luni, 21 decembrie 2020

Amintiri din 21 Decembrie 2014

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
















Iisuse, Cela ce din peșteră Te-ai născut, dă-ne nouă har sã ne naștem spre viața cea de veci
Iisuse, Cela ce prunc Te-ai făcut, dă-ne nouă nevinovăția pruncilor
Iisuse, Cela ce cu lapte Te-ai hrănit, hrănește-ne și pe noi cu bunătățile Tale duhovnicești
Iisuse, Cela ce cu scutece te-ai înfășat,dezleagă-ne și pe noi de blestemul păcatului
Iisuse, Cela ce în brațe Te-ai purtat, scoate-ne și pe noi din ghearele diavolului
Iisuse, Cela ce de stea ai fost arătat, fă să strălucească și peste noi lumina dumnezeirii Tale
Iisuse, Soarele Dreptății scoate-ne din întunericul păcatului
Iisuse, Păstorul cel bun, caută-mă pe mine oaia rătăcită
Iisuse, Cel ce ai venit să mântuiești lumea, mântuiește-mă pe mine, dintre toți cel mai păcătos
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul în peșteră Te-ai născut, mântuiește-mă!



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA