miercuri, 6 august 2025

SCHIMBAREA LA FATA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Bucuria mea, azi praznuim Schimbarea la Fata a Domnului nostru, Iisus Hristos, pe Muntele Tabor, Munte care avea chipul Bisericii lui Dumnezeu, fiindca, acolo erau de fata cele 2 Testamente: Proorocii din Vechiul Testament si Sfintii Apostoli din Noul Testament, iar in mijloc “piatra din capul unghiului”, Iisus Hristos. De ce a ales El tocmai Muntele Taborului din Galileea ca sa se schimbe la fata? Fiindca cu 850 de ani inainte, David a proorocit asa: “Taborul si Ermonul intru numele Tau se vor bucura” (Psalm 88:13). De ce au venit de fata si cei doi prooroci Moise si Ilie? Pentru ca mai inainte cu 6 zile ii intrebase El: “Cine zic oamenii ca sunt Eu?” Ei au raspuns: “Unii zic ca esti Ioan Botezatorul, altii Ilie, altii Ieremia sau unul din prooroci” (Matei 16:13-14). 

Chemand Mantuitorul pe Moise si Ilie, a aratat Sfintilor Apostoli ca nu este nici Moise, nici Ilie, ci Dumnezeul lui Moise si al lui Ilie. Le-a dovedit ca nu este un prooroc, ci Dumnezeul proorocilor. El a lasat 9 Sfinti Apostoli la poalele Muntelui, iar pe ceilalti 3 i-a luat cu El. De ce i-a luat doar pe acestia 3, oare, nu-i iubea pe toti la fel? 

Ba daaa, insa, El a dat prin Moise, legea care spune ca: Orice marturie este adevarata, din gura a 2 sau 3 martori (Matei 18:16).

 Cati erau cu el? Erau trei. Asadar marturia lor despre Schimbarea la Fata este cat se poate de adevarata. Dar, de ce i-a luat pe acestia 3 si nu pe altii 3?

 Pentru ca Sfantul Petru, simbolizeaza CREDINTA (Matei 16:18), 

Sfantul Ioan, simbolizeaza IUBIREA, iar, Sfantul Iacov, simbolizeaza NADEJDEA. Asadar, Iisus Hristos a luat cu el “Virtutile teologice”: Credinta, Nadejdea si Dragostea. Dar de ce trebuia sa urce pe Muntele Tabor, la poalele lui nu se putea schimba la fata? 

Ba da, insa, a urcat pe munte ca sa ne arate noua, ca daca nu vom urca si noi (din punct de vedere spiritual), adica, daca nu ne vom lepada de toate patimile: mandrie, slava desarta, trufie, invidie, ura, cleveteala, judecata, betie, curvie... nu vom deveni ,,un om nou”, omul pe care il vrea Dumnezeu, fiindca, numai asa ne vom putea mantui. Sfantul Petru cugetand inca omeneste, ii propune lui Iisus sa faca trei colibe acolo sus, pe varful Muntelui Tabor, dar Iisus Hristos nu avea nevoie de o coliba, El si-a facut o coliba de nor luminos, plina cu raze de lumina! Iisus Hristos nu putea ramane pe Muntele Tabor fiindca, trebuia sa implineasca cuvintele Sfintei Scripturi si atunci, de pe Muntele Tabor, El a trecut pe celalalt Munte, pe Golgota!


                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                           Preot Ioan .

Sus, peTabor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Mergea Iisus înspre Tabor
Cu trei apostoli, împreună
Și eu, tiptil, pășind ușor,
Îi urmăream, mergând în urmă.
.
Mă tot feream, să nu mă vadă,
Căci nu doream să deranjez,
Dar Domnul, cu o voce caldă ,
Mi-a spus că pot să Îl urmez.

Ajungem sus. Iisus privește
Spre Cer, la Tatăl Său Ceresc,
După aceea, Îi vorbește:
-Părinte drag, Dumnezeesc,

Mai am puțin și las în lume,
Străini, pe ucenicii Mei!
Tu îi cunoști din veci, pe nume,
Și mult aș vrea să stau cu ei!

I-am învățat mereu de bine,
Dar sunt dator să Mă jerfesc.
Părinte, vreau să-i iau la Tine
Fiindcă, Doamne, îi iubesc!

Nu doar pe ei, ci pe oricine
Va crede prin cuvântul lor,
Pe toți să-i am în Rai cu Mine,
Părinte-n, vecii vecilor!

Sclipește fața ca un soare,
Încât mai-mai că ne orbi,
Iar haina lui strălucitoare,
Mai mult ca neaua se albi.

Veniră Moise și Ilie,
Pe urmă, totul fu în nor,
Și Domnul Slavei din vecie,
Vorbi cu glasul tunător...

La coborâș, mi-ai spus, Divine:
-Tu ești creștin și ești poet.
Acel ce scrie despre Mine,
E tot așa, ca un profet.

Așa că vezi de scrie bine,
Ce ai văzut și auzit,
Ca oamenii să creadă-n Mine,
Căci Tatăl M-a mărturisit!

Aștept, și-n alte zile sfinte,
Să fiu chemat observator!
La Tine doar, să iau aminte,
Fiindu-Ți, Doamne, următor!

Pr. Turcu Laur

Translate

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA


BIBLIA ORTODOXĂ