luni, 29 martie 2021

Cine a venit la Biserică și s-a vătămat cu ceva vreodată?!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

             

Și vai şi mai vai de aceia care se ating de Biserica lui Hristos, care este casa lui Dumnezeu, casă de rugăciune, loc sfinţit, sacru, locul unde Dumnezeu Se dă mâncare credincioşilor ca să aibă viaţă veşnică. (…) Și repet: vai de cei care se ating de casa lui Dumnezeu! Iată ce zice Sfântul acela, un Părinte al Bisericii, când tiranul vrea să-i taie capul, zice: Uită-te bine la mine! Că ne vom vedea dincolo. Unde ai să-ți ascunzi tu ochii atuncea? Ce rău ți-am făcut, omule? Ce rău a făcut Biserica vreodată?! Pe cine a vătămat Biserica?! 

Cine a venit la Biserică și s-a vătămat cu ceva vreodată?! 

Când au venit bolnavi și au plecat sănătoși? (…) Biserica este înțelegătoare! Biserica înțelege toate acestea! Dar și Biserica trebuie crezută, că ea nu trebuia să fie închisă. Precum nu închizi un spital fiindcă oamenii au nevoie de sănătate sufletească și trupească, nici Biserica nu trebuie închisă, pentru că este viața și a sufletului și a trupului!“ (PARINTELE IRINEU DE LA PONOR)


Cu mintea mea Preasfântă Maică

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Şi conştiinţa mea săracă
Mă mustră ca şi pe tâlhar!

Ţi-aud cu jale tânguirea
Şi sînt mustrat acum mai rău,
Ştiind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!

Privindu-L înălţat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!

De nu vedea mai înainte
Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Şi nu mai înseta aşa.

Şi poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimeşte
Şi pentru mine Domnul munci!

Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas aşa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Şi eu acuma nu-L ascult!

Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns aşa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!

- Sfantul Ioan Iacob

SA-TI IUBESTI APROAPELE!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Bucuria mea, Sfantul Ioan Gura de Aur are o invatatura minunata despre mantuire: "Cum vom putea fi atat de lasi incat sa ne multumim cu mantuirea noastra, fiindca, ne primejduim propria noastra mantuire, daca nu ne ingrijim de cea a celorlalti? Astfel, intr-o lupta, cine nu se gandeste decat sa scape fugind se pierde pe el insusi, inainte de a-i pierde pe ai sai. Dar, cine lupta cu vitejie pentru a-si scoate tovarasii din primejdie, se salveaza pe sine insusi, scapandu-i pe altii. Viata aceasta este un razboi necontenit si suntem mereu in prezenta dusmanilor, si de aceea, trebuie sa luptam asa cum ne porunceste imparatul si capetenia noastra. Sa ne intelegem toti, ca sa ne aparam si ne mantuim toti impreuna”. 

Sfantul Paisie Aghioritul ne indeamna asa: „Viata aceasta nu este locul nostru de salasluire. Are bucurii, are si tristeti. Loviturile incercarilor si ale stramtorarilor sunt indispensabile pentru curatia sufletului nostru. Orice incercare si mahnire s-o rabdati cu bucurie! Invierea este precedata de rastignire”. Asadar, sa-ti iubesti pe aproapele tau si neaparat si pe vrajmasii tai, fiindca, dupa cuvantul Sfantului Parinte Iustin Parvu: "Iubirea aproapelui este o lectie de iubire fata de Dumnezeu. Daca nu-l iubesti pe cel de alaturi, daca nu-l ajuti, nu esti capabil nici sa-L iubesti pe Dumnezeu”.

                                                                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan .


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA