sâmbătă, 30 ianuarie 2016

ASCULTAREA

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur





              Un medic, însoţit de un prieten al său, a plecat să viziteze un
penitenciar din America. Ce văzu el acoloîntr-o celulă un deţinut îşi
frângea mâinile şi plimbându-se prin celulă zicea„o, de aş fi
ascultat...Doctorul află că deţinutul acesta fusese îngrijitorul unui
pod de cale ferată, care era construit peste un râu, şi în aşa fel încât să
se ridice în sus când trebuia să treacă vapoarele şi să se lase jos când
trebuia să treacă trenul. Odată a fost anunţat cu o telegramă de sosirea
unui tren de persoane plin cu excursionişti, pentru a trece de partea
cealaltă a râului. Dar pentru că la ora anunţată nu a sosit trenul, în
urma stăruinţei mari depusă de cei ce trebuiau să treacă cu vaporul a
ridicat podul în sus, şi în momentul când podul era ridicat a sosit
trenul, care, în iuţeala lui, s-a lovit de pod provocând o mare
catastrofă, din pricina căruia au murit o mulţime de oameni. De atunci
el rămăsese zicând„Dacă aş fi ascultat de stăpânii mei de serviciu,
iar nu de călători....

                Batjocură de cele Sfinte

          Saracinii au atacat o Biserică creştină în insula Cipru. Unul dintre
ei, când a dat cu ochii de o icoană sfântă a întrebat
ironic„La ce foloseşte aceasta?“ Un creştin
ortodox, fiind de faţă, răspunse„Aceasta ajută
aceluia care se închină cu smerenie ei“. „Atunci
eu îi scot un ochi şi să văd ce rău poate să-mi
facăÎşi luă lancea şi străpunse un ochi al figurii
din icoană. Pe neaşteptate însă, îi sări şi lui acelaşi
ochi şi fu cuprins de friguri grozave. Nu vă bateţi joc de cele sfinte,căci aşa scrie în Biblie:

„Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă
batjocorit; căci ceea ce va semăna omul, aceea va şi secera
(Galateni 6:7).

duminică, 10 ianuarie 2016

DOCTORUL

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



Undeva intr-o casuta, cand eram odata eu
Se vorbea de-un doctor care nu credea in Dumnezeu
Intr-o zi, cand sta la masa si citea dintr-un roman
Iata ca la dansul vine un biet copilas sarman.
"Mama mea e grav bolnava si taticul a murit
Iara eu, care-s mai mare dupa leacuri am venit
Domnul doctor, fie-ti mila caci suntem cinci copilasi
Daca moare si mamica, ce ne facem noi orfani?"
Doctorul se-ngrijoreaza, de la masa se ridica
Dar cu gandul tot la carte ii de-te o alta sticla.
Bucuros copilul fuge la mamica lui bolnava
Nestiind ce duce-n mana in sticluta lui, otrava.
Doctorul il mai petrece cu privirea la orfan
Se-ntoarce din nou la masa si citeste din roman.
Dar de-odata, se-nfioara. De la masa se ridica
"Oare ce medicamente i-oi fi dat in a lui sticla?"
Cand zareste eticheta, inima i se opreste.
"Ce crima poate sa fie! Grav e ceea ce-am facut!
N-am sa mai ajung copilul ce-a fugit la a lui mama
Daca gusta din sticluta, va muri de bunaseama!"
Atunci el cu disperare in genunchi s-a aplecat
Si cu ochii plini de lacrimi catre ceruri a strigat:
"Daca e Divinitate, daca este Dumnezeu,
Sa-mi asculte rugaciunea caci strig din sufletul meu!
Fa Doamne sa nu ajunga la mamica lui bolnava
Copilasul care duce in sticluta lui otrava!"
Deodata usa se deschide si intra copilu-n goana
Si cu ochii plini de lacrimi ii arata mana goala.
"Domnul doctor, eu din fuga am cazut si-am spart sticluta
Fie-ti mila si da-mi alta sa nu moara mamicuta!"
Doctorul cu bucurie il serveste-n goana mare
Si-l petrece cu privirea, copilasul la plecare.
Si-a plecat atunci genunchii, fata pana la pamant
Si-ntr-un gest de umilinta s-a 'nchinat Domnului Sfant.
"Recunosc acum ca este sus in cer un Dumnezeu
Vreau sa fiu si eu de-acuma un mic slujitor al Sau!"

marți, 5 ianuarie 2016

BOBOTEAZA

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Dumnezeu va răsplăti

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



Un sărac s-a dus la un bogat pentru a cere de pomană o bucată
de pâine. Bogatul nu i-a dat nimic, dar, văzând că săracul nu pleca,
s-a înfuriat, a luat o piatră şi a aruncat-o după cerşetor. Acesta a luat
piatra şi a pus-o în traistă zicând: „Voi purta cu mine piatra
aceasta, până când va sosi ceasul în care voi putea să o arunc şi
eu după acest om bogat“. A petrecut toată viaţa cu acea povară, cu
acea piatră în traistă şi cu dorinţa de răzbunare în inimă. În sfârşit, a
sosit şi momentul să o arunce. Bogatul, comiţând un delict, a fost
deposedat de toate bunurile sale şi dus la închisoare. În ziua aceea,
săracul se afla chiar pe scara închisorii. L-a văzut pe bogatul care
aruncase cu piatra în el. A plecat spre el, şi-a scos piatra din traistă
şi-a ridicat braţul să o arunce. Dar nu a avut curajul şi a lăsat-o să
cadă, spunându-şi: „Săracul de el! Era bogat şi puternic, dar
acum îmi pare rău de el! Pentru ce am purtat atâta timp piatra
aceasta? Este drept că pentru nimic!“. Cum vom putea oare
învinge împotrivirile duşmanilor noştri? Nicicum altfel decât prin
renunţare, blândeţe şi rugăciune. Adică renunţarea la toate, cu
excepţia credinţei şi curăţiei vieţii, a blândeţii şi a rugăciunii de
toată vremea.

                      Un frate a fost insultat de un prieten al său, dar cu toate
acestea, el a fost cel care s-a dus să-şi ceară iertare şi să se împace
cu el. Dar prietenul său nu a voit nici măcar să-i deschidă uşa, ci,
strigând la el dinăuntru , l-a alungat de lângă chilia lui. Fratele
atunci s-a dus şi a dezvăluit duhovnicului său acestea, iar
duhovnicul i-a zis: „Cu adevărat tu te-ai dus să-ţi ceri iertare de
la el, chiar dacă, de fapt, el era vinovatul. Dar mergând tu pe
drum, în inima ta îl osândeai cu gândul şi îţi dădeai dreptate ţie.
Chiar dacă el este cel care a păcătuit împotriva ta, eu te
sfătuiesc să îţi dai seama că, de fapt, tu i-ai greşit lui, iar el este
nevinovat. Gândind aşa, mai mergi la el o dată“.
Aşa a făcut fratele. Şi ce credeţi că s-a întâmplat? Nici nu s-a
apropiat bine fratele de uşa chiliei prietenului său, că acesta a
deschis uşa larg, a alergat la el, l-a îmbrăţişat şi a făcut pace cu el.


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA