte de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia.

  🙏 Sfinte Parinte, Eftimie cel Mare, Sfinte Vas, Sfinte Mucenice Eusebie, Sfinte Mucenice Eutihie, Sfinte Mucenice Vasilid, Sfinte Mucenice In, Sfinte Mucenice Pin, Sfinte Mucenice Rim, Sfinte Fericite, Petru Vamesul, Sfinte Mucenice Tirs, Sfinte Mucenice Agni, Sfinte imparat Leon cel Mare din Tracia (numit Machelis), Sfinte Noule Mucenic Zaharia (care marturisind in Vechea Patras din Peloponez si zdrobindu-i-se picioarele, s-a savarsit in anul 1782), Sfanta Mucenita Ana, ca unii care aveti indrazneala inaintea lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!

Sfinte Eftimie, roagă-te lui HRISTOS DUMNEZEU, să se mântuiască sufletele noastre!
„Doamne, mintea mea lipsită de putere nu poate ajunge la Tine. Ca și regele Avgar Te chem: «Vino și tămăduiește-mi rănile gândurilor mele celor rele și ... Te voi lăuda ziua și noaptea, Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile să știe că Tu, Doamne, săvârșești minuni ca și altădată, ierți păcatele, sfințești și dai viață» ... Rugați-vă pentru mine, toți Sfinții, ca sufletul meu să învețe smerenia lui Hristos ...”



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA