de Eliana Popa
Un Om purtând o cruce, la moarte osândit
Cu trup firav de înger, pășește istovit
Prin pulberea Golgotei si drept veșminte are,
Doar arșița durerii, doar sânge și sudoare.
Cu greu își poartă Crucea și merge înainte,
Mai face-un pas și cade în pulberea fierbinte,
Sleit de-atâta caznă, zdrobit de greaua Cruce
A trupului sudoare s-a prefăcut în sânge!
O, ce-au făcut Iisuse, din frumusetea Ta!
Doar cerul azi îți cântă... tăcută Osana,
Gol Te-au lăsat de straie, dar Preacurata Mamă
Ți-a învelit mijlocul cu alba sa năframă!
În setea cea mai mare, oțet Ți-au dat și fiere!
Doar hulă si dispreț, în loc de mângâiere,
Pe fruntea care-odată umbrea doi ochi senini,
Au așezat cu ură, cununa cea de spini!
În ochi mai poartă, încă, nestinsă a Sa iubire
Nu-i strop de ură-n ei, e doar compătimire,
Când abia rostește spre câteva femei
Ce îl boceau cu milă în gloata de iudei :
"- Nu plângeți pentru Mine, ci pentru-ai voștri fii!
Azi nici nu știți, voi, mame, ce zile vor veni,
Striga-veți către munți să cadă peste voi
Și dealului veți zice: ascunde-ne pe noi!"
E Împăratul Slavei străpuns de patru cuie
Veniti, voi, Magi s-aduceți iar smirnă și tămâie
Căci a primit, drept dar, o Cruce de purtat,
Doar spinii din coroană si-al lumii greu păcat!
