"Aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El.Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul.Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat. Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.
Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi.
Iubiţilor, nu vă scriu poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care o aveaţi de la început; porunca cea veche este cuvântul pe care l-aţi auzit.Iarăşi, vă scriu poruncă nouă, ceea ce adevărat întru El şi întru voi, pentru că întunericul se duce şi lumina cea adevărată începe să răsară.
Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum
.Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el.Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui."(1 Ioan cap.1-2)
Se cuvine a ști că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda și pe Iosif, și trei fiice: pe Estir, pe Marta și pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu și maică a lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Deci, Mântuitorul, era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomeei, fiica lui Iosif.
Se cuvine a ști că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda și pe Iosif, și trei fiice: pe Estir, pe Marta și pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu și maică a lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Deci, Mântuitorul, era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomeei, fiica lui Iosif.
Se cuvine să știm că, în vremea în care a fost vândut Domnul nostru iudeilor și a fost răstignit, au fugit toți. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de față la vânzarea și la răstignirea Lui și a venit la mormânt cu Petru.Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea se zice că a avut trei maici pe pământ: întâi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua, tunetul, că s-a numit "fiul tunetului"; și a treia pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, precum a zis Domnul: Iată Maica ta! Și a îngrijit-o Ioan până la adormirea ei. Apoi a venit la Efes și a dărâmat prin rugăciunea sa capiștea Artemidei și a mântuit din rătăcire patru sute de mii de bărbați și femei ce slujeau Artemidei și i-a adus la lumină. Iar muntele pe care se află biserica cuvântătorului de Dumnezeu se numește Livaton, unde, spre apus, zace Sfântul Timotei. Iar Maria Magdalena și cei șapte tineri din Efes sunt în muntele din apropiere, ce se cheamă Hileon.
Iar Sfânta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei șapte diaconi, din cele patru proorocițe fiice ale lui, zace aproape în acel munte; și Audact, mucenicul, și fiica sa, Calistena, și alți mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul și Pavel cetățeanul pustiului. Și se face prăznuirea Sfântului Ioan, în cinstita sa apostolească biserică, ce este la locul ce se numește Evdomon.
Cinstita mutare a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, a iubitorului de feciorie și ucenicul iubit al lui Hristos, se prăznuiește în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viața lui cea sfântă. În această zi, însă, se cinstește numai pomenirea prafului tămăduitor, care ca minune iese în fiecare an din mormântul lui, în ziua a opta a lunii mai și pe care creștinii cei de acolo îl numesc mană. Pentru că Sfântul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani și ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieșit împreună cu șapte ucenici ai săi din cetatea Efesului și le-a poruncit să-i sape un mormânt în chipul Crucii și într-însul - precum scrie în viața lui - să fie îngropat de viu.
Auzind frații cei din cetate de aceasta, AU MERS ȘI AU SĂPAT ÎN MORMÂNTUL LUI ȘI N-AU AFLAT TRUPUL APOSTOLULUI și s-au întors, plângându-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui și acolo își săvârșeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor și spre mijlocire pe Sfântul Ioan.
După aceea a început în fiecare an, în această lună și zi, a ieși din mormântul lui un praf subțire făcător de minuni, pe care credincioșii luându-l, tămăduiau neputințele și patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a așezat într-această zi, precum și în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericești cântări de laude și să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decât alții a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să câștigăm și noi tămăduire de bolile noastre cele sufletești și trupești și să ne învrednicim a fi plăcuți și iubiți lui Hristos Dumnezeul nostru.
sursa
Sfinții lui Dumnezeu
sursa
Sfinții lui Dumnezeu
