joi, 24 mai 2018

PĂCATUL DE A VORBI ÎN BISERICĂ


Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Sfinţii părinţi spun că biserica este ca un spital unde noi oamenii venim să ne vindecăm, fiecare cu boala lui. Tot ei spun cu mare credinţă şi vorbind din experienţa lor personală că Trupul şi Sângele Domnului cu care se împărtăşesc credincioşii este cel mai mare medicament atât pentru suflet, cât şi pentru trup în aceeaşi măsură. De asemenea, părinţii bisericii ne atrag atenţia asupra faptului că primirea cuvintelor dumnezeieşti reprezintă o împărtăşire la fel de reală cu Dumnezeu Cuvântul ca şi primirea Sfintei Euharistii.
Din păcate se pot observa la unii credincioşi anumite obişnuinţe nesănătoase, care nu le folosesc nici lor, nici celor ce stau în jurul lor în Sfânta Biserică.
Cea mai vizibilă şi deranjantă este vorbăria de care unii credincioşi dau dovadă atunci când intră în sfântul lăcaş, distrăgându-le astfel atenţia celor care stau la rugăciune. Aceasta denotă o mare superficialitate şi, în cele din urmă, lipsa de respect şi de iubire creştină faţă de fratele lor care caută să-şi liniştească mintea şi inima în rugăciune. Ei, printr-o discuţie banală, distrag atenţia cu tot felul de lucruri şi observaţii neimportante, care nu-şi are rostul în timpul rugăciunii, neaducând nici un folos duhovnicesc, nici celui pe care-l deranjează, nici celui pe care-l provoacă într-un fel sau altul.
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie despre necuviinţa cu care creştinii stau de cele mai multe ori în Biserică, la rugăciune, următoarele: "În ceasul în care îţi vorbeşte Dumnezeu, tu, în loc să te rogi, ai început cu cel de lângă tine o discuţie în şoaptă, despre lucruri nefolositoare…; aceasta e de ajuns pentru a pierde mântuirea. Să nu crezi că e o greşeală mică… Să presupunem că discuţi cu o persoană oficială sau cu un prieten bun de-al tău. Şi în timp ce acesta îţi vorbeşte, tu întorci capul cu nepăsare şi începi să discuţi cu altcineva. Cel cu care vorbeşti nu va fi jignit de această necuviinţă a ta?… Dumnezeu însă este jignit în fiecare zi… nu numai de doi-trei oameni, ci aproape de noi toţi şi ne îngăduie cu îndelungă răbdare".


Nu îşi au rostul, din această perspectivă, nici un fel de observaţii sau vorbe, chiar dintre cele aparent pozitive, cum ar fi schimbarea unei impresii privitoare la frumuseţea slujbei, a cântării sau a predicii care se rosteşte. Aceasta pentru că şederea în biserică este în modul cel mai real şedere în prezenţa lui Dumnezeu, iar rugăciunea nu este altceva decât convorbirea noastră tainică cu Dumnezeu, pe care L-am întâlnit în slujbă. Or, în prezenţa lui Dumnezeu şi în dialogul tainic cu Acesta prin rugăciune, nu mai este loc pentru nici un cuvânt sau gând lumesc, căci trebuie ca în biserică "toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm", aşa cum ne îndeamnă şi textul Heruvicului din cadrul Sfintei Liturghii. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie în acest sens: "Gândeşte-te, omule, în faţa cui stai în ceasul slujbei şi împreună cu cine - cu heruvimii, serafimii, cu toate puterile cereşti. Dă-ţi seama cu cine psalmodiezi şi te rogi. Ca să-ţi revii e de-ajuns să-ţi aduci aminte că, în vreme ce ai trup material, te-ai învrednicit să-I aduci cântări Domnului împreună cu îngerii cei nemateriali".
A vorbi cu cel de lângă noi în timpul rugăciunii din biserică denotă astfel nu numai lipsă de respect pentru acesta, ci în primul rând lipsă de respect faţă de Dumnezeu, în prezenţa căruia stăm în Biserică şi a cărui "ureche" este plecată spre a asculta rugăciunea şi mulţumirea noastră, în timp ce mintea noastră este încărcată de griji lumeşti.
Păstrarea liniştii în biserică nu vizează numai timpul în care în lăcaşul Bisericii se săvârşesc Sfintele Slujbe, ci şi orice alt moment din timpul zilei, chiar şi momentele în care nu se săvârşesc sfintele slujbe, pentru că şi în aceste momente de tăcere, unii credincioşi doresc să intre în Biserică, să se închine, să se roage, să se liniştească, şi de aceea dragostea noastră faţă de ei trebuie să ne îndemne la tăcere şi respect.
În concluzie, locaşul Bisericii rămâne loc tainic de regăsire a noastră în tăcere şi în rugăciune, loc tainic al întâlnirii noastre reale cu Dumnezeu.
Sursa: www.crestinortodox.ro

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA