Cândva, un om, un biet argat,

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat

 şi spune: "Am păcătuit!"

.

Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

Dorel Mărgan

Necazul – locul în care îl întâlnim pe Dumnezeu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

           

Mulți oameni se întreabă cum poate cineva să fie plin de Dumnezeu și, în același timp, plin de bucurie. Răspunsul este mai simplu decât pare: atunci când Dumnezeu locuiește cu adevărat în inima omului, bucuria vine firesc. Uneori este suficient să rostești din adâncul sufletului un singur cuvânt: „Doamne!”. Când acest cuvânt este spus cu toată ființa, el aduce lumină și pace în inimă.

Problema este că, de multe ori, noi nu înțelegem ce înseamnă bucuria adevărată. O confundăm cu succesul, cu lucrurile pe care le avem sau cu întâmplările bune din viața noastră. Dar bucuria nu vine din ceea ce facem sau din ceea ce posedăm. Ea vine din a fi împreună cu Dumnezeu.

Această bucurie seamănă cu bucuria unui om îndrăgostit. Când cineva este îndrăgostit, poartă în inimă o lumină specială. Chiar dacă apar greutăți, acea lumină nu dispare. De exemplu, dacă un om îndrăgostit are o zi grea sau primește o veste neplăcută, el poate fi întristat pentru acea situație, dar nu își pierde bucuria iubirii. La fel este și cu omul care trăiește cu Dumnezeu.

Creștinul poate avea necazuri, dar în același timp poate rămâne în bucurie, pentru că Dumnezeu îi dă o pace pe care nimeni și nimic nu o poate lua. Așa se împlinesc cuvintele Mântuitorului: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”

De aceea, nu trebuie nici să fugim de necazuri, nici să le căutăm. Dar nici să trecem superficial peste ele. Mulți spun: „Lasă că trece și asta!” și merg mai departe fără să învețe nimic. Dar dacă nu înțelegem ce avem de schimbat în noi, același necaz se poate întoarce iar și iar.

Nu întâmplător ni se întâmplă uneori aceleași lucruri. Ele pot fi semne care ne arată că există ceva în noi ce trebuie vindecat, îndreptat sau învățat.

Adevărata cale nu este să trecem peste necaz, ci să trecem prin el. Atunci descoperim că, în mijlocul durerii, Dumnezeu este aproape și ne învață ceva pentru mântuirea noastră.

Astfel, necazul devine nu doar o încercare, ci și o întâlnire cu Dumnezeu, care vrea să ne dăruiască și nouă biruința Sa asupra lumii.