duminică, 19 august 2012

Dar de ce suntem datori sa iertam?


Sfintii Parinti ne spun ca iertarea este fiica mai mare a dragostei. Cine nu poate sa ierte, acela nu poate sa iubeasca. Cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi pe Dumnezeu. Iar ca sa putem iubi pe Dumnezeu, trebuie sa fim impacati cu semenii nostri. Deci, trebuie sa iertam, ca sa putem trai in buna intelegere si cu semenii si cu Dumnezeu, pentru ca noi, oamenii, nu putem trai izolati in societate. Avem nevoie unul de altul.

Asa cum fratii dintr-o familie, functionarii dintr-un birou sau muncitorii dintr-o sectie a unei fabrici au nevoie sa comunice unii cu altii, in diferite momente din viata lor, asa fiecare dintre noi avem nevoie sa comunicam cu celalalt, inchipuiti-va, insa, ca toti acestia, pe care i-am numit frati, functionari ori muncitori, ar fi certati intre ei, pentru ca din diferite motive si-ar fi spus cuvinte jignitoare unii altora sau cineva dintre ei ar fi semanat vrajba si ura. Fiind certati, toti tac. Muncesc cu ciuda. Se cearta in gand. Clocotesc de manie. Iar din cand in cand rabufnesc certuri, insulte, amenintari si chiar batai pana la sange si pana la crima. O asemenea viata este cumplit de apasatoare: o viata de chin, o viata de iad. Sunt familii in care sotii se urasc si nu vorbesc intre ei cu saptamanile. Sunt frati ori rude care au fost in bune relatii o vreme, iar apoi, din cauza unor intrigi sau a unor cuvinte jignitoare, s-au certat si, in loc sa se impace cat mai repede, au tacut si unii si altii si supararea si dusmania s-a adancit si s-a invechit si le vine foarte greu sa se mai impace.

Sunt vecini certati intre ei, care nu vorbesc unii cu altii zeci de ani, iar cand se intalnesc fara voia lor, nu stiu incotro sa se uite ca sa nu se vada unii pe altii. Ma intreb: asemenea oameni, care de obicei sunt crestini si au nevoie si de Dumnezeu, cum pot sa se roage si cum pot sa ceara iertare de la Dumnezeu, daca ei nu se pot ierta intre ei?

Omeneste vorbind, mai usor este sa te razbuni si sa lovesti, decat sa te stapanesti si sa ierti. Dar a te razbuna si a lovi dovedeste slabiciune si neputinta de a-ti stapani instinctele josnice ale firii omenesti.

A te stapani si a ierta este o dovada de marinimie fleteasca si o dovada ca in tine locuieste Duhul lui Dumnezeu Care este Duhul pacii. Cine se poate stapani la vreme, nu raspunde cu rau la rau si uita jignirea, a smuls din radacina orice urma de vrajba si rautate. Pentru ca cel iertat, in fond, se simte umilit si rusinat si nu mai indrazneste sa mai spuna cuvinte grele ori sa mai urasca. Sunt insa cazuri cand dintre doi impricinati deopotriva de vinovati unul fata de altul, la un moment dat unul se umileste si cere iertare celuilalt, insa acela nici nu vrea sa auda de iertare.

Ce se poate face intr-o asemenea imprejurare? In loc sa raspund direct, am sa va citesc mai intai o intamplare petre¬cuta in vechime la o manastire din Egipt, intamplare pe care am copiat-o din cartea numita Pateric.

Iata ce se spune in aceasta carte: ca un frate oarecare avea scarba asupra altui frate. Adica erau certati unul cu altul, dar acel frate, vrand sa-si ceara iertare, s-a dus sa se impace cu dansul. Deci, batand el in usa fratelui, acela n-a vrut nicidecum sa-i deschida si sa-l primeasca. Iar el, cand a vazut ca nu-i deschide, s-a mahnit si mai mult si, mergand la un batran, i-a spus ce a patit, cum s-a dus sa-si ceara iertare si sa se impace cu acel frate, care nu numai ca nu l-a primit ca sa stea de vorba cu el, dar nici usa nu i-a deschis. Iar batranul i-a zis: "Cauta, fiule, si-ti ia seama ca poate ai vreun gand in inima ta, cum ca tu nu esti cu nimic vinovat si nu i-ai facut nici un rau, ci el ti-a facut rau si numai el este vinovat. Si asa pe tine te indreptatesti, iar pe el il invinovatesti. Daca este asa, sa stii, frate, ca pentru aceea nu-i da lui Dumnezeu indemnare sa-ti deschida si sa te primeasca, pentru ca nu mergi la dansul cu adevar de pocainta, ci cu fatar¬nicie. Ci, mergi si pune in inima ta cum ca nu numai el a gresit, ci si tu esti vinovat, iar pe dansul, daca se poate, sa nu-l invinovatesti. Si asa Dumnezeu ii va da lui indemnare si umilinta si se va smeri si se va impaca cu tine."

Auzind acestea, fratele s-a umilit in inima lui si, fagaduind ca va face dupa cuvantul batranului, s-a dus iarasi cu smerenie la acel frate care era suparat pe el, sa se roage sa-l ierte. Batand la usa chiliei, indata a auzit acela si i-a deschis lui si mai inainte de a se inchina el si a-si cere iertare, acela s-a inchinat lui cu smerenie, zicand: "iarta-ma, frate, ca te-am suparat pe tine". Si asa, cu dragoste si din tot sufletul sarutandu-se unul cu altul, s-a facut mare bucurie intre dansii.

Prin aceasta istorisire simpla, suntem indemnati ca, daca cineva dintre noi are un asemenea dusman, care nu vrea sa-l ierte, sa faca asa cum a facut acel frate, care a urmat sfatul batranului. Adica, sa nu invinuim numai pe acela pe care il numim dusman, ci sa ne cautam si partea noastra de vina. Si, daca suntem cinstiti cu noi insine, ne vom aduce aminte ca si noi i-am facut vreun rau si noi l-am jignit sau l-am vorbit de rau catre altii, sau i-am pricinuit vreun necaz pe care noi l-am uitat, dar el il tine minte. Asa ne sfatuiesc si Parintii cei sfinti, ca in toate faptele noastre "sa ne smerim si noi, defaimandu-ne si ocarandu-ne pe noi insine si descoperind si vadind inaintea lui Dumnezeu pacatele noastre, nu ale fratelui nostru". Facand asa vom dobandi o deosebita pace in noi insine. Si mai spun batranii ca daca cineva nu vrea sau nu poate sa ierte sau sa se impace cu semenul sau, unul ca acela va fi parasit de ajutorul si de darul lui Dumnezeu.

In legatura cu asemenea cazuri, am sa va citez in conti¬nuare un alt cuvant, chiar daca unora va este cunoscut. Se spune ca in vremea prigoanelor impotriva crestinilor, cand paganii chinuiau si omorau pe crestini pentru credinta lor in Hristos, atunci au prins si pe doi crestini, care aveau vrajba intre dansii, si i-au aruncat in temnita, urmand ca a doua zi sa-i scoata, sa-i chinuiasca si sa-i omoare.

Aflandu-se ei in temnita pentru aceeasi credinta in Hristos dar fiind certati mai de multa vreme unul cu altul, acum unul dintre ei, umilindu-se in inima lui, a zis celuilalt: "Frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor chinui si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este acum intre noi se cade sa o lasam, sa ne impacam si sa ne iertam unul pe altul acum, mai inainte de moartea noastra, ca, fiind curati, sa primim chinurile si moartea pentru credinta si dragostea noastra in Hristos si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile Mantuitorului nostru si vom fi primiti in ceata mucenicilor. Si, zicand acestea, s-a plecat inaintea lui, graind: "Iarta-ma, frate, ca sa fii iertat si tu de Dumnezeu". Dar acela, fiind biruit de rautatea ascunsa in inima lui, n-a vrut nicidecum sa-l ierte.
Iar a doua zi, dupa ce s-a luminat de ziua, i-au scos pe amandoi din temnita sa-i chinuiasca si sa-i taie. Atunci, acela care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos, iar pe fratele sau, crezand in numele Domnului, l-au taiat. Iar pe cel ce s-a lepadat de Hristos l-a intrebat calaul, zicand: "pentru ce ieri, cand ai fost batut si aruncat in temnita, nu te-ai lepadat de Hristos, ca sa nu te mai fi chinuit?" Si acela a raspuns: "cand am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si, ramanand gol de dansul, iata acum m-am lepadat de Hristos".
Nu poate fi stare mai jalnica pentru un suflet omenesc decat aceasta: sa nu poti ierta pe fratele tau nici in cele mai grele clipe din viata ta.

Din nefericire, asemenea cazuri mai sunt si in zilele noastre, cand cineva, care s-a certat cu altul, vrea sa se impace, celalalt, in loc sa-l ajute si sa se poarte bland si delicat, isi hate joc de el si cu dispret ii intoarce spatele. In asemenea imprejurari trebuie sa ne cercetam constiinta si sa vedem daca nu cumva purtam si noi o mare parte de vina si este cazul sa biruim trufia din noi, sa ne smerim cu adevarat si sa facem asa curm a facut fratele din Pateric, dupa sfatul batranului.

Daca nu il imblanzim nici asa, sa ne straduim sa iertam din inima toate jignirile si nedreptatile pe care ni le-a pricinuit acela, sa ne rugam lui Dumnezeu sa-l imblanzeasca, iar pe noi sa ne ajute sa-l putem ierta cu adevarat, asa cum a iertat Sfan¬tul Arhidiacon Stefan pe cei care il ucideau cu pietre, rugandu-se pentru ei dupa exemplul Mantuitorului.

Iar ca regula de purtare fata de asemenea oameni ni se recomanda sa nu-i vorbim de rau catre nimeni, chiar daca ei ne barfesc, ci, dimpotriva, sa-i vorbim de bine, aratandu-le ca¬litatile, pentru ca orice om are si calitati, nu numai defecte. Si, pe cat se poate, sa le facem bine, direct sau indirect, si mai ales sa ne rugam pentru ei, ca Dumnezeu sa-i lumineze, sa-i im¬blanzeasca si sa-i ajute sa-si dea seama ca si ei gresesc, intrucat si ei sunt oameni.

Purtandu-ne deci cu blandete, cu smerenie si bunatate ne¬prefacuta cu toti cei din jurul nostru si pastrandu-ne cugetele curate de orice rautate si viclesug fata de dusmani si de toti semenii nostri, vom dobandi o pace deosebita in fiinta noas¬tra launtrica, o pace cum numai Dumnezeu ne-o poate da, iar pe langa aceasta pace a inimii ne vom putea invrednici si de o adevarata iertare din partea lui Dumnezeu, atunci cand vom zice: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12).
Inchei acest cuvant despre iertare cu indemnul Sfantului Apostol Pavel catre toti crestinii si deci catre fiecare dintre noi: "Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, pre¬cum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos" (Efeseni 4, 32). Amin!

TREPTELE RUGĂCIUNII


.1) Deprinderea dobândită din obişnuitele rugăciuni săvârşite cu glas tare în biserică şi acasă.
2) Înrudirea gândurilor şi simţămintelor născute din rugăciune, cu mintea şi cu inima.
3) Rugăciunea neîncetată. Rugăciunea lui Iisus poate să se săvârşească pe toate treptele acestea, dar
adevăratul ei "loc" se află în rugăciunea neîncetată. Cea dintâi cerinţă pentru buna izbândire a unei
rugăciuni este curăţirea inimii de patimi şi de orice altă legătură împătimită faţă de toate cele
simţite. Fără aceasta, rugăciunea va rămâne mereu pe treapta cea dintâi, pe treapta citirii. Pe măsura
curăţirii însă, rugăciunea citită va trece într-o rugăciune făcută cu mintea şi cu inima. Iar când inima
se va curăţi cu totul, atunci vor fi puse temeliile rugăciunii neîncetate. Cum trebuie să lucraţi? În
biserică urmăriţi slujba şi păstraţi gândurile şi simţămintele, pe care ni le dau slujbele dumnezeieşti.
Acasă treziţi în sinea voastră gânduri şi simţăminte în legătură cu rugăciunea şi întreţineţi-le în
sufletul vostru cu ajutorul rugăciunii lui Iisus.
15. Rugăciunea are felurite trepte. La început este numai o rugăciune vorbită; dar împreună cu ea
trebuie să meargă rugăciunea minţii şi a inimii, care trebuie să ajungă să-şi câştige căldura şi să se
sprijine pe cea citită. Numai după aceasta, rugăciunea minţii dobândeşte o stare de neatârnare şi ni
se descoperă, când lucrătoare, prin încordarea propriilor puteri, când de sine trezitoare de mişcări
duhovniceşti. În forma cea din urmă, ea este totdeauna cu acele atrageri de care am vorbit şi care ne
trec înlăuntrul nostru la faţa lui Dumnezeu; ea se săvârşeşte odată cu ele şi sporeşte dintr-însele.
Mai tîrziu, când starea în care se află sufletul în timpul acestor atrageri, ajunge să fie statornică,
atunci rugăciunea făcută de minte şi de inimă, ajunge neîncetată în lucrarea ei. şi încă mai mult,
atragerile vremelnice de mai înainte se schimbă în stări de contemplare, în timpul cărora şi din care
se descoperă şi rugăciunea contemplativă. Contemplarea este supunerea deplinăa minţii şi a întregii
vederi lăuntrice unui subiect duhovnicesc cu atâta putere, încât tot ce se află în afara lui este uitat,
iese din conştiinţă; mintea şi conştiinţa trec şi intră în subiectul contemplării în aşa chip, încât ele
parcă nici n-ar fi în noi.
16. "Faceţi în toată vremea întru Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri". (Efes. 6. 18). Arătând
trebuinţa rugăciunii, Apostolul arată totdeauna cum se cuvine ca să fie rugăciunea ascultată. Mai
întâi, zice: "rugaţi-vă cu toată felurimea rugăciunilor şi cererilor, cu toată osârdia, cu durere în
inimă, şi cu o îndreptare înflăcărată a duhului către Dumnezeu". Al doilea, zice: "rugaţi-vă în toată
vremea". Prin aceasta el porunceşte să ne rugăm fără să ne lăsăm biruiţi în faţa încercărilor şi fără să
ne lăsăm prinşi de vraja somnului. Rugăciunea nu trebuie să fie numai o îndeletnicire săvârşită la o
anumită vreme ci o stare de totdeauna a sufletului nostru. Caută, zice Sf. Ioan Gură de Aur, şi nu te
mărgini numai cu un anumit timp din zi. Auzi ce grăieşte! În orice vreme apucă-te de rugăciune,
după cum spune şi în altă parte: "Neîncetat vă rugaţi" ( 1 Tes. 5,17). Iar al treilea, ne zice: "rugaţi-vă
întru Duhul", adică rugăciunea nu trebuie să fie numai cea din afară ci şi lăuntrică, care se
săvârşeşte de către minte în inimă. În aceasta stă fiinţa rugăciunii, care este o trecere înaltă a minţii
şi inimii către Dumnezeu. Sfinţii Părinţi deosebesc rugăciunea făcută cu mintea şi cu inima, de cea
făcută întru Duhul. Prima se săvârşeşte printr-o lucrare pornită din voia celui ce se roagă, cea de a
doua îl află ea pe om, cu toate că el îşi dă seama de ea, totuşi rugăciunea lucrează singură neatârnat 21
de străduinţele celui ce se roagă. Această rugăciune este mişcată de Duhul. Pe aceasta din urmă nu o
putem avea la poruncă, fiindcă ea nu se află în puterea noastră. Ea poate fi dorită, căutată şi primită
cu mulţumire, dar nu săvârşită oricând, după voie: De altminteri, oamenii curăţiţi de patimi, au în
cea mai mare parte o rugăciune mişcată de Duhul. De aceea trebuie să înţelegem că Apostolul ne
porunceşte rugăciunea cea cu mintea şi cu inima să o săvârşim, atunci când spune: "rugaţi-vă întru
Duhul". Adică s-ar putea adăuga: rugaţi-vă cu mintea şi cu inima, dar în dorinţa de a ajunge şi la
rugăciunea cea duhovnicească. O astfel de rugăciune ţine sufletul mereu treaz înaintea feţei lui
Dumnezeu, Care este pretutindeni. Trăgând la sme şi revărsând dintru sine dumnezeieştile lumini,
ea alungă pe vrăjmaşi.
Se poate spune hotărât, că într-o asemenea stare, diavolii nu se pot apropia de suflet. Numai aşa e cu
putinţă să te rogi în orice vreme şi în orice loc.
17. Cum a spus Apostolul: "vreau să spun cinci cuvinte cu mintea mea, decât mii cu limba".
Urmează de aici mai întâi de toate, că prin aceste cinci cuvinte trebuie să ne curăţim mintea şi
inima, spunând neîncetat din adâncul inimii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă"! şi astfel să ne ridicăm până la cântarea cea făcută numai cu mintea. Pentru că orice
nou îcepător şi supus patimilor poate lucra această rugăciune prin paza inimii, pe câtă vreme
cântarea cea duhovnicească n-o poate săvârşi de loc, dacă nu va fi curăţit din vreme prin rugăciunea
minţii.
18. Întrebarea ce se pune în legătură cu rugăciunea: "Cum trebuie să ne rugăm, cu gura sau cu
mintea?" - este dezlegată prin cele dintâi cuvinte; "Să ne rugăm uneori cu cuvintele, alteori cu
mintea". Deci trebuie să ne fie lămurit, că nu e cu putinţă să ne rugăm cu mintea chiar fără cuvinte,
ci doar că aceste cuvinte nu se aud, dar că acolo înlăuntru ele sunt rostite în tăcerea cugetului.
Aceasta se poate spune mai bine astfel: roagă-te uneori prin cuvinte spuse în auz şi alteori prin
cuvinte care nu se aud. Trebuie să ne îngrijim doar, că atât rugăciunea rostită în sus, cât şi cea
nerostită auzirii să pornească din inimă.
19. Lucrarea acestei rugăciuni e simplă: stai cu mintea în inimă în faţa Domnului şi cheamă-L:
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă, sau numai: Doamne miluieşte-mă... Milostive
Doamne, miluieşte-mă pre mine păcătosul... sau prin alte oricare cuvinte. Puterea nu stă în cuvinte,
ci în înţelesuri şi în simţiri.
20. Rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă! este o rugăciune
vorbită ca oricare alta. Ea nu are însă nimic deosebit, ci îşi trage puterea din felul şi din starea în
care se săvârşeşte.
Toate metodele despre care se scrie (să te aşezi, să te apleci), despre săvârşirea cu meşteşug a
acestei rugăciuni, nu sunt potrivite tuturor şi fără un îndrumător care să fie de faţă, sunt
primejdioase. De unul singur, e mai bine să te apuci decât de toate acestea. Singura metodă ce se
cere tuturor e: "să stai cu luare aminte în inimă". Celelalte sunt lăturalnice şi nu aduc nici un adaus
însemnat lucrării.
Despre rugăciunea lui Iisus şi roadele ei se mărturiseşte, că nu se află în lume ceva mai înalt decât
aceasta. Nu e spus că după lege. Ci ca şi cum s-ar fi aflat un talisman! Rugăciunea luată ca o
alcătuire de cuvinte şi ca o rostire nu dă în nici un chip roade. Toate roadele pot fi primite şi fără22
această rugăciune de cuvânt glăsuit, ci numai printr-o simplă îndreptare a minţii şi a inimii către
Dumnezeu. Fiinţa lucrării este: "să ne statornicim întru pomenirea lui Dumnezeu şi să umblăm în
prezenţa lui Dumnezeu". Putem spune oricui: "Fă cum vrei, numai caută să ajungi aici, ori fă
rugăciunea lui Iisus, ori bate metanii, ori umblă la biserică, fă ce vrei, numai caută să ajungi până
acolo, încât să-ţi aduci aminte necontenit de Dumnezeu. Îmi amintesc că m-am întâlnit la Kiev cu
un om care spunea: "N-am folosit nici un fel de metodă, n-am cunoscut nici rugăciunea lui Iisus şi
cu toate acestea, toate ce scriu aici le-am dobândit şi le am. Cum? Nici eu nu ştiu. Dumnezeu mi lea dat!... Faptul că Dumnezeu a dat, sau va da, trebuie luat în considerare ca un scop, pentru ca să nuL amestecăm cu darul Harului.
Unii spun: dobândeşte rugăciunea lui Iisus, adică rugăciunea lăuntrică. Rugăciunea lui Iisus este un
bun mijloc, care duce la rugăciunea lăuntrică, în timp ce ea în sinea ei, nu este o rugăciune lăuntrică,
ci din afară. Cei ce o deprind fac foarte bine. Dar dacă se vor opri numai la ea şi nu vor merge mai
departe, atunci ei se vor opri la mijlocul drumului...
În timpul rugăciunii lui Iisus e totuşi nevoie de cugetarea de Dumnezeu; altminteri aceasta ne va fi o
hrană uscată. Bine este aceluia căruia numele lui Iisus îi este legat de limbă. Cu toate acestea, este
cu putinţă ca în vremea acestei rostiri să nu-ţi aminteşti deloc de Domnul şi chiar să ai gânduri
potrivnice Lui. Prin urmare, totul atârnă de întoarcerea cu tot cugetul treaz şi liber către Dumnezeu,
precum şi de osteneala noastră, în care trebuie să ne păstrăm cu chibzuinţă.
21. Cugetarea de Dumnezeu poate fi înlăcuită prin rugăciunea lui Iisus. Dar este oare în această
privinţă vreo nevoie de aceasta? Ele sunt una şi aceeaşi. Cugetarea de Dumnezeu se petrece atunci
când suim în lucrarea cugetului nostru un adevăr oarecare dintre acestea: Întruparea, moartea pe
Cruce, Învierea, însuşirea lui Dumnezeu de a fi pretutindeni şi altele, fără nici un fel anume de
îndrumare a gândurilor.
22. Săvârşirea rugăciunii lui Iisus e simplă; să stai cu luare aminte în inimă înaintea feţei lui
Dumnezeu şi să-L chemi: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" Lucrarea
nu stă în cuvinte, ci în credinţă, în zdrobirea inimii şi în dăruirea noastră în mâinile lui Dumnezeu.
Cu asemenea simţăminte, dacă stăm în faţa lui Dumnezeu, chiar fără cuvinte... asta încă va fi o
rugăciune.
23. Osteniţi-vă cu rugăciunea lui Iisus. Dumnezeu vă va binecuvânta. Dar, odată cu deprinderea
gurii, de a rosti această rugăciune, uniţi amintirea de Dumnezeu cu frica şi cu evlavia. Că mai întâi
de toate e să umblăm în faţa Domnului sau sub privirea ochiului lui Dumnezeu, dându-ne bine
seama că El ne cercetează, că vede până în adâncul sufletului şi inimii noastre tot ce se află acolo.
ştiinţa despre aceasta este pârghia cea mai puternică, ce pune în mişcare viaţa noastră lăuntrică,
duhovnicească.
24. E bine să uniţi rugăciunea lui Iisus cu răsuflarea voastră, aşa cum faceţi. Asta s-a spus de cei din
vechime. Răsuflarea ţine locul metaniilor.
25. Adânciţi-vă în rugăciunea lui Iisus, atât cât vă stă în puteri. Ea vă va aduna, vă va face să simţiţi
o putere întru Domnul, şi să fiţi necurmat cu El împreună; printr-însa nu veţi coborî din starea
aceasta nici când veţi fi singuri, nici când vă veţi afla printre oameni, nici când vă veţi îndeletnici cu
treburile gospodăreşti, nici când veţi citi sau vă veţi ruga. Puterea acestei rugăciuni să n-o puneţi 23
însă în repetarea cuvintelor cunoscute, ci în îndreptarea minţii şi a inimii către Dumnezeu, care se
face în timpul rostirii acestor cuvinte. Atât una cât şi cealaltă să meargă împreună.
26. Rugăciunea lui Iisus este asemenea oricărei rugăciuni. Ea e mai puternică totuşi decât toate
celelalte rugăciuni numai prin atotputericul Nume al lui Iisus, al Domnului, al Mântuitorului, când
El este chemat cu credinţă deplină, fierbinte şi neclătinată; care ştie că El este aproape, că vede şi
aude toate şi că ia aminte din întreaga Lui fiinţă la cererile noastre, fiind gata să îndeplinească şi să
ne dea toate cele pe care le cerem. O astfel de credinţă nu ne poate lăsa de ruşine. Dacă uneori,
rugăciunile par că nu capătă răspuns decât foarte anevoie, asta atârnă mai cu seamă de nepregătirea
celui ce se roagă de a primi cele cerut
27. Rugăciunea care se face însoţită de cugetarea asupra cuvintelor ce le rostim, este şi ea tot o
rugăciune numai că e şchioapă de un picior, lipsindu-i simţirea duhovnicească a inimii. Rugăciunea
aceasta încetează de a mai fi rugăciune de îndată ce luarea aminte fuge de la cuvintele rostite. Dacă
ajungem să ne ţinem cu trezvie în vremea rugăciunii, rugăciunea aceasta nu e mulţumitoare.
Simţirea cea duhovnicească va veni şi ea, dar pentru aceasta trebuie să ne încordăm toate puterile
fiinţei noastre.
28. Rugăciunea lui Iisus nu este un dar, un oarecare talisman; puterea ei vine din credinţa în
Domnul şi dintr-o adâncă unire cu El, ce se săvârşeşte cu inima şi cu mintea. Într-o asemenea stare,
Numele Domnului se dovedeşte mult lucrător întru chemarea rugăciunii. Dar repetarea cea din afară
a cuvintelor nu înseamnă şi nu rodeşte nimic.
29. O temeinică împăcare a gândurilor este un dar de la Dumnezeu; dar darul acesta nu se dă fără
osteneala unei lucrări proprii, plină de stăruinţă. Nici prin propriile voastre osteneli nu veţi dobîndi
nimic şi nici Dumnezeu nu vă va dărui ceva, dacă nu vă veţi strădui din toate puterile. Asta e o lege
de neînlăturat.
30. Cât despre felul de osteneală ce trebuie depusă întru aceasta, am amintit-o de mai multe ori; să
nu lăsăm gândurile să rătăcească după bunul lor plac, iar când ele vor alerga de la noi fără voia
noastră, noi vom trebui să le întoarcem îndată înapoi, învinuindu-ne în cugetul nostru cu durerea în
suflet pentru această nestăpînire. Sf. Ioan Scărarul spune în această privinţă, că "trebuie să ne
închidem mintea cu stăruinţă în cuvintele rugăciunii".
31. Niciodată nu trebuie să socotim că vreo lucrare oarecare duhovnicească este desăvârşit
statornicită în noi şi cu atât mai puţin să socotim această rugăciune; ci trebuie să ne purtăm
întotdeauna în aşa chip ca şi cum pentru întîia oară am fi început s-o săvârşim. Ceea ce se face
pentru întâia oară se săvârşeşte şi cu osârdia cea dintâi. Dacă atunci când veţi începe rugăciunea veţi
socoti că niciodată nu v-aţi dat silinţa atât cât se cuvine şi că vreţi să faceţi acest lucru abia de acum
pentru întâia oară, atunci veţi săvârşi întotdeauna rugăciunea cu osârdia cea dintâi. şi ea va merge
bine.
şi de nu veţi propăşi întru rugăciune, să nu vă aşteptaţi la vreo propăşire în nici una din celelalte
fapte bune, fiindcă ea e rădăcina tuturor.
32. De pe urma cugetării de Dumnezeu, un gând oarecare se va alipi mai tare decât toate celelalte de
inima ta. Atunci, la sfârşitul acestei îndeletniciri de cugetare e bine să te opreşti asupra gândului 24
acela şi să te hrăneşti din puterea înţelesului lui vreme cât mai îndelungată. Prin aceasta se netezeşte
calea spre rugăciunea cea neîncetată.
33. Dacă te înalţi cu mintea către Dumnezeu şi spui cu zdrobire de inimă: "Doamne miluieşte!
Doamne binecuvintează! Doamne ajută!" acesta este un strigăt de rugăciune; dar dacă se zămisleşte
şi se aşază în inima ta simţirea lui Dumnezeu, atunci aceasta este rugăciunea cea neîncetată, care
fără cuvinte şi fără a avea nevoie să stăm la rugăciune, de la sine se îndeplineşte.
34.1 Tesaloniceni 5,17: "Neîncetat vă rugaţi". şi în alte Epistole Sf. Pavel porunceşte: "La
rugăciune, daţi-vă toată stăruinţa" (Rom,12,12) şi: "Stăruiţi întru rugăciune, fiii treji cu mintea"
(Col. 4, 2). "Faceţi în toată vremea, întru Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri" (Efes. 6, 18).
Stăruinţa şi neîntreruperea în rugăciune, o învaţă însuşi Mântuitorul prin pilda văduvei, care datorită
stăruinţei ei şi-a dobândit cele cerute de la judecătorul cel nedrept (Luca,18,1 şi urm.). Se vede, prin
urmare, că rugăciunea cea neîncetată nu este o hotărâre întâmplătoare, ci o trăsătură temeinică a
duhului creştin. Viaţa creştinului, după Apostol "este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu" (Col. 3, 3).
De aceea, el trebuie să petreacă în chip nedespărţit în Dumnezeu, cu luare aminte şi cu simţirea şi
aceasta este însăşi simţirea neîncetată. Pe de altă parte, orice creştin este "biserica lui Dumnezeu",
întru care "vieţuieşte Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 3,16; 6,19; Rom. 8, 9). şi tocmai acest "Duh"
care petrece totdeauna într-însul şi care mijloceşte pentru el, se şi roagă pentru el întotdeauna cu
suspinuri negrăite (Rom. 8, 26), învăţându-l şi pe el rugăciunea cea neîncetată. Cea dintâi lucrare
săvârşită de darul cel dumnezeiesc, care-l întoarce către Dumnezeu pe omul cel păcătos, se
descoperă prin aţintirea minţii şi inimii la Dumnezeu. Iar mai târziu, când prin pocăinţă şi prin
închinarea vieţii sale Domnului, darul lui Dumnezeu, care lucrează din afară prin Sfintele Taine, se
va pogorî şi va petrece întru el, atunci însăşi acea simţire a minţii şi a inimii în Dumnezeu şi din
care e făcută fiinţa rugăciunii, ajunge să fie neschimbată şi neîncetată. El se descoperă pe felurite
trepte şi, ca oricare alt dar, trebuie să fie aprins (încălzit) de către acela care-l primeşte (2 Tim. 1, 6).
Darul acesta se aprinde (încălzeşte) însă într-un chip deosebit prin osteneala rugăciunii şi mai cu
seamă prin petrecerea răbdătoare şi cu toată cuviinţa, în rugile bisericeşti. Roagă-te neîncetat,
osteneşte-te întru rugăciune şi vei dobândi rugăciunea cea neîncetată, care va începe să se
săvârşească singură în inima ta fără vreo încordare deosebită. Pentru oricine e limpede, că porunca
dată de Apostol nu se îndeplineşte numai din simpla săvârşire a rugăciunilor rânduite la anumite
ceasuri, ci aceasta cere să umbli pururea în faţa lui Dumnezeu, Cel care vede toate şi se află peste
tot şi aceasta printr-o învăpăiere fierbinte, făcută prin întoarcerea minţii în inimă către ceruri. Viaţa
întreagă, în toate amănunţimile ei, trebuie să fie pătrunsă de rugăciune. Iar taina acesteia se cuprinde
toată în dragostea de Dumnezeu. Precum o mireasă ce-şi iubeşte mirele nu se desparte de el cu
amintirea şi cu simţirea, tot astfel şi sufletul, care s-a unit cu Domnul prin dragoste, petrece
necontenit cu El, îndreptând spre El calde vorbiri din inimă. "Cel ce se uneşte cu Domnul este un
singur Duh cu El" ( 1 Cor. 6, 17).
35. Mi-aduc aminte că Sf. Vasile cel Mare, pus în faţa întrebării despre chipul în care au putut
Apostolii să se roage neîncetat, dă următoarea dezlegare: ei cugetau în toate lucrările lor la
Dumnezeu şi trăiau într-o viaţă neîncetat închinată Domnului. Această stare sufletească era pentru
ei o rugăciune neîncetată. 25
36. Vă pare rău că rugăciunea lui Iisus nu este neîncetată - că nu o rostiţi neîncetat - dar nici nu se
cere asta, ci ceea ce se cere este să aveţi o necurmată simţire de Dumnezeu, care poate avea loc şi în
timpul vorbirii şi în timpul citirii şi în timpul observării şi cercetării oricăror lucruri. Cum însă
rugăciunea lui Iisus - atunci când vă rugaţi cu ea, se face în chipul de mai sus, atunci urmaţi să
lucraţi în acest chip şi rugăciunea îşi va lărgi câmpul.
37. Uneori se poate folosi toată vremea rânduită pentru pravilă, în rostirea unui psalm pe de rost,
alcătuind din fiecare stih o rugăciune deosebită. Mai mult: uneori se poate săvârşi întreagâ pravilă,
folosindu-ne de rugăciunea lui Iisus făcută cu metanii. Iar câteodată se poate lua câte puţin din toate
acestea, atât din prima cât şi din cea de a doua şi din cea de a treia. Lui Dumnezeu îi trebuie inima
(Pilde, 23, 26) şi îi este de ajuns dacă ea va sta cât mai grabnic cu evlavie în faţa lui. Rugăciunea
neîncetată tocmai în aceasta stă: să ne aflăm întotdeauna cu evlavie în faţa lui Dumnezeu. Iar peste
această stare, pravila nu face decât să pună lemne pe foc, în cuptorul care trebuie încălzit cu puterea
duhului.
38. Din rugăciunea cea neîncetată, nevoitorul ajunge la sărăcia cea duhovnicească: învăţând să
ceară necontenit ajutorul lui Dumnezeu, pe nesimţite, îşi nimiceşte încrederea în sine; astfel încât,
dacă va face ceva bun, nu vrednicia lui va vedea în această faptă, ci mila lui Dumnezeu, pe care
neîncetat i-o cere Celui Prea Înalt.
Rugăciunea cea necurmată duce pe om la dobândirea credinţei, pentru că cel ce necontenit se roagă,
începe să simtă treptat prezenţa lui Dumnezeu. Simţirea aceasta poate creşte încet, încet şi în aşa
măsură se poate întări, încât ochiul minţii să-L poată vedea pe Dumnezeu în pronia Lui, decât cum
vede ochiul simţit lucrurile materiale ale lumii; iar inima poate ajunge să simtă prezenţa lui
Dumnezeu. Cel ce vede în chipul acesta pe Dumnezeu şi îi simte prezenţa, nu poate să nu creadă
întru EI cu o credinţă vie, care se adevereşte prin fapte. Rugăciunea neîncetată nimiceşte viclenia
prin nădejdea în Dumnezeu, călăuzeşte duhul către sfânta simplitate, dezobişnuind mintea de
gândurile cele cu multe şi felurite chipuri, de încolţirea acelor începuturi de gând cu privinţă la noi
înşine şi la aproapele, păstrându-ne pururea mintea la sărăcie şi smerenia înţelesurilor ce alcătuiesc
dumnezeiasca învăţătură. Cel ce se roagă neîncetat se dezvaţă treptat de deprinderea de a visa şi de
a se împrăştia cu mintea; el se leapădă de grija de la cele multe şi deşarte, cu atât mai mult, cu cât
învăţătura cea sfântă şi smerită i se va adânci în suflet şi i se va înrădăcina într-însul. În sfârşit, el
poate ajunge către starea de pruncie, cea poruncită de cuvântul Evangheliei, sau să se facă nebun
pentru Hristos, adică să arunce înţelepciunea lumii cea cu nume mincinos, primind de la Dumnezeu
o înţelepciune duhovnicească mai presus de fire. Prin rugăciunea neîncetată se spulberă duhul
iscodirii, al friicii, al neîncrederii. Toţi oamenii încep să pară buni; iar dintr-un asemenea zălog, pe
care ţi l-ai pus în inimă faţă de oameni, se naşte dragostea faţă de ei. Cel ce se roagă neîncetat întru
Domnul, îl cunoaşte pe Domnul, dobândeşte frica lui Dumnezeu, cu frică şi curăţenie intră în curata
dragoste dumnezeiască. Iubirea lui Dumnezeu îşi umple astfel biserica cu darurile Duhului.
39. Rugăciunea minţii se săvârşeşte când stăm eu mintea în faţa lui Dumnezeu, fie într-un chip
simplu, fie prin aducerea cererilor, mulţumirilor şi proslăviilor. E nevoie să ne deprindem cât mai
temeinic cu această stare, să ne aflăm în legătură cu Dumnezeu, dincolo de orice chipuri, de orice
cugetări, de orice mişcare simţită a gîndurilor. Iată acestea sunt adevăratele expresii! În aceasta 26
constă tocmai fiinţa rugăciunii minţii sau starea minţii in inimă, ce se săvârşeşte în faţa lui
Dumnezeu.
Rugăciunea minţii are două stări. Ea este sau lucrătoare, când omul îşi încordează propriile lui
puteri sau de sine mişcătoare, când rugăciunea lucrează de la sine. Cea din urmă se întâmplă când
noi suntem atraşi către cele dinlăuntru, după cum am mai pomenit, iar cea dintâi trebuie să fie
neostenită strădanie în toată vremea. Deşi, prin ea însăşi rugăciunea minţii cea lucrătoare nu duce la
nici un fel de izbândă, fiindcă gândurile ne sunt mereu furate, totuşi, dând printr-însa mărturie
despre dorirea şi stăruinţa noastră spre a dobândi rugăciunea cea neîncetată, astfel chemăm către noi
mila lui Dumnezeu şi pentru această osteneală Dumnezeu ne dă din când în când acea atragere către
El dinlăuntru, în timpul căreia rugăciunea minţii se arată în înfăţişarea ei cea adevărată.
40. Rugăciunea lui Iisus se poate face cu mintea în inimă fără a mişca limba. Această rugăciune e
mai bună decât cea rostită cu limba. Cea cu limba să fie făcută doar pentru înlesnirea rugăciunii
făcută cu mintea. Astfel, rugăciunea ce se rosteşte cu limba ne e uneori de trebuinţă pentru întărirea
rugăciunii minţii.
41. În lucrarea rugăciunii lui Iisus trebuie să ne îndepărtăm orice chip care ar veni să mijlocească
între mine şi Domnul, iar vorbele rostite ale rugăciunii nu sunt chiar miezul lor, ci doar unelte
mijlocitoare. Lucrul de căpetenie este starea minţii în inimă în faţa lui Dumnezeu: întru aceasta stă
rugăciunea minţii şi nu în cuvinte. Cuvintele au aici aceiaşi însemnătate ca şi oricare altă rugăciune.
Fiinţa rugăciunii stă în umblarea înaintea Domnului, iar umblarea aceasta în faţa lui Dumnezeu
nedespărţită de încredinţarea vie în duhul nostru, că precum Dumnezeu pretutindeni este, tot astfel
se află El şi întru noi, toate cele dinlăuntru văzându-le. El vede chiar mai mult decât vedem noi
înşine. Nici această descoperire în cugetul nostru a ochiului lui Dumnezeu care ne cercetează până
în adânc, nu trebuie să ia vreo întruchipare, ci totul trebuie să fie doară încredinţare sau simţire a
prezenlei Celui Prea Înalt. Cine se află într-o încăpere prea călduroasă, simte cum îl cuprinde şi-l
pătrunde căldura. Acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi cu omul cel duhovnicesc, care este
înconjurat de Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea, Care pe toate le cuprinde şi Care este foc.
Cuvintele: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă", cu toate că în ele înşile
sunt doar sunete care nu alcătuiesc însăşi fiinţa lucrării, sunt totuşi unelte foarte puternice şi mult
lucrătoare, fiindcă numele Domnului
Iisus este nume de mare înfricoşare pentru vrăjmaşii mântuirii noastre şi nume prea binecuvântat
pentru cei ce-L caută pe Dumnezeu. Cugetaţi întotdeauna în chip simplu la lucrul acesta, fără a
căuta într-însul în nici un fel vreo lucrare sau putere de vrajă. Rugaţi-vă pentru toate Domnului,
Prea Curatei Stăpâne şi Îngerului Păzitor, iară ei vă vor învăţa toate fie de-a dreptul, fie prin
mijlocirea altora.
42. Tu ai auzit adeseori cuvinte ca acestea: rugăciunea grăită, rugăciunea minţii, rugăciunea inimii,
pe deasupra, poate ai auzit şi vreo judecată cu privire la fiecare dintre ele. Dar de ce se ajunge la o
astfel de desfacere a rugăciunii în părţile din care este alcătuită? Din pricină că, datorită nesocotinţei
noastre, se întâmplă uneori, ca limba doar să rostească cuvintele sfinte ale rugăciuinii, iar mintea
rătăcind cine ştie unde; iar alteori, se întâmplă, chiar ca mintea să înţeleagă cuvintele rugăciunii, dar
inima să nu le răspundă prin simţirea ei. În întâiul caz rugăciunea este doar vorbă goală, dar nu e 27
deloc rugăciune; în cel de doilea caz, cu toate că rugăciunea gândită cu mintea se uneşte cu cea
glăsuită cu gura, nici aceasta nu este o rugăciune desăvârşită, deplină. Rugăciunea deplină şi
adevărată se săvârşeşte atunci, când împreună cu cuvântul rugăciunii şi cu gândul rugăciunii se
adună întrolaltă şi simţirea ei.
43. Rugăciunea minţii sau lăuntrică, se face numai atunci când cel ce se roagă, adunându-şi mintea
în inimă, de acolo îşi porneşte rugăciunea către Dumnezeu, dar nu prin cuvânt auzit, ci prin cuvânt
neauzit, prin care Îl proslăveşte, Îi mulţumeşte mărturisindu-şi cu inima zdrobită păcatele în faţa lui
Dumnezeu şi cerând de la El toate cele bune şi de folos pentru suflet şi trup. Trebuie să ne rugăm nu
numai cu cuvântul, ci şi cu mintea şi nu numai cu mintea, ci şi cu inima, pentru ca astfel mintea să
vadă limpede şi să înţeleagă ceea ce se rosteşte prin cuvânt iară inima să simtă ce cugetă în vremea
aceea mintea. Toate acestea îmbinate laolaltă întemeiază rugăciunea cea adevărată şi, dacă în
rugăciunea ta lipseşte cumva ceva din toate acestea, atunci să ştii că ea sau nu este o rugăciune
desăvârşită, sau că nu e deloc o rugăciune.
44. Cel ce şi-a aflat pocăinţa merge către Domnul. Calea spre El este, propriu-zis, calea lăuntrică,
cea care se săvârşeşte în minte şi în inimă. Mişcarea de gând a minţii şi cu starea inimii, în aşa fel
trebuiesc potrivite între ele, încât omul să-şi afle duhul pururea cu Domnul, să se descopere în
apropiere de El. Cine ajunge la starea aceasta, acela neîncetat se luminează pe sine din lumina cea
lăuntrică, primind în sinea lui strălucirea luminei celei înţelegătoare (Teodorit), asemenea lui Moise
căruia i s-a luminat faţa pe munte din împreuna petrecere cu Domnul. Despre aceasta vorbeşte în
altă parte Sf. Prooroc David: "Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne" (Ps. 4, 7).
Unul din mijloacele care ne înlesneşte ca să ajungem aici este rugăciunea minţii, cea săvârşită în
inimă. Când aceasta se înfiripează în noi, abia atunci ni se face limpede privirea minţii, iar duhul
nostru, văzându-L în limpezime pe Dumnezeu, află de la El puterea ca să vadă şi să alunge tot ce-l
poate face nerodnic înaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu sunt puţini aceia, care aşteaptă să se
apropie de Dumnezeu doar prin mijlocirea faptelor şi a nevoinţelor din afară. Aşteaptă, dar nu se
apropie, pentru că aceştia nu merg pe calea cea adevărată. Aceeştia trebuie îndemnaţi astfel: cu
mintea şi cu inima căutaţi a vă apropia de Dumnezeu, şi nu veţi mai fi ruşinaţi de vrăjmaşul care în
vremea nevoinţelor voastre celor din afară, pururea vă biruie în gândurile miniii şi în simţămintele
inimii. Apropierea de Dumnezeu cu mintea şi cu inima vă va da puterea să ajungeţi stăpâni peste
toate mişcările sufletului şi prin aceasta să-l ruşinaţi pe vrăjmaş, ori de câte ori va încerca el să vă
ruşineze.
45. Dumnezeu să binecuvinteze grija voastră pentru starea minţii în faţa lui Dumnezeu. Aceasta este
o lege de neînlăturat pentru oricine doreşte propăşirea pe calea duhovnicească. Nimic nu vine chiar
întru totul nemeritat. Ajutorul lui Dumnezeu este întotdeauna gata şi mereu aproape este, dar el se
dăruie celor care-l caută şi se ostenesc şi, încă pe deasupra, abia după ce aceştia şi-au pus la
încercare toate mijloacele de care s-au putut folosi începând cu inima plină să strige: Doamne ajută!
Dar atâta vreme, cât mai rămîne o cât de mică nădejde în ceva din cele ce se pot săvârşi şi prin
propria putere a omului, Domnul nu se amestecă întru lucrarea lui, ca şi cum ar voi să-i spună:
aştepţi să ajungi acolo singur. Atunci aşteaptă. Dar oricât ai aştepta, la nimic nu vei ajunge. Cereţi,
de aceea de la Domnul să vă dea duh zdrobit, inimă înfrântă şi smerită! 28
46. Din darul lui Dumnezeu, se întâmplă ca o singură rugăciune, pornită din adâncul inimii, să fie o
rugăciune cu adevărat duhovnicească, mişcată în inimă de Duhul Sfânt; cel ce se roagă o
recunoaşte, dar îşi dă seama că nu el o săvârşeşşte, ci că ea singură se lucrează într-însul. O astfel de
rugăciune este moştenirea celor desăvârşiţi. Pe când rugăciunea pe care oricine o poate ajunge - şi
care i se cere fiecăruia - este aceea în care cugetul şi simţirea să fie unite totdeauna în rostirea
rugăciunii.
Mai este un fel de rugăciune ce se numeşte "starea înaintea Domnlui", când cel ce se roagă se
concentrează în întregime înlăuntrul inimii şi Îl contemplează acolo cu mintea pe Dumnezeu, Care
este de faţă cu el şi în el, însoţind această contemplare cu simţăminte corespunzătoare acestei priviri
şi anume: cu frica de Dumnezeu şi cu unirea cea de evlavie, pricinuită de negrăita măreţie a Lui, cu
dragostea şi cu lăsarea în voia Lui, cu zdrobirea inimii şi cu sufletul gata de orice jertfă... La starea
aceasta se poate ajunge adâncindu-ne în rugăciunea obişnuită, cea prin cuvânt, cu mintea şi cu
inima. Cine se roagă mult şi aşa cum se cuvine, va vedea că aceste stări i se vor întâmpla din ce în
ce mai des, astfel încât până într-un sfârşit, starea aceasta poate să i se statornicească înlăuntrul său.
Ea se numeşte atunci "umblarea în faţa lui Dumnezeu" şi este o rugăciune neîncetată. Într-o
asemenea stare a petrecut Sf. Prooroc David, care mărturiseşte despre sine însuşi: "Îl.am pe
Domnul, stând veşnic în faţa mea; câtă vreme El e la dreapta mea, nu mă voi clătina" (Ps.15,18).
47. Lucrarea acestei rugăciuni ce se săvârşeşte în inimă este de două feluri: uneori mintea trebuie să
se pregătească alipindu-se de Domnul în inimă, prin neîncetata Lui pomenire; alteori, lucrarea
rugăciunii pornită de la sine, mai dinainte, numai din focul bucuriei, atrage mintea în inimă şi o
leagă de chemarea Domnului Iisus şi de starea evlavioasă înaintea feţei Lui. Întâia rugăciune este de
multă osteneală, iar cea de a doua, este de sine mişcătoare. La cea dintâi lucrarea rugăciunii începe
să se descopere pe măsură ce se împuţinează patimile, pe măsură ce se împlinesc poruncile, pe
măsură ce creşte măsura inimii, ca urmare a stăruitoarei chemări a Domnului Iisus; la cea de a doua
Duhul atrage mintea în inimă şi îi pune acolo, în adânc, temeliile, oprind-o de la obişnuita rătăcire.
Iar atunci mintea nu mai este ca o prinsă de război, dusă de la Ierusalim la Asirieni, ci dimpotrivă,
săvârşeşte mutarea de la Babilon în Sion, strigând împreună cu Proorocul: "'ţie se cuvine cântare
Dumnezeule, în Sion şi ţie ţi se va aduce închinare în Ierusalim". Potrivit acestor două chipuri de
rugăciune, mintea este şi ea când lucrătoare, când văzătoare, prin lucrare, cu ajutorul lui Dumnezeu,
atât cât îi este omului îngăduit.
48. Când rugăciunea cea lăuntrică va dobândi putere, atunci va începe să ne călăuzească rugăciunea
cea glăsuită: se va înstăpâni asupra cuvintelor rostite, în rugăciunea cea din afară, ba chiar încetul cu
încetul va începe să o pătrundă şi pe aceasta cu puterea ei. Astfel, râvna pentru rugăciune va începe
să se aprindă, fiindcă de acum raiul va fi în suflet. Rămânând însă numai cu rugăciunea rostită prin
cuvinte, cu rugăciunea cea din afară, puteţi să ajungeţi la răceală în strădania voastră pentru
rugăciune, chiar dacă o veţi săvârşi cu luare aminte şi cu înţelegere; simţirea cu inima în vremea
rugăciunii, iată lucrul de căpetenie.
49. Anumite chipuri ale rugăciunii nu stau la puterea noastră de alegere. Ele sunt în măsuri felurite
ce curg din acelaşi har. 29
Aşa sunt mai mult rugăciunile ce pornesc de la sine atunci, când le află Duhul rugăciunii. Dar şi
acestea sunt de două feluri: în cel dintâi, omul are puterea să se supună sau nu acestui duh, să
conlucreze împreună cu el sau să-l spulbere, iar în celălalt, el nu mai are puterea să se
împotrivească, ci este răpit în rugăciune şi este ţinut într-însa de altă putere, întru totul lipsit de
putinţa ca să mai lucreze altcumva. Drept urmare, ceea ce am spus priveşte mai mult doar acest din
urmă chip al rugăciunii. Dar întrucât priveşte toate chipurile celelalte de rugăciune, alegerea este
întotdeauna cu putinţă.
50. "Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspinuri negrăite" (Rom. 8, 26).
Acest cuvânt ne va fi pe înţeles de vom încerca o apropiere cu ceva din cele ce ni se întâmplă şi
nouă astăzi. şi nouă astăzi ni se întâmplă ceva asemănător în rugăciunea aflătoare. Noi ne rugăm de
obicei, fie după cărţile de rugăciune, fie cu propriile noastre cuvinte. În acest fel de rugăciune se
trezesc simţiri de rugăciune şi suspinuri dar pe acestea le trezim noi înşine, prin propria noastră
lucrare. şi aceasta este o rugăciune. Dar se întâmplă uneori, că înclinarea noastră înspre rugăciune
ne prinde ea însăşi şi ne sileşte să ne rugăm şi nu ne lasă până când rugăciunea nu se revarsă în
întregime. Aceasta este, sau întocmai asemenea cu aceea despre care vorbeşte Apostolul, sau foarte
asemănătoare cu ea. Cuprinsul unor astfel de rugăciuni rareori este hotărât, dar într-însele
întotdeauna respiră dăruirea de sine la voia lui Dumnezeu, încredinţarea fiinţei noastre întregi în
mâinile călăuzitoare ale Domnului, Care ştie mai bine decât noi aceea ce ne este de trebuinţă pentru
binele nostru, atât pentru cele dinlăuntru, cât şi pentru cele din afară ale noastre, dorindu-le El
pentru noi cu mai multă putere decât noi înşine şi fiind gata să ni le dăruie pe toate şi să ni le
rânduiască, doar numai dacă noi nu ne împotrivim. Rugăciunile, care ne sunt lăsate de Sfinţii
Părinţi, au tot acelaşi izvor lăuntric, sunt în sinea lor mişcate de duh şi de aceea sunt până astăzi atât
de lucrătoare.

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

PSALTIREA


Etichete

-- DESPRE INFLUENŢA COMPUTERULUI (1) : CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE (1) 100 POVETE ORTODOXE (2) A trecut la Domnul preotul Mihai Pop (1) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) ACATISTUL MAICII DOMNULUI PANTANASSA ... (1) ACATISTUL MANTUITORULUI IN NOAPTEA DE REVELION (1) Acoperamantul Maicii Domnului (2) AICI GASESTI- ACATISTE (5) AICI -CUVINTE DE FOLOS DE LA SFINTII PARINTI (8) AICI GASESTI POVESTIRI CU TALC (1) AICI GASESTI -INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (2) AICI GASESTI CANTARI LITURGICE-DUHOVNICESTI (1) AICI GASESTI CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI (1) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (3) AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR (1) ANECDOTE DUHOVNICESTI (1) Apă sfintită (1) ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI (1) Articole Apopei Roxana (3) ASCULTAREA (1) ASCULTAREA DE PREOTUL DUHOVNIC (3) Atingerea de hainele preotesti (1) AUDIO PARINTELE VISARION IUGULESCU (2) BIBLIA CEA ADEVARATA (3) Biserica domnească din Curtea de Argeș- (1) Biserica Sfantul Nicolae Densus (1) BISERICI (6) BOBOTEAZA (11) BUNA VESTIRE (4) CANDELĂ ŞI MÂNTUIRE (2) CANON DE RUGĂCIUNE LA VREME DE NECAZURI (2) Canonisirea împiedicată de cei adormiţi (1) CANONUL SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI (2) CANONUL SFÂNTULUI IERARH NICOLAE (1) Care este cel mai mare păcat? Pilde ortodoxe (1) Catedrala Mitropolitana din Timisoara (3) Când ne simţim singuri în rugăciune (1) Ce este mărturisirea? (1) Ce este Sfânta Scriptură? (1) Ce sa fac daca am inima impietrita la rugaciune ? (1) Cele 7 Sfinte Taine (1) CELE PATRU LEGI DUPA CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA (1) Cincizecimea- (3) CITATE DIN SFANTA EVANGHELIA (1) CITATE DUHOVNICESTI (3) Coborarea Duhului Sfant (1) Colind (1) Colivă pentru pomenirea mortilor (5) Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Din sfaturile preotului Ioan (1) Completare la cateheza despre pocăinţă (1) COMPORTAREA IN BISERICA (2) Concert de colinde (3) Concursul școlar „Biblia în suflet de copil” (1) Credincioșii Parohiei Timișoara-Viile Fabric alături de eleva Carina Udriște (1) CREZUL (1) CUGETARI SI CITATE ORTODOXE (1) CUM SA NE RUGAM (9) Cum se poate distruge propriul copil !? (1) Cum te ajuta apa sfintita la Boboteaza (2) CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DUMNEZEU ŞI OMUL (1) CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE PACATUL BETIEI (1) Cuvantare la Duminica Tomei (2) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P R E O Ţ IE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE I S P I T Ă (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPR LUMÂNARE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE LUMÂNARE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE LUMÂNARE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P O S T (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE AVORT (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SCOPUL VIETII CRESTINESTI SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE ASCULTAREA DE PREOTUL DUHOVNIC (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE I N V I D I E (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P R I E T E N I E (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A C R U C E (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S M E R E N I E (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE VEŞNICIE (1) CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI- DESPRE PACE (1) CUVÂNT DE INVĂTĂTURĂ CRESTIN ORTODOXĂ - Ce este Simbolul Credinţei sau «Crezul»? (2) Cuvânt pentru cei care judecă preoţii (2) CUVINTE DE FOLOS DUHOVNICESC (1) DATORIILE CRESTINULUI (1) De ce nu credem in Dumnezeu (2) De ce sărutăm mâna preotului? (1) De ce se aprinde candelă înaintea icoanelor? (1) De la Sfântul Nil din Sfântul Munte Athos (1) DECALOGUL FAMILIEI (1) DEPRE RUGACIUNE (11) DESPRE SFINTELE PAŞTI (7) DESPRE R Ă B D A R E (1) DESPRE CELE 3 MARI MINUNI DIN SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ (1) DESPRE B L Â N D E Ţ E (1) DESPRE LUMÂNARE (2) DESPRE PACATUL BETIEI (1) Despre actele biometrice (1) Despre ascultare (1) DESPRE ATEISM (1) DESPRE AVORT (5) DESPRE BETIE (1) DESPRE BISERICĂ (1) Despre blesteme (1) DESPRE CANDELĂ (1) DESPRE CEARTA (1) DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR (1) DESPRE CREDINTA (2) Despre cruce (4) DESPRE DIAVOLI. (5) DESPRE EUTANASIE (1) DESPRE FATARNICIE (1) Despre Halloween (1) Despre icoana pildelor (1) DESPRE ICOANE (8) DESPRE IERTARE (6) DESPRE INIMA OMULUI (1) DESPRE ISPITE (1) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (3) DESPRE LACRIMI (1) Despre Maica Domnului (1) Despre manie (3) DESPRE MANTUIRE (1) DESPRE MĂTĂNII ŞI RUGĂCIUNEA LUI IISUS SAU RUGĂCIUNEA MINŢII (1) DESPRE MÂNCARE ŞI POST (2) DESPRE MINCIUNĂ (1) DESPRE O.Z.N-uri (2) DESPRE P O S T (2) DESPRE PATIMILE OMULUI (2) Despre păcat (1) DESPRE POCĂINŢĂ (2) DESPRE POMELNICE (1) DESPRE POST (9) DESPRE PREOTIE (5) DESPRE PRIETENIE (2) DESPRE REVELION (1) Despre rugaciunea Tatăl nostru (3) Despre Rugăciune (3) DESPRE RUGĂCIUNEA LUI IISUS (1) DESPRE SCOPUL VIETII CRESTINESTI (1) DESPRE SFÂNTA LITURGHIE (2) DESPRE SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ (1) DESPRE SINUCIDERE (2) Despre Smerenie (3) Despre spovedanie (6) DESPRE SUFLET (2) DESPRE TAMAIE SAU SMIRNA (1) DESPRE TATUAJE (2) DESPRE TRUFIE (1) DESPRE VALENTINE’S DAY (1) DESPRE VRǍJITORIE (1) DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE (1) DESPRE ZODII (1) Din Epistola către Evrei a Sf Pavel (1) Din rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur (2) Drumul crucii (2) DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE (3) DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) (1) Duhovnicul (3) Duminica după Inăltarea Sfintei Cruci (1) Duminica fiului risipitor (1) Duminica Ortodoxiei (3) Duminica Samaritencei (1) DUMINICA TOMII (3) DUMNEZEU SI OMUL (1) Evanghelia indrăcitului mut (1) Evanghelia lui Zaheu vamesul (3) EVANGHELIA ZILEI 16. 11. 2014 (1) FEMEIA CANANEANCA (1) GHICIT ŞI SPIRITISM (2) HIROTONIA (PREOTIA). (2) Horatiu Stoica (1) Icoana In suflet de copil (1) ICOANA PANTANASSA (1) Imi numar faptele bune nu pacatele (1) INĂLTAREA SFINTEI CRUCI (4) Inăltarea Domnului (4) Inăltarea sfintei cruci (2) INGERUL PAZITOR (1) Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului (1) Intampinarea Domnului (3) INTERVIURI (1) INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA (1) Intrarea Maicii Domnului in Templu (1) INVATATURI (103) INVATATURI de sfantul Ioan Gura De Aur (1) Invierea ficei lui Iair (1) ISTORIOARE ORTODOXE (1) Izgonirea lui Adam din Rai (1) IZVORUL TAMADUIRII (3) IZVORUL TĂMĂDUIRII 2014 (1) Învierea fiicei lui Iair (1) Joia din Saptamana Patimilor (3) LITURGHIA CATEHUMENILOR (1) Locul special si rugaciunea speciala (1) Maica Domnului Pantanassa (1) Maica Domnului Tămăduitoarea (1) MANASTIREA TEIUS PELERINAJ 2013 (1) MANASTIREA DINTR-UN LEMN PELERINAJ 2013 (2) Manastirea Polovraci pelerinaj 2013 (1) Manstirea Piatra Scrisa pelerinaj 2013 (1) Marsul pentru viată - 2017 (1) Marturisirea unui satanist POCĂIT (1) MILOSTENIE (9) MINUNI (6) MOARTEA CELOR CE AU FUGIT DE UMILINTA (1) MOARTEA MITROPOLITULUI NICOLAE (1) MOASTE SI CINSTIREA LOR (1) Mosii de iarnă (2) NASTEREA DOMNULUI (7) NASTEREA SF. IOAN BOTEZATORUL (2) Nașterea Domnului (1) Ne raspunde Dumnezeu la rugaciuni? (1) NEASCULTAREA DE PĂRINTI (1) NEUROFEN DUHOVNICESC ANTIDEPRESIV (1) O reţetă a Sf. Efrem Sirul pentru opt boli ale sufletului (1) Ofranda (1) Oglinda noastră cea de obşte (2) PACATUL INJURATURILOR (1) PAROHIA ERSIG CARAS-SEVERIN (2) PAROHIA VIILE FABRIC TIMISOARA (1) PASTELE MICI (3) Patima lacomiei DESPRE LACOMIE (1) PĂCATUL FUMATULUI (1) Părintele Paisie Olaru (1) Părintele Teofil Pârăian (1) Pe cine ajută şi pe cine nu ajută parastasele? (1) Pelerinaj 2013 Folestii de sus (1) Pelerinaj 2014 la Manastirea Prislop (1) Pelerinaj 2014 la Manastirea Sf Ana (1) Pelerinaj Grecia -2017 (14) Pelerinaj la Manastirea Bodrog Gai si Feredeu (1) Pelerinaj la mănăstirea Săraca (1) Pelerinaje 2014 (1) PENTRU CINE ŞI CE UITĂM SĂ NE RUGĂM (1) Perversiunile sexuale între soţ şi soţie (1) Peştera celor veşnic osândiţi (1) PILDE (91) PILDE CRESTINE (26) PILDE ORTODOXE (18) POEZII (69) POEZII ANUL NOU (3) Poezii cu Eliana Popa (16) POEZII CU IISUS HRISTOS (17) Poezii cu Maica Domnului (1) Poezii de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul (2) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (3) Poezii de Costel Ursu (1) Poezii de Preot Ioan (17) POEZII de sarbători (1) Poezii de Valeriu Gafencu (1) Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile (3) POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI (1) Postul Sfintilor Petru si Pavel (1) POVESTIRI ORTODOXE (4) Predica Mitropolitului Ioan Selejan . (3) Predica si Slujba de Sfintire a Apei de Bobotează (1) Preot George Istodor (2) Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani (1) PROCESIUNE DE FLORII (1) PROFETII ALE SFINTILOR PARINTI (1) Prohodul Domnului (1) Psalmi (2) Psalmul 37 (1) RADU GIR (2) Raspunsuri duhovnicesti (1) REVELION 2014 (1) RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI (1) RUGACIUNE CATRE SF. GRIGORIE DECAPOLITUL (2) Rugaciune la inceperea lucrului (1) RUGACIUNE PENTRU DUHOVNIC (1) Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh (1) RUGACIUNEA INIMII: (1) RUGACIUNEA SFANTULUI ISAAC SIRUL (1) RUGACIUNI (28) RUGACIUNI PENTRU VINDECARE (1) RUGĂCIUNE CATRE SFANTUL IERARH NICOLAE (1) Rugăciune către Sfanta Mucenită Ecaterina (1) RUGĂCIUNE CĂTRE SFĂNTUL IOAN GURĂ DE AUR (1) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ (1) Rugăciune de mulţumire pentru însănătoşire (2) Rugăciunea lui Manase (1) RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI (SCHIMNICUL) CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON (1) Rugăciunea sufletului si a trupului. (1) Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina (1) Rugăciuni (9) Rugăciuni către Maica Domnului (1) SA FIM OAMENI SAI AJUTAM (4) SA MERGEM LA SFANTA SPOVEDANIE (2) SA NU ASTEPTAM DE LA DUMNEZEU CEEA CE PUTEM NOI (1) Sanzaienele (2) Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului (1) SARBATOAREA FLORIILOR (4) SARBATORI (2) Să ne amintim de cei ce nu mai sânt printre noi (1) Să nu-i mai judecăm pe preoţi (1) SĂRBĂTORI (1) Schimbarea la Față (3) Scrisoare de la un Prieten Bun (1) Sectanţii cu chip de ortodocşi (1) SEMNUL SFINTEI CRUCI (2) SERBAREA ZILEI DE DUMINICA (1) Sf Evanghelii (3) Sf Maria Egipteanca (1) Sfanta Cruce (7) Sfanta Evanghelie a Sf. Evanghelist Ioan (1) SFANTA IMPARTASANIE (1) SFANTA LITURGHIE (5) Sfanta Liturghie La Izvorul Tamaduirii 2016 (1) SFANTA PARASCHEVA (2) Sfanta Taina a Spovedaniei (2) Sfanta Treime (9) SFANTUL APOSTOL ANDREI (4) SFANTUL IACOB HOZEVITUL (2) Sfantul ioan Botezătorul (4) SFANTUL STELIAN (1) SFATURI BUNE (18) SFATURI DE LA PREOT IOAN (27) SFATURI DE LA PARINTELE CLEOPA (2) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (28) SFATURI DE LA PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN (1) SFATURI DE LA SFANTUL EFREM ATONITUL (1) SFATURI DUHOVNICESTI (18) Sfânta Biserică Ortodoxă - scară spre cer (3) SFÂNTA IMPĂRTĂSANIE (2) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ (2) Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (2) Sfestania si sfintirea casei (2) Sfinte liturghii (3) Sfintele Pasti (2) SFINTELE TAINE (4) SFINTII -PRIETENII LUI DUMNEZEU (1) Sfintii Apostoli Petru si Pavel (2) Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril (2) Sfintii Constantin si Elena (1) SFINTII PARINTI (42) Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur (4) Slujba cu litie (1) SLUJBA DE SFANTUL VASILE CEL MARE (3) Slujba vecerniei cu litie (4) Solidaritate la Parohia noastră. (1) SPOVEDANIA PREOTILOR DE MIR (1) Sufletul copilului : sincer şi curat....! (1) Şerpii Maicii Domnului (1) TAINA OMULUI (1) TAINA SFANTULUI BOTEZ (1) TAINA SFANTULUI MASLU (2) TAINA SFINTEI SPOVEDANII (5) TALCUIRI DIN SFANTA SCRIPTURA (2) Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (1) VAMESUL SI FARISEUL (1) versuri de Horațiu Stoica (1) VIDEO POSTATE YOUTUBE (18) Vinerea Mare (2) Vizita Mitropolitului Ioan Selejean la Parohia noastră (1) Ziua Femeii Crestine (2)