Claudiu Buză
Mărturisim fără echivoc că Sfânta Cruce este Crucea lui Hristos. Pe ea S-a răstignit pentru noi Fiul lui Dumnezeu, pe ea S-a adus Jertfă pentru mântuirea lumii și prin ea „ne-a împăcat cu Dumnezeu” (Efes. 2, 16). De aceea, atunci când Crucea poartă reprezentarea Celui răstignit, locul central nu poate fi dat niciunui sfânt, oricât de mare ar fi acesta. Sfinții sunt cinstiți tocmai pentru că au urmat lui Hristos; ei nu Îl înlocuiesc niciodată pe Hristos. „Iar noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit” (1 Cor. 1, 23).
Desigur, sfinții pot fi reprezentați pe engolpioane, medalioane, cruci-relicvar sau chiar pe diferitele părți ori pe reversul unei cruci. Însă una este a reprezenta un sfânt pe un obiect cruciform și alta este a-l așeza iconografic în locul Celui răstignit. Tradiția Bisericii nu are nevoie de asemenea ambiguități. Crucea trebuie să mărturisească limpede ceea ce propovăduiește Evanghelia: „Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit” (1 Cor. 2, 2).
Trebuie să avem grijă și la mărturia pe care o dăm înaintea celor din afara Ortodoxiei. Să nu oferim, prin inovații iconografice neinspirate, prilej cuiva să creadă sau să ne acuze că îi așezăm pe sfinți în locul lui Hristos ori că le atribuim ceea ce aparține numai Mântuitorului. Noi nu ne închinăm sfinților ca lui Dumnezeu și nu-i punem în locul lui Dumnezeu. Îi cinstim ca pe prietenii și casnicii Lui, iar cinstea lor izvorăște tocmai din unirea lor cu Hristos.
De aceea, nu este vorba despre micșorarea cinstirii sfinților, ci despre păstrarea dreptei rânduieli a credinței: Hristos este Mântuitorul, Crucea este Crucea Lui, iar sfinții sunt mărturisitorii și următorii Lui. În centrul Crucii să rămână Cel Care a spus: „Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine” (Ioan 12, 32).
.jpg)
