luni, 27 februarie 2023

Iertarea, inceputul oricarui post...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




"Ca să-ţi păstrezi pacea sufletească, trebuie să alungi de la tine mânia, să te osteneşti, să ai duhul bucuriei, să te fereşti de a-i osândi pe ceilalţi şi să faci pogorământ în dreptul slăbiciunilor fraţilor tăi." 
(Sf. Serafim de Sarov)

"Mulţi nu pricep însemnătatea posturilor şi nu le ţin. Totuşi, tocmai postul trupesc ne ajută să ne pocăim şi să ne mântuim, fiindcă, după cum am văzut deja, lăcomia pântecelui este născătoarea tuturor celorlalte patimi şi în acelaşi timp cea mai uşor de biruit. Dacă vom împlini această poruncă uşoară, dacă ne vom înfrâna pântecele, vom căpăta stăpânire şi asupra celorlalte patimi." (Sfântul Ierarh Luca al Crimeei)

         "Cand ne pregatim de post, trebuie sa ne pregatim si de iertare. Minunat ar fi ca ori de cate ori ne greseste cineva, noi sa-l iertam si sa ne rugam pentru indreptarea sa. Insa, din cauza pacatelor noastre, suntem de multe ori lipsiti de dragoste si acest lucru se vede din neputina noastra de a ierta pe cei care ne-au facut rau.

Perioadele de post ne ajuta sa punem in randuiala firea noastra, in sensul de a lepada tot ce ne desparte de Dumnezeu si de a inmulti tot ce ne apropie si ne uneste cu El. Sfintii Parinti vad in prezenta celor care ne fac rau, medicamente de insanatosire a fiintei noastre. Iata ce minunat ne graieste Sfantul Ioan Casian despre pacea cu semenii: "Sa-i multumesti fratelui care te-a ocarat sau te-a intristat caci prin el ti-ai cunoscut boala; sa te rogi pentru el si sa primesti cele ce-ti vin de la el ca pe niste leacuri date de Insusi Domnul. Daca insa te vei mahni, e ca si cum I-ai spune lui Iisus: nu voiesc leacurile Tale".
Iertam, ca sa fim iertati. Iertam ca sa ne asemanam cu Dumnezeu. Nimeni nu se poate curati de pacate, atat timp cat nu a lepadat de la sine ura si nu incercat sa fie in pace cu toti semenii.
Va indemn sa luati aminte nu doar la schimbarea modului de a ne hrani, ci mai ales la schimbarea modului de a fi. Asadar, ori de cate ori vine vorba de post, suntem datori sa incepem cu inceputul: iertarea."

duminică, 26 februarie 2023

RABDĂ TOTUL...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Ioan de Kronstadt, ne indeamna pe buna dreptate asa: RABDA TOTUL, fiindca toate acestea au fost ingaduite de Dumnezeu pentru pacatele tale!
 
🙏 De ti se va intampla sa treci prin mari nenorociri, suparari, boli, nu fi las, nu deznadajdui, nu carti, nu-ti dori moartea, nu spune vorbe de ocara inaintea Atotvazatorului Dumnezeu, de pilda: Vaaai, ce lovitura cumplita. Vaaai, este peste puterile mele sa mai rabd, mai bine sa mor sau sa-mi pun capat zilelor! Sa te fereasca Dumnezeu de o asemenea lasitate, carteala, nesabuinta!
 
🙏 RABDĂ TOTUL, fiindca toate au fost ingaduite de de Dumnezeu pentru pacatele tale, si spune si tu precum talharul cel intelept: "PRIMIT-AM PE DREPT, DUPA FAPTELE MELE!" (Luca 23:41), ASA-MI TREBUIE PENTRU PACATELE MELE! si priveste cu ochii mintii la Mantuitorul care patimeste pe Sfanta Cruce si sa nu uiti ca: "Cel care va rabda pana la sfarsit acela se va mantui" (Matei 10:22). 

Nu mai poti sa rabzi??? Ba, poti! 

CU HRISTOS, HAI CA POTI! Cine are DORINTA si VOINTA, are si PUTINTA! Amin!
 
Iti amintesc ca rabdarea are mai multe trepte: RABDARICA, RABDARE, RABDAROI, RABDAREA SFINTILOR si RABDAREA DESAVARSITA (rabdarea desavarsita o are doar Dumnezeu). Si acum gandeste-te pe care treapta a rabdarii te afli???
 
 Fata de Dumnezeu preferati sa fiti copii si fii lui Dumnezeu veti fi, veti fi scrisi in Cartea Vietii.    

                                                                                                             Amin si Aliluia!
 
                                                                                                             Preot Ioan 🔔.

ÎN AJUN DE POSTUL MARE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


În ajun de Postul Mare,
Știi ce trebuie să faci?
De-ai greșit, să-ți ceri iertare!
Cu tot omul să te împaci!

Să-ți pui la gură lăcată.
Orice cuvânt - măsurat.
Să ai inima curată.
Să nu judeci, că-i păcat!

Să nu uiți de fapte bune!
Milostenii fă mereu!
Uneori c-un colț de pâine
Poți s-ajungi la Dumnezeu!

Sfinții Părinți ne îndeamnă,
Prin rugăciune să postim-
Cea mai importantă hrană
Pentru tot omul creștin.

Poți să te înfometezi,
Să nu pui fărâmă-n gură,
Dar degeaba timpul pierzi
De ești câinos, plin de ură...

Postu-i dat mai buni să fim,
Să uităm de răutate,
Sufletul să-l curățim
De noroiul de păcate.

Cum se spune în popor,
O zicală cunoscută:
Să avem un Post ușor
Și în toate: -Doamne Ajută!

Autor: d-na Natalia Mazilu-Miron

sâmbătă, 25 februarie 2023

GRABESTE-TE, SA TE MANTUIESTI!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Bucuria mea, daca vrei cu adevarat sa te pocaiesti si sa te mantuiesti, sa stii ca, acesta este timpul. Iar chipul este cel pe care l-a aratat Dumnezeu lui Lot: “Mantuind, mantuieste-ti sufletul tau! Nu te uita in urma! Grabeste-te, ca sa te mantuiesti!" (Facerea 19:17). Aceste cuvinte dumnezeiesti, cuprind trei fapte deosebite. 

1. “Mantuind, mantuieste-ti sufletul tau!” Adica, straduieste-te sa-ti mantuiesti sufletul de flacara pacatului prin pocainta. Sufletul tau! Daca-l vei pierde, ai pierdut totul. Daca-l vei castiga, ai castigat totul. Daca-l vei pierde odata, l-ai pierdut pentru totdeauna. Daca l-ai castigat odata, l-ai castigat pentru totdeauna. 

2. “Nu te uita in urma!”. Adica, dupa ce te-ai spovedit cu cainta si cu sinceritate , dupa ce le-ai parasit, sa nu te intorci, sa nu-ti revezi pacatele, ci doar sa zici: Doamne, eu sunt adancul pacatului, iarta-ma! 

3. “Grabeste-te, sa te mantuiesti!”. Grabeste-te, sa o faci cat mai repede, nu astepta ziua de maine, pentru ca nu stii ce-ti poate aduce. Azi este de la Dumnezeu, maine este de la diavolul. Maine, poimaine, din zi in zi, funiile se fac mai groase si lanturile mai stranse” (Pildele lui Solomon 3:28).
                                                                                                               Preot Ioan .

Rugăciunea este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu».

Dacă te rogi lui Hristos aşa: «Doamne, Iisuse, luminează, miluieşte şi îndreptează pe omul acesta!» şi spui neîncetat această rugăciune, atunci Domnul va începe să-i trimită celui în cauză gânduri bune. De exemplu, ori de câte ori spui «Doamne, miluieşte-l pe copilul meu!», Hristos îi trimite copilului tău gânduri bune. 

Cu cât te vei ruga mai mult, cu atât mai multe vor fi gândurile bune pe care le va primi. Acum, copilul tău este o portocală crudă, dar, treptat-treptat, se va coace şi se va face aşa cum vrei tu. Experienţa mi-a arătat că acesta este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor, de orice natură ar fi ele. Modalităţi aplicate de oameni din instinct s-au dovedit mereu a fi nereuşite”.

Din Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 291-292

CAND IL AI PE DUMNEZEU

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Uneori se-adună nori peste-al cerului senin,
Şi în viaţă, uneori, valuri de necazuri vin...
Dar cum soarele străluce după ploaie mai voios,
După întristare totul este parcă mai frumos!

Sunt momente când aluneci şi e drumul mult prea greu
Te simţi singur, părăsit şi uitat de Dumnezeu...
Dar ce sfântă bucurie când o mână se întinde
Să-ţi aducă alinare şi în braţe te cuprinde!

Dumnezeu te ocroteşte şi, la fiecare pas
Îţi e sprijin de nădejde şi te scoate din necaz...
Dacă-L ai pe El în viaţă Tată Sfânt, Mântuitor,
Cât ar fi de mare valul tu vei fi biruitor!

Dumnezeu îţi e umbrar când e arşiţa prea mare
Şi când norii se adună îţi e Stâncă de salvare...
Să te-nchini în faţa Lui, să-I slujeşti necontenit,
Mai presus de tot şi toate EL....pe tine te-a iubit! 

Amin!

Autor: Maria Luca

10 SFATURI DUHOVNICESTI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


1. Ce semeni, aceea vei secera, ceea ce daruiesti (bucurie, binecuvantare, rautate, invidie, ura, cleveteala, judecata...), aceea va veni inapoi la tine: "DARUIND VEI DOBANDI", fiindca Dumnezeu nu are datorii la nimeni.

2. Ai ajuns undeva? Saluta crestineste: "Slavit sa fie Domnul!" (asa se salutau crestinii in primele 3 secole), sau, macar zi: "Doamne, ajuta!", dar in nici-un caz: "Pupici", "Te pupicesc", "Salut", "Hai noroc". Cel mai des este folosit: "O zi buna!". Pai, ziua este buna daca o incepem cu Dumnezeu (cu rugaciunile diminetii) si o terminam tot cu Dumnezeu (rugaciunile de seara).

3. Pleci de undeva? saluta crestineste, iar daca esti preot spune: "Pace casei acesteia!".
 
4. Ai promis ceva? Implineste fagaduinta dupa cum zice proorocul David: "Faceti juruinte lui Dumnezeu, dar tineti-le"!

5. Ai gresit? Fara rusine spune: "Iarta-ma!", (dar nu frantuzismele: "Pardon!", "Scuze!"). Acest "Iarta-ma", are o mare putere, adica, aceea de a deschide portile raiului. Mandria din noi ne opreste sa spunem: "Iarta-ma!".

6. Ai ce sa daruiesti? Daruieste din tot sufletul, cu fata vesela si cu mana larg deschisa! Nu ai ce darui? Nu invidia! Cel mai bogat om din lume este acela care se multumeste cu putin, fiindca putinul nu se termina niciodata. Si-apoi daca ai avea toate comorile lumii, unde le-ai pune? Asadar, nu poti avea totul, dar, te poti bucura de tot ceea ce ai!

8. Intrucat doar Dumnezeu cunoaste adancul sufletelor noastre si doar El stie de ce si in ce context facem un lucru, nu cleveti si nu judeca, fiindca cea mai scurta cale catre rai este: "NU JUDECA!".
9. Vrei sa ai pace in suflet? Sa faci totul cu binecuvantarea duhovnicului, cere-i mereu sfat, fiindca: Ascultarea este viata (sufleteasca), iar neascultarea este moartea sufletului (despartirea de Dumnezeu).

10. Sa iubesti pe Dumnezeu, pe aproapele si mai ales pe vrajmasii tai, fiindca iubindu-i si pe vrajmasi, implinesti porunca iubirii.

Bucuria mea, asa cum ai grija de telefonul tau celular, cu aceeasi grija sa implinesti cele 10 sfaturi duhovnicesti si, bine iti va fi si te vei mantui. 

                                                                                                                          Amin.
                                                                                                                         Preot Ioan.

marți, 21 februarie 2023

INIMA CUPRINDE MINTEA, iar nu MINTEA CUPRINDE INIMA ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Bucuria mea, Sfantul Parinte, Nicolae Velimirovici, zice asa:

 "Daca sarpele te musca de deget, otrava lui n-ar lucra, daca sangele n-ar duce-o la inima. Cand doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta, daca sangele nu l-ar duce la inima. La inima ajunge si otrava, si leacul. Tot ce otraveste viata si tot ce lecuieste viata trebuie sa ajunga la inima si sa treaca prin inima. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este si centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupeasca este organ al inimii duhovnicesti. Si chiar daca asta este realitatea, totusi si aceasta realitate e o mare taina. 

Cu adevarat de nepatruns este această taina pentru mintea noastra, pentru ca mintea este mai mică decat inima, iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu intelege intregul si nici cele mai de jos nu inteleg cele inalte. Dumnezeu asa a vrut si asa a randuit. Fericit este cel ce mai putin cerceteaza Tainele fiintei lui Dumnezeu si mai mult asculta de poruncile lui Dumnezeu si mai mult simte iubirea lui Dumnezeu in inima lui!"

                                                                                                             Amin si Aliluia!

                                                                                                            Preot Ioan .

IUBIREA...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                


Pe drumul meu prin lume .
Un OM am întâlnit ..
Purta o cruce în spate...
Purta o grea povară..

Lovit era de lume ...
Scuipat..batjocorit...
Iar El tăcea...răbda ..
A lumii ....grea ocară.

Am mers cu El o vreme..
Pe calea spre calvar..
Și aș fi vrut s-ajut..
Căci crucea era grea...

Dar El mi-a spus...
E totul in zadar....
E scris să mor pe cruce..
Că cel mai rău...tâlhar.

Am întrebat...Ce ai gresit...?
De ce de oameni ești lovit..?
Eu...am iertat si i-am iubit...
Iar ei m-au osândit.

Dar tu...ce cauti ?..Unde mergi..?
Caut iubirea ...Domnul meu...
Si-oi merge până o voi găsi..
Chiar dacă tot mai greu va fi..

Cu ochii in lacrimi m-a privit..
Și cu durere mi-a șoptit..
Astăzi...IUBIREA... ai găsit...
Esti omul cel mai fericit..

Maria Pintican...

Uleiul din candelă si puterea lui.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



                                      Ce poti sa faci cu el atunci cand intri in posesia lui?

      In primul rand, uleiul din candela aprinsă poate avea puteri vindecătoare! Acest lucru se datorează faptului că este ulei sfințit prin intermediu rugăciunilor care se spun în preajma candelei.
Uleiul din candelă poate fi de ajutor atunci când o persoană se confruntă cu probleme de sănătate. Iată ce este bine să faci cu uleiul din candelă și de ce nu trebuie să îl arunci niciodată.

Candela trebuie să fie în permanență curată. Totodată, se recomandă ca uleiul din ea să nu fie aruncat deoarece are proprietăți vindecătoare. Acest fapt se datorează rugăciunilor care se spun în jurul candelei. Credincioșii primesc de la biserică ulei sfințit din candele ca binecuvântare. Mulți oameni au fost ajutați de acest ulei sfințit. Poate fi ulei de floarea soarelui sau ulei de măsline. Este sfințit atunci când are loc Taina Sfântului Maslu și poate fi găsit atât la icoanele sfinților, cât și la icoanele care fac minuni.

Candela se așează întotdeauna în fața icoanei. Este indicat să aibă locul ei undeva pe unde nu treci prea des deoarece o poți dărâma ușor. Locul cel mai potrivit este cel pe care fiecare om îl consideră un loc de rugăciuni.

Candelele din biserică nu se sting niciodată. O candelă este așezată pe Sfânta Masă, iar încă o candelă se află în Sfântul Altar.Candela purifică mintea și gândurile și se consideră că lumina ei este lumina lui Iisus și lumina lumii
.
Ce este bine să faci cu uleiul din candelă?

Acest ulei are proprietăți vindecătoare datorită rugăciunilor. Din acest motiv nu este bine să fie aruncat, ci folosit. Mulți credincioși au reușit să se vindece de anumite afecțiuni cu ajutorul acestui ulei. Potrivit religiei, fiecare creștin ar trebui să aibă o candelă în casă. Astfel se consideră că devine o altă biserică a lui Dumnezeu.l. 


duminică, 19 februarie 2023

MAI POŢI SĂ CREZI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Mai poţi să crezi, Iisuse, când spun că Te iubesc,
după durerea cruntă cu care Te-am străpuns?
Mai am să-ajung vreodată să pot să-mi ispăşesc
şi plânsul pocăinţei să simt că mi-e de-ajuns?
 
Vei mai privi vreodată cu drag Tu-n ochii mei
cum mă priveai 'nainte cu-ncredere şi dor?
Sau totdeauna ochii Ţi-i vei întoarce grei
să nu mă mai zdrobească văzând durerea lor?
 
Mai poţi să-mi mergi, Iisuse, alăturea pe-un drum
cum îmi mergeai odată voios şi fericit?
Sau tot mai trist vei merge şi mai străin de-acum
lăsându-mă cu piatra de care m-am lipit?
 
... O, dragoste divină, ce-amar Te-am întristat
şi ce adânc mă doare tot sufletul pustiu!
Mai este vreo nădejde să mai pot fi iertat
sau voi muri în plânsul prea greu şi prea târziu?
 
O, crede-mă, Iisuse, când spun că Te iubesc
chiar dacă spun aceasta cu ochii în pământ,
că nu-i mai grea povară ca vina ce-o simţesc
că am putut o clipă să-mi calc ce-aveam mai sfânt

Traian Dorz

PRIETENUL MEU DRAG...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Dorel Mărgan

Căzusem cândva pe cărare,
De greul vieții apăsat,
Și am privit înspre cei care
La rândul meu i-am ajutat!

În al problemelor tumult
Nu mă gândeam că pot să pic,
Dar n-am cerut la ei mai mult,
Decât un braț, să mă ridic!

Îmi amintesc din când în când
Șî nu pot crede nici acum,
Că au plecat atunci pe rând
Și m-au lăsat acolo-n drum!

Când m-am văzut fără scăpare,
Cuprins de lacrimi și suspine,
De undeva...din depărtare,
Un OM, s-a îndreptat spre mine!

Și ajungând în dreptul meu,
Cu o privire iubitoare,
M-a ridicat pe brațul Său
Și m-a pus iarăși pe picioare!

Am reușit să mă trezesc
Din starea-n care m-am aflat
Și am dorit să-i mulțumesc,
Dar Călătorul a plecat!

Și mi-a părut atât de rău
Că n-am ajuns să-i spun nimic,
Căci fără ajutorul Său
N-aș fi putut să mă ridic!

O vreme bună L-am căutat
Pe-Acela ce-mi făcuse bine,
Deși Cel ce m-a ajutat
A fost tot timpul lângă mine!

Acum însă sunt fericit
Și vreau din inimă să spun,
Că să-L găsesc am reușit
Și-i prietenul meu cel mai bun!

Atunci când cad, nu-mi mai e frică,
Fiindcă privesc spre Ceruri, sus
Și-ntotdeauna mă ridică,
Prietenul meu drag...IISUS!




Duminica Înfricoșătoarei judecăți

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.

Noi nu murim, când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi demult ne-am dus.

Avem copii, - şi-i creştem după vrere,
Avem elevi, - şi-i învăţăm ce vrem,
Avem o turmă-n grijă şi-n veghere
-și-ntreaga lor răspundere avem.

Căci ei vor fi în lume şi-n viaţă
aşa cum noi le-am spus şi arătat,
Iar ei, la fel, aşa vor da povaţă
-și-un lung popor e-acum de noi format.

Îi creştem buni? - La fel şi ei vor face!
Îi creştem răi? - Aşa vor îndruma.
Noi i-ndreptăm înspre război sau pace,
rând după rând, pe câţi ne vor urma.

Şi-abia atunci, la Marea Judecată,
vedea-vom toţi, uimiţi, cu-adevărat,
cât a salvat o creştere curată,
cât a ucis un suflet blestemat.

O, voi cei mari, răspunzători de gloate,
părinţi şi-ndrumători pentru urmaşi,
voi, veţi purta răspunderile toate,
voi creşteţi sfinţi sau creşteţi ucigaşi...

De-aceea, pentru toţi ce ne urmează,
La Marea Judecată de Apoi,
Cu ochi uimiţi, oricare o să vază
cât rău sau bine a-nceput cu noi.

Traian DORZ

joi, 16 februarie 2023

BOLILE II AJUTA PE OAMENI SA-SI ISPASESCA PACATELE,ATUNCI CAND NU AU VIRTUTI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Adriana Maria



Părinte,ce înseamnă “Rai bun?'
Adică să mergi cu bine în Rai.
 Dar oare,nu se poate înţelege:
“Să mergi în Raiul cel bun?

Ai auzit tu vreodată vorbindu-se de raiul cel rău?

Oricum,pentru a merge cineva în Raiul cel dulce,tre­buie să mănânce aici multe amărăciuni,ca să pri­mească în mână paşaportul încercărilor.Dacă ai şti ce se întâmplă la spitale!Ce drame! Ce durere are lumea! Câte mame,sărmanele,nu fac operaţii,se gândesc la copilaşii lor şi sunt cuprinse de nelinişte pentru întrea­ga lor familie! Câţi familişti nu au cancer,fac radiote­rapie şi se chinuiesc!Să nu poată lucra şi să aibă de plătit chirie şi o mulţime de alte datorii!Unii sunt sănătoşi şi nu o pot scoate la capăt,cu cât mai mult atunci când cineva este bolnav şi se sileşte să lucreze pentru a putea face fată cât de cât la îndatoririle lui!Cu adevărat, m-au copleşit problemele oamenilor.Câte nu aud în fiecare zi!Mereu suferinţe,mereu greutăţi!Toată ziua îmi este gura amară,iar seara cad de oboseală şi,flămând fiind,mă întind puţin ca să mă odihnesc.Simt multă oboseală trupească,dar şi o pace lăuntrică","Părinte,boala ajută întotdeauna?Da,întotdeauna ajută.

BOLILE II AJUTA PE OAMENI SA-SI ISPASESCA PACATELE,ATUNCI CAND NU AU VIRTUTI.

Sănătatea este un lucru mare,dar binele pe care îl pricinuieşte boala nu-l poate dărui sănătatea-un bine duhovnicesc.Boala este o binefacere foarte mare,într-adevăr foarte mare!Il curăţă pe om de păcat şi de multe ori îi asigură chiar şi răsplată.SUFLETUL OMULUI ESTE CA AURUL.IAR BOALA ESTE CA FOCUL CARE-L CURATA.
Vezi că şi Hristos i-a spus Apostolului Pavel:“Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune“.Cu cât mai mult se chinuieşte omul de vreo boală,cu atât mai mult se curăţă şi se sfinţeşte,ajunge numai să facă răbdare şi s-o primească cu bucurie.În unele boli este nevoie numai de putină răbdare.Şi pe acestea le îngăduie Dumnezeu ca să-i îndrepteze omului unele cusururi şi să-i dăruiască putină răsplată.
Pentru că BOALA TRUPEASCA AJUTA LA VINDECAREA BOLII DUHOVNICESTI,O NEUTRALIZEAZA CU SMERENIA pe care o aduce.Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre binele nostru.Tot ceea ce el îngăduie este pentru folo­sul nostru duhovnicesc.Ştie de ce anume are nevoie fiecare din noi şi ne dă vreo boală,fie ca să ne răsplătească,fie ca să plătim păcatele.Răsplata cerească primită prin suferirea bolii:"Ce face mama ta?","Nu se simte bine.Părinte.Din când în când îi creşte foarte mult temperatura şi atunci îşi pierde cunoştinţa.Pielea i se umple de răni şi în timpul nopţilor o dor","Iată,astfel de oameni sunt mucenici.Şi chiar dacă nu sunt mucenici desăvârşiţi,sunt pe jumătate","Toată viata ei a fost o suferinţă,Părinte","Pentru aceasta,răsplata ei va fi îndoită.De câte bunătăţi are a se desfăta!Raiul îl are deja asigurat.Atunci când Hristos vede că cineva poate suporta o boală grea,i-o dă astfel încât prin putina suferinţă din această viată pământească,să primească răsplată multă în cea cerească şi veşnică.Suferă aici,dar va fi răsplătită acolo,în cealaltă viată,pentru că există şi Rai,există şi răsplătire.Astăzi,o femeie ce suferă de rinichi şi de ani de zile face tratament pentru purificarea sângelui,mi-a spus:“Părinte,faceţi,vă rog,semnul Crucii pe mâna mea.Venele îmi sunt numai o rană şi nu mai pot suporta să fac acest tratament”, “Aceste răni,i-am spus,în cealaltă viată vor fi nişte diamante mai preţioase decât diamantele din această lume.De câţi ani faci acest trata­ment?”, “De doisprezece ani“mi-a spus.“Adică ai drep­tul la o pensie redusă”i-am spus din nou.
După aceea,îmi arată o rană la cealaltă mână şi îmi spune:“Părinte,rana aceasta nu se închide şi se vede osul”, “Da,dar de acolo din rană se vede cerul,îi spun.Mă rog ca Hristos să-ţi dea răbdare şi să-ţi mărească dragostea pentru El,ca să uiţi de durere.Desigur există şi altă rugăciune pentru a alina durerile,dar atunci se micşorează şi răsplata cea mare.Prin urmare,rugăciunea de mai înainte este mai bună”.Şi astfel s-a mângâiat mult,sărmana.ATUNCI CAND TRUPUL SUFERA,SUFLETUL SE SFINTESTE.
Boala face să ne doară trupul,această casă a noastră făcută din pământ,dar astfel se va bucura mult stăpânul ei,adică sufletul nostru,în palatul ceresc pe care ni-l pregăteşte Iisus Hristos.

De ACEASTA INTELEGERE DUHOVNICEASCA ESTE IRATIONALA PENTRU OAMENII LUMESTI,mă bucur şi eu şi mă fălesc pentru neputinţele trupeşti pe care le am.Iar singurul lucru la care nu mă gândesc,este că aş putea avea din ele răsplată cerească.Şi-mi dau seama că astfel,plătesc nerecunoştinţa mea fată de Dumnezeu pentru că nu am răspuns la marile Lui daruri şi faceri de bine.Iar aceasta,pentru că în întreaga mea viaţă toate sunt o petrecere;şi călugăria şi bolile prin care trec.Dum­nezeu îmi face numai îngăduinţe şi pogorăminte.Rugati-vă să nu-mi plătească cu acestea în viata aceas­ta,pentru că atunci va fi vai de mine.Mare cinste mi-ar face Hristos dacă mi-ar da să sufăr şi mai mult pentru dragostea Lui,numai să mă întărească ca să pot răbda,şi nu vreau răsplată

.ATUNCI CAND OMUL ESTE CU DESAVARSIRE SANATOS NU ESTE BINE.

Este mai bine să aibă ceva.Cât de mult m-am folosit eu din boală,nu m-am folosit din toată asceza,pe care am făcut-o până astăzi.De aceea spun,dacă cineva nu are îndatoriri,să prefere bolile în locul sănătăţii.

CAND OMUL ESTE SANATOS DEVINE DATOR,IAR CAND ESTE BOLNAV SI INFRUNTA BOALA CU RABDARE,ARE DE PRIMIT.Atunci când eram în viata de obşte a venit odată la mănăstire un episcop sfânt,foarte bătrân,pe nume Ierotei,care pustnicea în Schitul Sfânta Ana.La plecare,voind să se urce pe catâr, i s-au ridicat puţin pantalonii şi i s-au văzut picioarele umflate.Părinţii care au mers să-l ajute,le-au văzut şi s-au înfricoşat.Acela însă a înţeles,şi le-a spus:“Acestea sunt cele mai preţioase daruri pe care mi le-a dat Dumnezeu.Şi îl rog să nu mi le ia înapoi”.

RABDAREA IN DURERI:

Atunci când ne ajunge vreo boală,este bine să ne lăsăm cu totul în voia lui Hristos.Să ne gândim că sufletul nostru are mai multă nevoie de răbdare şi slavoslovie în dureri decât de un trup de oţel,cu care am putea face mari nevointe trupeşti,care însă se poate să ne facă să ne fălim fără să ne dăm seama,crezând că cu sabia noastră vom câştiga Raiul.Ştiţi de câţi ani am dureri,când suportabile,când insuportabile?Durerea suportabilă este o stare a mea permanentă.Câte am tras mai întâi cu bronşectazia şi cu operaţia pe care am făcut-o!Apoi au început istoriile cu intestinele.După care o jumătate de an am avut discopatie,din pricina căreia am suferit foarte mult.Nu-mi mai puteam face nici metaniile pe care le făceam mai înainte,şi îmi era greu să mă slujesc chiar pe mine însumi,cu atât mai mult lumea care venea la Coliba mea. n continuare mi-a apărut ceva tare în pân­tece;mi-au spus că a fost hernie.Când mă oboseam,mă durea tare şi se umfla.Intr-o zi,în ajunul Sfântului Pantelimon,era umflată şi mă durea.Trebuia însă să merg la Schit la privegherea de toată noaptea.Atunci mi-am spus în sinea mea:“Voi merge orice s-ar întâm­pla”pentru că trebuia să merg.In timpul privegherii am vrut să mă aşez puţin,dar m-am gândit “dacă voi coborî strana să mă aşez,vor face toţi ca mine“,şi ast­fel,am preferat să nu mă aşez deloc în strană.După douasprezece ore cât a ţinut privegherea,am presupus că s-a înrăutăţit mult situaţia.Când m-am întors la Chilie,nu am apucat bine să intru înăuntru,că a şi sunat clopoţelul.“Părinte,deschide!”,îl aud pe cineva strigând.Am început să râd.“E-n regulă,mi-am spus,de acum vom merge fără întrerupere”.Şi într-adevăr peste puţin au venit alţii,apoi alţii.Seara,când am ter­minat cu lumea,am simţit că umflătura a dispărut cu totul.A doua zi,deşi mă odihnisem,a apărut din nou.Apoi a început să mă deranjeze şi să mă doară,dar mă mândream cu aceasta.De vreme ce Hristos cunoaşte situaţia mea şi ştie că aceasta mă ajută,de aceea o lasă.Cinci ani a ţinut aceasta.Ştii ce greu a fost?","Dar atunci,Părinte,când aţi avut probleme cu picioarele?","Aceea a fost altceva.Nu puteam sta în picioare.Mă chinuiam mai ales atunci când venea lume la mine.A trecut aceasta şi a început hemoragia-Colită ulceroasă,mi-au spus.Altă poveste…Iată sunt şapte ani cu hemoragii,cu dureri.Dar nu vă mâhniţi,ci numai rugaţi-vă pentru sănătatea sufletului meu.Eu mă bucur pentru că Dumnezeu m-a cinstit şi mi-a dat acest dar,şi de aceea nu vreau să mă lipsesc de el.Slavă lui Dumnezeu!El îngăduie aceasta pentru a mă folosi.In felul acesta,dăm examene la răbdare.Acum aceasta,după aceea alta.Avem trebuinţă de răbdare.Pentru că dacă noi,care avem puţină frică de Dumnezeu,nu facem răbdare,ce vor face atunci mirenii?Deşi văd că mulţi mireni ne întrec în virtute.Părinţii mei îmi spuneau că farasioţii,atunci când se îmbolnăveau,nu alergau de îndată la Hagi-efendi ca să-i vindece,ci mai întâi sufereau durerile cât puteau,potrivit cu răbdarea şi mărimea lor de suflet,deoarece considerau binecuvântare să sufere.“Să-mi chinuiesc şi eu puţin sufletul pentru Hristos,spuneau,pentru că şi El a suferit mult ca să ne mântuiască“.Şi numai atunci când vedeau că treburile lor nu merg deloc şi li se chinuiesc familiile mergeau la Hagi-efendi ca să-i vindece.Ai văzut ce mărime de suflet aveau!Dacă aceia,care erau mireni,gândeau astfel şi făceau răbdare,eu care sunt călugăr,cum trebuie să gândesc?Hristos a spus:“Întru răbdarea voastră vă veţi dobândi sufletele voastre“.Vedeţi că Dumnezeu nu a fost atât de înduioşat de milosteniile lui Iov atunci când avea toate bunătăţile precum a fost de răbdarea din vremea încercării."Părinte,atunci când un bolnav face răbdare în dureri,trebuie să nu arate deloc că îl doare?","La mare nevoie poate lăsa să se facă puţin per­ceptibil de ceilalţi.Poate spune că îl doare,dar nu atât de tare.Pentru că, de nu face deloc cunoscută boala sa celorlalţi,unii se pot sminti de vreo purtare de a sa.Dacă,de pildă,un monah suferă de ceva şi nu poate merge la slujba bisericii,îl poate vătăma pe unul care nu are gânduri bune.

INFRUNTAREA DURERII:

"Părinte,despre care durere spuneţi că este de nesuportat?","Durerea care face să-ţi curgă lacrimi din ochi.Aceste lacrimi nu sunt nici de pocăinţă,nici de veselie.Unde le aşezăm?Ce spui?","Oare aceasta nu este o mucenicie,Părinte?","Da,mucenicie este!","Părinte,atunci când am o durere foarte mare,îmi vine greu să spun “Slavă Ţie, Dumnezeule!”,"Dar de ce îţi vine greu?Gândeşte-te ce a suferit Hristos.Bătăi,ocări,biciuire,răstignire.Şi pe toate le-a suferit “fără de păcat fiind" pentru mântuirea noastră.Iar pe tine când te doare să spui:“Pentru dragostea Ta,Hristoase al meu,voi răbda”,"Părinte,de ce este trebuinţă pentru a depăşi durerea?,"De bărbăţie şi silinţă","Dar durerea insuportabilă cum o poate înfrunta cineva?","Dacă este om lumesc cu o cântare,dacă este om duhovnicesc cu psalmodia.Odată tatăl meu avea tem­peratură şi o durere puternică de cap.Şi atunci ce face?Mănâncă o sardea sărată,bea şi un pahar cu vin şi începe să cânte: “Deşteaptă-te,sărmane oropsit” şi alte cântece de haiducie, după care s-a făcut bine. Aşa să cântăm şi noi,ca să se împrăştie durerea.Şi eu într-o zi am răcit şi m-a luat o durere de cap de parcă voia să mi-l spargă. Atunci am început o psalmodie foarte frumoasă şi imediat mi-a dispărut durerea de cap.Într-adevăr, psalmodia împreună cu rugăciunea lui Iisus ajută foarte mult în aceste cazuri;înmoaie sufletul,îl îndulceşte,pentru că mâhnirile şi durerile neîncetate îl răpun şi îl răcesc.Şi noaptea trecută nu am putut dormi din pricina durerii.Mi-am spus că dacă voi muri înainte de a se face ziuă,voi avea o zi mare,căci în cealaltă viaţă nu va însera niciodată,nici nu va fi noapte ca să se facă ziuă…
Apoi am luat un “medica­ment”;am cântat “Pentru durerile Sfinţilor..
Iar efec­tul acestei “pastile” durează toată noaptea.Medicii au astfel de pastile aici la voi?","Părinte,se spune că noaptea durerile se înteţesc:"," Da,pentru că noaptea omul se îngreuiază. În tim­pul zilei,bolnavii având companie,discuţii, etc. îşi uită durerea. Iar noaptea,când sunt singuri mintea lor se duce la durere şi li se pare că ea este mai mare. În boală vor exista totdeauna dureri, însă scopul este să răsucim butonul la altă frecventă, pentru a le uita. Pen­tru că de nu înfrunţi corect durerea, te va durea de două ori mai mult.Dacă te gândeşti la durere, ea se va mări. In timp ce un gând bun, de pildă, dacă îţi aduci aminte de cei care suferă mai mult decât tine,sau dacă psalmodiezi puţin, durerea se uită","Părinte,de obicei durerea te previne că se întâmplă ceva în organism. În continuare câtă atenţie tre­buie să-i dai?",
"Trebuie ca fiecare să-şi încerce rezistenţa sa şi astfel să ia aminte. Mai ales atunci când omul este la o vârstă înaintată,este trebuinţă de mai multă atenţie,pentru că o maşină veche,dacă va alerga cu aceeaşi viteză cu care alerga atunci când era nouă, îi vor sări şi rotile şi carburatorul.În perioada în care mă durea mijlocul,nu puteam rosti rugăciunea lui Iisus stând în picioare.
Când am văzut că situaţia s-a îmbunătăţit puţin, m-am ridicat şi am început să fac rugăciunea în picioare şi metanii,dar a început să mă doară din nou. M-am aşezat puţin.

Apoi mi-am spus:“Hai să mai încerc” Dar din nou a început să mă doară.După aceea nu am mai continuat,dar eram împăcat cu conştiinţa", "Părinte,când ştiu că o durere nu are şi alte consecinţe neplăcute în organism, nu mă neliniştesc. Dar atunci când ea arată că există o vătămare gravă,aceas­ta mă nelinişteşte","Ascultă,durerea de mijloc,de pildă,se poate să nu lase nici o urmare neplăcută în organism, ci numai ne imobilizează,în timp ce pe celelalte dureri le suportă trupul","Părinte,atunci când suferă trupul,suferă în acelaşi timp şi sufletul?""Atunci când şoferul este bolnav,maşina nu poate merge.
Sufletul suferă atunci când trupul suferă şi el. Ai înţeles?
Ii lipseşte dispoziţia pe care o are atunci când trupul este sănătos.Se indispune şi sufletul într-un anumit fel","Părinte,durerea îl irită pe om?","

Atunci CAND OMUL NU INRUNTA DHOVNICESTE DUREREA,SE POATE IRITA.

Însă de o va înfrunta duhovniceşte,se linişteşte şi se mângâie.

Şi atunci BOALA ESTE PENTRU EL SARBATOARE
.Se bucură pentru că va merge împreună cu mărturisitorii şi cu mucenicii.Sfinţii mucenici uitau durerea pentru că dragostea lor fată de Hristos era mai mare decât chinurile pe care le sufereau","Dar cel care suferă şi nu înfruntă duhovniceşte durerea,nu se curăţă?",'Mireanul se curăţă,nu însă şi monahul“

Sf.Paisie Aghioritul

Sfatul preotului...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

“Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou”.




SĂPUNUL si CRESTINISMUL

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Bucuria mea, se spune ca un fabricant de sapunuri i-a spus unui preot: "Parinte, crestinismul ortodox nu a reusit sa faca nimic pana acum. Desi, Sfanta Evanghelie este predicata de doua milenii, lumea nu a devenit mai buna. De atunci si pana acum peste tot exista RAUL si OAMENI RAI." Preotul, i-a aratat acestui fabricant de sapunuri un copil foarte murdar, care se juca la o margine de drum si i-a spus: "Domnule, sapunul nu a reusit sa faca nimic, fiindca, este tot exista mizerie si oameni mizerabili in lume." "Sapunul, a spus fabricantul, ajuta numai daca se aplica in practica, daca-l folosesti."

 Atunci preotul ii raspunse: "La fel este si cu crestinismul ortodox!

Avem Taina Sfantului Botez prin care omul “se spala” de pacatul stramosesc. Avem Taina Mirungerii prin care omul devine templu al Duhului Sfant. Avem Taina Sfintei Spovedanii prin care se iarta oamenilor toate pacatele marturisite cu cainta si sinceritate. Avem Taina Sfantului Maslu prin care oamenii se pot vindeca de bolile trupesti si sufletesti. Avem Sfinte Taine in crestinismul ortodox, dar, daca oamenii nu le vor, atunci, vor ramane asemenea copilului acestuia, care nu vrea sa foloseasca sapunul dumneavoastra ca sa fie curat. 

Asa cum sapunul pe care-l fabricati, se gaseste peste tot, tot asa si Cuvantul Sfintei Evanghelii s-a propovaduit la toate neamurile (Matei 29:19). 

Dar daca oamenii nu vor sa-L primeasca pe Dumnezeu in suflet, ramane doar vina lor." Amin!

    Cine are dorinta si vointa, cu ajutorul lui Dumnezeu, are si putinta sa se mantuiasca. 


                                                                                                                  Amin si Aliluia!
                                                                                                                     Preot Ioan 🛎.

luni, 13 februarie 2023

Eu nu ştiu Doamne - de Traian Dorz

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                     


Eu nu ştiu Doamne unde încă
îmi vei mai duce paşii mei,
dar ştiu că Tu-mi vei fi oriunde
lumină sfântă pentru ei.

Eu nu ştiu Doamne ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar ştiu că-n Tine biruinţă
şi ocrotire voi avea.

Eu nu ştiu Doamne de câţi prieteni
mai pot fi încă părăsit,
dar ştiu că Tu vei fi cu mine
Însoţitor nedespărţit.

Eu nu ştiu Doamne câte lacrimi
au să-mi mai plângă ochii mei,
dar ştiu că Tu vei fi-alinare
şi mângăiere pentru ei.

Eu nu ştiu Doamne câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar ştiu că Tu-mi vei da putere
să-mi sui deplin Calvarul meu.

Eu nu ştiu Doamne câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar ştiu că Tu-mi vei da răbdare
şi rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi ştiu Doamne viitorul
dar ştiu că e-n Mâna Ta
— ajută-mi să nu uit aceasta
ca liniştit să-Ţi pot urma

joi, 9 februarie 2023

CUVANT de INVATATURA DESPRE TATUAJE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!


".Sfantul Parinte Arsenie Boca spune: "Omul nu se trage din maimuta, dar va ajunge ca o maimuta". Si este foarte adevarat fiindca SMINTEALA MARE, face acest om. Multi din cei care-l vad, neavand pe Dumnezeu in sufletele lor vor urma exemplul lui diavolesc (priviti ca si-a facut si coarne in cap, iar pe fata i se vede MANDRIA LUCIFERICA). Priviti-l inca odata: eu cred ca ar fi bun de speriat ciorile!



🙏 Bucuria mea, tatuajele au devenit o "moda", se tatueaza nu doar barbatii, ci si femeile. Primii tatuati in Romania au fost puscariasii care, cu un ac obisnuit introduceau pasta de pix sub piele. Potrivit cercetatorului Steve Gilbert: "Cel mai vechi tatuaj cunoscut, il reprezinta Bes, in mitologia egipteana acesta fiind zeul desfranarii si al petrecerilor". 

Este clar ca tatuajele sunt paganisme si inchinare falsa: "In trupul vostru sa nu faceti taieturi pentru sufletele mortilor, NICI SA SCRIETI PE VOI CU IMPUNSATURI DE AC (tatuaje) (Levitic 19:28). Dumnezeu vorbeste doar despre "impunsaturi cu ac" si nu aminteste si de tus, fiindca, asemenea copiilor carora le interzici sa faca un lucru, tocmai pe acela il fac din curiozitate, la fel si cei in varsta, ar fi incercat sa vada de ce le interzice Dumnezeu folosirea tusului. Tatuajele, ca si cerceii in urechi la barbati, sunt semne de EXTRAVAGANTA si NONCONFORMISM. Extravaganta, este definita asa: fapta lipsita de judecata; excentricitate. Iar Nonconformist se referă la cineva care nu se conformeaza poruncilor lui Dumnezeu. 

Daca El spune: "Sa nu furi", nonconfirmistul spune: "Eu fur!" Daca El spune: "Sa nu fii desfranat!", nonconformistul spune: "Eu desfranez!" Daca El spune: "Sa nu te tatuezi!", nonconformistul spune: "Eu ma tatuez!" Cei tatuati se justifica scurt: "Asa este moda!" Insa Dumnezeu nu ne-a dat cele 10 mode, ci cele 10 Porunci. Tatuajele arata clar de partea cui ne este sufletul. S-a tatuat? Sufletul acelui om este de partea diavolului, fiindca, a facut voia acestuia! 

Daca cineva s-a tatuat deja, macar sa mearga sa se spovedeasca ca sa-i fie iertat pacatul. Dumnezeu ii va pedepsi si pe cei care executa tatuaje (temporare sau definitive). Si nu uitati cuvantul Sfantului Parinte, Maxim Marturisitorul (Filocalia 2): "Nestiinta, Uitarea si Ignoranta sunt trei mari uriasi, care duc in iad".

Doamne, iarta-ne pe toti! 

                                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                 Preot Ioan 🔔.

RUGĂCIUNE DE DEZLEGARE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


:,, Mult Milostive Doamne IISUSE HRISTOASE vezi neputinta mea si căderea în păcate. Te chem DOAMNE, vino în ajutorul meu ! Ajută.mă să mă smeresc, să mă curăt de păcate, să fiu vas de trebuintă al Tău .

Te rog, DOAMNE, dezleagă.mă de farmece, de blesteme, de vrăjitorii, de jurăminte si de orice legătură diavolească făcută asupra mea, în orice fel, cu stiintă sau nestiintă, de mine însumi sau de cei vii sau de cei adormiti, sau care din mosi.stămosi actionează asupra mea, a familiei mele, a întregului neam. DOAMNE, cu umilinta sufletului meu 

Te rog ajută.mă să fiu bun, blând, iubitor si milostiv, smerit si nepomenitor de rău. Pe toti care si se roagă, DOAMNE, ajută.i să fie ai TĂI în lumina , în iubirea si în pacea TA aici si în vesnicie ! 

SLAVĂ SI MULTUMIRE TIE PENTRU TOATE DOAMNE, SLAVĂ TIE ! AMIN ,,

marți, 7 februarie 2023

VREI SA RAMAI DREPT? INGENUNCHEAZA LA RUGACIUNE! ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"....  


🙏 Bucuria mea, nu pot uita cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Efrem Sirul: "Atunci cand pacatosii vor fi alungati din fata lui Dumnezeu, tipatul lor va zdruncina pamantul din temelii." Vor tipa asa de tare, fiindca, ii asteapta flacarile iadului, osanda vesnica, in lava, in magma din miezul pamantului. Sfantul Parinte, Efrem Filotheiul, zice asa: "Daca inima se curateste, atunci il va vedea pe Dumnezeu; atunci iI vom vedea pe Dumnezeu. 

Cum il vom vedea?

 Oare Dumnezeu are asemanare omeneasca sau infatisare omeneasca, pentru a-L vedea? 

Nu. Dumnezeu este duhovnicesc, noetic. Dumnezeu este Duh si, ca Duh, se afla in univers. Dar se afla si in inima omului, cand aceasta devine vas primitor. Iar ca sa devina vas primitor, inima trebuie sa se curateasca. Nu s-o spalam cu apa, ci sa se curateasca de gandurile necurate.

Dar, ca sa se curateasca, inima trebuie sa bea un medicament. Medicamentul este Rugăciunea." Sfantul Parinte, Ioan Damaschin, ne sfatuieste asa:" "Pacatele sa le ocolim cu toata puterea, fugind de ele. Fiindca, fericit cu adevarat este cel ce cauta virtutea si se indeletniceste cu ea si cerceteaza cu grija tot ce este virtute, apropiindu-se prin ea de Dumnezeu și unindu-se cu El în minte.
" Asa ne spune Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: “Vrei sa ramai drept? Ingenuncheaza!" 

Si zice Sfantul Parinte, Gheron Isihastul: "Deci ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare! Si spune asa: “Am pacatuit, Parinte, iarta-ma!” Sunt om slab, ce sa fac?” Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj! Curaj si nu te teme deloc!”

                                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                              🙏 Har si pace sufletului tau. Amin si Aliluia!
                                                                                                           Preot Ioan 🛎.

luni, 6 februarie 2023

CEL CARE A DOBANDIT IUBIREA "SE IMBRACA" IN DUMNEZEU! ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

🙏 Bucuria mea, intai am sa-ti arat reversul iubirii, prin cuvintele Sfantui Parinte, Tihon de Zadonsk, care zice asa: "Daca desfranezi, daca savarsesti adulter sau in vreun alt fel iti pangaresti sufletul si trupul, te lepezi de Hristos!

Daca porti manie asupra aproapelui tau si uneltesti cum sa-i faci rau, te lepezi de Hristos!
Daca iti intinzi mana spre rapire si spre a prada bunul strain, te lepezi de Hristos!
Daca minti, viclenesti si il inseli pe aproapele tau, te lepezi de Hristos!
Daca clevetesti, ocarasti si defaimi pe aproapele tau, te lepezi de Hristos!

Intr-un cuvant, prin orice fapta nelegiuita savarsita cu buna stiinta impotriva constiintei, Ii intorci spatele lui Hristos. De cate ori aduci jertfa patimilor tale ca unui idol, de atatea ori slujesti diavolilor. Leapada-te de patimi, fereste-te sa savarsesti fapte rele, asculta de Hristos si nu te vei lepada de El."
"Daca vezi un sarac, nu indemna pe altul sa-l miluiasca, fiindca, este ca si cum ai gasi un bulgare de aur si ai zice altuia: Ia-l tu." (Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur).

🙏 Si acum iata iubirea: "Orice treaba s-o incepi cerand binecuvantarea lui Dumnezeu si s-o ispravesti multumind Lui. Si in tot locul sa binecuvanteze sufletul tau pe Domnul. Si ca sa ramai in Dumnezeu, multumeste-te cu ce ai, chiar daca n-ai avea nimic. Multumeste lui Dumnezeu pentru ca n-ai nimic. Sa-ti fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu si El te va randui impreuna cu Sfintii.” Fiindca, zice Sfantul Parinte, Siluan Athonitul, in chip minunat: "O, fratilor, sa uitam pamantul si tot ce se afla pe el, deoarece el ne abate de la contemplarea Sfintei Treimi, Care este de necuprins pentru mintea noastra, dar pe care Sfintii O vad in ceruri prin Duhul Sfant. Iar noi sa petrecem in rugaciune, fara nici un fel de imaginatie." Sa-l rugam pe Dumnezeu sa ne dea iubire, pentru El, pentru aproapele si neaparat si pentru vrajmasii nostri, fiindca, dupa cuvantul Sfantului Parinte, Isaac Sirul: "Cel care a dobandit iubirea, il gusta pe Iisus Hristos in fiecare zi si in fiecare ceas si devine nemuritor prin aceasta. Iubirea este mai dulce decat viata. Cel care a dobandit iubirea se imbraca in Dumnezeu." Si pentru ca Dumnezeu nu vrea crestini ortodocsi fricosi ci curajosi, gata sa moara pentru El, sa-l rugam pe Iisus Hristos, sa ne schimbe teama in iubire si sa incercam sa ajungem si noi la masura Sfantului Antonie cel Mare, care zicea: ”Eu nu ma mai tem de Dumnezeu, ci il iubesc, fiindca, iubirea arunca afara frica”. 

Iar Sfantul Parinte, Gheron Isihastul, ne indeamna asa: "Deci ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare! 

Si spune asa: "Am pacatuit, Parinte, iarta-ma!” Sunt om slab, ce sa fac?” 

Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj! Curaj si nu te teme deloc!" 

                                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                                               Preot Ioan 🔔.

duminică, 5 februarie 2023

Vamesul si Fariseul sau Smerenia si Mandria

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



🙏 Bucuria mea, sa stii ca nu exista o ceata a fariseilor si una a vamesilor. In fiecare din noi este si ceva din fariseu si ceva din vames. De aceea, sa incercam sa cultivam si sa crestem "vamesul" din noi. Fariseul isi spunea virtutile, vamesul isi spunea pacatele. Unul isi spunea vrednicia, celalalt isi spunea nevrednicia. Sunt bune virtutile fariseului. Vamesul nu le avea, dar in lipsa lor avea smerenia. Cu imbinarea virtutilor fariseului si cu smerenia si cuvintele vamesului s-au nevoit calugarii de-a lungul veacurilor, fiindca, "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", sunt cuvintele "rugaciunii neincetate", care isi au obarsia in cuvintele vamesului, spuse de Iisus. Fariseul s-a rugat cu mandrie si aroganta (de fapt nici nu s-a rugat, ci s-a laudat...), iar Vamesul, s-a rugat cu smerenie, cu umilinta si, mai ales, cu discretie. Sfantul Apostol Pavel, ne indeamna la smerenie cand spune: "Faceti-le pe toate ca si cum nu le-ati face, adica, discret, fara zgomot, fara vaicareala, fara sa atrageti atentia, cu deplina smerenie.

 Vamesul, cu toata pacatosenia pe care o marturisea (pacatosenie reala, poate!), s-a dovedit a fi smerit, s-a rugat fara zgomot, intr-un loc retras, fara a rosti vorbe multe si mari, ci, cu lacrimi, zicand doar: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!" Urmarea o stim din cuvintele Mantuitorului: Vamesul s-a intors la casa lui, mai indreptat decat fariseul. Cuvantul "indreptat" are aici sensul de mantuit. Madria, a prabusit pe Lucifer din Cer, iar Adam din mandrie a pierdut Raiul. In Pateric se spune ca un sihastru batran ii indemna pe toti asa: "Obisnuieste-ti inima, putin cate putin, sa zica despre fiecare dintre frati: Acesta ma intrece in ravna pentru Dumnezeu, iar celalalt este mai osarduitor decat mine... Cand patriarhul Avraam a primit in cortul sau pe Prea Sfanta Treime, zicea despre sine: "Iata, cutez sa vorbesc Stapanului meu, eu, care sunt pulbere si cenusa!" (Facerea 18:27).

 Cand Moise a fost trimis ca ambasador divin la Faraon in Egipt, isi arata slabiciunea zicand: "O, Doamne, eu nu sunt indemanatic la vorba, ci graiesc cu anevoie şi sunt gangav" (Iesirea 4:10). Contemplandu-l pe Dumnezeu, proorocul Isaia zicea: "Eu sunt om cu buze spurcate" (Isaia 6:5). Sfantul Apostol Pavel, neintrecut in ravna sa misionara, spune despre sine ca este "cel dintai dintre pacatosi" (1 Timotei 1:15). Numai avand o astfel de smerenie, vazandu-ne micimea noastra in fata maretiei lui Dumnezeu, suntem pe adevaratul drum al mantuirii. 

                                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                            Preot Ioan 🔔.


Participarea la Sfânta Liturghie e mai necesară decât lumina şi aerul

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie?

Părintele Arsenie: Dumneavoastră faceţi o confuzie, să ştiţi… Rugăciunea Liturgică nu se poate compara cu nici o altă rugăciune. Sfânta Liturghie este Jerfa fără de sânge pe care o face Hristos.

Nu poate explica mintea omenească minunea, valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii, măcar în parte. Domnul nostru Iisus Hristos este de faţă în sfântul altar. Şi, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer, de cum este în sfântul altar, la Sfânta Liturghie.

Că: „Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru!“

Iată o taină nepătrunsă de mintea omului: Domnul împrumută chipul, glasul şi mişcarea preotului. Repet, El este Cel ce săvârşeşte, dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăţia darului preoţiei, sâvârşindu-se marile prefaceri, a pâinii şi a vinului, în Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să-L avem văzut prin credinţă permanent, ca noi să ne împărtăşim, adică să mâncăm Trupul şi Sângele Lui.

La Sfânta Liturghie, primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om, pentru viaţa şi lupta împotriva stăpânitoarelor puteri ale întunericului.

Iată, deci, că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie, care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tăria nelimitată asupra duhurilor rele.

Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte pe El! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.

Părintele Arsenie Papacioc, Convorbiri duhovniceşti


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA