Sfântul mucenic Teodor Stratilat se sărbatoreşte în 8 februarie. A trăit pe timpul împaratului păgân Lichinie. Era din Efata şi a locuit în Iraclia pe lângă Marea Neagră. Sfărâmând zeii şi mărturisind pe Hristos, a fost supus la multe schingiuiri dintre cele mai înfricoşate. Până la urmă, primi mucenicia prin tăierea capului. Era foarte învăţat.
Cetele mucenicilor se adună, căci Sfântul Teodor pregăteşte masă duhovnicească,
Cel ce însuşi a fost arătat izvor al darurilor, hrăneşte astăzi pe toţi cu mană cerească,
În cuptorul inimii să gătim şi noi pâinea cuvintelor punându-o pe masa minţii,
Hrănind gândurile cu mana înţelegătoare de care se împărtăşesc toţi Sfinţii.
Cu răbdarea durerilor trupeşti pe pământ, ai câştigat veşnica veselie cerească,
Iar acum cu rugăciunile tale, slobozeşte-ne pe noi de de toată întristarea lumească,
Cu îngerii slujind Celui de Care se cutremură toată făptura, căzând întru uimire,
Roagă-te şi pentru mine, cel înconjurat de tâlharii patimilor, ca să aflu izbăvire.
Daruri de rugăciune aducând la tronul Părintelui pentru toţi cei ce te cheamă cu credinţă,
Cere mai înainte de toată pocăinţă pentru cei ce caută mântuirea cu stăruinţă,
Din primejdii ne izbăveşte, ca cel ce eşti conducător în armata cerească,
Şi ne fă părtaşi milostivirii tale, deşi nu suntem vrednici de cercetarea dumnezeiască.
Numele tău izvorăşte razele darurilor, ca cel ce însuşi ai fost dăruit pământului de Ziditorul milostiv,
Şi prin rugăciunile tale dăruieşti tuturor râuri de minuni, prin care slobozeşti pe toţi de al necazurilor chin,
Cu vălul smereniei acoperându-ţi inima, n-ai luat seama la vântul măririi pământeşti,
Ci cu osteneală lucrând faptele bune, te-ai învrednicit de darurile îngereşti.
Rangul în oastea pământească nu te-a împiedicat a sluji în armata cerească,
Unde cu osârdie luptând împotriva patimilor, ai câştigat nepătimirea îngerească.
Cu sabia gândului smerit rănit-ai pe viclenii diavoli, ce atacau cetatea minţii,
Şi în corabia vieţii călătorind, în mijlocul furtunii, ai chemat în ajutor toţi Sfinţii.
Cununa muceniciei a desăvârşit ostenelile tale, aduse în dar Împăratului Hristos,
Care luând aminte la nevoinţa ta, te-a sfinţit ostaş-rugător cu chip luminos.
Acum rugându-te neîncetat pentru mântuirea tuturor, pururea lupţi cu vrăjmaşii creştinilor,
Şi alungi pe slujitorii răutăţii, dând celor încercaţi ajutor spre dobândirea cununilor.
Iubirea lui Hristos cinstind mai mult decât orice pe pământ, ai lepădat orice dorire pământească,
Şi prin vitejia faptelor tale pe toţi ne îndemni să slujim Celui Dătător de slavă cerească,
Chinuri înfricoşătoare ai răbdat în trupul tău, ca să slobozeşti sufletul de muncile iadului,
Şi intrând în veşnicie pe poarta mucenicilor, ai fost primit în bucuria Raiului.
De a ta vieţuire minunată, învăluită de razele virtuţilor luminătoare,
Toţi erau uimiţi şi voiau cu orice preţ să-ţi câştige prietenia strălucitoare,
Însuşi împăratul Liciniu căuta să se apropie de tine, văzându-te comoară nepreţuită,
Dar având ochii sufletului întunecaţi de necredinţă n-a văzut strălucirea ta cea sfântă.
În întâmpinarea lui ai ieşit, aducându-i cinstea cuvenită stăpânitorului pământesc,
Dar genunchii inimii tale erau aplecaţi la rugăciune în faţa Dumnezeului ceresc,
Sfinţindu-ţi sufletul cu untdelemnul rugăciunii te-ai adus Celui Ce revarsă râuri de milostivire,
Care luând aminte la faptele milosteniei tale şi la mărturisirea neclătinată te-a împărtăşit de nepătimire.
Chinurile trupeşti le-ai adus Stăpânului ca o pecete a iubirii dumnezeieşti,
Ca să dobândeşti lăcaşurile cele înmiresmate de mirul tainelor îngereşti,
Neclintit ai ţinut stâlpul muceniciei, ca să dobândeşti cetatea cea tare,
Pe care strălucind-o cu razele laudelor, ai făcut să devină lumină sfinţitoare.
Cu îndrăzneală ai sfărâmai idolii neputincioşi, spre slava Adevărului,
Şi mintea călătorind în corabia inimii, a mărturisit flăcările dorului.
Întărit de har, nu te-ai temut de mânia împăratului pământesc,
Ci ai mărturisit înaintea tuturor pe Hristos în chip dumnezeiesc.
Măririle acestei lumi nu te-au răpit din calea cea sfântă,
Ci spre fapta bună te-ai ai trudit cu osteneală şi mai multă,
Îndoită frumuseţe a strălucit din fiinţa ta cea îndreptată spre privirea Ziditorului,
Căci nu numai a trupului strălucire ai avut, ci mai ales curăţia nevăzută a sufletului.
Cetele de mucenici te încununează cu cântări ca pe un adevărat biruitor,
Căci inima ta fiind cuprinsă de flăcările iubirii cereşti te-a arătat vas luminător,
Cu îndrăzneală ai sfărâmat idolii neînsufleţiţi, împărţindu-i săracilor lipsiţi de mângâierea neîncetată,
Prin aceasta nu numai stricând înşelăciunea, ci plinind şi legea iubirii ce împodobeşte credinţa adevărată.
În temniţă ai fost închis, tu, cel ce sufletul l-ai eliberat din închisoarea patimilor,
Flămânzit-ai şapte zile, mucenice, cel ce cu cuvântul ai hrănit pe cei căzuţi în marea păcatelor,
În butuci ţi-au fost puse picioarele, dar cu paşii gândurilor călătoreai pe cărările cereşti,
Pe cruce ai fost răstignit, urmând Celui Care prin jertfa Sa a pironit pe Cruce păcatele omeneşti.
Cuvântul tău lucrat-a cu putere în inimile cele deschise cu cheia Duhului Sfânt,
Şi aceştia primind raza Cuvântului înlăuntru, au mărturisit mai presus de gând.
Întoru-ai la credinţă pe cei pierduţi şi mulţimi de slujitori au văzut în inimă strălucirea cerească,
Căci prin tine, Hristos chemându-i la adevăr, i-a împărtăşit pe toţi de cunoştinţa dumnezeiască.
Nimcit-ai toată puterea idolilor, înălţând crucea ca semn biruitor,
Aceasta făcându-ţi-se ţie scară prin care ai urcat la Cel Nepătimitor,
Capul ţi s-a tăiat, dar mai înainte ai zdrobit capetele vrăjmaşilor gândiţi,
Şi cu chinurile tale ai adus suspin neîncetat diavolilor de tine biruiţi.
Iar acum în lumina velniciei bucurii petrecând, roagă-te neîncetat,
Ca să aflăm şi noi slobozire de dureri şi să lucrăm în slujba Marelui Împărat.
Ca cel ce ai sfărâmat idolii înşelăciunii cu puterea credinţei tale lucrătoare,
Roagă-te Domnului să zdrobească idolii ereziilor celor de suflet pierzătoare.
Avându-te apărător nebiruit împotriva atacurilor vrăjmaşilor, săltăm cu duhul în chip mulţumitor,
Şi cu nevrednicele noastre cuvinte împodobim praznicul tău cel de multe daruri aducător.
Cetele mucenicilor se adună, căci Sfântul Teodor pregăteşte masă duhovnicească,
Cel ce însuşi a fost arătat izvor al darurilor, hrăneşte astăzi pe toţi cu mană cerească,
În cuptorul inimii să gătim şi noi pâinea cuvintelor punându-o pe masa minţii,
Hrănind gândurile cu mana înţelegătoare de care se împărtăşesc toţi Sfinţii.
Cu răbdarea durerilor trupeşti pe pământ, ai câştigat veşnica veselie cerească,
Iar acum cu rugăciunile tale, slobozeşte-ne pe noi de de toată întristarea lumească,
Cu îngerii slujind Celui de Care se cutremură toată făptura, căzând întru uimire,
Roagă-te şi pentru mine, cel înconjurat de tâlharii patimilor, ca să aflu izbăvire.
Daruri de rugăciune aducând la tronul Părintelui pentru toţi cei ce te cheamă cu credinţă,
Cere mai înainte de toată pocăinţă pentru cei ce caută mântuirea cu stăruinţă,
Din primejdii ne izbăveşte, ca cel ce eşti conducător în armata cerească,
Şi ne fă părtaşi milostivirii tale, deşi nu suntem vrednici de cercetarea dumnezeiască.
Numele tău izvorăşte razele darurilor, ca cel ce însuşi ai fost dăruit pământului de Ziditorul milostiv,
Şi prin rugăciunile tale dăruieşti tuturor râuri de minuni, prin care slobozeşti pe toţi de al necazurilor chin,
Cu vălul smereniei acoperându-ţi inima, n-ai luat seama la vântul măririi pământeşti,
Ci cu osteneală lucrând faptele bune, te-ai învrednicit de darurile îngereşti.
Rangul în oastea pământească nu te-a împiedicat a sluji în armata cerească,
Unde cu osârdie luptând împotriva patimilor, ai câştigat nepătimirea îngerească.
Cu sabia gândului smerit rănit-ai pe viclenii diavoli, ce atacau cetatea minţii,
Şi în corabia vieţii călătorind, în mijlocul furtunii, ai chemat în ajutor toţi Sfinţii.
Cununa muceniciei a desăvârşit ostenelile tale, aduse în dar Împăratului Hristos,
Care luând aminte la nevoinţa ta, te-a sfinţit ostaş-rugător cu chip luminos.
Acum rugându-te neîncetat pentru mântuirea tuturor, pururea lupţi cu vrăjmaşii creştinilor,
Şi alungi pe slujitorii răutăţii, dând celor încercaţi ajutor spre dobândirea cununilor.
Iubirea lui Hristos cinstind mai mult decât orice pe pământ, ai lepădat orice dorire pământească,
Şi prin vitejia faptelor tale pe toţi ne îndemni să slujim Celui Dătător de slavă cerească,
Chinuri înfricoşătoare ai răbdat în trupul tău, ca să slobozeşti sufletul de muncile iadului,
Şi intrând în veşnicie pe poarta mucenicilor, ai fost primit în bucuria Raiului.
De a ta vieţuire minunată, învăluită de razele virtuţilor luminătoare,
Toţi erau uimiţi şi voiau cu orice preţ să-ţi câştige prietenia strălucitoare,
Însuşi împăratul Liciniu căuta să se apropie de tine, văzându-te comoară nepreţuită,
Dar având ochii sufletului întunecaţi de necredinţă n-a văzut strălucirea ta cea sfântă.
În întâmpinarea lui ai ieşit, aducându-i cinstea cuvenită stăpânitorului pământesc,
Dar genunchii inimii tale erau aplecaţi la rugăciune în faţa Dumnezeului ceresc,
Sfinţindu-ţi sufletul cu untdelemnul rugăciunii te-ai adus Celui Ce revarsă râuri de milostivire,
Care luând aminte la faptele milosteniei tale şi la mărturisirea neclătinată te-a împărtăşit de nepătimire.
Chinurile trupeşti le-ai adus Stăpânului ca o pecete a iubirii dumnezeieşti,
Ca să dobândeşti lăcaşurile cele înmiresmate de mirul tainelor îngereşti,
Neclintit ai ţinut stâlpul muceniciei, ca să dobândeşti cetatea cea tare,
Pe care strălucind-o cu razele laudelor, ai făcut să devină lumină sfinţitoare.
Cu îndrăzneală ai sfărâmai idolii neputincioşi, spre slava Adevărului,
Şi mintea călătorind în corabia inimii, a mărturisit flăcările dorului.
Întărit de har, nu te-ai temut de mânia împăratului pământesc,
Ci ai mărturisit înaintea tuturor pe Hristos în chip dumnezeiesc.
Măririle acestei lumi nu te-au răpit din calea cea sfântă,
Ci spre fapta bună te-ai ai trudit cu osteneală şi mai multă,
Îndoită frumuseţe a strălucit din fiinţa ta cea îndreptată spre privirea Ziditorului,
Căci nu numai a trupului strălucire ai avut, ci mai ales curăţia nevăzută a sufletului.
Cetele de mucenici te încununează cu cântări ca pe un adevărat biruitor,
Căci inima ta fiind cuprinsă de flăcările iubirii cereşti te-a arătat vas luminător,
Cu îndrăzneală ai sfărâmat idolii neînsufleţiţi, împărţindu-i săracilor lipsiţi de mângâierea neîncetată,
Prin aceasta nu numai stricând înşelăciunea, ci plinind şi legea iubirii ce împodobeşte credinţa adevărată.
În temniţă ai fost închis, tu, cel ce sufletul l-ai eliberat din închisoarea patimilor,
Flămânzit-ai şapte zile, mucenice, cel ce cu cuvântul ai hrănit pe cei căzuţi în marea păcatelor,
În butuci ţi-au fost puse picioarele, dar cu paşii gândurilor călătoreai pe cărările cereşti,
Pe cruce ai fost răstignit, urmând Celui Care prin jertfa Sa a pironit pe Cruce păcatele omeneşti.
Cuvântul tău lucrat-a cu putere în inimile cele deschise cu cheia Duhului Sfânt,
Şi aceştia primind raza Cuvântului înlăuntru, au mărturisit mai presus de gând.
Întoru-ai la credinţă pe cei pierduţi şi mulţimi de slujitori au văzut în inimă strălucirea cerească,
Căci prin tine, Hristos chemându-i la adevăr, i-a împărtăşit pe toţi de cunoştinţa dumnezeiască.
Nimcit-ai toată puterea idolilor, înălţând crucea ca semn biruitor,
Aceasta făcându-ţi-se ţie scară prin care ai urcat la Cel Nepătimitor,
Capul ţi s-a tăiat, dar mai înainte ai zdrobit capetele vrăjmaşilor gândiţi,
Şi cu chinurile tale ai adus suspin neîncetat diavolilor de tine biruiţi.
Iar acum în lumina velniciei bucurii petrecând, roagă-te neîncetat,
Ca să aflăm şi noi slobozire de dureri şi să lucrăm în slujba Marelui Împărat.
Ca cel ce ai sfărâmat idolii înşelăciunii cu puterea credinţei tale lucrătoare,
Roagă-te Domnului să zdrobească idolii ereziilor celor de suflet pierzătoare.
Avându-te apărător nebiruit împotriva atacurilor vrăjmaşilor, săltăm cu duhul în chip mulţumitor,
Şi cu nevrednicele noastre cuvinte împodobim praznicul tău cel de multe daruri aducător.
Mai multe găsiti aici:
