marți, 14 aprilie 2020

SEMNELE BIRUINTEI LUI HRISTOS

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


(Sfantul Ioan Iacob Hozevitul)
Ridicandu-Te, cu slava, 
Din lacasul celor morti,
 Semnele sulitei, Hristoase,

Si al cuielor il porti. 
Fruntea Ta pastreaza inca, 
Si in veacul viitor, 
Urma spinilor - adanca, 

Ca un semn biruitor.
 Taina nepatrunsa,
 Doamne! Ca fiind un lucru rar, 
Porti in slava vesniciei 

"SEMNELE DE LA CALVAR".

Iar noi, crestinii ortodocsi, DE MULTE ORI IN VIATA, NE TEMEM: "Ne temem de ploaie, Ne temem de vant, Ne temem de vorbe, Ne temem de gand. Ne sperie visul, Si-apoi il visam, Ne temem de lacrimi, Si-apoi le varsam. Ne sperie vorba, Si-apoi o rostim, Fugim de iubire, Si-apoi o dorim. Ne temem de "teama", Dar n-o ocolim, Ne sperie viata, Dar noi o traim!"

Bucuria mea, noi trebuie sa avem frica, doar de Dumnezeu, frica aceea de nu pacatui, de a nu ne pierde mantuirea sufletului. FRICA DE DUMNEZEU, este inceputul vietii adevarate a omului, fiindca ne sileste sa ne pocaim. FRICA DE DUMNEZEU, ne silestete sa luptam cu pacatul și luptand noi, insusi harul lui Dumnezeu il surpa. MILA DOMNULUI SA FIE, DE ACUM PANA-N VECIE! DA DOAMNE LA TOTI, DOAR BINE, NU MA UITA NICI PE MINE! 

                                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan 🛎.

SAPTAMANA PATIMILOR

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Iti multumesc, Parinte, ca sunt viu,
Si pot vorbi acum si-aici cu Tine,
 E Saptamana Patimilor, stiu,
Si cei ce Te hulesc o stiu prea bine!

Iar Fiul Tau, Cel parasit de toti,
 Inspre Golgota frigului se-ndreapta, S
i-acolo Sus, intre talhari si hoti,
Aceeasi rastignire Il asteapta.

Cand sevele din muguri dau navala,
 De veacuri bruma urii sta la panda,
Pilat, nevinovat, pe maini se spala,
 Mi-e inima ca floarea de plapanda.

Si simt si vad cum rad in floare merii,
 Si-aud cum plange vita cea de vie,
In toate e un semn al Invierii,
 Al unei impacari ce va sa fie.

Adam din mine murmura sub Pom,
De-aceeasi goliciune i-e rusine,
 Iti multumesc, Parinte, ca sunt Om,
 Si pot grai aici si-acum cu Tine!

Nicolae Nicoara- Horia

La cina Ta ...



DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA