marți, 16 august 2016

Fă binele şi răul nu te va ajunge

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur


                                                         Fă binele şi răul nu te va ajunge 

 Noi Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu numai în măsura în care ne asemănăm cu El: Dumnezeu este sfânt şi noi trebuie să fim sfinţi; Dumnezeu este milostiv şi noi trebuie să fim milostivi; Dumnezeu este bun şi noi trebuie să fim buni; Dumnezeu este iertător şi noi trebuie să fim iertători! Sfântul Macarie Egipteanul spunea că oastea demonilor este alcătuită din două cete mari:

1. Una este ceata vrăjmaşilor, care luptă pe oameni cu patimile şi cu poftele cele rele;
 2. Alta este ceata vrăjmaşilor care aruncă pe oameni în tot felul de blesteme, înjurături, drăcuituri.

Trebuie să ştim că atunci când se rostesc fără socoteală, drăcuitul, înjuratul, dar mai ales blestemul, se întorc pe capul celui care le-a rostit, ca o pasăre de pradă care, neaflând vânat, se întoarce la cuibul său. Înţeleptul Solomon zice în pildele sale: „Precum gadina (pasăre mare de pradă) zboară fără oprire, tot aşa şi blestemul cel nesocotit nu cade pe capul nimănui“. Prin această pildă, înţeleptul Solomon ne face să înţelegem că blestemul cel nedrept nu se atinge de nimeni, ci se întoarce pe capul celui ce l-a rostit. Fiţi înţelepţi faţă de bine şi nevinovaţi faţă de rău, iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana“ (Romani 16:19-20), sau altfel spus: FĂ BINELE, ŞI RĂUL NU TE VA AJUNGE! Însă foarte mulţi dintre creştini au obiceiul să blesteme pe alţii la mânie sau să se blesteme pe ei înşişi. Au unii obiceiul să cheme pe vrăjmaşul diavol să-l ia pe cutare sau cutare atunci când se mânie; ei fac la fel ca vrăjitorii care cheamă îngerii întunericului (diavolii) să le îndeplinească voile lor şi nu cheamă niciodată pe Dumnezeu. CE MULT SE BUCURĂ VICLEANUL DIAVOL CÂND ÎL POMENEŞTI LA MÂNIE, IAR RĂZBUNAREA PE CARE O CERI DE LA EL, O SOCOTEŞTE O MARE CINSTE. Flutură din coadă urâtul, când vede că tu la mânie nu-l treci cu vederea, ci îl chemi în ajutor. Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte zicând: „BINECUVÂNTAŢI ŞI NU BLESTEMAŢI“ (Romani 12:14), iar Domnul Iisus Hristos ne învaţă nu numai să nu blestemăm pe nimeni, ci chiar să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă pe noi. Pentru a înţelege mai bine cât de urât este blestemul înaintea lui Dumnezeu şi ce urmări poate avea, amintim câteva întâmplări adevărate. Într-o zi, în Catedrala Sfântul Dumitru, a venit o doamnă care plângea în hohote, ba chiar voia să-şi smulgă părul din cap, şi mi-a spus:
 „- Părinte, părinte, vai de mine ce-am făcut!. I-am spus să se liniştească şi să-mi spună ce a făcut!.
- Părinte de când era mică fetiţa mea, de câte ori mă supăra, nu aveam în gură decât două vorbe: «Fir-ai a dracului !» şi «Arză-te-ar focul !». Iată, ieri, exact când a împlinit 20 de ani, a murit arsă de foc, din cauza gurii mele spurcate! Iată ce-am făcut, mi-am dat fata diavolului, şi n-am să mi-o pot ierta toată viaţa!“

. La botezul copilului se cântă „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat. Aliluia“. 

, dacă pe copilul nostru l-am dat lui Hristos la botez, de ce i-l dăm satanei mai târziu prin drăcuituri sau blesteme ???
             Părinţii care drăcuie şi blestemă pe copiii lor sunt nişte părinţi lipsiţi de dragostea sfântă, ori nesocotiţi sau orbiţi de diavolul.


La Mănăstirea Cernica au venit nişte părinţi cu copilul lor, care era îndrăcit. Avea un diavol (sau mai mulţi) în el, care îl ridicau de la pământ şi apoi îi dădeau drumul ca unei mingi. Atunci a venit Părintele Argatu cu o cruce în mână, îmbrăcat în veşminte, a pus crucea pe capul copilului (de vreo şapte anişori) şi l-a întrebat pe diavolul din el: „Cine eşti tu?“. Şi diavolul i-a răspuns cu o voce urâtă, ca un grohăit de porc: „Sunt blestem părintesc şi păcat strămoşesc!“

 Într-o comună, unei femei i s-a furat fânul din pod. Şi atunci, la mânie, l-a blestemat pe acela care i-a furat fânul să rămână fără mâna cu care l-a luat. Şi într-adevăr blestemul a căzut. Dar pe cine? Chiar pe copilul ei care era strungar în Caracal. Când a venit seara acasă nu mai avea palma de la mâna dreaptă, fiindcă i-o tăiase strungul, şi i-a spus: „Mamă, te rog să mă ierţi, eu ţi-am furat fânul din pod, pentru că n-am avut bani de ţigări“. Copilul trăieşte şi astăzi, dar n-a reuşit să se mai însoare fiind ciung, iar mama a rămas cu ticul de a-şi roade unghiile de la mâini (de supărare că şi-a blestemat copilul). Când înjuri, drăcui sau blestemi îţi înjunghii sufletul de bunăvoie. Sfinte şi de neuitat sunt cuvintele care spun că: „Rugăciunile părinţilor întăresc casa copiilor, iar blestemele lor asupra copiilor trec şi prin piatră“.
          Lângă târgul din Craiova, unei familii i s-au furat toate găinile. Femeia s-a pornit cu blestem împotriva hoţului şi a zis: „Îl blestem să rămână fără mâna aceea cu care mi-a luat mie găinile“.         Şi blestemul s-a prins, căci, numai după câteva zile, hoţul, care locuia în apropiere, s-a urcat pe stâlpul de înaltă tensiune care l-a aruncat la pământ şi a rămas fără mâna dreaptă, exact până unde o băgase în coteţ. Însă să vedem ce scrie în Biblie: „A iubit blestemul, şi-i va veni lui, nu a voit binecuvântarea care se va depărta de la dânsul“ (Psalm 108). Aşa cum scrie în psalmul amintit, blestemul s-a întors peste familie şi binecuvântarea lui Dumnezeu s-a depărtat de acea casă; ca dovadă, la numai trei săptămâni, soţul doamnei care blestemase a murit (fără să fi fost bolnav vreodată). Cutremurătoare este povestea spusă de un învăţător. Făcând o plimbare prin mahalaua unui orăşel, unde se mutase de curând, a întâlnit pe o străduţă, un copil, cam de vreo cinci anişori, într-o cămăşuţă ruptă, murdar, slab şi necăjit. „Cum te cheamă pe tine copilaş?“, l-a întrebat învăţătorul. „Diavolul !“ i-a răspuns copilul. „Al cui eşti tu?“ „Al satanei!“, a zis el. „Dar unde stai tu, măi?“, l-a întrebat iarăşi învăţătorul. „În iad !“. Învăţătorul a rămas uimit de răspunsurile copilaşului şi l-a urmărit să vadă unde intră, în ce casă locuieşte. Aşa a aflat învăţătorul că mama copilului se certa foarte des cu soţul ei, care era beţiv, şi-i zicea: „Ce ai făcut, satano, iar ai venit beat pe capul meu?!“ Omul îi răspundea soţiei cu înjurături şi ameninţări. Copilul, speriat, fugea în acest timp în braţele mamei, dar ea îl alunga zicând: „Fugi, diavole, nu mă mai necăji şi tu, că sunt eu destul de amărâtă de când trăiesc în acest iad“. Astfel de cuvinte a auzit copilul până atunci. Aşa a învăţat el de la mama sa că pe el îl cheamă Diavolul, pe tatăl lui îl cheamă Satana şi trăiesc în iad. Şi iată, din această istorioară se poate vedea ce groaznice urmări are pentru un copil creşterea cea rea, cu vorbe putrede, înjurături, drăcuieli şi alte blestemăţii ce le aude în casa părintească. Oare, nu vor răspunde aceşti părinţi în faţa Domnului pentru acest copil??? La Sfânta Mănăstire Lainici a trăit acum 100 de ani un părinte stareţ, pe nume Irodion Ionescu. A fost duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica. Acum este canonizat şi Sfintele sale Moaşte se află în Biserica Sfintei Mănăstiri Lainici. Pentru viaţa lui plină de smerenie, l-a învrednicit Dumnezeu cu darul înainte-vederii şi multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare. Odată, o femeie i-a adus, după un mai vechi obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Cuviosul părinte i-a spus: „Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!. - Ba da, părinte, de la capra mea este!!. Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc laptele când ai dat capra diavolului, care acum nu mai este a ta, nu-ţi mai aparţine, şi eu nu beau lapte de la capra satanei”. Femeia şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit. Ai drăcuit? Ai folosit numele diavolului? El te aude şi vine peste tine. Te-ai dat pe tine dracului, când te juri, din prostie, pe diavolul, înseamnă că nu ştii ce putere are invocarea numelui lui. El îţi zice: „Nu ne cunoşti, nu ştii că suntem poftele tale, cuvintele tale?“ Fă-ţi un inventar al cuvintelor şi drăcuielilor în care apare cuvântul dracul. Curăţă-ţi sufletul de cuvintele astea rele şi du-te la preotul duhovnic să te spovedeşti, să mărturiseşti toate drăcuielile şi cere iertare de la Dumnezeu.

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

PSALTIREA


Etichete

-- DESPRE INFLUENŢA COMPUTERULUI (1) : CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE (1) 100 POVETE ORTODOXE (2) A trecut la Domnul preotul Mihai Pop (1) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) ACATISTUL MAICII DOMNULUI PANTANASSA ... (1) ACATISTUL MANTUITORULUI IN NOAPTEA DE REVELION (1) Acoperamantul Maicii Domnului (2) AICI GASESTI- ACATISTE (5) AICI -CUVINTE DE FOLOS DE LA SFINTII PARINTI (8) AICI GASESTI POVESTIRI CU TALC (1) AICI GASESTI -INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (2) AICI GASESTI CANTARI LITURGICE-DUHOVNICESTI (1) AICI GASESTI CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI (1) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (3) AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR (1) ANECDOTE DUHOVNICESTI (1) Apă sfintită (1) ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI (1) Articole Apopei Roxana (3) ASCULTAREA (1) ASCULTAREA DE PREOTUL DUHOVNIC (3) Atingerea de hainele preotesti (1) AUDIO PARINTELE VISARION IUGULESCU (2) BIBLIA CEA ADEVARATA (3) Biserica domnească din Curtea de Argeș- (1) Biserica Sfantul Nicolae Densus (1) BISERICI (6) BOBOTEAZA (11) BUNA VESTIRE (4) CANDELĂ ŞI MÂNTUIRE (2) CANON DE RUGĂCIUNE LA VREME DE NECAZURI (2) Canonisirea împiedicată de cei adormiţi (1) CANONUL SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI (2) CANONUL SFÂNTULUI IERARH NICOLAE (1) Care este cel mai mare păcat? Pilde ortodoxe (1) Catedrala Mitropolitana din Timisoara (3) Când ne simţim singuri în rugăciune (1) Ce este mărturisirea? (1) Ce este Sfânta Scriptură? (1) Ce sa fac daca am inima impietrita la rugaciune ? (1) Cele 7 Sfinte Taine (1) CELE PATRU LEGI DUPA CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA (1) Cincizecimea- (3) CITATE DIN SFANTA EVANGHELIA (1) CITATE DUHOVNICESTI (3) Coborarea Duhului Sfant (1) Colind (1) Colivă pentru pomenirea mortilor (5) Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Din sfaturile preotului Ioan (1) Completare la cateheza despre pocăinţă (1) COMPORTAREA IN BISERICA (2) Concert de colinde (3) Concursul școlar „Biblia în suflet de copil” (1) Credincioșii Parohiei Timișoara-Viile Fabric alături de eleva Carina Udriște (1) CREZUL (1) CUGETARI SI CITATE ORTODOXE (1) CUM SA NE RUGAM (9) Cum se poate distruge propriul copil !? (1) Cum te ajuta apa sfintita la Boboteaza (2) CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DUMNEZEU ŞI OMUL (1) CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE PACATUL BETIEI (1) Cuvantare la Duminica Tomei (2) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P R E O Ţ IE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE I S P I T Ă (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPR LUMÂNARE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE LUMÂNARE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE LUMÂNARE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P O S T (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE AVORT (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL VIETII CRESTINESTI SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE ASCULTAREA DE PREOTUL DUHOVNIC (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE I N V I D I E (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P R I E T E N I E (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A C R U C E (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S M E R E N I E (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE VEŞNICIE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI- DESPRE PACE (1) CUVÂNT DE INVĂTĂTURĂ CRESTIN ORTODOXĂ - Ce este Simbolul Credinţei sau «Crezul»? (2) Cuvânt pentru cei care judecă preoţii (2) CUVINTE DE FOLOS DUHOVNICESC (1) DATORIILE CRESTINULUI (1) De ce nu credem in Dumnezeu (2) De ce sărutăm mâna preotului? (1) De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor? (1) De la Sfântul Nil din Sfântul Munte Athos (1) DECALOGUL FAMILIEI (1) DEPRE RUGACIUNE (11) DESPRE SFINTELE PAŞTI (7) DESPRE R Ă B D A R E (1) DESPRE CELE 3 MARI MINUNI DIN SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ (1) DESPRE B L Â N D E Ţ E (1) DESPRE LUMÂNARE (2) DESPRE PACATUL BETIEI (1) Despre actele biometrice (1) Despre ascultare (1) DESPRE ATEISM (1) DESPRE AVORT (5) DESPRE BETIE (1) DESPRE BISERICĂ (1) Despre blesteme (1) DESPRE CANDELĂ (1) DESPRE CEARTA (1) DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR (1) DESPRE CREDINTA (2) Despre cruce (4) DESPRE DIAVOLI. (5) DESPRE EUTANASIE (1) DESPRE FATARNICIE (1) Despre Halloween (1) Despre icoana pildelor (1) DESPRE ICOANE (8) DESPRE IERTARE (6) DESPRE INIMA OMULUI (1) DESPRE ISPITE (1) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (3) DESPRE LACRIMI (1) Despre Maica Domnului (1) Despre manie (3) DESPRE MANTUIRE (1) DESPRE MĂTĂNII ŞI RUGĂCIUNEA LUI IISUS SAU RUGĂCIUNEA MINŢII (1) DESPRE MÂNCARE ŞI POST (2) DESPRE MINCIUNĂ (1) DESPRE O.Z.N-uri (2) DESPRE P O S T (2) DESPRE PATIMILE OMULUI (2) Despre păcat (1) DESPRE POCĂINŢĂ (2) DESPRE POMELNICE (1) DESPRE POST (9) DESPRE PREOTIE (5) DESPRE PRIETENIE (2) DESPRE REVELION (1) Despre rugaciunea Tatăl nostru (3) Despre Rugăciune (3) DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS (1) DESPRE SCOPUL VIETII CRESTINESTI (1) DESPRE SFÂNTA LITURGHIE (2) DESPRE SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ (1) DESPRE SINUCIDERE (2) Despre Smerenie (3) Despre spovedanie (6) DESPRE SUFLET (2) DESPRE TAMAIE SAU SMIRNA (1) DESPRE TATUAJE (2) DESPRE TRUFIE (1) DESPRE VALENTINE’S DAY (1) DESPRE VRǍJITORIE (1) DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE (1) DESPRE ZODII (1) Din Epistola către Evrei a Sf Pavel (1) Din rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur (2) Drumul crucii (2) DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE (3) DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) (1) Duhovnicul (3) Duminica după Inăltarea Sfintei Cruci (1) Duminica fiului risipitor (1) Duminica Ortodoxiei (3) Duminica Samaritencei (1) DUMINICA TOMII (3) DUMNEZEU SI OMUL (1) Evanghelia indrăcitului mut (1) Evanghelia lui Zaheu vamesul (3) EVANGHELIA ZILEI 16. 11. 2014 (1) FEMEIA CANANEANCA (1) GHICIT ŞI SPIRITISM (2) HIROTONIA (PREOTIA). (2) Horatiu Stoica (1) Icoana In suflet de copil (1) ICOANA PANTANASSA (1) Imi numar faptele bune nu pacatele (1) INĂLTAREA SFINTEI CRUCI (4) Inăltarea Domnului (4) Inăltarea sfintei cruci (2) INGERUL PAZITOR (1) Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului (1) Intampinarea Domnului (3) INTERVIURI (1) INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA (1) Intrarea Maicii Domnului in Templu (1) INVATATURI (103) INVATATURI de sfantul Ioan Gura De Aur (1) Invierea ficei lui Iair (1) ISTORIOARE ORTODOXE (1) Izgonirea lui Adam din Rai (1) IZVORUL TAMADUIRII (3) IZVORUL TĂMĂDUIRII 2014 (1) Învierea fiicei lui Iair (1) Joia din Saptamana Patimilor (3) LITURGHIA CATEHUMENILOR (1) Locul special si rugaciunea speciala (1) Maica Domnului Pantanassa (1) Maica Domnului Tămăduitoarea (1) MANASTIREA TEIUS PELERINAJ 2013 (1) MANASTIREA DINTR-UN LEMN PELERINAJ 2013 (2) Manastirea Polovraci pelerinaj 2013 (1) Manstirea Piatra Scrisa pelerinaj 2013 (1) Marsul pentru viată - 2017 (1) Marturisirea unui satanist POCĂIT (1) MILOSTENIE (9) MINUNI (6) MOARTEA CELOR CE AU FUGIT DE UMILINTA (1) MOARTEA MITROPOLITULUI NICOLAE (1) MOASTE SI CINSTIREA LOR (1) Mosii de iarnă (2) NASTEREA DOMNULUI (7) NASTEREA SF. IOAN BOTEZATORUL (2) Nașterea Domnului (1) Ne raspunde Dumnezeu la rugaciuni? (1) NEASCULTAREA DE PĂRINTI (1) NEUROFEN DUHOVNICESC ANTIDEPRESIV (1) O reţetă a Sf. Efrem Sirul pentru opt boli ale sufletului (1) Ofranda (1) Oglinda noastră cea de obşte (2) PACATUL INJURATURILOR (1) PAROHIA ERSIG CARAS-SEVERIN (2) PAROHIA VIILE FABRIC TIMISOARA (1) PASTELE MICI (3) Patima lacomiei DESPRE LACOMIE (1) PĂCATUL FUMATULUI (1) Părintele Paisie Olaru (1) Părintele Teofil Pârăian (1) Pe cine ajută şi pe cine nu ajută parastasele? (1) Pelerinaj 2013 Folestii de sus (1) Pelerinaj 2014 la Manastirea Prislop (1) Pelerinaj 2014 la Manastirea Sf Ana (1) Pelerinaj Grecia -2017 (14) Pelerinaj la Manastirea Bodrog Gai si Feredeu (1) Pelerinaj la mănăstirea Săraca (1) Pelerinaje 2014 (1) PENTRU CINE ŞI CE UITĂM SĂ NE RUGĂM (1) Perversiunile sexuale între soţ şi soţie (1) Peştera celor veşnic osândiţi (1) PILDE (91) PILDE CRESTINE (26) PILDE ORTODOXE (18) POEZII (69) POEZII ANUL NOU (3) Poezii cu Eliana Popa (16) POEZII CU IISUS HRISTOS (17) Poezii cu Maica Domnului (1) Poezii de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul (2) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (3) Poezii de Costel Ursu (1) Poezii de Preot Ioan (17) POEZII de sarbători (1) Poezii de Valeriu Gafencu (1) Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile (3) POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI (1) Postul Sfintilor Petru si Pavel (1) POVESTIRI ORTODOXE (4) Predica Mitropolitului Ioan Selejan . (3) Predica si Slujba de Sfintire a Apei de Bobotează (1) Preot George Istodor (2) Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani (1) PROCESIUNE DE FLORII (1) PROFETII ALE SFINTILOR PARINTI (1) Prohodul Domnului (1) Psalmi (2) Psalmul 37 (1) RADU GIR (2) Raspunsuri duhovnicesti (1) REVELION 2014 (1) RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI (1) RUGACIUNE CATRE SF. GRIGORIE DECAPOLITUL (2) Rugaciune la inceperea lucrului (1) RUGACIUNE PENTRU DUHOVNIC (1) Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh (1) RUGACIUNEA INIMII: (1) RUGACIUNEA SFANTULUI ISAAC SIRUL (1) RUGACIUNI (28) RUGACIUNI PENTRU VINDECARE (1) RUGĂCIUNE CATRE SFANTUL IERARH NICOLAE (1) Rugăciune către Sfanta Mucenită Ecaterina (1) RUGĂCIUNE CĂTRE SFĂNTUL IOAN GURĂ DE AUR (1) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ (1) Rugăciune de mulţumire pentru însănătoşire (2) Rugăciunea lui Manase (1) RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI (SCHIMNICUL) CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON (1) Rugăciunea sufletului si a trupului. (1) Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina (1) Rugăciuni (9) Rugăciuni către Maica Domnului (1) SA FIM OAMENI SAI AJUTAM (4) SA MERGEM LA SFANTA SPOVEDANIE (2) SA NU ASTEPTAM DE LA DUMNEZEU CEEA CE PUTEM NOI (1) Sanzaienele (2) Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului (1) SARBATOAREA FLORIILOR (4) SARBATORI (2) Să ne amintim de cei ce nu mai sânt printre noi (1) Să nu-i mai judecăm pe preoţi (1) SĂRBĂTORI (1) Schimbarea la Față (3) Scrisoare de la un Prieten Bun (1) Sectanţii cu chip de ortodocşi (1) SEMNUL SFINTEI CRUCI (2) SERBAREA ZILEI DE DUMINICA (1) Sf Evanghelii (3) Sf Maria Egipteanca (1) Sfanta Cruce (7) Sfanta Evanghelie a Sf. Evanghelist Ioan (1) SFANTA IMPARTASANIE (1) SFANTA LITURGHIE (5) Sfanta Liturghie La Izvorul Tamaduirii 2016 (1) SFANTA PARASCHEVA (2) Sfanta Taina a Spovedaniei (2) Sfanta Treime (9) SFANTUL APOSTOL ANDREI (4) SFANTUL IACOB HOZEVITUL (2) Sfantul ioan Botezătorul (4) SFANTUL STELIAN (1) SFATURI BUNE (18) SFATURI DE LA PREOT IOAN (27) SFATURI DE LA PARINTELE CLEOPA (2) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (28) SFATURI DE LA PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN (1) SFATURI DE LA SFANTUL EFREM ATONITUL (1) SFATURI DUHOVNICESTI (18) Sfânta Biserică Ortodoxă - scară spre cer (3) SFÂNTA IMPĂRTĂSANIE (2) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ (2) Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (2) Sfestania si sfintirea casei (2) Sfinte liturghii (3) Sfintele Pasti (2) SFINTELE TAINE (4) SFINTII -PRIETENII LUI DUMNEZEU (1) Sfintii Apostoli Petru si Pavel (2) Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril (2) Sfintii Constantin si Elena (1) SFINTII PARINTI (42) Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur (4) Slujba cu litie (1) SLUJBA DE SFANTUL VASILE CEL MARE (3) Slujba vecerniei cu litie (4) Solidaritate la Parohia noastră. (1) SPOVEDANIA PREOTILOR DE MIR (1) Sufletul copilului : sincer şi curat....! (1) Şerpii Maicii Domnului (1) TAINA OMULUI (1) TAINA SFANTULUI BOTEZ (1) TAINA SFANTULUI MASLU (2) TAINA SFINTEI SPOVEDANII (5) TALCUIRI DIN SFANTA SCRIPTURA (2) Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (1) VAMESUL SI FARISEUL (1) versuri de Horațiu Stoica (1) VIDEO POSTATE YOUTUBE (18) Vinerea Mare (2) Vizita Mitropolitului Ioan Selejean la Parohia noastră (1) Ziua Femeii Crestine (2)