CÂND VII LA BISERICĂ?

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                              

Un pic de timp…

Botez. Nuntă. Înmormântare.

Sunt cele trei prilejuri sigure în care vii la Biserică. De fiecare dată, adus de alții, nu de tine. Nașii sunt cei ce te însoțesc la botez și la nuntă, cei dragi pe ultimul drum pământesc.
Mai vii de Paști să iei Lumină, dar nu stai la Sfânta Liturghie pentru că… ai musafiri! Trebuie să te bucuri de "Înviere”… bine, mai mult pântecele trebuie bucurat!
La Praznicul Sfinților Apostoli (cum care? Sfinții Apostoli Petru și Pavel!) ești uimit ca a mai apărut un post. “Asta ce o mai fi?!”, te întrebi. Te minți și îți spui că postul e pentru cei care merg la Biserica. Tu ai credința ta! Deci, Nu e nevoie! Parca te simți superior pentru ca minciuna din tine te incredinteaza ca tu chiar ai o credinta. In realitate, ești departe.
De Adormirea Maicii Domnului te bucuri ca e zi liberă,
... iar de Crăciun ești prea ocupat cu sarmalele, cârnații si alte preparate care pe tine te fac sa mărturisești: “Domne, asta e Crăciunul!” Mai faci schimb de cadouri. Primești. Dai. Dar nu dăruiești… cine își mai aduce aminte și de cei săraci?! Puțini! Prea puțini!
Când ai nevoie de ajutor de la Dumnezeu, te închini. Zici: “Doamne ajuta!”. Și bine faci! Dar…Post nu “poți” sa ții ca te simți slăbit. Nici măcar nu încerci. Și îți spui….”Dar credința nu doar despre mâncare”
... De spovedit nu te spovedești pentru ca ai auzit ca trebuie sa postești. Deci se leagă una de alta. Așa ca mai bine te liniștești și spui ca nu ai “omorât” pe nimeni.
... Deci, ești ok! Și stai. Aștepți. Trec anii. Greutățile vin. Trec. Alergi, muncești și trăiești ca și când nu ai muri niciodată. Și brusc! Îți dai seama că anii au trecut și se apropie Marea Întâlnire cu Domnul.
Ajuns la o vârsta, e teribil de greu să te deprinzi cu rugăciunea, cu postirea, cu prezența la Liturghie, cu cercetarea Scripturii, a Sfinților Părinți.
... Vreme îndelungată te-ai amăgit spunându-ți că ai o credință a ta. În inima ta. Că nu ai nevoie de Biserică. De preoți. De Taine. De nimic. Dacă toate acestea nu ar fi fost necesare Mântuirii, de ce Hristos s-ar mai fi răstignit pentru ele?! De ce ne-ar mai fi lăsat Sfânta Liturghie?! De ce ar mai lăsat Sfintele Taine?! De ce preoți? De ce Biserică?
Suflet rătăcit, nu amâna! Vino acum la Hristos! Roagă-te și plângi! Pentru tine, pentru cei dragi, pentru țară! Fii responsabil! Strigă la Dumnezeu că nu strigi singur! În satul tău, în orașul tău, în cartierul tău, mai strigă cineva cu tine! E preotul!
Să ne rugăm împreună! Luminează-ne, Doamne! Ia-ne în brațe, Parinte Ceresc! Strânge-ne la Pieptul Tău precum își strânge Cloșca puii! Fie-Ți Milă, Doamne, de poporul Tău și nu îl pierde de tot, chiar dacă mulți dintre noi ne-am îndepărtat de Tine și netrebnici ne-am facut! Fie-Ți Milă, Doamne, de cei ce suferă în aceste zile și ne întoarce pe toți la Tine, cu inimă zdrobită și cu adâncă smerenie!

(Text preluat de la Ciprian Sofronie)

Părintele Nicolae Tanase

POVESTE DE CRĂCIUN

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

( de Eliana Popa)

Este noaptea de Crăciun, stele mii se-aprind tiptil,
Prăbușit lângă o cruce plânge-un suflet de copil.
Are haina zdrențuită și în suflet multă jale
De trei zile stă de veghe la mormântul maicii sale!

,, - Doamne, spune-mi unde-i mama ? Vreau să știu că este bine!
Îmi spunea cu ochii-n lacrimi că ea va veni la Tine.
Vreau s-o-ntreb de ce nu vine să o văd...măcar în vis...
Vino, mamă! Chiar și-o clipă să te văd...cum mi-ai promis!

Este înghețat mormântul, ți-o fi frig in cripta rece
Am venit să te-ncălzesc până iarna asta trece!
Ți-am adus învelitoare, păturica cea de lână
Să-ți mai dezmorțească, mamă, trupul tău ce stă-n țărână!

E Crăciunul și sunt singur ! Mă gândesc că poate azi,
Te-oi vedea în chip de înger printre cetina de brazi,
Poate-n noaptea asta sfântă când Hristos în lume vine,
Când în cer deschisă-i calea vei veni și tu la mine!

Acum ești departe, mamă, într-un loc acolo sus,
Nu-mi mai cânți colinda veche despre Pruncul Sfânt, Iisus!
Și mi-e tare dor de tine...arde doru-n piept ca jarul
De-as avea, așa putere, să trec cerului hotarul!

Să te caut printre îngeri, printre florile din rai,
Să m-ascund și eu în locul unde tu, măicuță, stai
Și de m-o vedea Hristos, îi voi povesti de noi
Și-am să-L rog plângând, măicuță, să te-aducă înapoi!

Și de n-o vrea să te lase să te-ntorci acas' cu mine
Am sa fug la Maica Sfântă să se roage pentru tine.
Să fim iarăși impreună în căsuța noastră mică,
Să nu zaci cu trupul, mama, într-o groapă singurică!

Doamne-n noaptea asta sfântă, odrăslește bucuria
Că Te naști din nou în iesle din Măicuta Ta, Maria!
Îngerii coboară-n taină...cade pulbere de stea,
Dă-mi o aripă de înger să zbor la măicuta mea!"

Cade pulbere de stele peste cripta înghețată
Un copil vegheat de îngeri trece prin a morții poartă
Către maica lui iubită ce-l așteaptă în lumină
Si-mpreună fi-vor veșnic în a cerului Gradină !

din volumul de poezii ,, Ce-ai iubit în mine, Doamne?"

Nu trebuie creștinul să se teamă de moarte, ci să se pregătească pentru ea prin pocăință și mărturisire

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Vreți să vă spun pentru dragostea voastră, de unde ne temem de moarte? Nu trăim cu acribie așa cum se cuvine creștinilor, nici nu dorim Împărăția cerurilor și ne temem de gheena și de moartea însăși, fiindcă îi disprețuim cu ușurință pe toți și pe toate. Dar acum, ne temem de moarte cu o teamă copilărească, în loc să ne temem de păcatul care ne roade conștiința. Aceasta ni se întâmplă nouă nu de la firea lucrului, ci din prostie. Fiindcă dacă am sta și ne-am gândi ce este moartea, niciodată nu ne-am mai teme de ea.

Nu știi că cei care trăiesc în necredință și în păcate sunt morți și mai înainte de moarte, iar cei ce trăiesc cu credință și în evlavie și virtute, chiar dacă mor, sunt vii? Și nu este al meu cuvântul acesta, ci al lui Hristos care zice către Maria: „Oricine crede în Mine, chiar de va muri, va trăi”[1]. Căci de când Hristos a fost socotit între cei morți, somn s-a făcut moartea pentru cei credincioși, trimițându-i la viața cea de dincolo. Căci nu sunt basme cele ale noastre. Dacă ești creștin, dacă și crezi în Hristos, arată-mi credința ta din fapte. Dar cum mi-o vei arăta? Dacă disprețuiești moartea. Iar dacă te temi de moarte, nu te deosebești cu nimic de necredincioși. Căci numai aceștia tremură înaintea ei și se tem, ca unii care urmează să fie trimiși prin ea în osândă, așa cum ei nu știu. Dar tu, cel ce umbli pe cale spre mai bine și care ai nădejdea învierii, și a Împărăției cerurilor și a vieții veșnice, ce iertare vei avea, îndrăzneală având la Înviere, dar temându-te de moarte precum necredincioșii?

Vreți să vă spun pentru dragostea voastră, de unde ne temem de moarte? Nu trăim cu acribie așa cum se cuvine creștinilor, nici nu dorim Împărăția cerurilor și ne temem de gheena și de moartea însăși, fiindcă îi disprețuim cu ușurință pe toți și pe toate. Dar acum, ne temem de moarte cu o teamă copilărească, în loc să ne temem de păcatul care ne roade conștiința. Aceasta ni se întâmplă nouă nu de la firea lucrului, ci din prostie. Fiindcă dacă am sta și ne-am gândi ce este moartea, niciodată nu ne-am mai teme de ea.

Așadar, ce este moartea? Este ca o haină pe care o dezbraci. Căci trupul înfășoară sufletul ca o haină. Și pe acesta lăsându-l pentru puțină vreme, la sfârșit iarăși îl vom primi, mai strălucitor, la Învierea de obște a morților. Ce este moartea? O plecare vremelnică, un somn mai lung decât cel obișnuit. Astfel încât dacă te temi de moarte, teme-te și de somn, și dacă te îndurerezi pentru cei ce mor, îndurerează-te și pentru cei ce se nasc. Căci așa cum nașterea urmează firii la fel și moartea urmează firii. Căci stricăcios ești, și stricăcios te-ai născut. Ce este deci de mirare că a murit cel stricăcios și a fost băut paharul de obște. Așadar, să nu te întristeze pe tine cele ale firii, ci cele ale relei alegeri, nici nu îl vei plânge pe cel ce moare, ci pe cel ce trăiește în păcate. „Aceasta este, zice, ceea ce mai ales și noi plângem, și de aceea ne-am temut de moarte ca nu cumva după acestea, împiedicați de mulțimea păcatelor, să nu dobândim Împărăția de acolo, ci să fim predați osândei veșnice”

                                                                                                                                             Gheorghita Rogozan