luni, 29 iunie 2020

PETRU ȘI PAVEL

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru

Doi sfinți ce în urcușul lor
O dată doar s-au poticnit;
Mânați de arzătorul dor,
Căderile nu i-au oprit..

Doi sfinți ce au urcat mereu
Și nu s-au odihnit deloc:
În zborul lor spre Dumnezeu,
Păreau doi porumbei de foc!

Doi sfinți ce ne învață azi
Că nu e vreme de zăcut:
În viața asta chiar de cazi,
Începi să urci de la-nceput!

Doi sfinți ce cu exemplul lor
Ne dau curaj ca să visăm,
Ne-aprind de-al veșniciei dor,
Ne-ndeamnă-n ceruri să urcăm..

Doi sfinți ce n-au privit nicicând
Spre înapoi, ci doar în Sus;
Aveau în minte doar un gând:
Cum să ajungă la Iisus!

Din dragoste de El au scris,
Au predicat și-au suferit,
S-au ocupat cum au promis
De mieii Mielului Jertfit..

Din dragoste de El puneau
Nenumărate temelii
Bisericii ce-o întăreau
Cu harul Apei Celei Vii..

Din dragoste de El certau
Cu glas de tunet uneori
Pe cei ce Domnului greșeau
Și-apoi erau nepăsători!

Acum ei sunt în ceruri, sus,
Cu Soarele Neasfințit,
Cu Domnul lor Cel scump, Iisus,
Pe Care-atât L-au mai iubit..

Și astăzi ei, de sus din Cer,
Se roagă pentru noi cu dor
Credință să avem de fier
În Domnul nostru și al lor!
amin


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA