duminică, 10 februarie 2013

NU RĂMÂNEM DECÂT CU CEEA CE DĂRUIM



Demult, a trait un print tare-tare bogat, care era, insa, si foarte zgarcit. Nu ar fi dat niciodata nimic. Doar ca, intr-o noapte, a visat ca murise si ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfantul Petru i-a spus: - Vino cu mine sa iti arat unde vei sta de acum incolo. Si au mers ei ce-au mers prin gradinile acelea minunate, pana cand, la un moment dat, au ajuns langa un palat mare si frumos. - A, a strigat tanarul print, aici voi sta ? - Nu, in nici un caz. - Dar, cine va sta aici? - Aici va locui, dupa ce va muri, gradinarul tau. - Cum se poate, el care nu are nimic, care e sarac lipit pamantului, cum sa merite el ase ceva ? - E, nu are gradinarul tau avere pe pamant, fiindca tot ce castiga imparte mereu cu cei mai sarmani decat el. Pe pamant nu strange nimic, fiindca daruieste, dar aici, uite cate a strans! Tot ce vezi aici este rodul bunatatii lui. - Bine, si atunci eu unde o sa stau ? -a mai intrebat nemultumit printul. - Uite acolo, in cocioaba aceea! - Cum, in sandramaua aia ?! Pai acolo sunt doar niste scanduri prapadite care stau gata-gata sa cada ... cum sa locuiesc in mizeria aia ? E drept asa ceva ? - Sigur ca este drept - i-a raspuns Sfantul Petru! Ia gandeste-te, ce ai daruit tu ? Nimic. Ce ai fi vrut sa apara aici!? Daca ai fi fost bun si darnic cum este gradinarul tau, atunci ai fi avut si tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar asa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgarceniei tale ... In clipa aceea, tanarul print s-a trezit speriat din visul sau. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pamant, ci in cer. Nu a mai strans bogatii peste bogatii, fiindca la ce i-ar fi folosit mai tarziu ? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sarmani si, in acest fel, a strans o avere mult mai de pret: recunostinta celor ajutati de el si binele facut. Aceasta era averea pe care nimeni nu i-ar fi putut sa i-o fure!,,

Intelept ar fi ca si noi toti sa procedam aidoma printului din poveste, pentru ca adevarata este vorba care spune ca "Nu ramanem decat cu ceea ce daruim"

Întrebare: Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?



Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?



Răspuns: Aceasta este probabil cea mai importantă dintre toate întrebările legate de teologia creştină. Această întrebare reprezintă cauza Reformei – despărţirea între Biserica Protestantă şi Biserica Catolică. Răspunsul la această chestiune reprezintă principala diferenţă între creştinismul biblic şi cele mai multe dintre cultele aşa-zis creştine. Este mântuirea numai prin credinţă, sau prin credinţă însoţită de fapte?Sunt eu mântuit numai prin credinţa în Iisus, sau trebuie atât să cred în Iisus dar şi să fac anumite lucruri ca să fiu mântuit?

Lămurirea chestiunii legate de mântuirea exclusiv prin credinţă sau mântuirea prin credinţă plus fapte este complicată de o serie de pasaje biblice dificil de pus cap la cap. Comparaţi Romani 3:28, 5:1 şi Galateni 3:24 cu Iacov 2:24. Unii văd o diferenţă între ceea ce spune Pavel (mântuirea numai prin credinţă) şi Iacov (mântuirea prin credinţă plus fapte). În realitate, Pavel şi Iacov nu se contrazic absolut deloc. Singurul punct de contradicţie pe care unii îl reclamă este legat de relaţia dintre credinţă şi fapte. Pavel spune din punct de vedere dogmatic că mântuirea este numai prin credinţă (Efeseni 2:8-9) în timp ce Iacov pare să spună că mântuirea este prin credinţă plus fapte. Răspunsul la această aparentă problemă se găseşte în examinarea a ceea ce spune Iacov. Iacov combate credinţa pe care o poate avea o persoană fără a face fapte bune ca efect al credinţei (Iacov 2:17-18). Iacov atrage astfel atenţia asupra faptului că o credinţă autentică în Hristos va conduce la o viaţă schimbată şi la fapte bune (Iacov 2:20-26). El nu spune că mântuirea este prin credinţă plus fapte, ci mai degrabă că o persoană care este cu adevărat mântuită prin credinţă va face fapte bune ca o consecinţă a mântuirii. Dacă o persoană spune că este credincioasă dar nu se văd fapte bune în viaţa sa – atunci este posibil ca acea persoană să nu aibă o credinţă autentică în Hristos (Iacov 2:14, 17, 20, 26).

Apostolul Pavel spune acelaşi lucru în epistolele sale. Roadele bune pe care credincioşii trebuie să o aibă în vieţile lor sunt enumerate în Galateni 5:22-23. Imediat după ce ne spune că suntem mântuiţi prin credinţă şi nu prin fapte (Efeseni 2:8-9), Pavel ne informează că am fost creaţi să facem fapte bune (Efeseni 2:10). Apostolul Pavel face referire la aceeaşi schimbare semnificativă în viaţa credinciosului pe care şi Iacov o aştepta de la credincioşii adevăraţi: “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)! Iacov şi Pavel nu se contrazic în învăţătura lor cu privire la mântuire. Ei abordează numai acelaşi subiect din perspective diferite. Pavel se focalizează pe mântuirea numai prin credinţă, în timp ce Iacov atrage atenţia asupra faptului că o credinţă autentică în Hristos are drept consecinţă firească facerea de fapte bune.
sursa

http://www.gotquestions.org/Romana/numai-prin-credinta.html

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA