duminică, 11 august 2019

Bobițele de struguri de la Mănăstirea Hilandar ajută soții neroditori să dobândească prunci

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


(…) Sfântul Simeon, fost voievod al Serbiei la începutul veacului al 13-lea, părăsindu-și țara și sceptrul, veni în Sfântul Munte și se sălășlui în Sfânta Mănăstire Hilandari, unde își va sfârși viața ca monah. După dezvelirea moaștelor sale din mormânt a început să curgă mir, lucru pentru care a și fost numit Izvorâtorul de Mir. De asemenea, după ducerea sfintelor moaște în Serbia, a crescut prin minune, fără de sămânță o viță de vie chiar deasupra mormântului sfântului, ca binecuvântare a acestuia pentru mănăstire. Acestă viță de vie rodește până în ziua de astăzi, iar strugurii săi au harul făcător de minuni al tămăduirii nenașterii de prunci la soții care aleargă cu credință către ajutorul Sfântului Simeon. Multe nașteri minunate s-au înregistrat prin folosirea acestor bobițe de struguri de către soții neroditori. La Mănăstirea Hilandaru se păstrează o arhivă specială cu aceste cazuri.

Pentru a se împlini însă dorința soților de a dobândi prunci, aceștia trebuie să urmeze cele de mai jos:

Pentru început să se spovedească la un duhovnic și să urmeze sfaturile acestuia.
Să săvârșească acasă o sfeștanie și preotul să afunde în agheasmă crenguța de viță dăruită de mănăstire.
Vreme de patru zeci de zile să bea în fiecare dimineață pe nemâncate din această agheasmă.
Pe durata celor patru zeci de zile să postească, să facă dimineața 25 de metanii până la pământ, zicând la fiecare „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii” iar seara alte 25 de metanii zicând „Cuvioase Părinte Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”.
Dacă au îndemn și putere, pot face și alte 50 de metanii zicând „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
În acestă perioadă de 40 de zile nu trebuie să se însoțească unul cu altul.
După scurgerea celor 40 de zile, să se spovedească iarăși la duhovnic, și cu dezlegarea acestuia să se împărtășească cu sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi să ia trei bobițe din strugurii mănăstirii, soția luând două și soțul una.
După toată această pregătire, să se însoțească unul cu celălalt, cu credința că sfântul va face minunea. Cu adevărat, după credința lor, Dumnezeu le va dărui rodul pântecelui.
Pe toată durata sarcinii soții să înceteze orice îndatorire conjugală, și astfel se vor învrednici să dobândească copii.
După reușita nașterii, părinții se vor folosi a urma cu atenție canoanele bisericii, sfaturile duhovnicului și a fi cu luare aminte să nu se însoțească niciodată duminca, în sărbătorile împărătești ori în alte sărbători mai mari, ori miercurea și vinerea (care sunt zile de post) cât și pe durata posturilor anuale. Dacă soții astfel se vor purta întotdeaua, având grijă ca toată viața lor să le fie creștinească, tainică, plină de milostenie și bunătate, vor dobândi pe lângă harul nașterii de prunci și împărăția cerurilor, cu harul și milostivirea Domnului Nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și a Sfântului făcător de minuni Simeon, izvorâtorul de mir. Amin!

Cu dragoste în Hristos,

Sfânta Mănăstire Hilandaru din Sfântul Munte Athos

Rugăminte: Sfânta Mănăstire Hilandaru roagă fierbinte pe soții care iau bobițele Sfântului Simeon ca după dobândirea pruncilor prin rugăciunile acestora, să înștiințeze în scris mănăstirea, oferind amănunte exacte – date și nume – spre a fi înregistrate în arhiva specială a mănăstirii drept mărturie tuturor celor care tăgăduiesc minunile sfinților.

marți, 6 august 2019

PE MUNTELE TABOR...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


   Bucuria mea, Iisus Hristos a urcat pe Muntele Tabor si acolo s-a schimbat la fata. A luat cu El trei ucenici: PETRU, IOAN si IACOV. De ce nu i-a luat pe toti? Pe ceilalti nu-i iubea? Ba, da, pe toti ii iubea la fel de mult, dar, El Insusi, daduse Legea prin gura lui Moise: “Orice spusa (marturie) sa se dovedeasca prin gura a 2 sau 3 martori” (Deuteronom 19:15).

Prin urmare, raspunsul este: 3 erau suficienti.

Dar, de ce i-a luat pe acestia si nu pe altii?

I-a luat pe acestia fiindca, Sfantul Petru este simbolul CREDINTEI (a marturisit primul credinta ucenicilor in Iisus Hristos): “Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16:15). 

Sfantul Iacob, este simbolul NADEJDII, fiindca el avand nadejde ca fagaduita Lui este adevarata, ca Hristos este Mantuitorul lumii, a fost primul dintre ucenici care si-a dat viata pentru Hristos.

Sfantul Ioan, este simbolul IUBIRII, fiindca, el este ucenicul care-si pleca capul pe pieptul Domnului. De ce a urcat pe Munte, in vale, la ses nu se putea schimba la fata?

Cel ce umbla pe pamant ses, umbla cu odihna, dar, cel ce urca pe Munte osteneste si transpira din cauza fierbantelii trupului. Pamantul neted si ses, este icoana a vietii de placeri, iar, Muntele este “icoana” a vietii virtuoase, din pricina infranarii in toate.

A urcat, ca sa ne arate, ca daca nu vom urca si noi, adica sa ne schimbam sufleteste, lepadand patimile: Ura, Mania, Cleveteala, Judecata, Invidia, Mandria, Slava desarta, Trufia... nu vom deveni “oameni noi”, adica, bineplacuti lui Dumnezeu si nu ne vom putea mantui sufletele. 
Si, sa nu uiti ca: NU CONTEAZA DECAT UNDE PUNE DUMNEZEU SUFLETELE NOASTRE DUPA CE MURIM. 
                                                                                                                   Amin si Aliluia!
                                                                                                                       Preot Ioan .

Sfanta Evanghelie - cu Preot Ioan pe Muntele Tabor -



"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



vineri, 2 august 2019

POCĂINŢA TREBUIE SĂ FIE DIN TOATĂ INIMA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen zicându-i: „Am săvârşit un păcat mare şi aş vrea să mă pocăiesc trei ani“.
Bătrânul i-a zis: „E mult“.
Fratele i-a zis iarăşi: „Îmi va fi de ajuns un an?“
Bătrânul i-a răspuns din nou: „E mult“.
 Cei care erau de faţă au întrebat: „Dar dacă se va pocăi patruzeci de zile?“
 Bătrânul a replicat: „E mult“.
Şi apoi a adăugat: „Eu zic că dacă un om se pocăieşte din toată inima, şi-şi făgăduieşte să nu mai facă acel păcat, Dumnezeu îl primeşte chiar în trei zile“.
Convorbirea va fi fost teoretică.
Se vede aceasta din faptul că erau de faţă şi alţii.
 Bătrânul era întrebat cu scopul de a dezlega unele din nedumeririle ucenicilor. Şi iată că, în cel mai biblic înţeles al pocăinţei, accentul este pus pe intensitatea pocăinţei.
Nici în trei ani, nici într-un an, ci „din toată inima“. Cele trei zile sunt, desigur, doar o măsură simbolică ca să se vadă cât de neimportant rămâne timpul în raport cu intensitatea căinţei inimii.

 FILE DIN PATERICUL EGIPTEAN DESPRE POCĂINŢĂ

joi, 1 august 2019

ÎL IUBIM NOI PE DUMNEZEU?


Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Am auzit de multe ori afirmația: "Eu Îl iubesc pe Dumnezeu, chiar dacă nu merg la biserică".

Și am priceput un lucru din această convingere a unora.. Am înțeles că, datorită invizibilității fizice a lui Dumnezeu, multă lume crede că Îl iubește. Mulți creștini cred că acest sentiment de iubire față de Dumnezeu există în inimile lor numai că nu pot să-și demonstreze concret iubirea față de El, Dumnezeu fiind, cum ziceam, invizibil. De aceea m-am gândit să scriu câteva rânduri, să stabilim câteva criterii după care am putea să ne dăm seama dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, sau nu Îl iubim.
Mai întâi trebuie să reamintesc că iubirea față de Creatorul nostru nu este un sentiment opțional, adică vrei, Îl iubești, nu vrei sau nu ai timp deocamdată, nu Îl iubești. Dimpotrivă! Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos ne-a spus clar că iubirea de Dumnezeu este CEA MAI MARE PORUNCĂ A LEGII. Întrebat fiind Domnul de către un învățător de lege care ar fi după părerea Sa cea mai mare dintre poruncile cuprinse în Legea Vechiului Testament, Iisus i-a răspuns acestuia: "SĂ-L IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU din toată inima ta, cu tot cugetul tău și cu toată virtutea ta". Așadar nu se negociază cu iubirea de Dumnezeu; este poruncă, nu îndemn. Pe cei care nu-L iubesc pe Dumnezeu i-a mustrat Însuși Domnul Hristos, prin cuvintele: "Slavă de la oameni nu primesc, dar v-am cunoscut că NU AVEȚI ÎN VOI IUBIREA DE DUMNEZEU"
Aceasta deoarece compatrioții Îl calomniau în loc să Îl slăvească, iar El nu era altul decât Dumnezeu coborât pe pământ în trup omenesc.
În al doilea rând aș vrea să vă dau regula cea mai simplă prin care ne putem da seama imediat dacă NU ÎL IUBIM PE DUMNEZEU, repet, este vorba despre negația iubirii, nu despre afirmarea ei. Sfântul apostol Iacov ne dă următoarea regulă: "Dacă pe fratele tău, pe care îl vezi, nu îl iubești, nici pe Dumnezeu, pe Care nu Îl vezi, nu Îl poți iubi"! Scurt și cuprinzător. Apostolul lui Hristos ne zice că dacă descoperim în noi lipsa iubirii de oameni, nu poate exista în inimile noastre sentimentul iubirii de Dumnezeu. Concluzia este că iubire de Dumnezeu putem găsi NUMAI în oamenii care sunt binevoitori și milostivi față de semenii lor. Și totuși nu rezultă automat că cei care își iubesc semenii Îl iubesc neapărat și pe Dumnezeu, deoarece există mulți oameni aparținând unor religii păgâne care își iubesc semenii. De asemenea există chiar și oameni declarați atei convinși care sunt milostivi și iubitori de oameni, datorită unor convingeri ale lor proprii, nicidecum unui impuls religios. Oameni buni, dar nu credincioși.
Și acum să trecem la principiile prin care ne putem da seama dacă Îl iubim sau nu pe Dumnezeu. 

.1 În primul rând atunci când iubești o persoană DOREȘTI SĂ PETRECI CÂT MAI MULT TIMP ÎMPREUNĂ CU EA. 

Nici Dumnezeu nu face excepție de la regulă: dacă ai plăcerea să petreci cu El timp îndelungat în rugăciune, dacă abia aștepți să găsești un loc și un moment în care să fii numai tu cu El, atunci da, acesta este un semn că nutrești un profund sentiment de dragoste față de Creatorul tău. Dar dacă ai face orice, numai să nu te rogi.. dragul meu, trebuie să-ți spun, tu NU ÎL IUBEȘTI PE DUMNEZEU. Pentru tine Dumnezeu este un simplu prestator de servicii, util doar atunci când ai tu o problemă care îți deranjează puțin liniștea vieții. Iar când ai necazuri în viață și apelezi la Dumnezeu prin rugăciune directă sau prin preotul intermediar, tu nu înțelegi că de fapt DUMNEZEU ESTE CEL CE ȚI-A CREAT PROBLEMA, tocmai ca să-ți mai amintești și de El!

2. În al doilea rând, atunci când iubești o persoană cauți să faci exact CEEA CE ÎI PLACE acelei persoane. Te interesezi ce pasiuni, ce hobby-uri, ce dorințe intime are și încerci să o surprinzi, împlinindu-i o parte din acestea. Ce rost au, oare, cadourile și florile pe care le oferă tinerii iubitelor lor?.. Sau părinții copiilor și vice-versa.. De câte ori nu îi reproșează fata logodnicului, sau soția soțului ei: "Nu mă iubești, pentru că nu faci niciodată lucrurile care mă fac pe mine fericită"?.. La rândul nostru ne dăm seama de dragostea unei persoane față de noi din gesturile pe care le face în privința noastră. Nu toate iubirile sunt pozitive, ziditoare, dar toate iubirile se demonstrează în fapte concrete! Ei bine, dragii mei, și cu Dumnezeu treburile stau exact la fel! Numai că Dumnezeu nu ne cere nouă nu știu ce daruri sau cine știe ce fapte eroice. În infinitatea Sa, El nu are nevoie nici de darurile noastre, nici de faptele noastre. El ne pretinde altceva: să-I respectăm cu strictețe poruncile. Aceste porunci, cuprinse în Decalog și în cuvintele Domnului Hristos din Evanghelie, ne-au fost date spre sfințirea noastră, adică în scopul modelării noastre interioare după asemănarea Dumnezeului nostru. Chiar dacă uneori par dificile, sau chiar imposibil de îndeplinit, se dovedește că cei care le-au ținut cu strășnicie - și aici mă refer la sfinți - au descoperit în final câtă dragoste de oameni a picurat Dumnezeu în poruncile Lui.. Deci din împlinirea sau încălcarea poruncilor Sale de către noi Dumnezeu cunoaște dacă Îl iubim sau nu Îl iubim! Domnul nostru Iisus Hristos ne interzice exaltările mistice și sentimentalismele de tot felul la adresa Lui; El afirmă scurt, într-un mod foarte "spartan": "CEL CE MĂ IUBEȘTE PĂZEȘTE PORUNCILE MELE; CEL CE ÎMPLINEȘTE CUVINTELE MELE, ACELA ESTE CARE MĂ IUBEȘTE"! 
Mai ziceți ceva, dacă puteți.. Vezi cerșetorul cu palma întinsă și te prefaci că nu l-ai văzut? Nu-L iubești pe Hristos! Îți cere iertare vrăjmașul tău și nu vrei să i-o oferi? Nu Îl iubești pe Hristos! Biserica a intrat în perioadele ei de post și tu încalci posturile?.. Nu Îl iubești pe Hristos! Și așa mai departe.. Ori de câte ori încalci o poruncă a lui Dumnezeu, să știi că I-ai făcut o declarație de ne-iubire lui Dumnezeu! 

3. Ultimul criteriu după care putem să descoperim sentimentul iubirii de Dumnezeu în noi este modul în care reacționăm față de El după ce am greșit (păcătuit), încălcându-I o parte dintre porunci. Dacă simțim regret adevărat, dacă plângem cu durere în suflet, dacă ne cerem de la El iertare din toată inima, înseamnă că noi ÎL IUBIM PE DUMNEZEU, dar suntem plini de patimi și de slăbiciuni omenești care ne scot foarte ușor de pe calea cea strâmtă, cea pe care Îi place lui Dumnezeu să umblăm. Așa a făcut femeia păcătoasă, cea care plângea și uda cu lacrimi picioarele Domnului Iisus, apoi le ștergea cu părul capului său și le săruta.
 Despre ea a zis Domnul cu voce tare, în auzul tuturor: "Se iartă păcatele ei cele multe, că MULT A IUBIT"! Și lucrul acesta se vede și în viețile noastre, nu este o mare noutate dealtfel. Atunci când cel ce ne-a rănit sufletește vine și ne cere iertare, ne dăm seama că totuși el ne iubește, chiar dacă ne-a făcut rău; dacă îl vedem nepăsător, ni se confirmă că el nu ne iubește. Iar un filozof scria mai demult:
 
"Când regreți, nu o spui înainte de a o dovedi, ci o dovedești înainte de a o spune"..

Iubiți cititori, mă opresc aici din enumerarea "regulilor" mele. Nu uitați cele trei criterii: 1. Plăcerea de a petrece în rugăciune cu Dumnezeu, 2. râvna de a împlini poruncile Sale și 3. pocăința cea cu zdrobire de inimă după încălcarea poruncilor dumnezeiești. Dacă le veți îndeplini pe acestea, veți auzi cândva minunatele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos: "Bine, slugă bună și credincioasă, intră în bucuria Domnului tău"! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Lecţii de pe vaporul Titanic

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


             Oare ce putem învăţa din istoria Titanicului? în acest eseu vom
analiza una dintre bine - cunoscutele întâmplări din istorie. Cred că din
istorie se pot învăţa multe, mai ales atunci când aplicăm principiile
Cuvântului lui Dumnezeu la întâmplarea pe care o studiem.
În 1985 s-au descoperit rămăşiţele marelui vas Titanic. Acestea au
fost sub ape, la o adâncime de 13.000 de picioare, timp de peste
şaptezeci de ani. Întreaga istorie a Titanicului este fascinantă şi plină de
suspans. De asemenea, sunt o mulţime de lecţii pe care le putem învăţa
din experienţa Titanicului şi a celor care au fost la bord.
Unii poate ştiu deja că Titanicul a fost construit în Belfast într-un
timp record. De fapt, Titanicul era una din cele două nave construite de
White Star Lines. Titanicul era o navă avansată pentru zilele sale. Avea
un sistem electric complet. Avea un radio telegrafic cu un cod Morse.
Era o adevărată capodoperă de artă.
                Căpitanul vasului se numea John Smith. Era la vârsta când se
apropia de pensie. Dorind să-l onoreze, constructorii vasului l-au lăsat să
conducă croaziera inaugurală a Titanicului peste Oceanul Atlantic. Smith
era genul de om mândru. Era sigur că vasul Titanic este invincibil, atunci
când reporterii i-au luat interviu. Unul dintre reporteri l-a întrebat: „Este
adevărat că Titanicul este invincibil?”. Smith a răspuns: „Nici măcar
Dumnezeu nu poate scufunda acest vas!”. O doamnă care a ascultat
interviul şi a auzit afirmaţia lui Smith a refuzat să mai plece în voiaj
spunând: „Dumnezeu nu va îngădui unui om slab să-şi trosnească
degetele în faţa Lui!” Fiica acestei doamne, pe nume Emma Wolf, este
încă în viaţă. Căpitanul Smith dorea să se retragă în culmea gloriei, şi nu
dorea doar să traverseze Atlanticul, ci să-l traverseze într-un timp record!
Titanicul avea trei elice uriaşe şi patru coşuri pentru fum. Aşa că atunci
când a pornit, nava înainta repede.
       Titanicul a fost singura navă din istorie din vrema aceea care a
avut lumină continuu la bord.
Exista un circuit electric într-una din camere care a luat foc,
dar echipajul vasului a preferat să închidă uşa şi să lase ca acest mic
foc să mocnească şi să ardă tot timpul călătoriei pe mare. Ei nu au
vrut să supere pe oameni, aşa că nu au spus nimic despre aceasta. Au
ascuns această problemă aşa cum unii oameni îşi ascund păcatele,
apoi pleacă încrezători pe drumul lor către ceruri, sperând că nu vor
avea probleme. Ar fi mult mai bine dacă în loc să facă aceasta le-ar
mărturisi şi prin credinţă ar primi mântuirea sufletelor de la
Mântuitorul Iisus Hristos! În loc de a face aceasta, mulţi oameni
încearcă să-şi ascundă păcatele lăsându-le să mocnească în sufletul
lor!
      Titanicul a fost numit febleţea milionarilor. Tot echipamentul era
de lux, chiar şi pentru standardele de astăzi. Pe atunci, a avea o piscină
pe bordul navei era cu adevărat ceva extravagant. Titanicul avea o
piscină de mărimi olimpice, o frizerie, o sală de gimnastică, un salon de
înfrumuseţare, o pistă de alergare pe puntea vasului, etc.
Titanicul a plecat pe ocean în anul 1912. La acea dată în America
de Nord erau doar 40 de milionari, azi sunt sute de milionari. Dintre cei
patruzeci, doisprezece erau pe vas pentru voiajul inaugural. Poate că veţi
recunoaşte numele unora dintre ei.
Unul dintre nume era Molly Brown, o doamnă care moştenise o
mină de argint de la familia ei. Un alt nume era John Jacob Astor, cel
care a construit un hotel numit Waldorf Astoria, în New York City.
           În drumul său peste Atlantic, Titanicul a trecut şi pe lângă
câteva vase. Unul dintre ele era vasul CALIFORNIA. Marinarul care
era la radioul vasului California a trimis un mesaj celor de pe Titanic,
spunându-le că merg prea repede şi se îndreaptă spre o zonă unde sunt
multe aisberguri. Dar cel care se afla la radioul de pe Titanic nu a auzit
mesajele de avertizare, pentru că era prea ocupat să transmită mesajele
milionarilor către brokerii lor, către bănci şi către familiile acestora. El
aşeza în teancuri mesajele pe care le primea şi tocmai mesajul, care s-a
dovedit mai târziu că era cel mai important dintre toate, a fost neglijat.
Asemenea acelui marinar de la radioul navei Titanic sunt mulţi
şi astăzi. Ei sunt aşa de îngrijoraţi de averile lor şi de lucrurile pe care le
au că sunt prea ocupaţi pentru a mai asculta mesajul Sfintei Evanghelii,
care le-ar descoperi dezastrul pe care îl au în faţă, dacă nu se vor întoarce
de la păcatele lor, acceptând să facă legământ cu Dumnezeu prin
credinţă.
            De cinci ori în acea zi marinarul de la radioul navei California a
trimis acelaşi mesaj de avertizare: „Mergeţi prea repede şi vă
îndreptaţi spre aisberguri!” în cele din urmă operatorul de pe Titanic a
auzit mesajul, dar a fost aşa de nebun, că a trimis înapoi următorul
mesaj: „Te-am auzit! Dar ai face mai bine să-ţi ţii gura!” Operatorul
radioului de pe nava California nu trebuia să închidă radioul său până la
miezul nopţii. Era 11:20 când a primit răspunsul acela obraznic de pe
Titanic. Aşa că, de supărat ce era, a închis radioul. Cât de trist! Doar
câteva minute mai târziu, Titanicul s-a lovit de un aisberg. Şi atunci
când au cerut ajutor nu a mai fost nimeni să-i asculte.
              De-a lungul vieţii noastre Dumnezeu ne trimite tot felul de
mesaje prin care să ne atragă atenţia. El ne spune: „Hei! Mai bine o
laşi mai uşor! Mai bine ai fi mai atent la ceea ce faci, la cea ce crezi,
şi încotro te îndrepţi!”
Şi deseori oamenii spun Duhului Sfânt: „Nu vrei să mai taci
odată?” sau pur şi simplu „Lasă-mă în pace!” Uneori Dumnezeu ne
vorbeşte despre lucruri din viaţa noastră care trebuie schimbate. Dar noi
nu vrem să mai ascultăm sfatul Său şi nici măcar să mai auzim vocea Sa.
De aceea zice Sfântul Apostol Pavel: Dar Duhul grăieşte lămurit că, în
vremurile de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la
duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor (1 Timotei 4:1).
Acesta este un păcat de neiertat, este un păcat împotriva Duhului Sfânt.
Titanicul a fost construit cu 16 compartimente etanşe diferite,
care erau independente unul de celălalt. Vasul era înalt cât 12 etaje
şi mai lung decât două terenuri de fotbal. Era enorm. În noaptea în
care ei s-au lovit de aisberg, cineva era în aşa numitul „cuib de cioară
al vasului. Dar totul s-a întâmplat aşa de repede, că marinarul din
„cuibul de cioarănu a mai putut anunţa nimic şi mulţi oameni, care se
aflau în camerele de jos ale vasului, s-au înecat fără să ştie vreodată de
ce anume s-au lovit. Câţiva oameni au urcat scările la nivelurile
superioare şi au spus că vasul ia apă foarte multă. Căpitanul Smith nu
mai ştia ce să facă. Mulţi din oamenii care dormeau, nici nu au simţit
impactul, pentru că erau sus, la ultimele niveluri. Cei de pe punte
spuneau că au simţit o mică zguduitură, dar cei mai mulţi nu ştiau că sunt
în pericol să-şi piardă viaţa.
             Omul care proiectase Titanicul era pe vas. Căpitanul l-a adus
imediat din apartamentul lui şi i-a spus că primele opt compartimente
etanşe ale vasului sunt pline cu apă. El s-a întors către căpitan şi i-a
răspuns: „Vasul se va scufunda!” Dar căpitanul i-a spus din nou: „Nu
se poate! Acest vas este invincibil!” Cel care a proiectat vasul a
răspuns din nou: Ştiu că aşa s-a făcut reclamă despre acest vas, dar
eu l-am construit şi ştiu că nu va mai rezista!”
Lucrurile nu sunt întotdeauna aşa cum apar la reclamă, nu-i
aşa? Diavolul prezintă păcatul ca şi cum ar fi ceva nemaipomenit de
plăcut, dar nu-ţi spune că nava este gata să se scufunde şi toată distracţia
va dispărea până la urmă!
          Pentru că erau aşa de siguri că vasul nu se va scufunda, nu au
pus pe punte decât câteva bărci de salvare. Nu existau bărci nici
măcar pentru un sfert din pasagerii care se aflau la bord. Căpitanul a dat
de ştire prima dată pasagerilor de la clasa întâi care este situaţia, apoi a
mers la formaţia care cântase rock’n roll în acea zi, şi la cei care cântau
jazz şi le-a spus să continue să cânte pentru ca oamenii să nu intre în
panică. Majordomii (fiecare apartament avea câte unul) au mers la
fiecare uşă şi au ciocănit spunând: „îmi pare rău că vă deranjez, dar
căpitanul vrea ca toată lumea să iasă pe punte, dacă vă cheamă
trebuie să fie ceva foarte serios!” Dar ei nu le-au spus care era cu
adevărat problema. Nu au vrut să supere pe cineva.
Aceasta este asemănător cu ceea ce se întâmplă în Sfintele
Biserici de azi, în care mulţi prezintă mântuirea ca şi cum ar fi nişte
vânzători politicoşi şi delicaţi. În loc de a fi aşa de apatici ar trebui să
strige: „Hei, fără Iisus Hristos, vă veţi scufunda! Vieţuirea în păcat vă
va conduce la moarte!” Iisus spunea: „Dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi
muri în păcatele voastre!”
Tot El a învăţat pe oameni parabola despre un om care plănuia să
construiască hambare mai mari, dar nu a mai avut timp să facă aceasta
pentru că a murit.
Fie ca mesajul Evangheliei să fie transmis cu mai multă convingere!
Dacă arde casa vecinului... cine mai este timid? Oare nu trebuie o acţiune
hotărâtă? Timiditatea nu este, aşa cum se crede, un semn al sfinţeniei, ci
un semn al fricii. Oamenii vor privi acest mesaj de viaţă şi de moarte ca
având aceeaşi importanţă şi urgenţă pe care noi le-o transmitem.
Acest lucru s-a întâmplat pe Titanic. Formaţia cânta, iar avertizările
erau aşa de timid şi politicos transmise că nimeni nu vedea în ele vreo
urmă de urgenţă şi astfel, timpul preţios era pierdut!
Nu doar că nu aveau destule bărci de salvare, dar nu aveau nici
destule veste de salvare. Nimeni nu dorea să coboare în bărcile de
salvare pentru că acestea nu erau destul de luxoase pentru hainele pe
care le aveau pe ei.
       Nu erau bărci de salvare decât pentru femei şi, practic, femeile au
fost aproape forţate să intre în bărci. Prima barcă de salvare era pe
jumătate plină. Dar mulţi oameni au crezut că nava confortabilă şi
călduroasă era mai bună şi mai sigură decât o barcă fără lumină în frigul
de pe Atlantic.
Una din marile cauze pentru care mulţi şi-au pierdut viaţa pe Titanic
a fost aceea că oamenii au vrut să fie împreună. Au vrut să rămână cu
soţul sau soţia, cu copiii, cu tata sau cu mama, cu prietenul sau prietena.
Au vrut să stea cu cei mulţi, cu mulţimea.
Prea mulţi oameni astăzi vor să urmeze mulţimea – să facă ce fac şi
ceilalţi, să rămână lângă cei dragi. Dar Sfânta Evanghelie ne cheamă să
fim noi înşine – făcând ceea ce este bine pentru că iubim pe Dumnezeu.
Aşa ne îndeamnă Dumnezeu: „Să nu te iei după cei mulţi ca să faci rău
…” (Exod 23: 2).
Pe Titanic era un băieţel care a auzit pe căpitan vorbind despre
o crăpătură în vas şi despre faptul că vasul urma să se scufunde; de
asemenea a auzit ordinul căpitanului ca femeile şi copiii să fie primii
în bărcile de salvare. El a fugit repede şi a spus aceste lucruri mamei
şi surorii lui, apoi s-a îmbrăcat ca o fată şi a urcat printre primii, în
prima barcă de salvare şi astfel a trăit!
Curând vasul a început să se scufunde, operatorul de la radioul
Titanicului trimitea mesaje
disperate pretutindeni, dar nu
era nimeni să-l asculte. Au
aruncat apoi petarde de semnalizare
în aer şi un alt vas, Carpatia a
văzut semnalul. Radioul de pe
Carpatia fusese închis pentru
noapte. Membrii echipajului au
spus căpitanului de pe Carpatia că
au văzut petarde de semnalizare în
direcţia unde se afla Titanicul.
Căpitanul a răspuns că, probabil, era doar o petrecere care se încheia cu
petarde şi artificii. Cei de pe Carpatia nu au luat în seamă semnalele SOS
transmise de pe Titanic.
În cele din urmă, când vasul a început să se încline din ce în ce
mai mult, oamenii de pe Titanic au început să-şi spună: „Hei, acest
vas chiar se scufundă!” Şi atunci a început marea bătălie pentru că
fiecare dorea să ajungă în bărcile de salvare!
Căpitanul Smith şi cea mai mare parte a ofiţerilor lui s-au scufundat
împreună cu vasul. Supravieţuitorii spuneau că mulţi dintre cei bogaţi au
alergat în camere pentru a-şi lua banii şi podoabele şi în timp ce ei
adunau bogăţia pe care o aveau, de teamă să nu o piardă, vasul s-a
scufundat.
                Sunt oameni în această lume care sunt aşa de preocupaţi de
bunurile pe care le au şi se tem atât de mult să nu le piardă încât, până
la urmă, vor pierde Mărgăritarul de Mare preţ, pe Iisus Hristos.
Este uimitor să constaţi, atunci când eşti confruntat cu ultima
realitate, că tocmai ceea ce era considerat fără valoare are cu
adevărat valoare. Biblia ne vorbeşte despre oameni care vor arunca
aurul lor la lilieci şi hainele la molii pentru că îşi vor da seama că toate
aceste lucruri sunt lipsite de valoare.
          Există azi oameni, botezaţi creştin-ortodocşi care nu vor să
cunoască adevărul Sfintei Evanghelii, pentru că se tem că dacă vor
asculta de Dumnezeu nu vor mai avea destul! Martorii de pe Titanic spun
că l-au auzit pentru John Jacob Astor, un bărbat care avea o voce
răsunătoare, declarând că este gata să ofere milioanele pe care le avea
pentru un loc în barcă!
Domnul Iisus Hristos spunea: Şi ce-i foloseşte unui om să ştige
toată lumea, dacă-şi va pierde sufletul său? Sau ce ar putea da un om
în schimb pentru sufletul său?”
            Apa era foarte rece şi mulţi au murit îngheţaţi. În acea noapte
oceanul era liniştit şi bărcile de salvare s-au depărtat de aceia care s-au
aruncat pe lângă vas în apă. Şi este adevărat că înainte ca vasul să se
scufunde orchestra a cântat „Spre cine să mă îndrept”. Unii de pe acel
vas aveau aceeaşi religie cu membrii orchestrei, dar până atunci ei au
vrut jazz şi rock’n roll iar acum, când vasul era gata să se scufunde s-au
gândit să mai cânte şi din cântările creştine.
                 Aceeaşi istorie se repetă astăzi. Când totul este bine ne
complăcem în păcat, dar atunci când barca vieţii noastre este pe cale
să se scufunde ne reîntoarcem la „cântările creştine”.
Săi slujim lui Hristos azi! Toată viaţa noastră lui Hristos să o
dăm! Să-I închinăm viaţa voastră atunci când suntem plini de
vigoarea tinereţii! Să-I închinăm lui Hristos viaţa voastră atunci
când soarele străluceşte în viaţa voastră, nu atunci când suntem plini
de teamă în întuneric! Să-L lăudăm pe Domnul Iisus Hristos acum!
Luminile nu au mai strălucit pe Titanic... vasul acela invincibil
s-a scufundat. Martorii povestesc cum părinţii îşi strigau copiii, cum
copiii îşi strigau părinţii – priveliştea era îngrozitoare. Dacă măcar s-ar fi
pregătit pentru asta! Măcar de ar fi avut bărci de salvare suficiente, sau
măcar veste suficiente!
         Sfântul Apostol Pavel spune în Biblie: „De aceea şi voi fiţi gata, că
în ceasul în care nu vă gândiţi, Fiul Omului va veni” (Matei 24: 44).
Titanicul nu a fost invincibil...
           Biblia, totuşi, vorbeşte despre o corabie invincibilă: „În ziua aceea
când s-a înserat a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. Şi lăsând ei
mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi
alte corăbii. Şi s-a pronit o furtună mare de vânt şi valurile se
prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar
Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au
deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? Şi El,
sculându-se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi
vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. (Marcu 4: 35-38).`
Ucenicii puneau o întrebare stupidă lui Hristos. El venise în lume ca
ei să nu piară, iar acum ucenicii îl întrebau: „Nu-ţi pasă?" Nu a trăit
niciodată cineva pe pământ căruia să-i pese mai mult că noi pierim! El,
cea de a doua Persoană a Dumnezeirii a luat o fire asemănătoare cu a
păcatului, şi a devenit om, ca un al doilea Adam, ca să biruie acolo unde
primul Adam a căzut! El a trăit o viaţă desăvârşită şi prin credinţa în
El, noi avem viaţă! El a gustat moartea a doua şi prin credinţa în El cei
morţi în Hristos pot învia! „Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte
pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit
deci toţi (2 Corinteni 5:14). Nu-ţi pasă că pierim? au întrebat ucenicii.
Dar lui Iisus îi pasă. Şi El, sculându-se, a certat vântul şi a poruncit
mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.
Pentru Titanic s-a făcut reclamă spunându-se că ar fi un vas
invincibil, dar singura navă invincibilă este aceea în care se află Iisus
Hristos, adică Sfânta Biserică Ortodoxă. Nu există pericol atunci când
El este Căpitanul! 1500 de oameni au pierit la bordul vasului Titanic.
Dar pe Marea Tiberiadei, în bărcuţa cea mică, în care se afla Iisus, toţi
pasagerii au supravieţuit. Marea şi vântul au ascultat de vocea
Creatorului lor. Dacă ne punem nădejdea în Hristos, nu avem de ce să ne
temem!
Şi le-a zis lor: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi
credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul:
Cine este, oare, Acesta, că şi vântul şi marea i se supun? (Marcu 4:40-
41).
     În faţa noastră se află o furtună şi furia ei este neîndurătoare. În faţa
noastră sunt aisberguri şi ne aşteaptă multe necazuri. Dar barca vieţii
noastre va sosi în siguranţă la liman dacă Iisus Hristos este la cârma
sufletelor noastre.
Sunt două cazuri în Biblie când Iisus se afla în barcă şi a început
furtuna: odată El dormea, şi altădată a venit pe ape, iar atunci când El a
intrat în barcă, marea s-a liniştit imediat.
          Ucenicii s-au luptat cu toate puterile lor să învingă furtuna, dar nu
au reuşit! Dacă vom încerca să ajungem la limanul din ceruri, prin
propriile noastre eforturi, dacă încercăm să vâslim singuri contra furtunii,
cu siguranţă ne vom scufunda! Numai Iisus îl poate salva pe acela care
vine la El în credinţă – care intră în corabia Sa prin credinţă.
Singura cale de a supravieţui în faţa furtunii vieţii este să avem pe
Iisus Hristos în inima noastră! El ne va conduce în siguranţă în Împărăţia
Cerurilor!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA