joi, 5 noiembrie 2015

Sfânta Biserică Ortodoxă - scară spre cer

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

            Pe lângă maica trupească, noi credincioşii avem una duhovnicească. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă ne este mamă cu adevărat, iar noi suntem copiii ei. Din sânul Bisericii ne-am născut, cu Sfintele Taine ne-am hrănit, de duhul ei am fost însufleţiţi.
 Aşadar Sfânta Biserică Ortodoxă este nu numai stâlp şi temelie a adevărului (1Timotei 3:15), cât şi mângâierea sufletelor noastre în care revarsă putere de luptă spirituală, curăţie şi sfinţenie. Copiilor le insuflă supunerea şi ascultarea de părinţi. Pe tineri îi învaţă respectarea legii fecioriei neprihănite până la cununia religioasă.
Pe credincioşi îi uneşte prin iubire ca pe nişte membri ai unei mari familii, mijlocind har şi milă de la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru toţi şi pentru toate. Duminica şi în zi de sărbătoare (cruce roşie în calendar), să lăsăm lucrul şi să mergem să ne rugăm lui Dumnezeu împreună cu ceilalţi creştini, păzindu-ne ca nu cumva să necinstim aceste sfinte zile prin fapte netrebnice.
 Mergând la Biserică să ne dăm seama că mergem în casa lui Dumnezeu şi de aceea să stăm acolo cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.
 În Biserică nu trebuie să ne uităm nici în stânga nici în dreapta, nici spre cei ce se roagă, nici să vorbim cu alţii, nici să umblăm de colo până colo, ci lepădând toată grija cea lumească să-I mulţumim şi să-L preamărim pe Dumnezeu.
Iată ce s-a întâmplat într-o vinere mare, într-o Biserică: O bătrânică s-a dus să aprindă candelele în Biserica din satul ei. Din curiozitate s-a uitat în Sfântul Altar şi ce-a văzut? Pe Sfânta Masă stătea un tânăr care avea în jur de 30 de ani, care avea răni în palme şi în picioare iar dintr-o coastă rănită curgea sânge. - Cine eşti tu care îndrăzneşti să stai pe Sfânta Masă? l-a întrebat uimit, femeia. - Eu întotdeauna stau aici, aici este locul Meu, a răspuns tânărul. - Cine te-a rănit într-atât? - Tu M-ai rănit prin păcatele tale! S-a învrednicit într-adevăr bătrânica şi L-a văzut pe Însuşi Domnul, pentru că se găsea atunci întru pocăinţă. În vârful muntelui Sinai, s-a făcut odată, în ziua Cincizecimii, Sfânta Liturghie. Mulţi monahi se adunaseră să prăznuiască sărbătoarea. În timp ce preotul a spus: Cântarea de biruinţă, cântând, strigând..., s-a auzit un vuiet la care au răspuns toţi munţii cu un sunet strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot... Vuietul şi sunetul acesta s-a menţinut pentru o jumătate de oră. Nu au auzit însă toţi, ci cei care aveau urechi de auzit să asculte imnul îngerilor. Răposatul părinte Porfirie, mort în 1991, cunoscuta personalitate cuvioasă contemporană, era însoţit de puteri cereşti când liturghisea, după cum arată şi următoarea întâmplare.
Odată, când slujea la Sfântul Nicolae din Callisia, zeci de credincioşi au văzut cum flăcări de foc ieşeau din acoperişul Sfintei Biserici şi urcau spre cer. Toţi au rămas fără grai. Nu puteau să-şi creadă ochilor. Fiecare dădea propria lui explicaţie întâmplării şi tocmai de aceea l-au întrebat  pe părintele Porfirie ce erau acele flăcări de foc. Şi părintele cu smerenie le-a spus: Acele flăcări erau marea credinţă a celor care au cântat în Biserică. Petre Ţuţea spune aşa: În afara slujbelor Sfintei Biserici Ortodoxe nu există scară spre cer. Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? În Biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Sfânta Biserică ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.
    În Sfânta Biserică Creştin Ortodoxă afli că exişti. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat cu Biserici. Omul e liber şi eliberat numai în Biserică Ortodoxă, acolo, în ritual, când se comunică Sfintele Taine care îi învăluiesc deopotrivă şi pe preot şi pe credincioşi. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne pur şi simplu animal raţional şi muritor. Se spune din tradiţie că Zaheu, mai marele vameşilor din Ierihon, după ce l-a văzut pe Hristos în timp ce stătea în sicomor, până la sfârşitul vieţii sale a udat acest copac în fiecare zi. Pomul a îmbătrânit, ramurile i s-au uscat, însă el continua să-l ude zilnic. Într-o zi prietenii l-au întrebat: Omule, când era verde te-am înţeles când udai sicomorul, dar acum, dacă s-a uscat, de ce te osteneşti fără rost? Iar Zaheu a răspuns cu lacrimi în ochi: Iubesc acest sicomor şi-l îngrijesc deoarece în ramurile lui L-am aflat pe Hristos.
    Este o pildă frumoasă şi din ea învăţăm că tot la fel trebuie să iubim şi să îngrijim Sfânta Biserică Ortodoxă.
Când trecem pe lângă o Sfântă Biserică Ortodoxă, noi creştinii se cuvine să ne întoarcem cu faţa către ea şi să spunem din adâncul sufletului: (închinându-ne) Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa). Dacă ştim hramul Bisericii respective zicem, spre exemplu: (închinându-ne din nou) Sfinte Nicolae, mare făcătorule de minuni, roagă-te lui Dumnezeu şi pentru mine, acum, în ceasul morţii şi în ceasul judecăţii mele. Amin! Şi în continuare îl rugăm tot pe Sfântul al cărui hram îl poartă Biserica să mijlocească pentru mântuirea tuturor celor dragi ai noştri ( închinăndu-ne iarăşi): Sfinte Nicolae roagă-te lui Dumnezeu şi pentru mântuirea robilor lui Dumnezeu: Daniel patriarhul, ... episcopul locului (numele), duhovnicul la care v-aţi spovedit(spre exemplu, Ioan preotul), numele părinţilor, al naşilor, copiilor, moşilor, fraţilor, cumnaţilor, verilor, cunoscuţilor şi neapărat al celor care v-au făcut rău. Iar dimineaţa când ieşim din casă şi păşim peste prag trebuie să ne închinăm şi bine ar fi să spunem o scurtă rugăciune: Mă lepăd de tine, Satana  şi de slujirea ta, de toată trufia ta şi de toată cinstirea ta şi mă împreun cu tine Hristoase, Stăpânul meu, Făcătorul meu, Purtătorul de grijă, Dătătorul a tot binele, nădejdea de la moartea mea şi nădejea de după moartea mea. Amin.
Foloasele participării la Sfânta Liturghie Întrucât Sfânta Liturghie este cununa tuturor slujbelor ce se săvârşesc în Sfânta Biserică Ortodoxă şi care formează cultul divin public, ea aduce creştinilor ortodocşi, vii şi adormiţi, numeroase daruri de mântuire dintre care amintim pe cele mai importante:
          ► Sfânta Liturghie repetă zilnic (în parohii, doar în zilele de duminică şi sărbători), în chip nesângeros şi mistic, Jertfa sângeroasă unică de pe Sfânta Cruce precum şi întrega viaţă a Mântuitorului pe pământ, de la naştere până la înviere şi înălţare la cer; 
          ► Prin Sfânta Liturghie se coboară nevăzut Fiul lui Dumnezeu pe pământ şi rămâne permanent între noi. Când va înceta Sfânta Liturghie pe pământ, atunci va fi sfârşitul tuturor veacurilor (vezi 2 Tesaloniceni 2:6) şi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos va veni să judece lumea; 
         ► În timpul Sfintei Liturghii sunt de faţă nevăzute în Sfânta Biserică, nu numai Fiul, ci toate cele trei Persoane ale Prea Sfintei Treimi - Tatăl, Care ne binecuvântează; Fiul, Care Se jertfeşte pe Sfântul Altar pentru lume şi Duhul Sfânt, Care sfinţeşte Darurile şi le preface în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos; 
          ► În timpul săvârşirii Sfintei Liturghii sunt de faţă toţi Sfinţii şi Îngerii din cer, în frunte cu Maica Domnului şi cu Sfântul care este ocrotitorul Bisericii;
         ► Sfânta Liturghie uneşte pe toţi Sfinţii cu puterile cereşti şi îi face mijlocitori şi fierbinţi rugători pentru mântuirea noastră; 
         ► Sfânta Liturghie adună în Biserică pe toţi creştinii iubitori de Dumnezeu, pentru a-L lăuda, a-I mulţumi şi a se ruga pentru mântuirea tuturor, împreună cu Sfinţii şi cu Îngerii din cer; 
         ► Prin Sfânta Liturghie se sfinţeşte Trupul şi Sângele Domnului şi se oferă creştinilor cel mai mare dar pe pământ, spre iertarea păcatelor şi mântuire; 
         ► Sfânta Liturghie, prin părticelele ce se scot la Proscomidie pentru vii şi morţi, uneşte pe cei din cer cu cei din iad şi de pe pământ, şi pe cei adormiţi fără pocăinţă îi învredniceşte de mila lui Hristos şi de iertare; 
        ► Prin Sfânta Liturghie se scot din iad sufletele celor ce au murit sub canon, adică nepregătiţi, şi, prin dumnezeiasca Jertfă săvârşită pentru ei, se fac vrednici de bucuria şi lumina Raiului; 
        ► În cadrul Sfintei Liturghii se hirotonesc diaconii, preoţii şi episcopii şi se sfinţeşte Sfântul şi Marele Mir, fără de care nu ne putem mântui; 
        ► În timpul Sfintei Liturghii se împărtăşesc creştinii vrednici cu Trupul şi Sângele lui Hristos, fără de care nu ne putem mântui; 
        ► În timpul Sfintei Liturghii se împărtăşesc nevăzut toţi cei vii şi cei adormiţi pentru care se scot părticele, mai ales când se ating de Trupul şi Sângele Domnului în Sfântul Potir;
        ► Sfânta Liturghie arde pe diavoli şi goleşte iadul de suflete, pe care le mută în Rai;
        ► Sfânta Liturghie aduce har, pace şi armonie divină în lume, în ţara noastră, în casa noastră, în şcoli, în mănăstiri şi în orice loc de muncă, dacă ne mărturisim păcatele şi mergem în fiecare duminică la Biserică.

Rugăciunea

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur



Pe lângă rugăciunile dimineţii, ale serii, un paraclis, un acastist, crezul, o catismă
din Psaltire, sunt convins că este extraordinar de folositor sufletelor noastre să rostim
măcar o dată pe zi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele...
Prin ea Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru dobândirea calităţilor omului nou. Potrivit
cu îndeplinirea datoriei în ale rugăciunii, oamenii se împart în trei categorii:
        1. oameni care nu se roagă;
        2. oameni care se roagă, dar cu rugăciune de mântuială;
        3. oamenii care se roagă cu rugăciune harică.
Un doctor englez spunea că dacă n-am avea lacrimile, ar fi lumea plină de
oameni orbi. Lacrimile au în compoziţia lor o substanţă care are putere să omoare
microbii şi necurăţiile ce intră in ochi. Lacrimile au o putere şi mai mare în cele
sufleteşti. Lacrimile căinţei nu curăţă doar ochii cei trupeşti ci curăţă mereu
sufletul de păcate. Aşa cum beţivul spune că-i place să bea la cârciumă pentru că
acolo-i băutura mai bună ca acasă, tot aşa şi noi spunem pe drept cuvânt că
mergem să ne rugăm la Biserică pentru că acolo rugăciunea-i mai bună şi mai
dulce decât acasă.
Odată, în timp ce stătea în chilie, un părinte stareţ a privit icoanele de pe perete. A
privit şi s-a îngrozit: în faţa icoanelor stătea dracul, având un cap extrem de înfricoşător,
sub forma unei nuci de cocos. Stătea şi repeta iute-iute, psalmii împăratului David.
 - Ce  faci, te rogi? l-a întrebat părintele stareţ. - Eu îmi bat joc de rugăciune, 
 a mormăit  dracul şi a dispărut. Astfel, părintele stareţ ne atenţiona să nu ne rugăm oricum, fără ca
măcar noi să auzim cuvintele rugăciunii. Să ne păzim gândurile să nu se împrăştie, să nu
zboare în toate părţile. Rugăciunea nu înseamnă o acţiune mecanică, ci aşezarea în faţa
lui Dumnezeu şi vorbirea cu El. Roagă-te, deci, cu smerenie, cu frică de Dumnezeu,
temându-te ca nu cumva în loc să te rogi, să batjocoreşti rugăciunea.
Vrei să biruieşti ispitele? ROAGĂ-TE! Vrei să izbuteşti în toate? ROAGĂ-TE! Vrei să te mântuieşti?  ROAGĂ-TE!

    Sfinţii povestesc că odată a venit diavolul la uşa unui călugăr. Împingea
diavolul să intre, împingea şi călugărul dinăuntru să nu-l lase. Şi se ruga în
timpul acesta: Doamne, Iisuse, ajută-mă! Dar dracul împingea mai tare şi
era mai, mai să-l biruie, când, de teamă a strigat călugărul cât a putut:
Doamne, Iisuse, ajută-mă! Şi imediat a dispărut diavolul, şi lângă călugăr a
apărut Mântuitorul. De ce n-ai venit până acum?, L-a întrebat călugărul.
Am venit când M-ai chemat cu adevărat. Deci rugăciunea şi gândul la
Dumnezeu dacă nu pleacă din inimă, sunt spoială. Câţi dintre noi nu păţim
asemenea călugărului la uşa sufletului nostru?
Atunci când, de pildă, mi se dă ocazia să trec pe lângă o Biserică şi să intru
puţin în ea ca să mă rog şi n-o fac, MĂ LIPSESC DE HAR. Dacă vreau să
merg, dar sunt împiedicat de ceva să o fac, atunci NU MĂ LIPSESC DE HAR,
pentru că Dumnezeu vede intenţia mea cea bună. Cât de frumos este îndemnul la
rugăciune pe care-l putem citi afişat pe zidul din dreapta, la intrarea în Sfânta
Mănăstire Tismana:
      ♦ De-ţi este sufletul zdrobit de cumplitele încercări ale vieţii şi nimeni nu se apropie
de tine ca să ţi le ridice, intră în Sfânta Biserică Ortodoxă şi cere de la Domnul Iisus
Hristos izbăvire prin rugăciune.
     ♦ De simţi inima pustie de orice adevărată bucurie în mijlocul tuturor
înşelăciunilor lumii acesteia, vino înaintea altarului, cazi în genunchi şi te roagă.
     ♦ Tot ce striveşte, păcatul tău sau al altora, slăbiciunea, ispita, boala sau
sărăcia, numai cu un suflet puternic, luminat prin rugăciune, poate fi înlăturat, deci
roagă-te.
      ♦ Rugăciunea este pentru sufletul tău, ceea ce este respiraţia pentru trup, aerul şi
aripile pentru păsări, apa pentru peşti. Fără rugăciune smerită, fierbinte şi stăruitoare,
nu este cu putinţă să trăim şi să biruim durerile în mijlocul lumii acesteia.
     ♦ Atât trăim, cât ne rugăm.
     ♦ De aceea, frate creştine, ori de câte ori trec paşii tăi pe dinaintea unei Sfinte
Biserici Ortodoxe deschise, tu nu trece nepăsător mai departe şi nici nu te mulţumi
cu o simplă cruce făcută pe chipul tău. Intră înlăuntrul ei, aprinde o lumânare
smerit, în faţa altarului şi cazi în genunchi pentru o clipă în faţa îndurării
Domnului Iisus Hristos care locuieşte într-însul. Şi vei vedea cum pe dată te vei
ridica luminat şi mântuit de ajutorul Celui care este Dumnezeul tău.
    ♦ Aşa frate, nu uita că toată înţelepciunea vieţii stă cuprinsă tainic în aceste trei
cuvinte: Roagă-te! Roagă-te! Roagă-te!
    ♦ Iar pentru ca rugăciunea ta să fie îndeplinită degrabă, să o uneşti cu postul,
milostenia, iertarea, spovedania şi împărtăşania.
    ♦ Frate, ai picioare? Da, slavă lui Dumnezeu că am picioare! Dă slavă lui
Dumnezeu, dar nu vei avea iertare pentru că nu mergi în fiecare duminică la Sfânta
Liturghie!
Se spune că odată un călugăr bătrân a rămas peste noapte, într-un templu
păgân, unde odinioară erau veneraţi zeii. Dintr-odată, l-a înconjurat un mare
număr de diavoli şi i-au zis: Du-te din locul nostru! Dar bătrânul călugăr le-a
răspuns: Voi nu aveţi loc! Atunci, necuraţii i-au smuls nuielele din care împletea
coşuri şi i le-au risipit. Călugărul a început să le adune liniştit. Înfuriindu-se tare,
un diavol l-a apucat de mână şi a început să-l tragă, să-l scoată afară. Atunci
bătrânul călugăr s-a agăţat de uşă şi a strigat: Iisuse, ajută-mă! Şi îndată au fugit
viclenii diavoli. Bătrânul a început să plângă. Domnul Iisus Hristos i-a zis:
De ce plângi? Pentru că necuraţii diavoli îndrăznesc să-l apuce pe om de
mână şi să-l necăjească? Tu te-ai lenevit la rugăciune, căci atunci când M-ai
căutat, ai văzut cum M-am arătat ţie?
Putem şi chiar trebuie să ne rugăm şi în timp ce muncim. Ce facem de obicei?
Îi batjocorim şi osândim pe semenii noştri, cântăm, câteodată ne şi certăm cu colegii
şi rudeniile noastre. Deseori la locul de muncă facem atâta gălăgie,
încât crezi că întreaga lume s-a pus la taifas. Toată această gălăgie, chiar dacă nu
împidică lucrarea mâinilor, fără îndoială nu foloseşte sufletului. Cine n-ar fi de
acord că este mai bine să ne rugăm decât să spunem cuvinte deşarte sau păcătoase?
De exemplu, începându-ţi lucrarea ta, să spui în gând sau cu glas tare: Doamne,
binecuvântează truda mea, dă-mi putere şi ajută-mă s-o închei cu bucurie! Cât
timp lucrezi, repetă o scurtă rugăciune: Doamne miluieşte! Văzând lucrarea ta că
merge bine, spune: Slavă Ţie, Doamne! Dându-ţi seama că lucrurile nu merg bine,
roagă-te: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi toţi Sfinţii, rugaţi-vă Domnului
pentru mine! Dacă te războiesc gândurile rele, fă-ţi cruce şi spune: Doamne Iisuse
Hristoare, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Îngerul meu
păzitor, păzeşte-mă! Dacă ai păcătuit cu gândul sau cu cuvintele, suspină cu
pocăinţă şi spune cu inimă zdrobită: Dumnezeul meu, milostiveşte-te spre mine,
păcătosul! Dacă din greşeală s-a stricat vreo maşină de lucru sau ţi s-a rupt vre-un
instrument, nu te supăra, ci în chip liniştit şi îndelungat să spui: Îţi mulţumesc Ţie,
Doamne, că ai îngăduit această pagubă că să-mi descopăr neputinţa şi să mă
smeresc. Dacă cineva se apropie de tine să spui: Dumnezeu să fie cu tine! Astfel, şi
când lucrăm putem să ne rugăm şi să grăim în chip bineplăcut lui Dumnezeu.
Ignorarea lui Iisus Hristos, lipsa rugăciunii din viaţa noastră cotidiană îl rupe pe om
de Izvorul Vieţii şi îl face să nu mai poată înţelege taina propriei existenţe, aşa cum
spune poetul Nichifor Crainic în poezia sa cu titlul Neant înflorit în minune
vorbind despre om ca despre o minune:
Sunt duh învelit în nălucă de humă, / Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o
mumă, / Dar sunt nerăspunsă întrebare.
Adică trupul este ca o nălucă, azi este şi mâine nu mai este, dar sufletul rămâne
veşnic. Acest suflet nemuritor are în fiinţa lui un dor nespus după Dumnezeu şi aici,
pe pământ, el nu-şi află liniştea deplină decât atunci când omul se aşează la
rugăciune. Trupul îl hrănim cu roadele pământului, iar sufletul cu rugăciune după
cum rosteşte atât de frumos şi Evagrie Ponticul: Creştine, rugăciunea este pâinea
îngerilor şi a sufletelor. Hrăneşte-te cu ea, ca să-ţi asiguri viaţa şi fericirea veşnică.
Să ne rugăm cât mai mult şi să ne lăsăm în voia cea sfântă a Domnului. Iată un
exemplu:
În 1812, împăratul Napoleon Bonaparte a năvălit asupra poporului rus cu
peste 500.000 de soldaţi, toţi bine pregătiţi, dornici să subjuge Rusia. Un mare
necaz a fost peste acest popor, peste Ţar şi peste căpeteniile oştirii ruse. Atunci
s-a ridicat la Moscova un preot credincios care a propus drept armură împotriva
cotropitorilor rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu împreunate cu post. Într-o zi
un spion francez s-a prezentat înaintea împăratului Napoleon şi i-a raportat că
se fac rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu la Moscova. Împăratul i-a spus plin
de mândrie: Oare cu rugăciunile preoţilor mă bat eu? Vor hotărî tunurile,
puştile şi baionetele! Nu şi-a amintit sau nu ştia dumnezeiescul cuvânt din
Biblie: Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va
izbăvi cu mulţimea tăriei lui (Psalm 32:16). Pe Napoleon l-a prins o iarnă
grea (Generalul iarnă), care i-a împuţinat la a 10-a parte oastea. Iată că în faţa
lui Dumnezeu, tunurile şi baionetele nu i-au ajutat cu nimic.
Oare trebuie să stăm în genunchi la rugăciune? Am auzit pe cineva zicând: Eu
pot să mă rog tolănit în pat, de ce nu este corect? Nu e tot rugăciune? Am citit că
văzduhul este plin de duhuri, asta însemnând că îngerii ne văd tot timpul şi ştiu în
toată vremea ce facem. Dacă ne văd în genunchi la rugăciune,
îngerii ar putea spune: Ia uite un om căzut. Hai să mijlocim pentru dânsul la
Domnul nostru Iisus Hristos! Dar dacă îngerii ne văd stând ca leneşii în pat sau în
picioare dar plini de mândrie, atunci tot ei pot spune: Ia uite! Un om sănătos şi
mândru, acesta nu are nevoie de mijlocirile noastre şi nici de ajutorul lui Dumnezeu.
                          Fără răstignire nu există înviere

Mulţi oameni ai zilelor noastre, deşi au trecut 2000 de ani de la Învierea Domnului
Iisus Hristos, încă nu sunt pregătiţi pentru Înviere şi chiar o nesocotesc pentru că nici nu
o înţeleg. Ar trebui să ştie că pentru a învia trebuie mai întâi să mori, să treci prin
chinuri, să suferi. În moarte îşi are rădăcinile învierea. Sămânţa învierii noastre
germinează în bobul răstignirii noastre, căci, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel:
Bobul de grâu, de nu se va îngropa în pământ, nu va aduce roadă. Acolo unde
domnesc legile cărnii, ale suficienţei şi bunăstării, acolo unde binele omenesc satură
toate nevoile, unde totul se rezolvă prin mintea şi priceperea omului, acolo unde omul se
face pe sine izvor de toată plinătatea, acolo, nu-i loc pentru Minunea Învierii. De ce?
Pentru că n-a avut loc Minunea Răstignirii, fără de care nimeni nu va învia. De răstignire
fug toţi, fugim şi noi. Evitând Răstignirea, evităm Învierea. Întreaga societate astăzi, mai
mult ca oricând, luptă din răsputeri împotriva Răstignirii (deci împotriva Învierii). În
toate structurile, prin toate metodele toţi refuzăm Crucea de dragul vieţii, uitând
avertismentul Mântuitorului: Cel ce-şi iubeşte viaţa şi-o va pierde (Matei 16:25). Toţi se
feresc de înviere prin răstignire, tineri şi bătrâni, părinţi şi copii, muncitori şi intelectuali,
savanţi şi politicieni etc.. Toţi se tem de Înviere, fiindcă Învierea cere întâi 
  chinuri,  mucenicie, moarte. Nimeni nu şi-o mai doreşte, n-o mai caută. Toţ
 îşi prepară  „reţete de   fericire“ pentru viitor. Toţi fug de crucea ascezei şi suferinţei martirice, a lipsurilor şnevoilor, a sărăciei şi defăimărilor, fug de crucea încleştării cu necazurile lumii. 

   Învierea nu este a fricoşilor, nici a căldiceilor, ci a celor îndrăzneţi după 
cum   ne-a spus- o Însuşi  Mântuitorul: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea (Ioan 16:33)
Iar Sfântul Serafim de  Sarov la întrebare ucenicului său Motovilov: de ce nu sunt toţi oamenii sfinţi, a răspuns  aşaPentru că nu au îndrăzneală!


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA