vineri, 2 august 2019

POCĂINŢA TREBUIE SĂ FIE DIN TOATĂ INIMA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen zicându-i: „Am săvârşit un păcat mare şi aş vrea să mă pocăiesc trei ani“.
Bătrânul i-a zis: „E mult“.
Fratele i-a zis iarăşi: „Îmi va fi de ajuns un an?“
Bătrânul i-a răspuns din nou: „E mult“.
 Cei care erau de faţă au întrebat: „Dar dacă se va pocăi patruzeci de zile?“
 Bătrânul a replicat: „E mult“.
Şi apoi a adăugat: „Eu zic că dacă un om se pocăieşte din toată inima, şi-şi făgăduieşte să nu mai facă acel păcat, Dumnezeu îl primeşte chiar în trei zile“.
Convorbirea va fi fost teoretică.
Se vede aceasta din faptul că erau de faţă şi alţii.
 Bătrânul era întrebat cu scopul de a dezlega unele din nedumeririle ucenicilor. Şi iată că, în cel mai biblic înţeles al pocăinţei, accentul este pus pe intensitatea pocăinţei.
Nici în trei ani, nici într-un an, ci „din toată inima“. Cele trei zile sunt, desigur, doar o măsură simbolică ca să se vadă cât de neimportant rămâne timpul în raport cu intensitatea căinţei inimii.

 FILE DIN PATERICUL EGIPTEAN DESPRE POCĂINŢĂ

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA