Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit...
Când am ajuns acasă în noaptea aceea, în timp ce soția mea servea cina, i-am luat mâna și i-am spus: am ceva să-ți spun. Se așeză doar să mănânce în liniște. Puteam vedea durerea din ochii ei. Deodată nu am putut nici să-mi deschid gura. Dar trebuia să-i spun ceea ce gândeam. Vreau să divorțez... i-am spus cât am putut de încet.
Vorbele mele păreau să nu o deranjeze. Din contră, foarte liniștită m-a întrebat: De ce?
Am evitat întrebarea ei tăcând, ceea ce a făcut-o să se înfurie.
Aruncă vasele și strigă: Nu pari a fi om!
Noaptea aia nu am mai vorbit. Ea plângea în liniște.
Eu știam că vroia să știe ce se întâmplă cu căsnicia noastră.
Dar nu aș fi putut să-i dau un răspuns satisfăcător. Inima mea acum aparținea Luizei. Pe ea nu o mai iubeam. Cu un mare sentiment de vinovăție, am redactat un acord de divorț, în care îi dădeam casa noastră, mașina noastră si 39% din acțiunile întreprinderii.
După ce a citit-o a rupt-o în bucăți. Femeia care stătuse 10 ani din viața ei cu mine, acum era o străină.
M-am simțit rău pentru atâta timp și energie pierdute cu mine și toate astea nu i le-aș fi putut înapoia niciodată. Dar acum nu mai puteam da înapoi, eu o iubeam pe Luiza
În sfârșit soția mea plângea în fața mea, ceea ce așteptam de la început. Văzând-o plângând mă linișteam puțin, pentru că ideea divorțului care mă preocupase atât, acum era mai clară ca niciodată. Ziua urmatoare am ajuns acasă foarte târziu și ea stătea la masă scriind ceva. Eu nu mâncasem, petrecusem o zi foarte intensă cu Luiza și imi era mai mult somn decât foame, așa încât m-am dus la culcare. Când m-am trezit dimineața, ea încă scria. Adevărul e că nu mă interesa, m-am întors în pat și am continuat să dorm.
Dimineața mi-a prezentat condițiile ei pentru a accepta divorțul. Nu vroia nimic de la mine, dar avea nevoie de o lună înainte de a semna divorțul și cerea ca timp de o lună să încercăm să trăim cât mai normal posibil.
Motivele ei erau simple: fiul nostru avea niște examene foarte importante luna asta și nu dorea să-l influențeze cu noutatea căsătoriei frustrate a părinților lui.
Asta era ceva cu care eram și eu de acord. Dar mai era ceva, imi cerea să-mi amintesc cum am purtat-o în brațe în ziua căsătoriei noastre. Vroia ca în fiecare zi din luna asta, să o port în brațe din camera noastră până la ușa casei...m-am gândit ca a înnebunit. Dar m-am decis să accept această ciudată cerință, că așa aceasta lună va trece fără să ne mai certăm sau cu momente rele.
I-am povestit Luizei de condițiile puse de soția mea...a râs destul și s-a gândit că era foarte absurd. Spuse cu ton ironic : nu contează trucurile pe care le inventează, trebuie să accepte realitatea că veți divorța. De când i-am exprimat intențiile mele de divorț, eu și soția /X
mea nu am mai avut niciun contact intim. În prima zi când am dus-o mi s-a părut puțin cam dificil. Fiul nostru ne-a văzut și a aplaudat de fericire zicând: Tată mi-a placut că o iubești atât de mult pe mama!
Cuvintele lui mi-au provocat un pic de durere. Din camera noastră până la ușa de intrare în casă am mers cam 10 metri cu ea în brațele mele. Ea închise ochii și îmi șopti la ureche să nu spun nimic copilului despre divorț. M-am simțit foarte incomod, am coborât-o din brațe și ea s-a dus să ia autobuzul ca să meargă la servici. Eu am condus singur la serviciul meu. A doua zi mi-a fost un pic mai ușor. Ea s-a așezat ușor pe pieptul meu. Puteam să-i miros parfumul bluzei ei. Mi-am dat seama că de mult timp nu i-am mai dat multă atenție acestei femei.
Mi-am dat seama că nu mai era atât de tânără, avea un pic de riduri pe față, părul ei începea să încărunțească. Era prețul căsniciei noastre. Pentru un minut m-am întrebat dacă eu eram responsabil de /X
asta. În a patra zi, când am dus-o, am simțit că revenea un pic de intimitate. Asta era femeia care îmi dăduse 10 ani din viața ei
/X
În a cincia și a șasea zi mi-am dat seama că sentimentul creștea din nou.Nu i-am povestit nimic despre asta Luizei. Cu cât treceau zilele îmi era tot mai ușor să o duc în brațe. Poate exercițiul de a o căra, mă făcea mai puternic.
Într-o dimineață am văzut-o căutând O rochie, dar nu găsea nimic care să-i vină. Doar a suspinat și a zis: Toate rochiile mele mi-au rămas largi. De aici mi-am dat seama că pentru asta îmi era tot mai ușor să o port în brațe. Pierdea foarte mult din greutate și era foarte, chiar foarte slabă. Deodată am înteles motivul... suferise atâta durere și amărăciune în inima ei. Inconștient i-am atins fruntea. Fiul nostru intră în acest moment și spuse: Tată e timpul să o duci pe mama. Văzându-l pe tatăl său ducând-o în fiecare zi pe mamă în brațe, se obișnuise.
Soția mea l-a îmbrățișat cu putere. Eu mi-am întors privirea de teamă că imaginea asta mă va impresiona și mă va face să-mi schimb planurile. Atunci am luat-o în brațe și am început să merg spre poartă, iar mâna ei mi-a mângâiat gâtul și eu am strâns-o puternic în brațe, exact ca în ziua când ne-am căsătorit.
Dar starea ei fizică m-a întristat. În acea zi am simțit că nu mai puteam nici să mă mișc. Fiul nostru plecase la școală. Am îmbrățișat-o cu putere și i-am zis: Niciodată nu mi-am dat seama că în viața noastră lipsea așa ceva.
Am plecat la servici, am sărit din mașina fără să închid ușa. Mă temeam că în orice moment puteam să-mi schimb părerea ... am urcat scările, Luiza deschise poarta și i-am spus: Regret mult, dar nu voi mai divorța. Nu putea să creadă ceea ce îi spuneam, încât îmi puse mâna pe frunte și m-a întrebat dacă am temperatură.
I-am luat mâna de pe frunte și i-am spus din nou:Regret mult Luiza, dar nu voi mai divorța. Căsnicia mea era plictisită pentru că nici ea nici eu nu știam să apreciem micile detalii ale vieții noastre. Nu pentru că nu ne mai iubeam. Acum îmi dau seama că atunci când neam căsătorit și am purtat-o în brațe pentru prima oară, asta este responsabilitatea mea până când moartea ne va despărți.
În acest moment Luiza ieși din soc, m-a îmbrâncit cu putere și plângând a închis poarta. Fugind am coborât scările și am plecat de aici. M-am oprit la o florărie și am comandat un frumos buchet de flori pentru soția mea. Fata m-a întrebat ce să scrie pe cartea de vizită.
/X
Am zâmbit și am scris: "Întodeauna te voi purta în brațele mele, până când moartea ne va despărți".
În noaptea aceea, când am ajuns acasă, cu florile în mână și cu zâmbetul pe față, am urcat în camera noastră, numai pentru a-mi întâlni soția în patul ei ...
Era moartă...
Nu spusese nimic despre boala care o consumă și o măcinase fără să-mi spună nimic.
Micile detalii sunt cele care cu adevarat contează într-o relație. Nu casa, mașina, proprietățile sau banii din bancă. Astea crează un fals sentiment de fericire, care nu este totul. Mai bine fă-ți timp să fii prieten soțului sau soției și ia-ți tot timpul necesar cu aceste mici detalii care fac diferența.
5
Să ai o căsătorie fericită !
