de Eliana Popa
Azi, românul viețuiește ca 'nainte de Potop!
Pentru rugă nu au vreme, pentru Domnul nu e loc.
Și trăiește-n nepăsare, el, românul fericit,
Dumnezeu e doar un nume... anacronic definit!
Își botează, încă, pruncii, că așa-i demult lăsat,
Se cunună în biserici... cum și-ai lor s-au cununat,
Își îmbălsămează morții mai ceva ca egiptenii
Chefuind la parastase după câteva ectenii...
Vai de tine, slugă oarbă, ce-ai uitat cerescul Crez!
Care porți pecetea sfântă pusă-n taină la botez,
Dar nu poți a crede simplu, cum crezut-a neamul tău
În Prea Sfânta Născatoare și Prea Bunul Dumnezeu!
Nu ne mai plecăm genunchii, nu mai punem temelii
Să zidim din rugăciune, Lui Hristos biserici vii!
Plâng strămoșii și părinții în Biserica din Cer
Ai uitat de ei, române, ai uitat de Leru-i Ler!
Leru-i Ler și flori de măr, doina și colindul sfânt
Care poartă-n vers pe Domnul, care-i graiul nostru sfânt
Am uitat că ei, bunuții și părinții noștri dragi,
Împărțeau, primind colindul, mere roșii și colaci...
Am uitat că ei, străbunii, mult și-au prețuit credința
Și bunica purta mândră și tulpanul și catrința
Se rugau cu simplitate dar cu dragoste și plâns
Și cinsteau cu evlavie și pe Maica Lui Iisus!
Am uitat că Brâncoveanu a murit martir și sfânt
Și nu ne-a vândut credința, nici o palmă de pământ
Pe butuci și-a lăsat capul, fiii săi murit-au toți
Nu și-au lepădat credința, n-au slujit Înaltei Porți!
Au întemeiat biserici pentru neamul lor cel brav
Și Sfântul Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab
Au lăsat drept moștenire, nu doar Țara Românească,
Ne-au lăsat credința sfântă, ca pe veci să dăinuiască!
