luni, 25 aprilie 2022

Mărturia lui Diodor, Patriarhul Ierusalimului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



După ce se sting luminile, mă plec și întru în prima încăpere a Sfântului Mormânt al Mântuitorului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Sfântului Mormânt, unde a fost așezat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos.
Acolo îngenunchez, cu frică sfântă și rostesc rugăciunile rânduite, care ni s-au transmis cu mare strictețe, de-a lungul veacurilor, după care aștept…
Uneori se întâmplă să aștept câteva minute, dar de obicei, Marea Minune se săvârșește îndată ce rostesc rugăciunile.
Din miezul pietrei pe care a stat Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, o lumină nedefinită iese afară. De obicei are o culoare care se arată albastru deschis, dar culoarea se poate schimba și capătă mai multe nuanțe diferite. Nu se pot zugrăvi în cuvinte omenești aceste momente unice!
Lumina iese din piatră ca și cum ar ieși dintr-un lac. Piatra Sfântului Mormânt arată ca și cum ar fi acoperită de un nor umed, dar este lumină pură.
Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Sfântul Mormânt, în timp ce alteori umple de Lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau afară și privesc înăuntru văd cum toate sunt pline de Lumină.
Această Lumină nu arde! Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt Patriarh în Ierusalim și am primit Sfânta Lumină.
Lumina are o structură foarte diferită de cea a unei lumini obișnuite, care arde într-o candelă. Într-un anume loc, Lumina se ridică și alcătuiește un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putință să-mi aprind lumânările de la ea.
După aceasta ies și împart Sfânta Lumină tuturor celor care se află în Biserică. Trăim foarte multe minuni în Bisericile noastre și minunile nu sunt ceva străin pentru noi, creștinii ortodocși, însă niciuna din aceste minuni nu are puterea și simbolul Sfintei Lumini.
Minunea este cu adevărat o Taină Dumnezeiască.
Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu și de frumos pentru noi, ca și cum s-ar fi petrecut doar cu câțiva ani în urmă...
Mă aflu la Ierusalim din 1939 și am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit Slujba de Pogorâre a Sfintei Lumini în toți acești ani, așa că sunt un martor ocular al minunii. Mai exact, am asistat la acest Sfânt fenomen de 61 de ori.
Pentru mine nu se pune problema dacă cred sau nu în această mare minune Dumnezeiască. Eu știu că este o realitate! Este adevărată!
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

Mărturia lui Diodor, Patriarhul Ierusalimului


Un om i-a spus unui părinte :

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


- Cred in Dumnezeu,dar nu prea merg la Biserică. Si nici nu mă spovedesc.
-Fiule ,i-a spus părintele ,ai o cămașă foarte frumoasă .
Spune - mi, porți toată ziua cămașa asta ?
-Da, răspunse omul .
- Dar două zile o porți ?
-S-ar putea.
- Dar o săptămână sau două o porți ?
-Nu părinte, bineînțeles că nu .
- De ce ,il mai întrebă părintele ?
- Fiindcă se murdărește si trebuie spălată . Abia după aceia o iau iarăși pe mine , când este curată si frumoasă !
- Păi , vezi fiule ! Așa cum se murdărește cămașa ta si trebuie spălată pentru a o purta iarăși ,la fel si sufletul se ,, murdărește " prin păcate .Si pentru ca el sa nu fie lepadat niciodată de Dumnezeu trebuie curățat .
-Cum?
-Prin spovedanie si participarea la slujbele Bisericii



Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA