de Preot Sorin Croitoru
Mă uit la Domnul răstignit
Și sufletul în mine plânge:
Bătut, scuipat și biciuit,
Atâtea răni, atâta sânge..
Pe fruntea aplecată-n jos
I se citește toată drama.
S-a terminat, Copil frumos,
De-acum Te strânge-n brațe Mama..
Bătrânii Îl coboară-ncet,
Ioan Îl spală de sudoare.
O, gură ce-ai băut oțet,
Erai de Har izvorâtoare..
Bărbații care-L plâng sunt trei,
Femeile-s mai numeroase;
Mironosițele femei
Și Maica Ta Te-au plâns, Hristoase..
Măicuța Ta e fără glas,
În șoapte-și varsă Ea amarul,
Nici voce nu i-a mai rămas,
Atât de mult Ți-a plâns Calvarul..
Pe nesimțite s-a-nserat,
Iar trupul uns cu aromate
În giulgiu alb de in curat
E-nveșmântat de mâini curate.
Un cânt de doliu femeiesc
Răsună jalnic în grădină;
Soldații Îți pecetluiesc
Mormântul, încă pe lumină..
Cu Tine, Doamne, au murit
Atâtea suflete mâhnite..
Două lumini au răsărit
În ochii Maicii ostenite.
“Va învia! Va învia!”
Șoptește brusc emoționată,
Dar nu e nimeni lângă Ea
S-audă vocea-înviorată.
“Îți mulțumesc, Părinte Bun!”
Și lacrimi mari de bucurie
De data asta curg acum
Pe fața Ei cea pământie.
Un grup de siluete mici
Încet încet dispar în noapte.
“Va învia! Va învia!”
Se-aud ale Fecioarei șoapte..
