miercuri, 31 august 2011

CĂINŢĂ


Da-mi, Doamne, puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba!
Da-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba!
Si da-mi intelepciunea de a le deosebi!

CAINTA

    În faţa ta sunt Doamne doar substanţă,
    Fără poveri de carne fremătândă,
    Nimic din ce-i lumesc n-are importanţă
    Şi vremeal nu stă nicăieri la pândă.

    În faţa ta sunt doar o adiere,
    Un fluture trudindu-se să zboare,
    Tu vezi la mine trudă şi plăcere,
    Eu văd în tine scut şi alinare.

    Dar dacă ţi-ai dorit să fiu substanţă
    De ce m-ai modelat din lut divin,
    Şi-ai dat fiinţei mele importanţă,
    Şi vremii m-ai făcut să mă închin?

    De ce mi-ai arătat ce e iubirea
    ŞI m-ai făcut să cânt mereu de dor.
    Dacă n-ai vrut să faci din ea menirea
    Acestui om umil şi trecător?

    De ce mi-ai dat dorinţa de mai bine
    ŞI vise de poet ca-naripare,
    Dacă ştiai că nu sunt pentru mine,
    Că nu pot fi un albatros pe mare?

    În faţa ta sunt Doamne doar cenuşă!
    Un praf arzând şi fără mângâiere,
    Nici boltă de pe cer nici prag la uşă,
    Doar vise de mărire şi cădere.

LUIZA GRAMA

SFANTA CRUCE


”IISUS HRISTOS, împaratul crestinilor”!

Tu trebuie sa stii crestine
Si aminte a-ti aduce,
Si la rau cat si la bine
Ce înseamna Sfanta Cruce!

Ea e semnul rastignirii
Domnului IISUS HRISTOS,
Cand I-ncununara spinii
Chipul bland si luminos.

Crucea-i arma biruintei
Pentru cel neînfricat,
Cand în flacara credintei
Vreo ispita l-a -ncercat!

Crucea-i Sfanta mantuire
Si e greul cel mai greu,
Poart-o-frate-cu iubire,
Cu ea urci la DUMNEZEU!

De-aia tu sa stii, crestine
Si aminte a-ti aduce
Si la rau cat si la bine,
Fa-ti cu dreapta Sfanta Cruce!

poezie primita prin mail...

Trebuie sa ne facem semnul Sfintei Cruci drept, cuviincios si fara graba, pt ca si facerea semnului Sfintei Cruci este o rugaciune si îngerul vazand, se veseleste de adevarata închipuire a Sfintei Cruci pe fetele noastre.

N-a mai ramas nimic nefacut, din marea iubire de oameni,a lui Dumnezeu ptr noi.La toata dragostea aceasta mare pe care ne-a aratat-o, am înteles ca suntem îndatorati pe vecii vecilor.

Sa îmbratisam Crucea lui Hristos si sa-I sarutam ranile care si astazi sangereaza ptr noi din cauza pacatelor noastre; sa alipim obrazul nostru de preacuratele Lui picioare si sa lasam ochii sa planga cu lacrimi amare,lacrimi care sa se împreune cu Sangele care a curs din preasfantul Lui Trup,sa spele nelegiuirile noastre si sa învatam de la EL ce este iubirea; ce este iertarea si jertfa sfintirii si mantuirii sufletului nostru.

O, dumnezeiasca si necuprinsa dragoste a lui Dumnezeu!
O, Parinte ceresc!
O, Cel ce esti BUN si Milostiv!

Te-ai uitat spre noi din cer si ne-ai vazut cazuti în ghearele vrajmasului, ai vazut cum suntem legati în lanturi de pacate; ai auzit plansul nostru si Te-ai milostivit spre lacrimile noastre; Te-ai îndurat de sufletele noastre; Ti-ai adus aminte ca esti Tata si ca ai fii; Ti-ai adus aminte ca esti Stapan si ai robi, ca esti Dumnezeu si ai pe pamant oameni RATACITI si ca sa ne aduni, ai trimis pe singurul Tau Fiu ca sa ne salveze.

Si ca sa nu ne înspaimanti,L-ai îmbracat în trup de om si în vesmant de calator sarac, iar ca sa ne rascumperi din pacat si sa ne întorci la CREDINTA,L-ai dat pe Fiul Tau în mainile oamenilor, ca sa fie sfasiat si omorat în locul nostru.

La ROMA se pastreaza unul din piroanele rastignirii; tot acolo se afla si scara din palatul lui Pilat, pe care a fost îmbrancit Mantuitorul plin de sange si cazand Si-a zdrelit mainile si picioarele, iar spinii I-au patruns în cap. Tot la Roma se afla tablita de lemn de cedru, pe care au fost scrise cuvintele: ”IISUS NAZARINEANUL, regele iudeilor,”-în cele trei limbi.

La Torino exista giulgiul sfant, panza în care a fost înfasurat trupul lui IISUS, pe care s-a imprimat chipul Domnului. Peste tot în lumea întreaga Îl avem pe CEL ce S-a jertfit ptr mantuirea noastra. Sa recunoastem jertfa Lui, osteneala Lui, lupta Lui ptr noi, caci fara plata ne mantuieste,fara sa-I dam ceva, ca nu avem ce sa-I dam, toate sunt ale Lui...

Un singur lucru ne cere- sufletul-care este nemuritor.
Si ne vorbeste si astazi, dar alt mantuitor nu va mai veni.
Va veni un Judecator.

Coboara-Te de pe Cruce în inimile noastre si cu ranile Tale tamaduieste ranile pe care ni le-au lasat pacatele noastre si împarateste Tu cu Crucea Ta sfanta în sufletele noastre, ca sa fim ai Tai,sfintiti, curati si luminati.

Iar tu, Pilate, sa dai jos tablita pe care ai scris: ”Iisus Nazarineanul, regele iudeilor!! si sa scrii asa: ”IISUS HRISTOS, împaratul crestinilor”!

Amin !
Doamne ai mila de noi si nu ne plati dupa pacatele noastre...

luni, 29 august 2011

HRISTOS ESTE TOTUL


1. Bătrânul Porfirie zicea: “Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos”.

2. Acelaşi Bătrân adăuga: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristeţe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleşit de gândurile şi împrejurările care l-au apăsat şi l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viaţă, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, îi dă aripi, îi descoperă toate lucrurile, îl fac să vadă toate creaturile, să sufere dimpreună cu toţi şi să le dorească tuturor să fie cu Hristos şi aproape de El”.

3. Amfilohie, Bătrânul din Patmos, zicea despre omul care-L uită pe Hristos din pricina numeroaselor sale ocupaţii: “Adesea Hristos vine şi bate la poarta ta. Tu-L faci să se aşeze în anticamera sufletului tău şi, absorbit de ocupaţiile tale, uiţi de Dumnezeiescul vizitator. El aşteaptă ca tu să trândăveşti, aşteaptă… şi apoi, dacă tu întârzii prea mult, El se ridică şi pleacă. Uneori încă, eşti atât de ocupat că-I răspunzi de la fereastră: n-ai nici atâta timp încât să-i deschizi uşa!”.

4. Acelaşi Bătrân zicea: “Omul care nu-l are pe Hristos în el vede toate lucrurile sumbre şi dificile”. Şi încă: “Până ce inima omului nu este locuită de Hristos, el are loc pentru bani, pentru averi şi pentru creaturi”.

5. Asupra aspectelor Providenţei lui Dumnezeu, pe care omul le ignoră, Bătrânul Porfirie zicea: “oamenii pot ajunge la o întunecare a conştiinţei văzând, zicând aşa, neantul din faţa lor şi cugetând: Noi cădem în neant, suntem pierduţi. Iar din spate suntem războiţi! Atunci revin la Dumnezeu şi-i luminează credinţa noastră ortodoxă. Dumnezeu lucrează în taină şi nu vrea să influenţeze libertatea omului. El conduce evenimentele în aşa fel încât omul să călătorească încet acolo unde trebuie”.

6. Bătrânul Epifanie zicea: “Lecţiile pe care ţi le dă Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care ţi le dau oamenii. Pentru noi, doi şi cu doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu, doi şi cu doi pot face cinci, sau şase, sau nu importă ce alt număr!”.

7. Antim, Bătrânul din Chios, spunea: “Fără voia lui Dumnezeu o piatră nu poate fi mişcată nici o frunză de copac nu se poate clătina ca să cadă pe pământ”.

8. Bătrânul Eusebiu, de la Frăţia Zoi, scria unui fiu de-al său duhovnicesc: “Atunci când Dumnezeu se îndepărtează de om, acesta, nu numai că se prăbuşeşte în tot felul de păcate şi nedreptăţi, dar el pierde şi credinţa. Dumnezeu te-a făcut creatura Sa şi, prin credinţa ta în El şi voinţa ta de a creşte după voia Sa, El te face copilul Său, prevăzând toate lucrurile ca un Tată plin de dragoste şi are grijă de viitorul tău ca tu să devii desăvârşit”.

9. Despre mijloacele pe care le întrebuinţează Dumnezeu pentru a-l ajuta pe om, Bătrânul Antim zicea: “Bunul Dumnezeu nu încetează să-i dea sugestii bune omului. Uneori îl luminează, alteori îi trimite o mângâiere prin intermediul unei persoane, alteori îi dă un semn. Mila nesfârşită a lui Dumnezeu se foloseşte de toate căile posibile pentru a-l apropia pe om de Sine şi a-l mântui”. Bătrânul adăuga: “Dumnezeu îl ajută pe om, fie printr-un părinte duhovnicesc pe care-l face să-l cunoască pentru a-l îndruma, fie printr-un înger care-l luminează, fie printr-un gând bun pe care îl sugerează, sau printr-o descoperire dumnezeiască pe care i-o acordă”.

10. Bătrânul Ieronim zicea: “Fiţi atenţi la felul în care vă petreceţi ziua de astăzi. Iar viitorul încredinţaţi-l Providenţei divine! Dumnezeu vă va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va face! Nu vă chinuiţi mintea gândind la viitor. Dumnezeu va ajuta”.

11. Referitor la dragostea lui Dumnezeu pentru om, Bătrânul Antim, noul sfânt din insula Chios, sublinia: “Dumnezeu nu-i separă pe drepţi de păcătoşi nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găseşte un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găseşte în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor”.

(Din Cuvintele Bătrânilor, Părintele Dionysios; traducere – IPS Andrei al Alba-Iuliei)

duminică, 28 august 2011

"Reţeta" de mântuire dată de Părintele Paisie Aghioritul



- Cautati cu tot sufletul colacul de salvare al mantuirii langa Dumnezeu.

- Ingraditi-va nevoile materiale pentru ca ele aduc o mare greutate si neliniste.

- Nu-i invidiati pe oamenii care au bani, comoditati, slava si putere, ci pe aceia care traiesc in virtute, cumpatare si credinta.

- Nu cereti de la Dumnezeu lucruri care sustin doar viata trupeasca, ci mai ales ceea ce este bun si de folos pentru sufletul vostru.

- Schimbati-va viata, descoperiti adevaratul sens al ei, rascumparati vremea pe care ati irosit-o pe drumul ce l-ati parcurs pana in prezent.

- Nu va puneti increderea in modul de gandire al oamenilor lumesti.

- Tamaduiti-va de bolile care domina viata oamenilor care nu au invatat sa posteasca, sa se infraneze, sa se roage si sa spere...

- Nu deznadajduiti. Dumnezeu este pretutindeni prezent si-l iubeste pe om.

- Taiati orice legatura cu raul, vietuiti liberi in conformitate cu voia lui Dumnezeu.

- Faceti dovada credintei voastre si prin faptele iubirii catre aproapele.

- Hotarati-va! Ce va doriti mai mult de la viata: simpatia lumii sau o intoarcere reala catre Dumnezeu?

- Aproape toate problemele incep de la gura (felul in care vorbesti) si de asemenea de la cat de legat esti de patimile tale.

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul


La 29 august, Biserica ortodoxă prăznuieşte Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, care se încheie la 31 august.

Arhanghelul Gavriil îi vesteşte tatălui Sfântului Ioan Botezătorul, preotul Zaharia, că soţia sa, Elisabeta , îi va naşte un prunc care se va numi Ioan. Cum Zaharia se îndoieşte de vestea îngerească, pentru că şi el şi soţia sa erau bătrâni, este pedepsit să îşi piardă vocea şi să rămână mut, până ce Elisabeta va naşte.
Ioan Botezătorul este ultimul dintre proorocii Vechiului Testament şi în acelaşi timp veriga de legătură dintre cele două Testamente. Ioan Botezătorul, numit şi Înaintemergătorul, vesteşte venirea în lume a Mântuitorului.
Aceleași cuvinte

Ioan îşi începe activitatea în 26 d.Hr., primul an al guvernării lui Pilat din Pont, cu cuvintele: "Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor". Exact aceleaşi cuvinte avea să le folosească Iisus, la începutul lucrării sale, în Capernaum. De altfel, Ioan Botezătorul este mai cu seamă învăţătorul pocăinţei, ca fază primară şi obligatorie pentru mântuire.
Ioan Botezătorul duce o viaţă ascetică, în pustiu. Este îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele şi se hrăneşte cu miere sălbatică şi lăcuste.
 
Lecția de smerenie

El foloseşte botezul cu apă, asupra celor pocăiţi, ca semn al curăţirii, al purificării. În perioada când predica şi boteza la râul Iordan, la Ioan vine însuşi Iisus şi îi cere să Îl boteze.
Scena este memorabilă. Ioan Îl recunoaşte şi se miră: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?". La care Iisus răspunde: "Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea".
Pilda de smerenie este minunată. Făcătorul Lumii, cel fără de păcat, intră în rând cu păcătoşii pocăiţi. În acelaşi timp, însă, din Cer, Tatăl descoperă oamenilor firea dumnezeiască a Fiului. La ieşirea din apă a lui Iisus, "cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se peste El ca un porumbel. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit". (Matei 3, 17)
 
Viclenia Irodiadei

Ioan Botezătorul este aruncat în temniţă, după ce îl mustră pe Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare (cel cu Uciderea Pruncilor) că trăieşte cu soţia fratelui său, Irodiada. Regele se fereşte însă să îl omoare pe prooroc, aşa cum îi cerea Irodiada, pentru că Ioan era iubit de popor şi exista riscul unor tulburări sociale.
Viclenia Irodiadei va fi fi însă mai puternică. La serbarea zilei de naştere a lui regelui, Irodiada îşi pune fiica, pe Salomeea, să danseze în faţa lui Irod. Acesta e fermecat de frumuseţea şi graţia fetei şi îi spune să îi ceară ca răsplată orice îşi doreşte. Învăţată de mama ei, Salomeea cere capul lui Ioan Botezătorul pe tipsie. În ciuda voinţei sale, Irod este obligat să îşi respecte promisiunea şi Sfântului Ioan Botezătorul i se taie capul în temniţă.
 
Zi de post aspru

Ziua de 29 august este una de post. În afara bucatelor de dulce, tradiţia populară interzice mâncarea fructelor şi legumelor a căror formă aminteşte de cea a capului: pepene, varză, mere, pere, căpăţâni de usturoi, sau a celor care conţin cruce în interior: nuci, pepeni.
De asemenea, nu se bea vin roşu şi nici nu se mănâncă legume şi fructe roşii, care amintesc de sângele vărsat la Tăierea Capului.


 Capul Sfantului Ioan Botezatorul este una dintre cele mai de pret Sfinte Moaste ale Bisericii, acesta fiind pierdut si gasit de mai multe ori. In calendar, Biserica a randuit a se praznui trei minunate aflari ale Capului Sfantului, anume in ziua de 24 februarie, cand gasim scris: Intaia si a Doua Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul, si in data de 25 mai, cand se face amintire de a Treia Aflare a Capului Sfantului Ioan Botezatorul. “Capul Inaintemergatorului, ascuns oarecand in vas de lut, s-a vazut iesind din sanurile pamantului la aratare; care si rauri de tamaduiri izvoraste. Caci cu ape a spalat Capul Celui ce acum acopera cu ape inaltimile cele mai de deasupra si izvoraste oamenilor dumnezeiasca iertare: Deci pe acesta ce este dupa adevar martir, sa-l fericim si intru aflarea lui cu bucurie sa praznuim, ca el roaga pe Hristos sa daruiasca lumii mare mila” (Mineiul pe Februarie).

TEME-TE DE OCHIUL VESNIC

123Friendster.Com
Teme-te de Ochiul Veşnic
care-ţi vede orice-ascuns
şi de clipa când, de toate,
ai să mergi să dai răspuns.

Teme-te şi vino astăzi
la Hristos încrezător,
numai El îţi poate-aduce
un sfârşit mântuitor.

Teme-te de focul veşnic
care arde fără scrum
şi de care nu-i scăpare
numai pe-al Golgotei drum.

Teme-te de plânsul veşnic
care-l vor vărsa-n pustiu
cei ce nu privesc spre Domnul
decât când e prea târziu.

Teme-te de chinul veşnic
care-i partea celor răi,
care n-au căutat în lume
sfintele vieţii căi.

Teme-te de Judecată,
că e vai pe veci de-acel
care la Hristos va merge
făr’ a fi venit la El.

Traian Dorz

DIN MINUNILE SF. NECTARIE




Minunile de la Ghimiceşti - Vrancea.
În anul 2008, Toma C. din Ghimiceşti, Vrancea, în vârstă de 77 de ani, suferind de diabet, a căpătat o rană la un picior. În scurt timp, rana s-a extins, tratamentul administrat acasă neavând niciun efect benefic, şi piciorul a început să se tumefieze. Aurica, soţia sa, a venit la duhovnic şi, la racla cu sfinte moaşte, a primit îndrumări să se roage împreună cu soţul ei Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni.
Citind cartea cu viaţa sfântului şi săvârşind acatistul cât mai des şi cât mai târziu în noapte, au mers la fiul lor la Botoşani pentru o intervenţie chirurgicală din partea unor medici foarte buni. Dar analizele au dus la concluzia că partea de jos a piciorului trebuie amputată. Vestea a fost de nesuportat pentru bietul om, preferând ca mai bine să moară decât să rămână infirm. Un gând din afara lui l-a făcut să ceară să fie dus acasă sau, dacă tot insistă familia, la spitalul din Focşani. Acolo, acelaşi diagnostic, aceeaşi soluţie...
Între timp, soţia şi copiii l-au convins că merită să jertfească o parte din trupul său pentru a se mai putea bucura unii de alţii atât cât va mai îngădui Dumnezeu. Rugăciunile către Sfântul Nectarie, atât acasă, cât şi la racla cu Sfintele Moaşte din biserica de la Ghimiceşti, erau vii şi cu nădejdea că făcătorul de minuni îl va ajuta să treacă cu bine de operaţie.
Sosise ziua intervenţiei chirurgicale, toată lumea implicată în acest sens era pregătită, mai puţin medicul chirurg. Acela nu a putut să vină în ziua aceea şi a fost înlocuit de altcineva. Pacientul a fost adus în sala de operaţie şi preluat de medicul anestezist. Nefiind cunoscut de noul chirurg, acesta examinează sumar piciorul bolnavului şi constată că, în mod ciudat, zona afectată începe să se încălzească, fapt care a determinat echipa medicală ca, în ultimul moment, să renunţe la operaţie şi să apeleze la tratamentul medicamentos.
În scurt timp, rana s-a vindecat şi nimeni nu s-a îndoit de faptul că noul doctor fără de arginţi, Sfântul Nectarie, săvârşise o mare minune.

Minunile de la Mănăstirea Şinca Veche

„A venit la noi o bătrânică din Braşov, cu nişte hăinuţe de-ale nepoţelului ei, şi ne-a rugat să îl pomenim pe băieţel, că are o tumoare la cap şi a doua zi trebuia să fie operat la Spitalul Fundeni. I-am miruit hăinuţele cu ulei de la candela de lângă moaştele Sfântului Nectarie şi am îndemnat-o să aibă nădejde la sfântul. A doua zi, duminica, a venit să-mi spună că în ziua în care trebuia operat băieţelul, doctorii au constatat la tomograf că tumoarea nu mai exista.”
De obicei, în ultimul timp, de câte ori am ocazia să ajung prin Bucureşti, fac un pelerinaj pe la bisericile din centrul oraşului ca să mă rog la sfinţii ale căror sfinte moaşte se află acolo spre închinare. Într-una din dăţi, la Mănăstirea Radu Vodă s-a întâmplat să pot lua ulei de la candela Sfântului Nectarie.
Odată, acasă fiind, a început să mă doară umărul drept cu o durere sâcâitoare care, în orice poziţie aş fi ţinut mâna, nu îmi dădea pace. Cum durerea m-a ţinut zile în şir, am încercat diverse remedii şi diverse unguente, dar în zadar. Deodată mi-a venit un gând: „Oare n-ar fi bine să folosesc ulei de la Sfântul Nectarie?” Aşa că am uns umărul cu puţin ulei, rugându-mă sfântului să-mi ia durerea, să mă tămăduiască, căci nici treabă nu prea puteam face şi nici de odihnit nu mă puteam odihni. Nu trece mult timp şi simt în umăr o dogoare. Nedumerită, îmi întorc privirea către umăr, gândind în sine şi mirându-mă că parcă nu m-am masat într-atât de mult încât să simt aşa o fierbinţeală, ci că doar m-am uns puţin cât să intre uleiul în piele, fiindcă era de la candela Sfântului Nectarie şi trebuia să mă port cu grijă. De atunci nu m-a mai durut niciodată, deşi au trecut ceva ani.
Oare le mulţumim îndeajuns de mult sfinţilor pentru ajutorul pe care ni-l dăruiesc?

(Lucia, Brăila)
„Neîntârziat a fost ajutorul de la Sfântul Nectarie”
Anul trecut, în urma unei operaţii care iniţial nu părea a fi o complicaţie (presupunea extirparea unui lipom – o tumoare benignă situată sub piele. Un lipom este constituit din celule care produc grăsime şi care se acumulează anormal pentru a forma fie ciorchini mici, fie un bulgăre de consistenţă elastică; lipomurii nu prezintă niciun pericol şi nu au caracter de urgenţă; extirparea lor se face doar în caz de jenă fizică sau din motive estetice – diagnostic stabilit în urma unui RMN), soţul meu a fost diagnosticat cu lipomixosarcom. La aflarea diagnosticului stabilit în urma biopsiei, speriaţi fiind, ne-am pus întrebarea „de ce?!”.

Derulând viaţa noastră, ne-am amintit că, înainte de oficierea slujbei religioase a cununiei noastre, cerând dezlegare de păcate părintelui duhovnic, acesta ne-a spus că, după cununie, să ne ducem împreună pentru a ne orândui canon întrucât am trăit, mai mult timp, în concubinaj. Cum după cununia religioasă am rămas nepăsători la invitaţia duhovnicului, iată cât de repede am găsit răspunsul întrebării noastre. Păcătuisem prea mult! (Aşa am gândit atunci!)

Imediat ce ne-am dat seama de greşeala săvârşită în faţa lui Dumnezeu, ne-am dus la părintele duhovnic, ne-am spovedit şi am primit, împreună cu soţul meu, acelaşi canon pe care trebuia să-l îndeplinim pe parcursul a şase luni. În aceeaşi zi în care ne-am spovedit şi am primit canon, povestindu-i părintelui despre diagnosticul soţului meu, l-am întrebat: „Ce pot să fac să-l ajut?!”, iar părintele mi-a răspuns: „Vezi lumea de aici?! Vino să te rogi miercuri sau vineri în şapte săptămâni la rând, aşa cum fac şi ei, să ţii post negru în fiecare dintre aceste zile când vii la rugăciune până la ora 17.00... O să vezi că se va vindeca!” De îndată am încercat să ne îndeplinim canonul dat de părintele duhovnic şi am început cele şapte rugăciuni. În tot acest timp, am început să citim cuvinte duhovniceşti şi ne-am dat seama că Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu această încercare pe care ne-a dat-o în scopul mântuirii noastre. Ne-am dat seama că nu suntem singuri, că Dumnezeu, în mare mila Lui, ne dă şi putere şi îndrumare spre a merge pe calea Lui. După alte două rugăciuni, Dumnezeu a rânduit ca o echipă de trei medici specialişti să reanalizeze biopsia efectuată pe tumoră şi să stabilească un alt diagnostic de cancer, care nu era la fel de agresiv ca primul – fibromixosarcom. Am continuat rugăciunile. Trebuie să vă scriu că după operaţie, soţul meu a rămas cu o jenă permanentă, nu foarte dureroasă, dar sesizabilă, localizată în zona operată. Având un asemenea diagnostic, deşi la început nu dorea să facă niciun fel de tratament, Bunul Dumnezeu „i-a pregătit” totul – şi medici extraordinari, şi soluţii de radioterapie care să nu-i pună în pericol zonele adiacente operaţiei. Ne-am rugat şi Sfântului Ierarh Nectarie să mijlocească către Dumnezeu vindecarea soţului meu, am fost la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi am luat ulei sfinţit din candela ce veghează moaştele Sfântului Nectarie. În fiecare seară ung operaţia soţului meu cu acest ulei, în forma Sfintei Cruci, şi mă rog Sfântului şi Bunului Dumnezeu. Înainte cu o zi de cea de-a şaptea rugăciune (ultima) întorcându-se cu maşina dintr-o călătorie, la un moment dat, „cineva” i-a luat durerea cu mâna. Totul dispăruse ca prin minune!!! M-a sunat şi, cuprinşi de o puternică emoţie, i-am mulţumit împreună Bunului Dumnezeu pentru tot! Este greu să spun că este vindecat total, dar susţin cu tărie că Dumnezeu i-a/ne-a dat un răgaz pe care încercăm să-l valorificăm în scopul mântuirii sufletelor noastre. A trecut de atunci un an şi jumătate, fără ca boala să recidiveze. Neîntârziat a fost şi ajutorul de la Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Odată cu apariţia şi creşterea tumorii ce i-a fost extirpată prin operaţie, soţului meu i-a mai apărut una şi în cavitatea bucală. Îngrijoraţi fiind de primul diagnostic, negăsind un medic care să se ocupe de eliminarea ei, această tumoră a rămas numai în grija Sfântului Ierarh Nectarie, fiind unsă, în fiecare seară, cu ulei sfinţit din candela Sfântului. Mă rugam de fiecare dată, având gândul că cer imposibilul, dar nădejdea că Dumnezeu, prin sfinţii Lui, face minuni, să dispară acea tumoare din gura soţului meu. După şase luni în care i-am uns tumora şi am rostit în gând, dar cu mare încredere, această rugăciune, s-a întâmplat minunea! Era în ajunul Sfintei Prăznuiri a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, 8 noiembrie, când, înainte de a pleca să ne închinăm la moaştele Sfântului Nectarie, mestecând ceva, soţului i se rupe tumora în gură, rămânând atârnată doar într-un firicel. Ne-am speriat foarte tare, şi personal eram hotărâtă ca, în cazul în care soţul meu nu mai vrea/poate să meargă la moaşte, să mă duc singură, fiind obligatoriu pentru mine/noi să mă închin Sfântului Nectarie şi să-i mulţumesc pentru ascultarea rugăciunilor mele. Simţind aceeaşi plăcută „obligaţie”, soţul meu şi-a pregătit câteva pansamente (sângerarea era puternică) şi am plecat împreună la închinarea la sfintele moaşte. Mulţumind Sfântului Ierarh Nectarie, ne-am întors acasă cu gândul ca, în prima zi de luni după acel week-end, să luăm legătura cu un medic care să-i îndepărteze definitiv tumora. Nu mai puteam aştepta. Şi, în timpul nopţii de 8-9 noiembrie, soţul meu simte în gură ceva ca un rest de mâncare; intenţionând să-l mestece şi să-l înghită, îşi dă seama că este ceva „cauciucat” şi-l elimină din gură, punându-l pe noptieră. Îşi continuă somnul din care nu se trezise în totalitate. A doua zi, de dimineaţă, am constatat că nu era vorba de niciun rest de mâncare, ci de tumora pe care o purtase în gură timp de şase luni. Eram uimiţi, bucuroşi, speriaţi. Trebuia să scriu că personal m-am bucurat foarte tare văzând ce îmi arăta soţul meu speriat. I-am şi spus că aceasta este o minune făcută de Sfântul Nectarie. „Ce dovadă mai clară să ne dea?! M-am rugat tot timpul să retragă tumora din locul acela, şi iată că, în chiar noaptea prăznuirii lui, ţi-a scos-o fără intervenţie medicală. Facem biopsia ei, dar sunt sigură că rezultatul va fi bun! Crede-mă, asta simt!” Ducându ne la un medic ORL-ist pentru a-şi da o opinie vis-à-vis de locul din care a căzut tumora, acesta a constatat că în locul respectiv mai rămăsese o bucată foarte mică de tumoră care, însă, a permis efectuarea unei biopsii al cărei rezultat a fost foarte bun (nicio celulă de cancer). La o oră după intervenţia medicului, soţul meu m-a sunat spunându-mi: „Ştii cum arăta locul unde a fost tumora?! Este incredibil! Nu se mai cunoaşte nimic, s-a închis perfect, nici măcar culoarea ei nu este alta. Ai spune că acolo nu a fost nimic niciodată!” Mulţumim Sfântului Ierarh Nectarie pentru ajutor! Am constatat că puterea rugăciunii este imensă, că orice necaz pe care Dumnezeu ţi-l dă, nu este altceva decât o încercare pe care trebuie să o primeşti cu sufletul deschis şi cu credinţa că totul este trimis de Sus spre mântuirea sufletului tău şi trebuie să înveţi să rabzi şi să nădăjduieşti, căci Bunul Dumnezeu, din iubirea Sa, nu ne lasă să fim singuri şi, împreună cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor cărora ne rugăm, putem să ne bucurăm de viaţa aceasta şi mai ales de viaţa veşnică, în Împărăţia lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu în veci!
(Maria, Bucureşti, 2008)


„Neîntârziat a fost ajutorul de la Sfântul Nectarie”

Trebuia să ne căsătorim în anul 2006, la un an după naşii noştri. De fapt, stabilisem data, vorbisem la biserică, rezervasem sala la restaurant, ne entuziasmasem şi toate cele. Apoi, la începutul acelui an, Matei s-a îmbolnăvit de hepatita C, era vorba de o reactivare a virusului. Părinţii au început să facă presiuni să amânăm nunta. Spuneau că tot stresul nunţii, emoţia, ca să nu mai vorbim de alergătura aferentă, nu îi va face bine… Adevărul este că cifrele analizelor erau mai îngrijorătoare decât altădată (era a treia reactivare a virusului). Aşa că am renunţat să mai facem nunta în acel an. Data nunţii noastre a venit şi a trecut fără ca nunta să aibă loc. Eram tare tristă.
Apoi, s-a simţit mai bine, venise deja toamna, dar nimeni nu mai aducea vorba despre noi planuri de căsătorie. Totul rămăsese cumva suspendat, iar confuzia şi tristeţea mea creşteau… La asta se adăuga o mare datorie pe care o aveam de achitat către angajatorii mei, cam de dimensiunea a şase salarii. În acest moment de cumpănă, am auzit despre Sfântul Nectarie. Auzisem că ajutase în special familii şi mămici la momentul naşterii, oameni cu boli incurabile şi tot aşa. Auzisem chiar cum o femeie, în clipa cea mai disperată a vieţii ei, a mers la moaştele sfântului, şi a rostit o rugăciune de genul acesta: „Sfinte Nectarie, nu sunt o femeie credincioasă şi nici nu ştiu să mă rog, dar vin la tine cu toată credinţa că ai să mă ajuţi.” Şi, pentru mărturisirea ei, sfântul o ajutase degrabă. M-am gândit să fac şi eu la fel, aşa că am ajuns la moaştele Sfântului Nectarie şi, rugându-mă, am zis: „Sfinte Nectarie, vin şi eu ca femeia pe care ai ajutat-o, deşi ea singură a mărturisit că nu ştie să te roage. Nici eu nu ştiu, dar uite în ce probleme sunt…” Şi i-am dat sfântului spre dezlegare: sănătatea lui Matei; relaţia noastră, pentru că nu mai ştiam încotro duce; datoria mea, pe care nu ştiam cum aveam s-o plătesc.
La două săptămâni de la rugăciunea către Sfântul Nectarie, eram în timpul programului de lucru, când s-a primit un mesaj ce a creat multă rumoare în departament. Încă nu ştiam despre ce este vorba, mă aşteptam să fie un mesaj legat de noul loc ales pentru petrecerea de Crăciun a companiei. Dar, nu… Citindu-l, am citit, de fapt, despre minunea Sfântului Nectarie: conducerea companiei stabilise ca toţi angajaţii să fie absolviţi de toate datoriile către firmă. Nimeni nu mai avea nimic de achitat, inclusiv eu. Şi sfântul nu m-a lăsat aici.
Legat de căsătoria care se tot amâna, la scurt timp am aflat că sunt însărcinată. Atunci când am făcut testul, am fost copleşită de veste, dar mai tare mă îngrijora ce va spune Matei. Deja mă vedeam singură, cu un bebeluş în braţe, dar ajunse­sem să prefer şi asta decât incertitudinea de până atunci. Astfel că, mi-am luat inima în dinţi, şi i-am spus. Bucuria a fost foarte mare şi a lui şi a părinţilor mei, deşi nu eram căsătoriţi încă. Şi iată acum, la scurt timp, ne-am făcut planuri noi de căsătorie, care s-au împlinit după naşterea fetiţei noastre. Cât despre boala lui Matei, virusul hepatitei C a fost neutralizat din acel moment şi, deşi am repetat periodic analizele, nu s-a mai reactivat.
Aseară, citind o altă mărturie a Sfântului Nectarie, mi-am reamintit de tot binele pe care ni l-a făcut şi nouă şi m-am gândit să dau şi eu această mărturie pentru a aduce măcar puţină mulţumire pentru darurile nemeritate ale sfântului către noi.
Bucură-te, Sfinte Părinte Nectarie!
(Elena, Bucureşti)
( Mărturii din cartea - Sfantul Nectarie; Minuni in Romania)
Şi pentru tine Sfântul Nectarie poate face o minune! Ai încredere !

sâmbătă, 27 august 2011

Invataturile parintelui Serghie

                                          Tine candela inimii aprinsa -

  • Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
  • Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.
  • Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
  • La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
  • Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
  • Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
  • De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
  • De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
  • De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
  • Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
  • Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
  • Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
  • Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
  • De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
  • Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
  • Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
  • Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
  • Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
  • Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
  • Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
  • Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
  • Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
  • În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
  • Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
  • Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
  • Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
  • Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
  • Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
  • Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
  • Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
  • Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti. sursa:"Bucurie,iertare si dragoste"

DE CE PUNEM ICOANA IN CASA

Despre icoana
 

Icoana nu poate lipsi din casa crestinului. Prezenta icoanei arata ca acea casa este increstinata, ca familia care locuieste acolo este crestina. Icoana din casa este o marturisire a credintei in Dumnezeu.


Icoana, prezenta a celui infatisat in ea
Asa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc in fata persoana draga pe care o reprezinta, tot asa si icoana ne poarta cu gandul la cel infatisat in ea. Icoana este o prezenta a celui infatisat in ea: a Mantuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfintilor. Prezenta chipului unei persoane este intr-o masura prezenta respectivei persoane. Chipul ne pune in legatura cu persoana pe care o reprezinta, ne ajuta sa ne ducem cu gandul la ea sau mai curand, aduce persoana respectiva in fata noastra, langa noi, ne inlesneste o intalnire cu ea. Icoana ne ajuta sa ne rugam mai bine, pentru ca ne ajuta sa intram mai usor in legatura cu Dumnezeu, sa-L vedem in persoana Mantuitorului Hristos, sa simtim prezenta Maicii Domnului si a sfintilor pe care ii dorim impreuna rugatori cu noi si pentru noi.
Icoana, fereastra spre adevaratul Dumnezeu

Icoana este mai mult decat o fotografie. Mai intai, pentru ca ea ne infatiseaza chipul lui Dumnezeu Insusi, chipul Fiului lui Dumnezeu intrupat. Ea este o fereastra spre lumea lui Dumnezeu, spre Imparatia Cerurilor. Chipul Maicii Domnului si cel al sfintilor din icoane este chipul omenesc indumnezeit, coplesit de lumina dumnezeiasca a Imparatiei lui Dumnezeu. Icoana este sfintita prin chipul pe care il reprezinta. Fara icoana ne putem rataci de la adevaratul Dumnezeu, inchipuindu-ne fiecare, dupa mintea, priceperea si credinta sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plasmuit de imaginatia noastra. Asa incat riscul idolatriei este mult mai mare fara icoana, omul fiind tentat sa-si ”inchipuie” un Dumnezeu “convenabil”, dupa propriile dorinte si nevoi. 
Sfintirea icoanei



Inainte de a fi asezata in casa, icoana noua se aduce la biserica pentru a fi sfintita. Ea se lasa la biserica, de obicei patruzeci de zile, timp in care este tinuta in Sfantul Altar. Intre timp, sau la sfarsitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinteste, stropind-o cu apa sfintita si rostind rugaciunile randuite de Biserica.

Locul icoanei in casa

Este bine sa avem in fiecare camera cate o icoana. Locul icoanei in casa este pe peretele de rasarit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atentia noastra sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cand ne rugam in fata icoanei si pentru ca nu este bine sa punem alaturi de icoana lucruri care nu au legatura cu aceasta. Punem icoana la rasarit pentru ca ne rugam intotdeauna cu fata la rasarit, si la biserica si acasa. Rasaritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mantuitorului Hristos, numit in rugaciunile Bisericii “Rasaritul cel de sus”, ”Soarele Dreptatii”, etc. Apoi lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui si al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, in timp ce apusul, intunericul este semnul raului si al lucrurilor ce se fac la intuneric. Deci, trebuie sa avem grija sa asezam icoana la rasarit.

Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane

In ratacirea lor, unii spun ca nu e bine sa cinstim si sa ne inchinam la icoane pentru ca sunt idoli, ca nu e bine sa te inchini la o bucata de lemn sau hartie. Dar cestinii nu se inchina la lemn sau hartie. Cine-si poate inchipui ca mamele si bunicile noastre ingenuncheaza, se roaga si plang in fata unor bucati de lemn, aceia se inseala amarnic si isi dau in felul acesta masura intunecimii mintii lor. Cel mai simplu exemplu care este la indemana tuturor ne poate lamuri asupra acestui lucru: in fata fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucura si ne emotioneaza nu este bucata de hartie oricat de frumoasa ar fi acesta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sarutam fotografia persoanei indragite. Aceasta nu inseamna ca sarutam hartia, ci chipul celui drag. Fotografia ne este draga si o pastram cu sfintenie mai ales cand cel din fotografie este departe de noi. Daca am pierde fotgrafia respectiva sau daca cineva ne-ar rupeo, de exemplu, ne-am supara foarte tare su ne-ar parea rau. Nu prentru ca am pierdut o bucatica de hartie, ci pentru ca am pierdut un semn, o prezenta a celui drag. Cu cat ne este mai draga persoana respectiva cu atat pretuim mai mult si fotografia si o tinem la loc de cinste. Tot asa si cu icoanele. Cu cat ne sunt mai dragi Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii, cu atat iubim si cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!

JURNALUL UNUI COPIL NENASCUT


5 octombrie: De astazi începe viata mea. Parintii mei nu stiu înca acest lucru, sunt mai micuta decât semintele unui mar, dar totusi traiesc. Voi fi o fetita cu parul blond si cu ochii albastri. În mine sunt deja înscrise trasaturile de mai târziu, chiar si faptul ca o sa-mi placa florile.

19 octombrie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca doar mama mea exista. Dar sunt o persoana reala, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale.

23 octombrie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si stiu ca primul meu cuvânt va fi: MAMA.

25 octombrie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si voi muri.

2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute sa-l îmbratisez pe tata.

12 noiembrie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! O s-o trag pe mama de par cu ele!

20 noiembrie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico?

25 noiembrie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. As vrea sa ma cheme Maria. Sunt deja maricica acum.

10 decembrie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel de par are mamica mea.

13 decembrie: Vad! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori, dar mai mult decât orice as vrea s-o vad pe mamica... Cum arati, mamico?

24 decembrie: Oare mamica aude soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi. Dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O sa ai o fetita sanatoasa, mamico!

28 decembrie: Astazi parintii mei m-au ucis.


Despre pãcatul avortului

Avortul, cunoscut si sub numele de "intrerupere de sarcina" sau "chiuretaj", este un pãcat foarte mare inaintea lui Dumnezeu. Din nefericire, statisticile arata faptul ca Romania are cea mai mare rata de avorturi din lume. Materialele incluse in aceasta pagina nu fac decat sa arate gravitatea acestui pacat.


Copilul la 15 saptamani

Sfatuiesc atat femeile care au facut avort in trecut, cat si barbatii care au indemnat sau care si-au dat acordul lor pentru infaptuirea avortului, sa se opreasca a mai face lucrul acesta in viitor, si sa mearga cat mai repede la preot pentru a-si marturisi pãcatul. Iertare exista pentru orice pãcat marturisit, indiferent de gravitatea lui. Asadar, si pentru pãcatul avortului exista iertare, atata timp cat persoana in cauza are cainta si parere de rau pentru el si nu-l mai repeta in viitor.

In cazul in care aveti vreo intrebare, nedumerire, sau aveti nevoie de vreun sfat, puteti scrie prin e-mail Parintelui Iulian Nistea, la adresa: inistea@yahoo.com

Despre avort, cu Parintele Cleopa Ilie

"Femeile care fac avort se imbolnavesc deseori de boli grele, nevindecabile, imbatranesc inainte de vreme, sufera mai ales de nervi, nasc copii bolnavi si infirmi, nu se inteleg cu barbatii lor, au mustrare de constiinta pana la moarte, sau cel putin timp de zece ani, daca se pocaiesc si primesc canonul randuit de duhovnicii lor. Iar daca nu, le asteapta canonul cel vesnic in muncile iadului, de care sa ne fereasca pe toti Bunul nostru Mantuitor."

Pr. Cleopa


Dialog cu Pãrintele Arsenie Papacioc
despre canonisirea femeilor care si-au lepãdat pruncii


"E atât de important, pe de-o parte, si de delicat, pe de altã parte, sã poti sã comunici public canonul pe care îl dai pentru diferite pãcate. Consider cã acest pãcat este printre cele mai mari pãcate posibile. Mi-am zis în sinea mea - motivat - cã a ucide un copil în pântece e mult mai grav decât a omorî un om botezat. Mai întâi de toate, acest copil e autonom. Mama care îl poartã în pântece n-are drept asupra vietii lui. El e, fãrã discutie, liber sã creascã fãrã alt stãpân decât Dumnezeu."

Pr. Arsenie


Interviu cu pãrintele Macarie Ionita de la Mânãstirea Pasãrea

"Am vãzut una de-asta, pe la Cãldãrusani, un inginer cu sotia: "I-am fãcut marinari" - mi-a zis ea, râzând. Deci, era necredincioasã. E lucru grav aici, sã stiti. Cum s-o conving pe ea de gravitatea gestului ei?! Dumnezeu o fi adus-o la credintã, stiu eu... Ei, e un pãcat, un pãcat mare; dar dacã se cãiesc, gata, sunt iertati. Cel putin, eu am credintã. Unii dau mai mult, douãzeci de ani. Eu, nu prea; când mi-a trecut de zece ani, le dau Sfânta Împãrtãsanie."

Pr. Macarie
Imagini senzationale cu fatul in pantecele mamei

Un cercetator britanic a reusit sa obtina, cu ajutorul unui nou tip de scanare prin ultrasunete, imaginea inedita a unui fetus de 12 saptamani "mergand" prin uterul matern. Imaginile realizate prin noua tehnica arata, de asemenea, festusi care par sa caste si sa se frece la ochi.

De vorba cu femei care au facut avort...

In aceasta sectiune se pot citi marturiile unor femei care au ales sa-si destainuie suferintele psihice provocate de avort. Aceste suferinte constau in principal din mustrari de constiinta, cosmaruri, neliniste in suflet, si altele.

Despre mustrarile de constiinta de dupa avort...

De ce ne chinuie si ne mustra constiinta asa de mult dupa ce am facut un pacat precum avortul? Cum putem sa aducem din nou pacea in suflet? In aceasta pagina puteti afla raspuns acestor intrebari...

Avortul in fapte si intamplari adevarate...

Se intampla adeseori ca femeile sa vrea sa faca avort din diferite motive precum... "s-ar putea sa am un copil cu malformatii", "nu am cu ce sa-l cresc", "am destui copii, nu-mi mai trebuie altii", si altele asemenea... Intamplarile din aceasta sectiune arata faptul ca daca femeia se opreste a mai judeca cu mintea ei si in schimb isi pune increderea in Dumnezeu, atunci intotdeauna lucrurile vor avea un sfarsit bun si fericit. Aceste relatari nu sunt fictive - ele arata ca Dumnezeu ii ajuta pe cei care-si pun nadejdea lor in El si inceteaza a-si face propriile lor calcule si socoteli!

Despre avort, cu Pr. Arhim. Serafim Man

"Daca ne-am intreba care este cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, am putea raspunde cu toata certitudinea: VIATA. Si aceasta, nu numai pentru ca acum ne putem bucura de frumusetile acestei lumi, ne putem indeplini dorintele, dar mai ales pentru ca dupa aceasta existenta, ne asteapta viata vesnica. Viata este o taina dumnezeiasca. In sufletul omului, Dumnezeu a pus aceasta lege a iubirii intre barbat si femeie, aceasta dorinta de unire, de contopire care se implineste prin casatorie, iar scopul ei este nasterea de copii."

Diverse scrieri si articole despre avort ale Fericitului Epifanie

"Ne-am dat mainile, si cand s-a nascut Amfilohie al nostru si l-a botezat medicul, i-a dat numele tatalui sau, pe care s-a întâmplat sa-l cheme Amfilohie. Dupa asta, cum sa ne mai gândim la avort? Astfel au venit în lume înca alti doi copii dupa Amfilohie. Si fireste nu ne-a parut rau niciodata. Toti copiii nostri au ajuns foarte bine, toti s-au aranjat în cel mai bun mod. Când au crescut si au luat calea lui Dumnezeu, ne-au ajutat si pe noi sa devenim crestini buni..."

Interviu cu Parintele Ilarion Lupascu de la Manastirea Cernica

"Pe cei care vin cu deznadejde nu trebuie sa-i descurajam. Nu exista pacat în fata lui Dumnezeu care sa nu fie iertat. Dar prima conditie este ca omul sa nu se mai intoarca la pacatele pe care le-a facut. (...) Sa nu cadem în deznadejde, ca deznadejdea este ultimul pacat. Daca prin botez noi am devenit copii ai lui Dumnezeu, ne-a infiat, ne-a dat dreptul sa spunem Tatal nostru, dupa aceea ne-a dat dreptul sa ne impartasim cu Sfintele Daruri. Daca noi, rai fiind, stim sa dam daruri bune copiilor nostri, cu atât mai mult Dumnezeu, care este Tatal nostru, stie de ce avem nevoie."

O vedenie infricosata impotriva avorturilor...

"Intr-una din zile a venit la duhovnic o femeie gravida cu primul copil sa se marturiseasca, si a spus: Parinte am venit sa ma marturisesc ca am o mare tulburare si neliniste cu sotul meu, care este om rau si fara credinta in Dumnezeu. Imi spune mereu sa nu-i fac copii, caci copii sunt "salba dracilor". Ma ameninta ca daca nu avortez, ma lasa ori are sa ma omoare. Dar eu i-am spus ca mai bine vreau sa mor decat sa fac crima, omorand copilul pe care Dumnezeu voieste sa mi-l dea. Eu vreau sa fiu mama, nu criminala. Dar el mereu ma injura si ma ameninta cu moartea si nu mai stiu ce sa fac."

Avortul, de Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan

"Biserica Ortodoxa, pornind de la adevarul intruparii, intelege ca nasterea unui prunc este o taina a colaborarii lui Dumnezeu cu parintii in acelasi timp, insa, stie ca numeroase date ale observatiei noastre curente, corecte si oneste, pot fi elemente de seama, care sa aduca un spor de intelegere la cunoasterea acestei taine, intrucat se inscriu in ordinea descoperirii sau a revelatiei naturale. E vorba despre acele date care, inainte de a constrange constiinta, intr-un anumit fel, constrange ratiunea de a le constata si accepta. "

Canoanele Bisericii impotriva avortului

"Canoanele - sau epitimiile - sunt hotãrâte, luate de-a lungul istoriei Bisericii, de obicei în sinoade ale episcopilor Bisericii sau de unii Sfinti Pãrinti cu mare autoritate, ale cãror învãtãturi si rânduieli au fost acceptate de Bisericã ulterior. Canoanele nu sunt pedepse aplicate celor care au fãcut un lucru rãu - cum adeseori se întelege -, ci au un rol terapeutic, ele având drept scop vindecarea sufletului omenesc afectat de pãcate. Pentru a iesi dintr-o stare sufleteascã negativã, rea, omul trebuie sã urmeze o anumitã cale, care presupune de cele mai multe ori oprirea de la Sfânta Împãrtãsanie însotitã de efectuarea unor gesturi care sã concretizeze starea de pãrere de rãu pentru pãcatele sãvârsite."

Cosmarul Alegerii - efectele psihologice ale avortului...

"Am vise cu foetusi, toti le avem aici: vise cu avorturi nesfarsite, cu pete de sange improscate pe pereti; arbori plini de foetusi agatati" – spune Sallie Tisdale, pe vremuri asistenta medicala la o clinica de ginecologie care facea avorturi. Intr-un articol trimis "Harper's Magazine" ea povesteste un cosmar pe care l-a avut: doi oameni o insfacasera si o tarasera undeva. "’Hai sa facem un avort’ - spuneau ei cu voci dezgustatoare - si am inceput sa tip, cuprinsa de o durere atroce; eram hacuita de instrumente chirurgicale neutre, care faceau exact ceea ce trebuia. M-am trezit din vis scaldata in sudoare, abia putand sa respir, si m-am gandit la mese de bucatarie pe care zac femei pline de sange, muscand din cate o perna, sa-si poata inabusi tipetele ca nu cumva sa se auda in afara apartamentului.”

Alte materiale:
Diferite aspecte si implicatii ale avortului
Fapte uimitoare
Despre avort - Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu
Despre avort - Pr. Dr. Constantin Mihoc
Teologie si bioetica - avortul - Dr. George Stan, medic si teolog
Scrisoarea de la Manastirea Sihla
Jurnalul unui copil nenascut
Canon de pocainta pentru pruncii avortati

Despre anticonceptionale
Contraceptia – eludarea unui scop al casatoriei
Legaturi utile:
Asociatia Primul Pas - consiliere avort, ajutor, programe si servicii
Asociatia "Pro Vita" Craiova - despre avort, CD gratuit cu filme si documente de propaganda pentru viata

De ce sa cumpar o icoana? Importanta Icoanei

Aceasta intrebare cred ca si-o pun multi oameni.

http://icoane-comenzi.blogspot.com/

Icoana este cadoul ideal as putea spune. De ce? Cat folos poate culege un om din urma unei icoane...! Icoana este o fereastra spre Dumnezeire. Te pune mai repede in legatura cu divinitatea. Cand vezi o icoana in casa, gandul iti fuge din nou la Dumnezeu sau la Maicuta Domnului sau la Sfantul din acea icoana. Prin sfinti se proslaveste tot Dumnezeu. Deci prin ei, ne ducem cu gandul tot la Dumnezeu. Toata viata noastra, trebuie sa fim intr-o stransa legatura cu Dumnezeu. Noi trebuie sa fim prietenii Lui ca sa putem mosteni Imparatia cerurilor fagaduita noua. Ori, un prieten adevarat nu se vede din an in pasti. Un prieten adevarat isi mentine dragostea prin dialog, prin vizite. Nu se mai satura unul de altul. Ce e drept, omul c

ontemporan il alunga pe Dumnezeu din viata lui. Il cam incomodeaza defapt legile divine, buna oranduire lasata de Dumnezeu. Omul nostru iubeste pacatul, patima, iar Dumnezeu condamna pacatul si ne indeamna sa ii urmam.

Putem fi prieteni cu Dumnezeu dialogand mai des cu El prin rugaciune. Ori icoana, acest lucru il face: ne pune mai repede in legatura dialogica cu Dumnezeu.

Iata cat bine culege cel care primeste o icoana, iar cel care o daruieste se impartaseste si el de rodul rugaciunilor celui care se roaga la icoana. Ai facut un mare bine daruind o icoana.

Circula o mare superstitie pagubitoare de suflet, anume cum ca nu trebuie sa iti cumperi tu singur tie icoana, ci neaparat sa ti-o cumpere altcineva. E bine sa faci cadou o icoana, cum am zis, dar nu e adevarat ca nu poti sa iti cumperi singur icoana care iti place. Daca sufletul tau vibreaza la vederea unei anumite icoane, si ti-o cere, de ce sa nu i-o daruiesti? Daca ai evlavie la un sfant, de ce sa nu te sarguiesti sa faci rost de icoana acelui sfant pe care il iubesti?

Foarte placut inaintea lui Dumnezeu este si daruirea de icoane pentru sufletele raposatilor nostri, la parastase sau inmormantari. Un exemplu graitor: Icoana de pe pieptul mortului se daruieste la sfarsitul inmormantarii.

Ca sa intaresc cuvantul, va relatez pe scurt o minune:

Un musulman a cerut de la o taraba ceva care sa ii pazeasca casa de hoti. I s-a oferit o icoana a Sfantului Nicolae. A luat icoana a pus-o pe perete la intrarea in casa si i-a zis:

- Sfinte Nicolae eu plec, tu apara-mi casa.

Omul nostru a plecat departe si a lasat usa deschisa.

Vecinul lui, tot musulman a ramas uimit si a ras de el. Si a luat o parte din mobila.

Cand s-a intors omul nostru, a vazut ca ii lipsea, a zis:

- Sfinte Nicolae, cred ca ai fost obosit ca am lipsit mult de mi-au furat. Dar asta e! Ai grija in continuare te rog!

A plecat. Vecinul a revenit si i-a furat toata mobila (nu ca era hot, ci ca sa rada de vecin). Apoi a zis:

- Ia sa il iau si pe Nicolae asta!

Si cand a atins icoana, a ramas imobilizat cu mainile pe icoana de nu se mai putea misca. A ramas asa pana ce a venit omul nostru acasa.

Si a cerut iertare vecinul. A fost iertat si de omul nostru si de Sf Nicolae.

De atunci, multi musulmani tin in casele lor icoana Sf.Nicolae.

Mai este o minune petrecuta si in Rusia tot cam la fel. S-a facut si un film pe baza acesteia. Cu o fata care a luat icoana Sfantului Nicolae la dans si a ramas stana de piatra...

Aceste lucruri nu le-am scris cu gandul sa veniti sa comandati la noi icoane, ci deoarece, lucrand in domeniu de ceva timp am observat unele tendinte si am cautat sa creionez pe scurt cateva lucruri valoroase despre importanta unei icoane in casa crestinului.

http://icoane-comenzi.blogspot.com

miercuri, 24 august 2011

Rugaciunea inimii







Rugaciunea inimii isi are originea in porunca Apostolului Pavel: "Rugati-va neincetat!" (I Tes 5, 17). Sigur, pare imposibil sa te rogi tot timpul. Dar nu este asa. Cand Sfantul Maxim Marturisitorul este intrebat de unul dintre frati cum e posibil sa te rogi neincetat cand sunt atatea lucruri de facut, acesta i-a raspuns: "Dumnezeiasca Scriptura nu porunceste nimic din cele cu neputinta".

La rugaciunea inimii poate ajunge orice om, atat calugarul, cat si mireanul. Dar ea este un dar al lui Dumnezeu. Asa ca nu trebuie sa ne miram daca auzim de persoane care s-au nevoit o viata intreaga si nu au ajuns sa o practice. Ca orice dar, Dumnezeu il ofera doar aceluia care care are cu adevarat dragoste si smerenie. Important este ca noi sa ne straduim sa-l primim. Nu trebuie sa ajungem sa credem ca nu ne vizeaza, ca Dumnezeu nu ne are in vedere cu acest dar. E un pacat sa crezi ca el apartine doar altora. Risti sa faci din rugaciunea inimii doar un subiect de discutie: cine a practicat-o, care ii este inceputul, ce cuvinte contine, etc. Insa ea nu ne-a fost data pentru speculatie, ci pentru unirea cu El.

Cuvintele pe care trebuie sa le rostim pentru a dobandi rugaciunea inimii sunt: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Repetarea cat mai deasa a acestor cuvinte nu duce nici la plictiseala si nici la oboseala mintii, cum adeseori se afirma. Nu devenim niste papagali. Dimpotriva, dobandim pacea cu toti si cu toate.

Rugaciunea inimii are nevoie la inceput de cantitate, de aceea este nevoie ca omul sa inmulteasca repetarea ei pe zi ce trece. Semn al dobandirii rugaciunii inimii este faptul ca omul, trezindu-se din somn, simte mai inainte de toate miscarea rugaciunii in minte, ca indiferent de actiunea in care se afla, rugaciunea ii rasuna in adanc, ca rugaciunea nu-l paraseste niciodata, ajunge precum respiratia. De aceea Sfinti Parinti afirma ca ea se repeta de la sine si-n timpul somnului, adeverind versetul din Cantarea Cantarilor: "Eu dorm, dar inima mea vegheaza".

Oricarui lucrator al rugaciunii inimii, Dumnezeu ii ingaduie ispite pe masura puterilor sale. Astfel, diavolul nu va fi in stare sa faca nimic mai presus de cele ingaduite. Nu e cazul sa descriem ispitele care pot veni asupra celor ce se indeletnicesc cu rugaciunea inimii, deoarece nu cu toti se intampla unul si acelasi lucru. Important este ca omul, afara de Numele Domnului, sa nu fie captivat de nimic.

Incepeti de astazi sa va rugati rostind cuvintele : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" si veti avea parte de o bucurie nesfarsita. Nu le rostiti mecanic, ci cugetand ca Dumnezeu e de fata, ca va aude si va vede.




Adrian Cocosila

Greseli in lucrarea rugaciunii lui Iisus si cum sa le facem fata

- Intr-adevar, ati spus mai inainte ceva, anume ca monahii evita coborarea nemijlocita a mintii in inima prin folosirea feluritor mijloace, pentru se feri de primejdii. Care sunt aceste primejdii si greseli?

- Greseala porneste de la gandul ca trebuie sa dobandim harul "in scurta vreme". Sunt multi oameni care se indeletnicesc cu lucrarea sfanta a Rugaciunii lui Iisus si vor sa ajunga la treapta vederii Luminii intr-un rastimp scurt. Si isi pierd inima si deznadajduiesc, deoarece acest lucru nu se intampla la toti de indata. Nevoitorul trebuie sa-si dea seama ca lupta tine multi ani. Dumnezeu nu trece peste voia noastra, caci suntem persoane si avem vointa libera. Deci nici noi n-ar trebui sa silim libertatea lui Dumnezeu, deoarece si el este o Persoana. Trebuie sa-l lasam sa vina atunci cand crede de cuviinta, atunci cand vrea. Se opri o clipa.

O alta greseala este sa dai "mare insemnatate metodelor psiho-tehnice". Aceste metode (inspiratia si expiratia, bataile inimii s.a.) sunt doar mijloace ajutatoare pentru a ne aduna mintea si a o slobozi de lucrurile straine ei. Aceste metode nu au o putere facatoare de minuni, dar sunt de folos, caci ne feresc de raspandirea mintii. Cand mintea este adunata si tinuta cu usurinta inlauntrul ei, atunci toate aceste metode ajutatoare sunt nefolositoare.

- Mai sunt si alte greseli?

- Fara indoiala. De pilda, atunci cand "trecem repede de la o treapta a rugaciunii la alta". Am spus putin mai devreme ca exista mai multe stadii de dezvoltare in lucrarea Rugaciunii lui Iisus si le-am infatisat in cinci trepte. Intaia treapta este rostirea rugaciunii cu buzele. A doua este sa pastrezi pomenirea lui Iisus in minte, si ea va cobora singura in inima.

Unii oameni, totusi, trecand peste intaia treapta, incep direct cu a doua si nu reusesc sa realizeze prea mult. Altii sar de la intaia treapta direct la a treia, unde inainteaza mai ales prin tehnica de rasuflare. Acest lucru este foarte primejdios, pentru ca, dupa cum am spus mai inainte, inima trupeasca s-ar putea vatama, si acest lucru poate duce la incetarea Rugaciunii lui Iisus. Nu este o boala, fireste, insa este cu putinta ca aceasta lucrare sfanta sa inceteze.

Mai sunt si cateva lucruri legate de "lacrimi", a urmatei.

- Ce vreti sa ziceti?

- Am spus mai devreme ca, atunci cand Rugaciunea lui Iisus ramane in minte, ochii varsa multe lacrimi. Dar acest lucru nu este intotdeauna obligatoriu. Rugaciunea poate foarte bine continua si fara lacrimi. Asadar, sa nu deznadajduiti in lipsa lacrimilor, caci ele vor veni atunci cand va ingadui Dumnezeu. Si chiar de-am fi potopiti de ele, nu trebuie sa le dam atentie, nici sa aratam altora aceste stari. Practica ascetica spune ca atunci cand vorbim de aceste stari, ele inceteaza de indata, si este nevoie de mult timp pentru a le dobandi din nou. Nu mai trebuie sa spunem ca, desi cunoastem treptele rugaciunii mintii, "nu trebuie sa ne gandim la care dintre ele am ajuns". Pe orice treapta am fi, trebuie sa mergem mai departe cu smerenie. Mai mult - cred ca ti-am mai spus cu putina vreme in urma - este o prostie sa ne mandrim in timpul rugaciunii. Este, cu adevarat, o prostie. Omul este asemenea unui cersetor ce umbla dupa o bucata de paine, falindu-se apoi ca a dobandit-o. Aceasta este o prostie, este un pacat!

- Vad ca smerenia este un lucru foarte insemnat...

- Da, este, pe toate treptele. Sfantul Vasilie cel Mare spune ca smerenia este comoara tuturor virtutilor. Ea ascunde toate virtutile si, in cele din urma, se ascunde si pe ea. Trebuie indeobste sa ne ferim in viata duhovniceasca, cu bagare de seama, de mandrie, mai ales atunci cand vine ca slava desarta. Si stii, neindoios, ca slava desarta apare in orice virtuti - cand vorbim, cand tacem, cand postim, cand priveghem, chiar si atunci cand rostim Rugaciunea lui Iisus, in linistire si in rabdare. Sfintii Parinti spun ca slava desarta este asemenea unui tradator ce deschide pe ascuns portile cetatii ca sa poata intra vrajmasul. In astfel de cazuri, nu are insemnatate cat de puternica este cetatea, sau cat de buni ii sunt aparatorii - ea cade oricum in mainile vrajmasilor. La fel se intampla si in viata duhovniceasca. Nu conteaza cate virtuti avem sau cata tarie avem, slava desarta ne da in mainile diavolului. Si Parintii sfatuiesc sa nu ne apucam de o lucrare ce ar putea sa ne duca la slava desarta.

- N-am inteles aceasta. Ati putea sa-mi explicati mai bine?

- Am sa ma intorc la subiectul rugaciunii. Credinciosul nu trebuie sa exagereze in ceea ce priveste rugaciunea, pentru ca atunci e un lucru sigur - a fost ispitit de diavol. Intr-un astfel de caz, orice-ar face, chiar si lucruri mai presus de puterea sa, se implineste prin puterea diavolului. Astfel inselat de diavol, este mai tarziu lasat de izbeliste si, tras inapoi, cade foarte jos. Este, de fapt, nimicit.

- Si cum ne putem feri de aceasta grea cadere?

- Singura cale de a scapa este plangerea pacatelor si ascultarea. Rugaciunea este strans legata de intristare. Cand diavolul vede pe cineva traind in intristare, nu ramane acolo, ci fuge, caci se teme de smerenia adusa de intristare. Sfantul Grigorie Sinaitul spune ca cea mai buna aparare pentru nevoitorul rugaciunii este sa stea in starea de intristare, ca bucuria ce vine in rugaciune sa nu-l duca la mandrie, caci tristetea pazeste sufletul neranit, intristarea si constiinta pacatului sunt arme de nelipsit pentru a putea cineva ajunge la rugaciunea curata. Nevoitorul trebuie "a-si tine mintea in iad si a nu deznadajdui".

Mai mult, intristarea, constiinta pacatoseniei, a nimicniciei noastre si nadejdea in milostivul Iisus sunt trasaturile Ortodoxiei, precum si ale tuturor cantarilor noastre. Trebuie subliniat, totusi, ca nu toti pot trai in tristete adanca, deoarece este nevoie de o deosebita tarie si de mangaierea harului dumnezeiesc pentru a nu fi zdruncinati. Insa, pe cat este cu putinta, trebuie sa traim cu totii aceasta fericita intristare. De asemenea, este nevoie de ascultare neclintita de un Batran duhovnicesc ("Staret"). Totul, chiar si cele mai mici lucruri trebuiesc facute cu binecuvantarea si sub calauzirea lui inteleapta, mai ales in cazul vederii Luminii nezidite.

- Ce are a face ascultarea de un Batran cu vederea Luminii nezidite? am intrebat, uimit de ceea ce auzeam.

- Cand omul umbla singur, fara binecuvantarea trebuincioasa, este ispitit de diavol, dupa cum am spus mai inainte. El traieste in launtrul sau dorinta neimplinita de a vedea Lumina nezidita, socotind ca acest lucru reprezinta desavarsirea si dorind sa ajunga la aceasta cat mai repede..

- Si nu este asa? l-am intrerupt.

- Nu, nu este. Sfantul Diadoh invata ca nevoitorul sa nu-si traiasca viata ascetica in dorinta de a vedea Lumina nezidita, "ca nu cumva Satana sa afle prin aceasta sufletul gata de a-l rapi." Lucrarea Rugaciunii lui Iisus trebuie inceputa cu dragoste de Dumnezeu si ascultare de voia Sa cea sfanta. Caci diavolului, care se preface in "inger de lumina,"11 Corll:14 ii este cu putinta sa ia chipul unui inger ce-i va sluji nevoitorului. Si atunci bietul om crede ca a atins desavarsirea, traind impreuna cu ingerii, fara sa-si dea seama ca de fapt sta de vorba cu diavolul. Tot ispita este si atunci cand nevoitorul primeste, in timp ce se roaga, ganduri de la diavol, cum ca in curand va vedea Lumina cea nezidita; in aceasta situatie delicata si primejdioasa este nevoie de mare bagare de seama. El trebuie sa se opreasca din rugaciune si sa se mustre cu asprime; "Cum indraznesti, atat de josnic si de ticalos, sa-ti doresti a vedea Lumina nezidita?"

Cea mai mare primejdie este sa se socoteasca cineva vrednic sa vada Lumina nezidita! "Vai, dracii, ucigasii mei, vin sa-mi nimiceasca suflatul!" Atunci, de indata, vrajmasul dispare. De multe ori diavolul, ca sa multumeasca ambitia monahului si sa-l lege si mai mult, aduce chiar lumina in chilia sa. Nu este Lumina nezidita, ci una zidita, aceea a diavolului.
- Si cum poate fi aceasta deosebita?

- Sunt multe feluri de a le osebi. Semnele sunt dupa cum urmeaza: intai de toate, daca nevoitorul a atins vederea Luminii nezidite prin ascultare. Calea ascultarii desavarsite si fara deosebire da chezasia autenticitatii vederii Luminii celei nezidite.

Nevoitorul trebuie sa-si incedinteze toate intrebarile legate de vederea Luminii catre un Batran duhovnicesc care poate deosebi duhurile, unui Batran sfant si nepatimitor. Gandul ca nu trebuie sa-si intrebe calauzitorul este de la diavolul, care tinteste sa-l tina in intuneric, in greseala si robie. In al doilea rand, Domnul a spus despre prorocii mincinosi ca "din roadele lor veti cunoaste pre ei." (Mt 7, 16).

Acelasi lucru este valabil si in acest caz. Se face o deosebire limpede intre lumina zidita si cea nezidita prin roadele aduse in suflet de fiecare dintre ele. Lumina dumnezeiasca aduce in suflet liniste, pace, smerenie si constiinta ticalosiei noastre.

Cand Avraam a vorbit cu Dumnezeu, s-a numit pe sine pulbere si cenusa: "Acum am inceput a grai catre Domnul meu, si eu sunt pamant si cenusa." (18, 27). La fel s-a intamplat cu Iov: "Cu auzul urechii te-am auzit mai nainte, iar acum ochiul meu te-a vazut. Pentru aceea am dispretuit pre sinemi si m-am topit, si socotesc pre sinemi pamant si cenusa." (Iov 42, 1) si Prorocul Isaia, cand a vazut slava lui Dumnezeu, a strigat: "O, ticalosul de mine, ca m-am umilit! Ca om fiind, si necurate buze avand, in mijlocul norodului ce are buze necurate eu lacuesc, si pre imparatul, Domnul Savaot, vazutu-l-am cu ochii mei." (Isaia 1, 5). Dimpotriva, vederea luminii diavolesti starneste mandrie, slava desarta, gandul atingerii desavarsirii.

Sfantul Grigqrie Sinaitul spune: "Cunoaste, deci, ca lucrarile harului sunt vadite si diavalul, chiar de s-ar preface, nu le poate manui; nu poate da blandete, nici rabdare, nici smerenie, nici dispret fata de lume, nici nu poate stinge placeri si patimi - aceasta este lucrarea harului; lucrarea lui este mandria, trufia, lasitatea si orice fel de rau".

Pe langa mandrie, vederea luminii diavolului aduce si tulburare. Lucrarea Sfantului Duh izvoraste pace, barbatie si liniste trupului si sufletului, in vreme ce lucrarea diavolului deschide calea fricii si tulburarii. Sfantul Isaac spune ca orice tulburare este o "ciuma a diavolului," pentru ca transmite celorlalti ceea ce are el in fire. Duhul Sfant este prin fire un duh de pace, si aduce pace, in timp ce diavolul este prin fire un duh de tulburare, si aduce tulburare si frica.

In al treilea rand, sufletul nu primeste de indata lumina diavolului, ci la inceput este sovaitor. Vederea Luminii nezidite da incredintare si este primita numaidecat. Ea vine pe neasteptate si nu da indoiala daca e adevarata sau nu. in al patrulea rand, intre cele doua lumini exista deosebiri chiar si de culoare: Apostolii au fost martori pe Muntele Thavor, in vremea Schimbarii la Fata a lui Hristos, ca "a stralucit fata lui ca soarele, iar hainele lui s-au facut albe ca lumina." Dimpotriva, culoarea luminii diavolului este mai rosiatica, potrivit marturiei multor Sfinti, care si-au dat seama de aceasta deosebire.

In al cincilea rand, cele doua lumini se deosebesc intre ele si prin forma. Cei ce au privit Lumina nezidita au vazut-o "fara forma, fara chip, intr-o forma fara forma." (Simeon Noul Cuvantator-de-Dumnezeu) Iar daca ar lua vreo forma, aceasta ar fi asemenea discului soarelui, "ca o roata de lumina, senina si dumnezeiasca," fara forma sau chip. Cu vederea luminii celei zidite a diavolului, se intampla tocmai dimpotriva.

Sfantul Grigorie Palama da urmatorul exemplu. El scrie ca a venit odata Achindin la Muntele Athos. A ramas acolo, iar dupa cateva zile i-a spus Sfantului Grigorie ca, in timp ce incerca sa se roage, a vazut o lumina ce era sfasiata si inlauntrul careia se putea vedea un chip de om. Sfantul i-a raspuns atunci ca acea lumina, avand forma, era de la diavol: "I-am zis ca lumina a fost o mare inselaciune si batjocura si un joc al diavolului, sau mai curand o cursa vicleana." Sfintii Parinti, continua mult-incercatul pustnic; invata sa nu ne invoim de indata cu orice intamplare ce se petrece la vremea rugaciunii noastre: "Numai dupa multe cercari ia ceva de bun."

Trebuie sa ne intrebam duhovnicul despre toate aceste lucruri, si numai dupa multe si indelungi lupte, potrivit harului ce-l dobandim, vom fi in stare sa deosebim greseala de adevar. Otetul si vinul sunt la aratare asemenea, dar se deosebesc la gust. Astfel, nevoitorul rugaciunii dobandeste, pe masura ce trec anii, priceperea de a simti deosebirea.

Parintele vorbea neincetat. Capul ii era aplecat spre pamant. Eu il ascultam, pur si simplu fermecat. Nu voiam sa-i intrerup gandurile incarcate de invatatura dreptslavitoare a Sfintilor Parinti. In timp ce vorbea, pacea si linistea imi umpleau inima, semn ca invatatura sa era intrutotul adevarata.

- Toate aceste lucruri pe care ti le-am spus sunt foarte limpede infatisate intr-o scriere a Sfantului Simeon Noul Cuvantator-de-Dumnezeu. Se arata acolo ca Dumnezeu apare ca Lumina, ca aceasta aduce dulceata, ca ucenicul isi intreaba duhovnicul care poate deosebi gandurile si este cunoscator al lui Dumnezeu, si se incredinteaza ca ceea ce a vazut a fost chiar Dumnezeu.

Si luand cartea, incepu sa citeasca: "Dumnezeu este Lumina, Vederea lui este lumina. Cand el se descopera, se vede ca o lumina. Cel ce vede se minuneaza, nestiind de indata cine a aparut, nici pe Acesta nu indrazneste a-l intreba - caci cum s-ar putea aceasta, (pentru Cel pe care) nici sa-l vada din nou cu ochii si sa-l priveasca nu ii este cu putinta, in nici un chip - si priveste doar cu cutremur, si cu multa frica ingenuncheaza la picioarele lui, stiind doar ca Ceva a aparut inaintea fetei lui. De este cineva care a vorbit despre aceste lucruri, cineva care l-a cunoscut pe Dumnezeu, i se poate spune: "Am vazut." "Si spune, ce ai vazut, copile?" "Lumina, o, parinte, dulce, dulce, a spune tie in ce chip era, neputincioasa imi este intelegerea." Si in vreme ce el vorbeste, dantuieste si salta inima lui, si catre dorirea Celui ce a fost vazut degrab se prinde.

Apoi din nou incepe a spune, cu lacrami fierbinti si multe, unele ca acestea: "Aratatu-s-a mie, parinte, acea lumina; pierit-a de naprasna incaperea chiliei si lumea a trecut in fuga de la fata ei, precum socotesc; si am ramas doar eu cu singura lumina. Si nu stiu de era si trupul acesta atuncea acolo; ca de am fost afara din el nu stiu, pentru o vreme nu stiam ca port trup si in el sunt cuprins. Si era mie bucurie, carea si acum este cu mine, nepovestit, si dragoste si dorire multa, carea imi starneau curgerile raurilor de lacrimi, ca si acum, precum vezi."

Asadar, raspunzand, ii zice: "Acela este, fiule." La aceste cuvinte, il vede din nou pre Dansul si, putin cate putin, se curateste desavarsit, si curatit fiind indrazneste, si pre Acela intreaba si ii spune: "Oare tu esti, Dumnezeul meu?" Si ii raspunde si ii zice: "Da, eu sunt, Dumnezeu, carele pentru tine om s-a facut, si iata dumnezeu te-am facut, precum vezi, si dumnezeu te voiu face." Cand deci zaboveste in plansete, si in tanguiri, si in caderi la pamant, si smerindu-se, incepe, putin cate putin, a cunoaste cele ale lui Dumnezeu."

In acea clipa aparu ucenicul, pe care incepeam sa-l pizmuiesc pentru ca gasise un calauzitor atat de intelept si cercat, si il intreba pe Gheronda: Mi-ati spus sa ud unul dintre pomi. L-am udat. Sa-l ud acum si pe celalalt ?

Il privi atent, gandindu-se putin, apoi ii raspunse: - Da, uda-l !

Si intorcandu-se spre mine, mi-a spus:

- Aceasta este ascultarea de care iti vorbeam mai inainte, si cel ce o faptuieste si isi intreaba invatatorul despre tot, sporeste duhovniceste. Dobandeste multe prin ascultare. In primul rand, nu lasa frau liber inchipuirii sa lucreze pentru a gasi raspunsuri, cum fac multi monahi. In acest fel, el isi curateste mintea nu doar de gandurile mai complexe ci chiar si de cele simple, adunand-o astfel si mai mult in Rugaciunea lui Iisus.

In al doilea rand, el se obisnuieste sa intrebe. Iar a-ti intreba parintele duhovnicesc inseamna a te mantui. Oriunde este ascultare, acolo este si smerenie, izvorul ascultarii. Prin urmare, duhul mandriei, diavolul, nu poate patrunde si nu poate aduce ingrozire sufletului, slutindu-l. Indeobste la vremea urcusului in aceasta sfanta lucrare, ascultarea este de neaparata trebuinta. Nu trebuie sa incepem fara o calauza. Batranul duhovnicesc este cel ce te calauzeste, cel ce randuieste programul vietii duhovnicesti, el porunceste sa inceteze o lucrare si iti arata daca ai lucrat pe placul lui Dumnezeu. Persoana Batranului tine loc de insusi Dumnezeu. El este "chipul lui Hristos." Batranul este pentru monahii ce-i are sub ascultare ceea ce este Episcopul pentru eparhia lui, si Egumenul pentru manastire.

- O asa mare insemnatate da asceza existentei Batranului ?

- Neindoielnic. Fara un Batran duhovnicesc nimeni nu poate inainta, nici nu poate duce o viata curata in predania ortodoxa. Asemenea vietii trupesti, care se impartaseste din generatie in generatie, la fel se intampla si cu cea duhovniceasca. Batranul, fiind detinatorul si purtatorul acestei traditii, o impartaseste fiului sau duhovnicesc, cel pe care l-a nascut in Hristos. Batranul ii impartaseste traditia celui ce doreste sa o primeasca.

Aici se descopera intregul inteles mantuitor al ascultarii. Ma fac ascultator nu pentru a disparea ca persoana, ci pentru a face sa piara raul salasluit in mine, pentru a ma slobozi de voia proprie si a primi predania, pentru ca Hristos sa ia forma inlauntrul meu. Ma fac ascultator pentru a ma putea naste. Ascultarea este trebuincioasa si datorita primejdiei ce intruna sta la panda, greseala. Acest lucru il scrie Avva Dorothei: "Nu sunt altii mai ticalosi, nici mai lesne porniti spre cadere decat cei ce pre nimenea au sa-i povatuiasca pre calea lui Dumnezeu." Acelasi Parinte, talcuind stihul din Pilde "cei ce n-au carmuire cad ca frunzele," (Pil 11, 11) spune ca la inceput frunza este pururea verde si frumoasa, dar apoi se usuca putin cate putin si cade, si este calcata in picioare de oameni. Aceasta se intampla si celui ce nu are duhovnic. Degraba se usuca si ajunge rob al vrajmasilor.

"Frunza la inceput pururea este verde si frumoasa, dar apoi se usuca putin cate putin si cade, si este calcata de picioarele oamenilor. Asa si omul care nu este povatuit de cineva. El se vestejeste curand si se da cu totul vrajmasului. La inceput are infierbantare spre post si priveghere, spre linistire, ascultare si spre alte bunatati, apoi, putin cate putin, potolindu-se acea infierbantare si neavand pe cineva ca sa-l povatuiasca, sa-i atate fierbinteala, pe nevazute se stinge de tot si, din ravna cazand in trandavie, se face rob vrajmasilor sai, care-si bat joc de dansul dupa cum le este voia".

Iti voi da un exemplu ca sa intelegi de ce existenta unui Batran este de trebuinta pentru a evita greselile. Am cunoscut un monah care, in vremea rugaciunii, simtea in inima o durere puternica. I-a spus neintarziat acest lucru Batranului sau. Acela, ingrijorat, fiind el insusi incercat intru deosebirea duhurilor, l-a intrebat unde anume in inima a simtit durerea. Raspunzandu-i ucenicul ca il durea inima in partea de jos si din afara, i-a poruncit: "Trebuie sa incetezi de indata Rugaciunea lui Iisus; nu o vei mai rosti timp de o saptamana. Asta deoarece ar fi trebuit sa simti durerea in partea de sus si in launtrul iniriiii. De vreme ce in partea de jos lucreaza patimile, negresit este ceva pregatit impotriva ta de cel viclean." Astfel, calugarul a scapat din latul diavolului care de acum incepuse sa se stranga in jurul sau. Sfintii Parinti ne invata din propria lor incercare: "De vei vedea pe cel tanar de voia sa suindu-se la ceruri, apuca-l de picior si trage-l, caci nu ii este de folos."

L-am fericit pe acel ucenic ca era asa smerit si avea un povatuitor cu viata atat de sfanta. Si mi-am amintit o poezie a Sfantului Theodor Studitul:

"Ucenicului
hai, tanar luptator, stai langa mine, plin de ravna,
grumajii pleaca-ti-i cu desavarsita ascultare,
intreg smerit, mort fiind intru a voi,
vadeste-ti tot gandul inimii
ca desavarsit sa ramai in lupta.
sa nu te sperie pustia, nici stalpul,
nici ceata vietuitorilor cu dumnezeiasca mergere.
Esti inaintea tuturor, precum scrie in Scripturi,
a mucenicilor dintai cararea o urmezi."

- Fericiti monahii, nevoitorii vietii duhovnicesti! Fericite pasarile cantatoare ce se desfata in racoarea primaverii lui Dumnezeu! Noi nu putem trai aceste fericiri. Noi rasuflam duhoarea necuratiei noastre si inghitim tarana pamantului, din care suntem facuti.

- Cu toate acestea, si voi va puteti bucura de razele slavei dumnezeiesti, va puteti umple de Lumina lui Dumnezeul Daca vreti sa ajungeti adevarati "theologi" (cuvantatori-de-Dumnezeu), trebuie sa va rugati, deoarece numai asa vine si lucreaza Preasfantul Duh. "Daca theolog esti, te rogi cu adevarat, si daca cu adevarat te rogi, theolog esti". Iti voi spune ceva ce te va ajuta sa intelegi. Este cu putinta ca cineva, dupa savarsirea unui pacat (mai ales trupesc), sa scrie tratate theologice si sa se indeletniceasca cu studiul lucrarilor Sfintilor Parinti dar, de vreme ce, pacatuind, a pierdut harul, nu se mai poate ruga. Cum ar veni, adica, "rugaciunea inceteaza, dar nu si scrierea" celor duhovnicesti.

Asadar, adevaratul "theolog" - cuvantator-de-Dumnezeu - este cel ce traieste in Rugaciune. Prin aceasta, se da si celorlalti putinta de a primi desfatatoarea "frematare" a luminarii dumnezeiesti.

(dialog cu un batran athonit)
Mitropolitul Ierothei al Nafpaktei

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA