duminică, 11 august 2019

Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


(…) Sfântul Simeon, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandari, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori. La Mănăstirea Hilandaru se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.

Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:

Pentru început să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.
Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.
Vreme de patru zeci de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.
Pe durata celor patru zeci de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii” iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
În acestă perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.
După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.
După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.
Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală, și astfel se vor învrednici să dobândească copii.
După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post) cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeaua, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și împărăția cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului Nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului făcător de minuni Simeon, izvorâtorul de mir. Amin!

Cu dragoste în Hristos,

Sfânta Mănăstire Hilandaru din Sfântul Munte Athos

Rugăminte: Sfânta Mănăstire Hilandaru roagă fierbinte pe soții care iau bobițele Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA