Mantuitorul pleaca din Galileea, din tinutul locuit de israeliti coboratori din binecuvantatul Sem si ajunge in tinuturile locuite de cananeenii coboratori din Ham, cel blestemat. Sfantul Nicolae Velimirovici spune: "Domnul, asadar, pleca de la cei binecuvantati si Se indrepta catre cei blestemati. De ce? Pentru ca cei binecuvantati uitasera pe Dumnezeu si astfel ajunsesera blestemati, iar dintre cei blestemati unii marturisisera pe Dumnezeu si ajunsesera binecuvantati".
In acest tinut, ii iese in intampinare femeia cananeeanca. O femeie care se roaga pentru fiica ei ca si cum s-ar ruga pentru sine. Atunci cand Il Intalneste pe Hristos ii spune: "Miluieste-ma Doamne, Fiul lui David!" sau "Doamne ajuta-ma". Durerea fiicei este traita ca propria ei durere.
Mantuitorul Se face ca nu o aude, caci nu-i raspunde la cerere, nu ia aminte nici la rugamintea ucenicilor Sai - "Slobozeste-o, ca striga in urma noastra", ci ia o atitudine de refuz: “Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Insa, femeia nu e descurajata, si insista in a-I cere ajutorul. Iar Mantuitorul in loc sa-i daruiasca raspuns la cerere, aduce un cuvant si mai aspru asupra ei: "Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor". Chiar si asa, numita caine, femeia nu renunta si ii spune: "Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor". Iar in urma acestor cuvinte, Domnul ii spune: "O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti!"
Tacerea Domnului si intarzierea Lui in a oferi un raspuns milostiv femeii de alt neam si de alta credinta fata de cea a evreilor, are menirea de a ne descoperi credinta ei puternica, smerenia profunda si rugaciunea staruitoare.
Potrivit unei traditii de prin secolul al III lea, femeia cananeeanca se numea Iusta, iar fata ei, Berenice. Aceasta femeie ne ofera o lectie despre cum trebuie sa credem si sa ne rugam. Daca ne vom invrednici si noi de masura credintei si rugaciunii acestei femei, vom putea auzi si noi cuvintele: “fie tie dupa cum voiesti!”
Adrian Cocosila
CINE M-A IUBIT CA TINE?
de Eliana Popa
Mulțumesc, Iisuse Doamne, Tu Lumină din Lumină,
Că m-ai tras din întuneric și din hăul meu de tină!
Cine m-a iubit ca Tine, Dumnezeul meu cel dulce?
Cine altul, pentru mine, s-ar mai fi jertfit pe Cruce?
Numai Tu, Lumina Lumii, Tu, Iubire pururi vie,
Cel ce ești Izvorul Vieții care curge-n Veșnicie!
Mulțumesc, Iisuse Doamne, că ne-ai tras din glodul humii,
Când Te-au răstignit cu ură, fariseii și nebunii!
Tu-mi dai toate, cu iubire, fără să îmi ceri vreo plată,
Mi-ai fost mamă la durere, la necazuri mi-ai fost tată!
Când am fost căzută-n boală, mi-ai fost doctor și-alinare
Când am fost făr' de prieteni, mi-ai fost fratele mai mare!
Când prădată am fost pe cale, de vrăjmașul cel viclean,
M-ai luat pe ai tăi umeri, mi-ai fost Bun Samarinean.
Mi-ai dat daruri, să mă bucur, din cămara ta divină,
Şi-n umila-mi poezie ai pus bobul de lumină.
Mi-ai făcut din suflet harpă, mi-ai pus miere-n vers și-n cânt,
Toate ale mele, Tată, ale Tale, toate sunt!
Fruntea mea și fruntea lumii, le mângâi cu Sfânta-ți mână,
Care poate într-o clipă să ne-ngroape în țărână!
Mulțumesc, Mărite Doamne, pentru tot și pentru toate,
Slavă și Mărire Ție, ca ne-ai ridicat din moarte!
