Apostolul din Ajunul Botezului Domnului - Ap. I Corinteni 9, 19-27:
„Fraţilor, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege. Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără de lege, deşi nu sunt fără de Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc, tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer, ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.”
Evanghelia din Ajunul Botezului Domnului - Predica Sfântului Ioan Botezătorul - Ev. Luca 3, 1-18, explicată de Sfântul Vasile cel Mare și Clement Alexandrinul:
„În anul al cincisprezecelea al domniei Cezarului Tiberiu, în vremea când Ponţiu Pilat era dregător în Iudeea, Irod, stăpânind a patra parte – Galileea; Filip, fratele lui, stăpânind a patra parte - Ituria şi ţinutul Trahoniei; iar Lisanie, stăpânind a patra parte – Abilenia; în zilele arhiereilor Ana şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia în pustie. Atunci el a venit în împrejurimile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor, precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul, care zice: un glas strigă în pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale. Orice vale se va umple şi orice munte şi deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase drumuri netede; şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Deci zicea Ioan mulţimilor, care veneau să se boteze de el: pui de năpârcă, cine v-a arătat că veţi scăpa de mânia ce are să fie? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: părintele nostru este Avraam!, căci vă spun vouă că Dumnezeu poate să ridice şi din pietrele acestea fii lui Avraam. Iată şi securea stă la rădăcina pomilor, şi orice pom, care nu face roadă bună, se taie şi se aruncă în foc. Dar mulţimile îl întrebau, zicând: atunci ce să facem? Răspunzând, Ioan le spunea: cel ce are două haine, să dea celui care nu are, şi cel care are bucate, să facă asemenea. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi au zis către el: învăţătorule, noi ce să facem? Iar el le-a răspuns: nu luaţi de la nimeni nimic mai mult decât vă este rânduit. Şi-l întrebau şi ostaşii, zicând: dar noi ce să facem? Şi le-a spus lor: să nu asupriţi pe nimeni, nici să năpăstuiţi pe cineva, ci să fiţi mulţumiţi cu lefurile voastre. Iar poporul aşteptând şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor, dacă nu cumva el este Hristos, Ioan a răspuns tuturor, zicând: eu unul vă botez pe voi cu apă, dar vine Cel care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc; El ţine lopata în mâinile Sale şi va curăţi aria Sa şi se va aduna grâul Său în hambarul Său, iar pleava o va arde cu foc nestins. Acestea şi alte multe îndemnuri dând poporului, Ioan propovăduia vestea cea bună”.
Dreptatea și judecata
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul CXIV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 576
„Pretutindeni Scriptura unește dreptatea cu îndurările lui Dumnezeu, ca să ne învețe că nici mila lui Dumnezeu nu este lipsită de judecată și nici judecata nu este lipsită de milă. Dar, chiar când miluiește, Dumnezeu măsoară celor drepți, cu judecată, îndurările Sale; iar când judecă, ne judecă gândindu-Se la slăbiciunea noastră; și ne răsplătește mai mult cu iubirea Sa de oameni decât cu măsurarea cea deopotrivă.”
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea I, Cap. VIII, 64.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 203
„Dreptatea nu judecă pentru a face plăcere cuiva, ci pentru ca să dea fiecăruia după merit.”
(Pr. Narcis Stupcanu)
Apostolul zilei de astăzi, 5 ianuarie 2022 - Ap. Evrei 5, 11-14; 6, 1-8:
„Fraților, despre Melchisedec avem mult de vorbit, și lucruri grele de tâlcuit, de vreme ce v-ați făcut greoi la auzit. Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiți învățători, aveți iarăși trebuință ca cineva să vă învețe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Pentru că oricine se hrănește cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptății, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârșiți, care au prin obișnuință simțurile învățate să deosebească binele și răul. De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne ridicăm spre ceea ce este desăvârșit, fără să mai punem din nou temelia învățăturii despre pocăința de faptele moarte și despre credința în Dumnezeu, a învățăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. Și aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu. Căci este cu neputință pentru cei ce s-au luminat odată și au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt, și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, cu neputință este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăși spre pocăință, fiindcă ei răstignesc lor, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu și-L fac de batjocură. Țarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei și rodește iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primește binecuvântarea de la Dumnezeu; dar dacă aduce spini și ciulini, se face netrebnică și blestemul îi stă aproape, iar la urmă focul o așteaptă.”
Evanghelia de astăzi, 5 ianuarie 2022 - Pustiirea Ierusalimului - Ev. Luca 21, 5-8; 10-11; 20-24, explicată de Sfântul Vasile cel Mare:
„În vremea aceea, vorbind unii cu Iisus despre templu, că este împodobit cu pietre frumoase și cu podoabe, El a zis: Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească. Și ei L-au întrebat, zicând: Învățătorule, când, oare, vor fi acestea? Și care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție. Și vor fi cutremure mari și, pe alocuri, foamete și ciumă și spaime și semne mari din cer vor fi. Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui să iasă din el și cei de prin țarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece și celor care vor alăpta în acele zile! Iar atunci va fi strâmtorare mare pe pământ și mânie împotriva acestui popor. Și vor cădea de ascuțișul săbiei și vor fi duși robi la toate neamurile, iar Ierusalimul va fl călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.”
Viața și pericolele ei
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 293 - Către Iulian, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 462
„La cei care-și schimbă ușor gândurile, e cu totul firesc ca viața să fie ea însăși lipsită de ordine, dar cei ale căror planuri sunt hotărâte, statornice și mereu aceleași e de așteptat să ducă o viață conformă principiilor lor. Într-adevăr, nu stă în puterea corăbierului să poată liniști valurile când vrea, dar e foarte ușor să ne facem o viață tihnită și fără valuri dacă vom ști să reducem la tăcere zgomotele pe care patimile le ridică în noi și dacă ajutăm voinței să fie mai tare decât tot ce poate veni din afară. Pentru că nici pierderile, nici bolile, nici alte greutăți ale vieții nu-l vor putea atinge pe omul virtuos atâta vreme cât își va ține cugetul destul de sus, încât să poată păși pe urmele lui Dumnezeu, să-și îndrepte privirea spre viitor și să stăpânească ușor și cu iscusință furtuna care se ridică de pe pământ. Într-adevăr, despre cei pe care i-au înlănțuit puternic grijile vieții s-ar putea spune că, asemenea unor păsări care în zadar poartă aripi, se târăsc pe jos ca niște dobitoace. Pe tine ocupațiile nu mi-au putut îngădui să te văd vreme mult mai îndelungată decât pe cei care se luptă să treacă marea înotând. Și cu toate acestea, întrucât e destul să-i vezi ghearele și să recunoști îndată leul întreg, tot așa cred că mi-a fost îndeajuns o singură experiență ca să te cunosc destul. De aceea, socotesc că este mare lucru faptul că dai atenție problemelor mele și că nici eu n-aș fi absent din cugetul tău, ci că sunt mereu cu tine prin amintire. Or scrisoarea e o dovadă de amintire.”
(Pr. Narcis Stupcanu)
Sursa textului Apostolului - Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
Sursa textului Evangheliei + foto: Ziarul Lumina - cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române
GÂND BUN - De ce postim în ajun de Bobotează?
Dacă v-am obișnuit în zilele de rând, adică atunci când nu sunt sărbători mari, să aștern eu însumi câteva rânduri, câteva reflecții care umil încearcă să surprindă o fracțiune de lumină în inima voastră, acum, în Ajunul Bobotezei m-am gândit că nu sunt vrednic să pot să aștern ceva de folos pe hârtie. Am găsit, în schimb, pe Platforma Doxologia, aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, un articol cu mult har, transmis nouă de Arhimandritul Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț, Custode al Casei Memoriale Visarion Puiu și Muzeului Mihail Sadoveanu, cadru didactic la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”- Mănăstirea Neamț. Părintele, prin materialul de mai jos explică, în cele mai mici detalii semnificația postirii aspre înaintea Botezului Domnului și ne împărtășește cu căldura sufletului Sfinției Sale, tainele zilei de astăzi.
Bucuria sărbătorilor continuă! Am călătorit duhovnicește la Betleem și ne-am închinat Pruncului Sfânt asemenea magilor de la Răsărit. Ba mai mult, ne-am primenit peștera sufletelor noastre și l-am primit pe Sfântul Copil chiar în taina ființei noastre. Am colindat și am primit colindători, aducând prin colind fior sfânt de cântare cerească; a opta zi am fost martorii când Maria, Maica Sfântă, a plinit rânduiala legii și a pus numele Iisus odorului ei. Deopotrivă, am asistat la cumpăna dintre ani, cu sufletele pline de emoție la întâlnirea timpului cu veșnicia, participând la un „revelion„ cu totul excepțional, priveghind cu Dumnezeu, cel ce a făcut vremurile și stăpânește veacurile. Darurile duhovnicești și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin proslăvirea Botezului Domnului – numit atât de frumos de înaintașii noștri Teofania ori Boboteaza.
Se pare că anul acesta nu vor fi viscole și geruri năprasnice ca odinioară, când poporul credincios trebuia să înfrunte suflarea viforului ca să ajungă în sfintele locașuri pentru a se împărtăși cu aghiasma mare. Dealurile ninse, florile de gheață, lumina mohorâtă a lui ghenar dădeau sărbătorii alura de poveste. Chiar dacă anul acesta cerul nu va voi să cearnă peste noi ninsori, iar luna lui ghenar va fi neașteptat de generoasă cu temperaturi pozitive, slava și măreția praznicului nu suferă știrbire căci este o sărbătoare de reînnoire a botezului nostru, prin care a început relația veșnică de viață și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Boboteaza aduce bucurie în viața noastră și pentru că noi prăznuim arătarea Domnului în lume la vârsta de 30 de ani, după ce în taină, în ascultare și rugăciune a crescut și S-a sfințit în firea Lui pământeană, pregătindu-Se pentru lucrarea mântuitoare. Praznicul Teofaniei sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură și prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiasma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene.Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni. O veche zicală românească spune că „omul sfințește locul”. Cum îl sfințim, oare? Insul înstrăinat de Dumnezeu nu poate sfinți nimic. Duhul Domnului prezent în om sfințește și binecuvintează tot ce-l înconjoară. Numai în măsura în care năzuim să ne sfințim viața noastră prin legătura nezdruncinată pe care trebuie s-o avem cu izvorul vieții și al sfințeniei, cu Dumnezeu, vom reuși să împlinim vorba din bătrâni.
Înainte de luminatul praznic al Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit zi de post, chiar dacă aceasta este zi de duminică, marți sau joi sau orice altă zi din săptămână. Deja am auzit voci nedumerite. Cum să fie harți miercuri sau vineri, iar duminică, marți ori joi să fie ajunare? Unii, mai inventivi, chiar au „oferit” o alternativă... amuzantă, ca să nu-i spun altfel: să ținem post miercuri sau vineri, când e dezlegare la mâncăruri de dulce, în contul postului din ajunul Bobotezei și… ar fi mai la îndemână. Vă închipuiți că este o înșelare. În Ortodoxie nu sunt valabile astfel de „tranzacții” ori schimburi de zile, de postiri. Chiar dacă pentru unii ar părea curios să țină post aspru în altă zi în afară de miercuri sau vineri, rânduiala trebuie respectată și, ca să o putem împlini, ar trebui să și înțelegem de ce Biserica a prevăzut această zi de postire în ajunul Bobotezei? Ziua de 5 ianuarie are o semnificație aparte căci este premergătoare unei mari minuni pe care Dumnezeu a făcut-o cu omul, după Nașterea Mântuitorului Hristos cu trupul. Este vorba de faptul că omul își va pune mâinile pe creștetul Domnului, a Creatorului său. Și cum să nu postim într-o astfel de zi, pregătindu-ne pentru excepționala întâlnire dintre Creator și creatură! Mai postim și pentru că în ajunul Bobotezei se oficiază slujba Aghiasmei Mari, cu care preoții merg pe la casele credincioșilor și le sfințesc. După rânduială trebuie să gustăm din apa cea sfințită, or acest lucru nu-l putem face decât în stare de post și rugăciune, de ajunare. Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi oamenii. Desigur, postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.
Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv, pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci nu se mai face ajunare totală ci, după Sfânta Liturghie și slujba Aghiasmei Mari se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.
Arhimandrit Mihail Daniliuc
