vineri, 9 octombrie 2026

.MULTUMITORI si RECUNOSCATORI, sau, NEMULTUMITORI SI NERECUNOSCATORI???

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"


https://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

Iubiti credinciosi, iata ce ne istoriseste Sfantul Nifon al Constantianei: "La trei ani după ce m-am pocăit pentru păcatele mele, m-am gândit, că de atâta vreme mă rog lui Dumnezeu şi până acum NICI UN DAR NU MI-A DAT. Adormind trist, L-am visat pe Domnul Hristos, care, de pe scaunul slavei Sale, mi-a zis: "Nifon, Nifon, în seara asta M-ai întristat cu ceea ce ai zis în gândul tău, că te rogi Mie de atâta vreme şi nici un dar nu ţi-am dat. Dar, ce e sunt acelea pe care le ai? Spune-Mi, nu sunt daruri? AERUL care-l respiri, APA care o bei, MANCAREA cu care te hranesti, FIECARE ZI DE VIATA cand te scol din somn, NU SUNT DARURI? CERUL, PAMANTUL, MAREA şi toate cele dintr-însele NU SUNT DARURI? Ce Mi-aţi dat voi oamenii pentru ele? 

Nimic! Şi in loc de răsplătire, voi M-aţi scuipat, M-aţi pălmuit, M-aţi bătut cu biciul şi pe cruce M-aţi pironit, cu oţet şi cu fiere M-aţi adăpat... SFINTELE TAINE spre mantuirea sufletului tau (Botezul, Mirungerea, Cununia religioasa, Maslul, Spovedania, Impartasania, Preotia) NU SUNT DARURI? Toate bunătăţile pământului nu sunt daruri? PASARILE cerului, PESTII mărilor, NU SUNT SI ELE, DARURI? Faptul ca M-am rastignit, M-am îngropat si am inviat a treia zi din morti, pentru mantuirea voastră, ca sa va deschid portile Raiului, acestea nu sunt daruri?

 Cum zici tu Nifon, că nu ţi-am dat nici un dar???". Dragii mei, se spune ca BINEFACEREA si RECUNOSTINTA nu s-au intalnit niciodata pe pamant si pentru ca tot ce avem este darul lui Dumnezeu, sa nu fim NEmultumitori si NErecunoscatori, ci, MULTUMITORI si RECUNOSCATORI, fiindca Dumnezeu fara om, ramane tot Dumnezeu, in timp ce omul fara Dumnezeu, este nimic...

Preot Ioan.

Translate

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA


BIBLIA ORTODOXĂ