marți, 4 septembrie 2018

Ziua Duminicii

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Am auzit pe mulţi întrebând ce e permis să faci duminica: Ai voie să speli? Să calci, să faci mâncare, să înveţi, să faci cumpărături, să munceşti, etc.
Nu scrie nicăieri în Sfânta Scriptură în mod clar ce ai voie şi ce nu, scrie doar astfel:
„Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului: nici o muncă să nu faceţi; aceasta este odihna Domnului în toate locuinţele voastre.” (Levitic 23, 3)
În general noi oamenii ne amintim de Dumnezeu doar când avem probleme, când nimeni nu ne mai poate ajuta. Aşa a fost din totdeauna, de mii de ani, de când am căzut în păcat, şi Dumnezeu ştie asta. Când totul merge bine uităm de Biserică, de rugăciune, de mărturisirea păcatelor, de iertare, spunem că n-avem timp, amânăm pe mâine, şi tot aşa. Facem păcate şi ne îndreptăţim, ne călcăm conştiinţa în picioare chiar daca ne mustră când urmează să facem un păcat cât de mic. Astfel, prin indiferenţa noastră facem păcate din ce în ce mai mari, ne depărtăm de Dumnezeu, şi ajungem să dăm de necazuri.
Pentru ca acest lucru să nu se întâmple Dumnezeu a hotărât în mod foarte înţelept să aşeze o zi din săptămână special pentru a întări această relaţie între El şi noi. Duminica este ziua în care omul se odihneşte, se gândeşte la Dumnezeu şi la viitorul lui. Această zi ne aduce aminte că avem un scop pentru care trăim aici pe pământ, că avem un Creator care ne iubeşte şi este oricând dispus să ne ajute dacă-i cerem ajutorul.

Duminica e zi de odihnă, ca să ne amintească nouă tuturor că va veni un moment când totul va lua sfârşit şi nu vom mai fi nevoiţi să muncim.
O zi din şapte ne aduce aminte că ne vom odihni veşnic. Nu cu viermii în pământ, ci în împărăţia lui Dumnezeu alături de milioane şi miloane de oameni. Nu în plictiseală şi monotonie, ci în lumină şi într-o continuă noutate.
Iată ce frumos spune psalmistul David:
„Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine.” (Ps. 114, 7)
La a doua venire a lui Hristos pe pământ, cei care au ascultat de glasul lui Dumnezeu se vor întoarce întru odihna Lui, acolo unde totul este în dar, şi unde nu mai trebuie să muncim pentru a obţine ce vrem.
Duminica nu e ca o zi liberă dată de la servici, în care faci ce vrei, ci e o zi sfântă în care Iisus Hristos Mântuitorul lumii a înviat din morţi, ca împreună cu El să înviem şi noi (şi eu şi familia mea, şi prietenii, şi colegii, şi conaţionalii mei, şi toţi oamenii de pe pământ, şi cei vii şi cei adormiţi).
Duminica e ziua în care ne adunăm toţi în biserici, nu ca la teatru, sau ca la mall, ci ca-n locul cel mai sfânt de pe pământ, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate şi a-i cere să ne mântuiască pe toţi, fiind foarte conştienţi că fără ajutorul Lui nu puteam face nimic.
Mergem duminica la Biserică pentru a ne reîntoarce acolo de unde am plecat: din raiul bucuriei, unde omul stătea faţă-n faţă cu Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu a poruncit ca duminca să fie zi de odihnă, atunci ce putem face şi ce nu putem, ce e păcat şi ce nu?
Lucrurile sunt simple:
- să nu faci duminica ceea ce ai fi putut face în timpul săptămânii.
- să-ţi faci programul în aşa fel încât duminica să o ai liberă, fără stresul grijilor zilnice.
Duminica şi în sărbători să mergi la biserică, să faci fapte bune, să citeşti din cărţile sfinte, să te rogi mai mult, să te fereşti mai cu ardoare de păcat.
Conştiinţa vă va mustra ca să înţelegeţi ce e păcat şi ce e bine de făcut duminica şi în sărbători.
Dacă poţi să speli, să calci, să faci curăţenie de sâmbătă de ce să le laşi pentru duminică? De ce să nu ascult de Dumnezeu, doar pentru că mi-e lene.

De ce pedepseşte Dumnezeu necinstirea duminicii şi a zilelor de sărbătoare? Pentru că acela care uită de duminică, uită şi de Dumnezeu, şi cine uită de El trăieşte în suferinţă în vecii vecilor.
Poate vi se pare un detaliu nesemnificativ, dar cine este credincios în cele mici este şi în cele mari.
Cine cinsteşte duminica, ţine posturile de peste an, merge la Biserică, se roagă cum poate, acela va avea putere mai multă să iubească, să ierte şi să fie sprijin celor din jur.
sursa net

Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului"

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
  •                Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului"

    In pelerinajul meu prin Dobrogea natala si partea bulgara am avut parte de multe surprize placute.Pe unele am sa vi le dezvalui,altele nefiind interesante publicului larg,ca de exemplu taras prin noroie sau catarari pe pietre in incercarea de a vedea lucrarea Domnului,si ma refer aici la pesterile sau chiliile calugarilor sapate in munti,locuri mai pution accesibile.


    Manastirea am vizitat-o printr-un noroc,sau mai corect prin vrerea Domnului.Veneam spre casa intentionand sa trec prin vama la Silistra ca apoi sa iau bacul spre Calarasi.Drumul cel mai scurt nu este intotdeauna cel mai bun,asa ca viteza mare este exclusa.Venind dinspre Balcik,drumul se bifurca de la Dobrich,eu intentionand sa o iau pe celalalt drum in ideea de a vizita inca doua orase.Ratand drumul am nimerit pe cea de a doua varianta asa ca Domnul mi-a indrumat pasii,,,,,,sau rotile.
    Cu viteza melcului,norocul meu caci asa am vazut indicatorul,incercam sa ocolesc gropile.Si minune am vazut indicatorul.
    Drumul pana la manastire este raiul in persoana.Drumeag mic limitat stanga /dreapta de versati inalti impaduriti,sau plini de flori,o adevarata incantare acest canion.

    Mănăstirea Kamenski "Înălţarea Domnului", este situata în satul Kamentsi zona Sistrenska, aproximativ 30 si ceva de km sud-est de Silistra.Satul este situat într-un canion pitoresc şi este înconjurat de pereti mari abrupti, cu dealuri şi păduri groase de roci.


    Partea dreapta a catapetesmei

    Istorie şi informaţii generale 

    Pe cel mai înalt loc în sat se ridică Kamentsi biserica mănăstirii "Înălţarea Domnului", ale cărei cupole sunt vizibile de oriunde din sat. De mai mulţi ani manastirea a fost parasita,de ea avand grija femeile din sat,in mod benevol.Las si traducerea din bulgara,imi place teribil cum suna. "ci pentru toată ziua femeii biserica de îngrijire deschisă de la sat."
    Am crezut ca vom avea surpriza neplacuta de a gasi biserica inchisa,fiind un frig teribil si un vant de spulbera copacii.Dar surpriza placuta,o bucurie fara margini,usa era deschisa tintuita cu o piatra.Pustiu ,vantul spulbera tot,frig in biserica,curent dar ......biserica ne asteapta deschisa.De neimaginat,intr-un loc pustiu,spulberat de vanturi,pe un drum de iti taia sufletul de suferinta frumosului,biserica statea falnica in picioare cu usile deschise.Era casa Domnului deschisa pentru oricine.Si unde mai pui ca in biserica erau Ceasloave vechi de o suta si ceva ani,nepazite......


    Dimensiunea Biserica este foarte impresionante şi bine conservata ,avand frumoase icoane in locul frescelor sterse de vremuri.

    În anii de ocupatie otomana a existat o manastire mare care a fost distrusa şi arsa. Salvat doar unul dintre călugări, acesta s-a retras în "primăvara Sfânt" un sat la 2 km şi a trăit acolo ca un pustnic. Potrivit localnicilor, aici se gaseste o apa potabilă ce are puterii de vindecare.


    Partea superioara a catapetesmei,cu o pictura superba,Iisus in gradina Ghetsimani rugandu-se.

    Va las pe voi sa ghiciti cine a pictat originalul,acesta fiind evident o copie.
    Chiar va rog sa scrieti la comentarii cine stie.Pictura este celebra,Iisus roaga apostolii sa nu doarma ci sa vegheze ,el mergand in gradina de maslini sa dea proba de cea mai inalta clipa a umanitatii sale pe pamant-desi stia ce urmeaza El merge sa roage Tatal sa schimbe istorie,rugandu-se sa-L crute.


    Cina cea de taina(parca cineva nu are aura)

    Scriind mai departe despre istoria manastirii va spun ca in acelaşi loc în 1906, populaţia locală ridică biserica noua, templu "Înălţarea Domnului", construita in intregime din piatra de la o carieră vecină. În construcţie este implicata întreaga populaţie la muncă,deci nu adusi meseriasi speciali,ci cativa mesteri arhitecti ce supravegheau si indrumau localnicii. Acestia au bucuria de a-si ridica propria biserica cu mainile lor,cu banii lor si din ceva donatii .


    Usile imparatesti

    În anul 1999 Dorostolski Mitropolitul Gelasiy a propus Sfântului Sinod trecerea la statutul de manastire. Cererea a fost acordata, şi o nouă viaţă a inceput în mănăstire de maici alaturi de preotul Serafim Julita. Surorile Popska au construit o casă în curtea bisericii, dar atunci când "preklonnata" le-a împiedicat să aibă grijă de mănăstire, au plecat la alte manastiri.
    Ba mai mult preotul a fost caterisit,de atunci manastirea stand goala de cler,dar plina de enoriasi ce au grija in continuare de lacas.

    Ei bine ,nu va imaginati ce am gasit in aceasta manastire abandonata de cler,dar tinuta cu usile deschise de oameni.
    Pai hai sa va arat si sigur ve-ti recunoaste minunatie de copie la o celebra icoana aflata tocmai in Ukraina la Cernigov,icoana ce am avut placerea anul trecut sa o sarut,fiind in pelerinaj prin acele locuri ale Ukrainei.


    Alaturi de frumoasa icoana a Inaltarii Domnului se afla icoana-Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra,copie a celei de la Cernigov.

    Deci intr-un sat parasit de cler,unde usa biserici sta deschisa non-stop,printre niste coline uitate de civilizatie,se afla minunatie de icoana.De necrezut.Caut si va arat si icoana de la Cernigov.

    http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...- 

    Gasiti aici tot albumul 

    Si daca nu era de ajuns,pentru a intelege de ce Dumnezeu m-a ajutat sa gresesc drumul lund-o pe cealalta varianta,am mai descoperit o minunatie de icoana,tot din spatiul Ukrainean-Icoana de la Poceaev,cu talpica maicii Domnului.
    Anul trecut am ramas placut impresionat de marea lavra de la Poceaev ,v-am scris si un blog explicandu-va ca Maica Domnului a aparut in vis unui calugar si i-a spus sa ridice pe acel loc biserica.Acesta nu a crezut si atunci Maica Domnului a coborat si i s-a intiparit talpa in stanca,loc de unde curge un izvor minunat.Mai apoi aici s-a construit manastirea.Am vizitat si am vazut chiar in interiorul bisericii locul cu talpa intiparita si am baut apa din izvor.
    Hai sa va arat acum icoana din manastirea bulgareasca ce copiaza icoana de la Poceaev


    Arat cu degetul unde se vede talpa Maicii Domnului.
    Am sa caut sa va dau link de trimitere catre blogul de la Poceaev

    http://ro.netlog.com/marianpios/blog/blogid=131...- 

    A durat ceva timp caci era pe blogul personal ,nu aici,deci am avut ceva de cautat.

    Catapeteasma efectiv iti ia ochii,atat este de spectaculoasa.Era o atmosfera atemporala,dincolo de vremuri,....te aflai in fata unor adevarate monumente de arta,vantul batea,frigul iti intra in oase,dar.....erai fericit

                                                                Detaliu al Usilor Imparatesti

    Si pentru a intelege atmosfera am sa va mai arat ceva,asta inainte de a scrie blogul in bulgara si pentru prietenii mei de peste Dunare ce ii am in lista.


    Partea stanga a catapetesmei

    Каменският манастир “Възнесение Господне” се намира в самото село Каменци в Систренска област, на около 30-тина километра югоизточно от Силистра. Селото се намира в живописен каньон и е заобиколено от стръмни, обрасли с гъсти гори хълмове и скали.

    История и обща информация
    На нaй-високото място в село Каменци се издига белокаменния храм на манастира “Възнесение Господне”, чиито кубета се виждат от всяка точка на селото. От няколко години манастирът е запустял, но за целодневно отворената църква се грижи жена от селото. Църквата впечатлява с размерите си и добре запазените стенописи и икони.

    В годините на Османско робство тук е имало голям мъжки манастир, който е бил опустошен и изгорен. Спасил се само един от монасите, който се оттеглил в местността “Аязмото” на 2км. от селото и заживял там като отшелник. Според местните хора, кладенчето, от което пиел вода, има лековита сила.

    На същото място през 1906 година местното население издига нов църковен храм “Вознесение Господне”, изграден изцяло от дялан камък от съседна кариера. В строителството се включило цялото население с труд и дарения. През 1999г. година тогавашният Доростолски митрополит Геласий предложил на Светия синод мястото да получи статут на девически манастир. Молбата е била удовлетворена и в манастира заживяли монахините Серафима и Юлита. Сестрите обитавали бившата попска къща в двора на църквата, но когато преклонната им възраст попречила да се грижат за манастира, заминали за други манастири.
    Настаняване и храна
    Не се предлага храна и спане.
    Транспорт
    До село Каменци води отбивка вляво от главния път Добрич-Силистра, няколко километра след преминаването на областната граница. До манастира има указателни табели.

    Pentru ca netlogul nu mi da voie sa postez decat 10 foto va invit sa vizualizati intreg albumul aici:

    http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-
  • ȘTII TU, OMULE ?

    Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


    (versuri: Eliana Popa)

    Știi tu ,omule ,de ce...vin adesea peste tine
    Boala grea și întristarea și pedepsele divine ?
    Pentru timpul care-l furi în duminicile sfinte
    Când la Sfânta Liturghie toată firea ia aminte !

    Numai tu nesocotesti Jertfa cea fără de sânge 

    Când in jurul Sfintei Mese mult alai ceresc se strânge
    Sfinții Îngeri își acopăr cu-a lor aripi îngerești
    Capetele...și se pleacă, Sfintei Jertfe Împărătești!

    Știi tu ,omule, ce pierzi când rămâi nepăsător
    La chemarea cea mai sfântă pentru orice muritor ?
    Îngerii și heruvimii se coboară din Înalt
    Ești poftit și tu la Nunta Fiului de Împărat !

    Pierzi nădejdea Învierii, pierzi Ospățul Veșniciei
    Unde heruvimi și îngeri cântă imnul bucuriei !
    Unde Mirele Hristos te așteaptă și te cheamă
    Ca pe cel mai bun prieten, ca pe-un oaspete de seamă !

    Tu nesocotesti chemarea, n-auzi glasul lui duios
    Întorci spatele Iubirii, scuipi obrazul lui Hristos !
    Te încrezi in slava lumii-n care multi ca tine cad
    Somnul necredinței voastre, naște monștrii pentru iad !

    Arhivă blog

    "Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

    Postări populare

    CITATUL ZILEI

    PSALTIREA