Ce este lacomia?
"Mai
intai trebuie sa incepem lupta impotriva lacomiei, care este pofta
nesatioasa a pantecelui" ("Asezamintele manastiresti", cap. V, nr. 3,
p. 165).
Care sunt urmarile ei?
"Cantitatea
mancarii toceste ascutimea mintii si, ingreunand si duhul o data cu
trupul, atata focul primejdios al patimilor. Un pantec imbuibat cu tot
felul de alimente naste semintele desfraului si mintea inabusita de
greutatea mancarurilor nu mai poate pastra carma dreptei chibzuinte.
Mintea negresit se ameteste nu numai de betia vinului: necumpatarea la
toate mancarurile o face sa se clatine si sa se poticneasca si o
despoaie de orice imbold spre nevinovatie si neprihanire. Desfraul si
pierzania le-a venit celor din Sodoma nu de la betie, ci de la
imbuibarea de paine. Asculta cum mustra Domnul Ierusalimul prin glasul
profetului: "Prin ce-a pacatuit, in adevar, sora ta Sodoma, decat ca-si
manca painea sa pana la satiu si imbuibare?" (Iezechiel 16, 49).
Fiindca din pricina excesului de paine se aprinsesera de focul nestins
al carnii, drept osanda dumnezeiasca sunt arsi de foc si pucioasa
venite din cer. Or, daca pe aceia numai necumpatarea la paine i-a
impins in prapastia atat de adanca a ticalosiilor, ce trebuie sa
cugetam despre cei care, cu trup sanatos, isi ingaduie o hranire fara
de masura de carne si vin, folosindu-le nu dupa cat le cere slabiciunea
trupului, ci dupa cat ii indeamna pofta inimii." (Ibidem, cap. 5-6, p.
166-l67)
Manifestarile lacomiei
"Trei
sunt, intr-adevar, felurile de lacomie a pantecelui: una care il
sileste [pe om] sa o ia inaintea orei regulate pentru masa, alta care
se multumeste doar cu umplerea si incarcarea pantecelui cu orice fel de
bucate, a treia care umbla dupa mancaruri mai rare si, deci, mai
pretentioase". (Ibidem, cap. 23, p. 177)
Infranarea
Cei bolnavi pot dobandi virtutea infranarii
"Subrezenia
trupului nu-i o piedica pentru curatia duhului, daca isi ingaduie doar
atata hrana cata cere corpul plapand si nu placerea. Mai usor s-au
vazut oameni care se lipseau in tot chipul de mancaruri mai bogate,
decat de aceia care sa se foloseasca in mod cumpatat de cele
trebuincioase sanatatii. Primii isi refuzau totul de dragul infranarii,
iar acestia, ingaduindu-si-le pe toate din motive de sanatate, uitau
de masura la care sa se opreasca. Si trupul slab isi are izbanda
infranarii sale cu conditia de a se feri de mancarurile permise unei
sanatati plapande cand inca mai simte nevoia de mancare... Mancarurile
mai hranitoare, care contribuie la sanatatea trupeasca, nu sunt o
primejdie nici pentru curatenia morala, daca sunt folosite cu
cumpatare. Toata energia dobandita din aceasta hrana este in adevar
cheltuita in suferinta si slabirea produsa de boala. De aceea, daca nici
unei stari de sanatate nu-i este refuzata virtutea infranarii, nici
curatenia desavarsita nu-i este oprita... Oricat de slaba i-ar fi cuiva
sanatatea, va putea atinge desavarsirea virtutii deopotriva in toate cu
cei robusti si sanatosi, daca isi va infrana prin taria duhului
dorintele, pe care nu i le mai impune slabiciunea carnii lui". (Ibidem,
cap. 7, p. 167-l68)
In ce consta infranarea trupului?
"Masura
postirilor si infranarii consta numai in limitarea hranei si in
chinuirea trupului. Si desavarsirea virtutii tocmai acest hotar il
impune tuturor: sa punem capat mancarurilor trebuincioase trupului
atunci cand pofta inca nu s-a stins".
"Numai
atata hrana sa-si ingaduie fiecare, cata, in chibzuinta rece a
infranarii, va fi gasit ca-i este de-ajuns pentru a trai, nu cata ii
cere pofta". (Ibidem, cap. 7, p. 167)
"Apostolul
adauga: "Grija de trup sa n-o faceti spre pofte" (Romani 13, 14). Deci
nu s-a opus ingrijirii carnii, insa n-a ingaduit ca asta sa se faca
spre pofte. El nu admite sa poarte cineva grija de placerile carnii,
dar nu se opune preocuparilor de cele trebuincioase vietii: in primul
caz, ca nu cumva, din ingaduinta binevoitoare fata de trup, sa se
alunece spre vatamatoarele preocupari de placerile carnii, iar in al
doilea caz, ca nu cumva trupul, istovit din vina noastra, sa nu mai
poata raspunde trebuincioaselor sarcini spirituale". (Ibidem, cap. 8,
p. 168)
Cum poate fi castigata si mentinuta infranarea trupului?
"Respectarea
posturilor canonice este folositoare cu adevarat si trebuie pastrate
cu orice pret; insa, daca dupa ele nu va urma o masa cumpatata in
mancari, nu se va putea a-junge la treapta curatiei duhului. Caci
flamanzirea indelungatelor postiri, urmata de satiul trupului duce mai
degraba la o oboseala de catva timp, decat la curatia sfinteniei.
Curatia duhului este strans legata de flamanzirea trupului. Nu are
curatenia unei sfintenii necurmate, cine nu se impaca cu gandul sa
pastreze necontenit o aceeasi stapanire de sine. Niste postiri oricat
de aspre, urmate de o imblanzire fara de masura, devin zadarnice si
aluneca indata spre pacatul lacomiei pantecelui. Mai buna este o hrana
zilnica chibzuita cu moderatie decat un post greu si lung la intervale
de timp". (Ibidem, cap. 9,p. 168)
Infranarea nu inseamna doar abtinerea de la mancaruri, ci, mai ales, infranarea de la pacatele sufletului
"Dar
sa nu credem ca poate fi indestulator pentru desavarsirea inimii si
neprihanirea trupului numai acest post de mancari vazute, daca nu se va
uni acestuia postul sufletului. Caci si acesta isi are mancarurile lui
vatamatoare, de care ingrasandu-se se rostogoleste in prapastiile
desfraului, chiar fara belsug de hrana. O asemenea hrana, si chiar
foarte placuta, este defaimarea. Si mania ii este tot hrana si, desi
foarte neplacuta, ii ofera totusi sufletului un aliment nefericit si in
acelasi timp il doboara cu gustul lui ucigator. Si pizma este o hrana a
mintii, pe care o slabeste cu sucurile ei otravitoare si nu inceteaza
s-o chinuiasca, nefericind-o necontenit cu bunastarea si fericirea
altora.
Cenodoxia, adica slava desarta,
este si ea o hrana a sufletului, care, pentru moment il mangaie cu
desfatare, dar apoi il goleste si il despoaie de orice virtute,
facandu-l sterp si lipsit de roadele duhului... Orice pofta si cutreier
al unei inimi nestatornice sunt la fel o hrana a sufletului, pe care il
intretin cu mancari vatamatoare, lipsindu-l insa pentru viitor de
painea cereasca si de hrana cea adevarata".
"Retinandu-ne
din toate puterile de la toate acestea, prin cea mai sfanta postire,
vom face folositoare si buna si respectarea postului trupesc.
intr-adevar, chinuirea trupului, unita cu strivirea sufletului, va
oferi lui Dumnezeu jertfa cea mai placuta si un lacas de sfintenie in
adancul inimii neprihanite. Insa, daca, postind trupeste, suntem
ingenunchiati de cele mai primejdioase patimi ale sufletului, zadarnica
ne va fi zdrobirea carnii, dupa ce am fost pangariti in partea cea mai
pretioasa, pacatuind tocmai prin substanta prin care devenim salas al
Duhului Sfant.
Negresit, nu atat trupul
stricacios, cat mai ales inima curata ajunge lacas lui Dumnezeu si
templu al Duhului Sfant. Se cuvine deci ca, in timp ce posteste omul
din afara si cel dinauntru sa se retina de la mancari vatamatoare. El
mai ales sa fie daruit curat lui Dumnezeu, pentru a se face vrednic
sa-L primeasca in sine pe Hristos ca oaspete, precum ne aminteste
Sfantul Apostol prin cuvintele: "in omul dinauntru sa Se salasluiasca
Hristos, prin credinta, in inimile voastre" (Efeseni 3,16-l7). Prin
urmare, sa stim ca de aceea supunem trupul la chinul infranarii, ca sa
putem ajunge prin acest post la curatia inimii". (Ibidem, cap. 21-22,
p. 175-l76)
Pentru pastrarea curatiei inimii trebuie adaugate si celelalte virtuti
"Pentru
pastrarea curatiei duhului si a trupului nu-i indestulatoare numai
infranarea de la mancare, fara alaturarea si a celorlalte virtuti. De
aceea, mai inainte de toate, trebuie invatata umilinta... trebuie sa ne
ferim de agonisirea banilor... trebuie potolita intaratarea maniei,
biruita descurajarea tristetii, dispretuita slava desarta. Trebuie
calcate in picioare ifosele mandriei si, Dumnezeu fiindu-ne necontenit
prezent in minte, sa oprim umbletul nestatornic si ratacitor al
gandului si sa-l readucem din cutreierul lui primejdios la contemplarea
lui Dumnezeu...
Caci nu-i cu putinta sa fie
stinse imboldi-rile aprinse ale trupului mai inainte de a fi fost
nimicite cu totul si focarele celorlalte patimi principale". (Ibidem,
cap. 10-l1, p. 169)
"O cetate intarita cu
ziduri oricat de inalte, si cu porti oricat de strasnic zavorate, va fi
pustiita prin tradarea unei singure usite oricat de mici. intr-adevar,
ce importanta are ca dusmanul primejdios se strecoara inlauntrul
cetatii peste zidurile inalte si prin spatiul larg al portilor sau prin
strabaterea tainica a unei galerii inguste". (Ibidem, cap. 11, p. 170)
"Deci
mai intai trebuie sa biruim pofta pan-tecelui si sa ne usuram sufletul
nu numai prin postiri, ci si prin vegheri, citit si cainta deasa a
inimii, in care sa plangem la amintirea, ori a amagirilor, poate, ori a
infrangerilor noastre". (Ibidem, cap. 14, p. 171)
Dobandirea infranarii
Infranarease dobandeste prin departarea de cele trecatoare si indreptarea spre cele vesnice
"Inima
ni se aprinde cand de groaza pacatelor, cand de dorinta desavarsirii
si sfinteniei, incat, cuprinsi si stapaniti deopotriva de griji si
meditatii de acest fel, recunoastem ca hrana ne este ingaduita nu atat
spre placere, cat impusa ca povara. Vom simti astfel ca ea ne este data
mai mult ca o trebuinta a trupului, decat ca o dorinta a sufletului.
Stapaniti
de acest indemn sufletesc si de o necurmata cainta, vom infrana
zburdaciunea carnii cu imboldirile ei primejdioase pe care caldura
hranei o face mai inversunata. Astfel, cu ploaia lacrimilor, izvorate
din plansul inimii, vom putea stinge cuptorul trupului nostru... Prin
harul lui Dumnezeu si prin Duhul Sau, Care varsa roua cea racoritoare
peste inimile noastre, clocotul poftelor trupesti va putea fi potolit
cu totul". (Ibidem, cap. 14, p. 171) "Prin ravna spre desavarsire sa
stingem pofta gurii si a pantecelui. De aceea cu vazul indreptat spre
virtute, trebuie nu numai sa inabusim orice pofta de mancare fara de
masura, dar chiar cea trebuincioasa naturii insasi s-o primim nu fara o
neliniste sufleteasca, de parca ar fi potrivnica neprihanirii. In
sfarsit, asa sa ne randuim cursul vietii noastre, incat sa nu mai
existe nici un moment in care sa ne simtim abatuti de la
indeletnicirile noastre sufletesti, oricat ne va sili trupul slab sa ne
coboram si la grija de trebuintele lui". (Ibidem, p. 172)
"In
niciun alt chip, fireste, nu vom putea dispretui placerile
mancarurilor pamantesti, decat daca mintea, pironita in contemplare
divina, isi va gasi desfatarea mai degraba in dragostea pentru virtuti
si in frumusetea hranei ceresti. Numai asa toate cele pamantesti vor fi
desconsiderate ca lucruri trecatoare de cel ce-si va indrepta pentru
totdeauna vazul mintii spre cele neschimbatoare si vesnice, contempland
cu inima, inca aflandu-se in trup, fericirea lacasului viitor".
(Ibidem)
"Cel ce se sileste sa obtina
nemasurate rasplati pentru indemnurile lui, indreptandu-si privirile
concentrate in directia sulitei spre tinte foarte mici asezate sus,
stie ca laurii unei mari slave si castigarea premiilor constau in
atingerea acestor tinte. De aceea, retinandu-si privirea de la orice
altceva, trebuie s-o indrepte intr-acolo unde stie ca este pusa cea mai
inalta rasplata, pe care, negresit, o va pierde daca isi va abate
oricat de putin ochiul de la tinta. Astfel, biruind pofta gurii si a
pantecelui cu ajutorul acestui vaz, nu vom fi declarati, nici robi ai
carnii si nici intinati de vicii ticaloase... caci desavarsirea omului
launtric porneste de la virtutea infranarii". (Ibidem, cap. 15, p. 172)
Infranarea - temelie a biruintei asupra patimilor
"In
adevar, nu-i temelie mai tare in toate luptele decat aceea de a
inabusi mai intai ademenirile dorintelor carnii. Caci fara sa-si biruie
propria carne, nimeni nu va putea lupta..., nici nu va merita cununa
gloriei pentru izbanda". (Ibidem, cap. 16, p. 172)
Negresit este cu
neputinta ca un pantec satul sa incerce luptele omului launtric, si
de-altfel nici nu este vrednic sa fie impins la lupte mai tari cel ce
poate fi usor doborat". (Ibidem) "Neprihanirea omului launtric se
observa in desavarsirea acestei virtuti". (Ibidem, cap. II)
Sf. Ioan Casian
SURSAHRANA PENTRU SUFLET: Patima lacomiei
