sâmbătă, 9 noiembrie 2019

MONADA TREIMICĂ A DUMNEZEIRII


Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Bucuria mea, termenul “monada” vine din limba greaca: “monas”, care inseamna unitate. Iisus Hristos, FIUL, este descoperitorul, revelatorul SFINTEI TREIMI. 

La Boboteaza, s-a descoperit omenirii ca Dumnezeu este UNUL in FIINTA si INTREIT in PERSOANE: “Iar botezandu-se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El”.

 Si iata glas din ceruri zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit"(Matei 3:16-17). 

In SFANTA TREIME, exista iubirea desavarsita, in eterna comuniune: TATAL, FIUL si SFANTUL DUH.

Iubirea este comunitară. Deci, IUBIREA presupune cel puțin două euri, cel putin două persoane: Una care IUBESTE si cealalta, care PRIMESTE IUBIREA. Iubirea, unește cele două euri, respectiv cele Trei din SFANTA TREIME, Dar fără a se confunda pentru că aceasta ar pune capăt iubirii. Iubirea se continua prin răspunsul reciproc al celuilalt eu.

 Numai prin Dumnezeu care este Tatal Fiul și Sfantul duh se poate face inteleasa notiunea de iubire. Sfânta treime are o importanță fundamentală pentru teologia creștină, Fiindcă, Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit de iubire ca virtute suprema, aceasta se datorește faptului că Dumnezeu nu mai este înțeles ca o simplă individualitate ca in Vechiul Testament sau in Coran, ci, ca un Dumnezeu in care exista o comuniune de persoane divine. Aceasta explica motivul pentru care in Vechiul Testament, virtutea dreptatii avut prioritate fata de iubire, in timp ce in Noul Testament, virtutea suprema, ramane IUBIREA, iar daca: “dragoste nu am, nimic nu sunt!” (1 Corinteni 13:2).                                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA