🙏🏽 Bucuria mea, cei care îl iubesc, îl doresc, îl caută pe Dumnezeu cu adevărat, în noaptea dintre ani, la orele 23.30 au fost prezenți în Sfintele Biserici Creștin Ortodoxe, să participe la Te Deum (Pe Tine Te laudăm). Ce este Te Deum-ul? Este o slujbă de mulțumire lui Dumnezeu, pentru anul care s-a încheiat și de rugăciune pentru a ne binecuvânta "cununa" anului care tocmai începe.
Și am putea întreba: "Dar cei nouă unde sunt?" (Luca 17:17) Oare, nu s-au bucurat absolut toți de darurile lui Dumnezeu dintre care cel mai de preț este viața? Oamenii sunt stăpâniți de Duhul Lumii, sunt NEMULȚUMITORI și NERECUNOSCĂTORI!
Pentru nemulțumire, nerecunoștința, pentru uitarea de El, pentru păcate mari și grele, a zis Dumnezeu, care este un "OCEAN INFINIT" de iubire: "I-A PARUT RĂU ȘI S-A căit DUMNEZEU CĂ A FĂCUT PE OM PE PĂMĂNT" (Facerea 6:6).
Petardele și focurile de artificii de la miezul nopții nu dovedesc o bucurie Sfântă, plăcută lui Dumnezeu, ci pocnete, bubuituri care strică liniștea din jurul nostru.
Mulți dintre oameni, au trecut nepăsători pe lângă "lazării lumii", dar au cheltuit sume mari, pe petarde și artificii, în loc să-și facă comoară în cer prin milostenie.
Iisus Hristos când a venit pe pământ a zis: "Pace vouă" (Ioan 20:26). Și tot Iisus Hristos, ne-a spus: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea, vă dau Eu" (Ioan 14:27)
Aceste petarde îi sperie pe unii copii mai sensibili și poate și pe bătrânii cu probleme de sănătate
Când s-a născut Hristos, păstorii, aflând vestea au zis: Slavă întru Cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire!
Chiar dacă ar fi fost deja inventate de chinezi, petardele și artificiile, în Câmpul Păstorilor nu s-ar fi auzit bubuituri, iar cei 3 Magi nu și-ar fi căptușit buzunarele cu petarde DUM-DUM. Magii de la Răsărit i-au adus Pruncului Iisus Hristos, aur, smirnă și tămâie.
Pacea lăsată de Mântuitorul, prezența Lui, împreună cu o bucurie de nedescris au trăit-o creștinii care au participat la Te Deum.
🙏🏽 Doamne, Dumnezeule, te rugăm să ne ierți pe toți!
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
Preot Ioan 🛎.