marți, 21 februarie 2023

INIMA CUPRINDE MINTEA, iar nu MINTEA CUPRINDE INIMA ...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Bucuria mea, Sfantul Parinte, Nicolae Velimirovici, zice asa:

 "Daca sarpele te musca de deget, otrava lui n-ar lucra, daca sangele n-ar duce-o la inima. Cand doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta, daca sangele nu l-ar duce la inima. La inima ajunge si otrava, si leacul. Tot ce otraveste viata si tot ce lecuieste viata trebuie sa ajunga la inima si sa treaca prin inima. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este si centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupeasca este organ al inimii duhovnicesti. Si chiar daca asta este realitatea, totusi si aceasta realitate e o mare taina. 

Cu adevarat de nepatruns este această taina pentru mintea noastra, pentru ca mintea este mai mică decat inima, iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu intelege intregul si nici cele mai de jos nu inteleg cele inalte. Dumnezeu asa a vrut si asa a randuit. Fericit este cel ce mai putin cerceteaza Tainele fiintei lui Dumnezeu si mai mult asculta de poruncile lui Dumnezeu si mai mult simte iubirea lui Dumnezeu in inima lui!"

                                                                                                             Amin si Aliluia!

                                                                                                            Preot Ioan .

IUBIREA...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

                


Pe drumul meu prin lume .
Un OM am întâlnit ..
Purta o cruce în spate...
Purta o grea povară..

Lovit era de lume ...
Scuipat..batjocorit...
Iar El tăcea...răbda ..
A lumii ....grea ocară.

Am mers cu El o vreme..
Pe calea spre calvar..
Și aș fi vrut s-ajut..
Căci crucea era grea...

Dar El mi-a spus...
E totul in zadar....
E scris să mor pe cruce..
Că cel mai rău...tâlhar.

Am întrebat...Ce ai gresit...?
De ce de oameni ești lovit..?
Eu...am iertat si i-am iubit...
Iar ei m-au osândit.

Dar tu...ce cauti ?..Unde mergi..?
Caut iubirea ...Domnul meu...
Si-oi merge până o voi găsi..
Chiar dacă tot mai greu va fi..

Cu ochii in lacrimi m-a privit..
Și cu durere mi-a șoptit..
Astăzi...IUBIREA... ai găsit...
Esti omul cel mai fericit..

Maria Pintican...

Uleiul din candelă si puterea lui.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



                                      Ce poti sa faci cu el atunci cand intri in posesia lui?

      In primul rand, uleiul din candela aprinsă poate avea puteri vindecătoare! Acest lucru se datorează faptului că este ulei sfințit prin intermediu rugăciunilor care se spun în preajma candelei.
Uleiul din candelă poate fi de ajutor atunci când o persoană se confruntă cu probleme de sănătate. Iată ce este bine să faci cu uleiul din candelă și de ce nu trebuie să îl arunci niciodată.

Candela trebuie să fie în permanență curată. Totodată, se recomandă ca uleiul din ea să nu fie aruncat deoarece are proprietăți vindecătoare. Acest fapt se datorează rugăciunilor care se spun în jurul candelei. Credincioșii primesc de la biserică ulei sfințit din candele ca binecuvântare. Mulți oameni au fost ajutați de acest ulei sfințit. Poate fi ulei de floarea soarelui sau ulei de măsline. Este sfințit atunci când are loc Taina Sfântului Maslu și poate fi găsit atât la icoanele sfinților, cât și la icoanele care fac minuni.

Candela se așează întotdeauna în fața icoanei. Este indicat să aibă locul ei undeva pe unde nu treci prea des deoarece o poți dărâma ușor. Locul cel mai potrivit este cel pe care fiecare om îl consideră un loc de rugăciuni.

Candelele din biserică nu se sting niciodată. O candelă este așezată pe Sfânta Masă, iar încă o candelă se află în Sfântul Altar.Candela purifică mintea și gândurile și se consideră că lumina ei este lumina lui Iisus și lumina lumii
.
Ce este bine să faci cu uleiul din candelă?

Acest ulei are proprietăți vindecătoare datorită rugăciunilor. Din acest motiv nu este bine să fie aruncat, ci folosit. Mulți credincioși au reușit să se vindece de anumite afecțiuni cu ajutorul acestui ulei. Potrivit religiei, fiecare creștin ar trebui să aibă o candelă în casă. Astfel se consideră că devine o altă biserică a lui Dumnezeu.l. 


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA