Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
Atunci cand bogatul celui care i-a rodit tarina nu se gandea la cei care nu aveau ce sa puna pe masa si se gandea doar la el si la cum sa-si conserve pentru el belsugul pe care l-a dobandit, „Dumnezeu i-a zis: Nebunule! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Şi cele ce ai pregatit ale cui vor fi?” (cf. Luca 12, 16-20). Ceea ce spune Dumnezeu, ca in acea noapte avea sa se ceara de la el sufletul lui. Noi stim ca noaptea inseamna intuneric si ca intunericul este simbolul pacatului, astfel putem spune in cazul acestui pacat, ca diavolii vor cere sufletul bogatului. Diavolii asteapta ca omul sa pacatuiasca, iar atunci cand aceasta se intampla, ei sunt cei care il parasc pe om la Dumnezeu, si in acelasi timp ii cer sufletul. De aceea este bine ca atunci cand cadem in pacat, sa nu amanam pocainta, caci nu se stie daca ziua urmatoare vom mai fi vii pe acest pamant.
Fraților, ce trebuia sa faca acest bogat zgarcit, nemilostiv, ca sa nu ajunga in iad ci sa-I urmeze lui Hristos? Stiti ce trebuia sa faca? Ceea ce n-a facut: milostenia. Cel care nu are – ce sa-i mai ceri, saracul? El face bine cu un cuvant: ca indeamna pe un vecin, pe o sora, pe o crestina: “Soro, eu sarac, tu saraca, dar sa mergem la Biserica”. Ii dai un sfat de suflet. Daca ai mai mult si material, ii dai si o bucata de paine, hainute si ceva, din toata inima ta si ai facut milostenie.
Fraților, ce trebuia sa faca acest bogat zgarcit, nemilostiv, ca sa nu ajunga in iad ci sa-I urmeze lui Hristos? Stiti ce trebuia sa faca? Ceea ce n-a facut: milostenia. Cel care nu are – ce sa-i mai ceri, saracul? El face bine cu un cuvant: ca indeamna pe un vecin, pe o sora, pe o crestina: “Soro, eu sarac, tu saraca, dar sa mergem la Biserica”. Ii dai un sfat de suflet. Daca ai mai mult si material, ii dai si o bucata de paine, hainute si ceva, din toata inima ta si ai facut milostenie.
Daca bogatul facea milostenie nu-i spunea Hristos: Nebunule! si nu-l trimitea in iad sa-l dea in mainile demonilor; or, nu a facut-o! A uitat cea mai mare fapta buna care, dupa sfanta rugaciune si dupa credinta ortodoxa curata, este milostenia. Asa spun toti Sfintii Parinti: cel mai usor se mantuiesc crestinii milostivi. Nu filozofi, crestinii care stiu toata teologia (multi o mai stiu, si pe de rost, si scriu la carti de rup pamantul), dar ce te faci, cu ce te ajuta daca tu nu ai milostenie? Cel mai usor se mantuiesc crestinii milostivi!
Crestinii ortodocsi care iubesc Biserica, smerita spovedanie, care se apropie cu lacrimi de Sfanta Impartasanie si care, din prea-putinul lor, dau saracului, lipsitului, vaduvei, omului care zace si-i mancat de viermi, de boala, de necaz si de deznadejde. Milostenie nu numai materiala (sa nu-ntelegeti numai “bani, bani..”) ci-i si milostenie sufleteasca. E mai mare milostenia sufleteasca decat cea trupeasca, sau materiala, pentru ca e mai scump sufletul decat trupul.
De aceea noi indemnam, ca o concluzie a Evangheliei de astazi, iubiti frati, sa va iubiti unii pe altii!
Romania va trai atat timp cat romanii s-or tine de biserici, de manastiri, de munca cinstita si n-or umbla dupa averi. Cei din apusuri, care au nu stiu cate averi credeti ca sunt mai fericiti ca noi? Nicidecum! Sa nu aveti fericirea celor din occident! Noi mai stim, si-am mai vazut. Cea mai mare fericire o are mama mea saraca, daca mai traieste, si bunica, daca mai este inca astazi, care se roaga 2-3-4 ore seara, noaptea, in miez de noapte la Dumnezeu, si are si ea o bucatica de paine acolo, un pesmet, o bucata de mamaliga cu o ceapa, cu un cutare, si asta e averea ei.
Dar averea mare a poporului nostru nu este bogatia materiala – desi ne-a dat Dumnezeul nostru o tara extraordinar de frumoasa, nu se gaseste o alta tara mai bogata – dar bogatia romanului nu sunt muntii si averile materiale, bogatia crestinilor nostri ortodocsi este credinta curata in Dumnezeu, sunt faptele cele bune, este sfanta smerenie, este neadormita rugaciune pe care trebuie sa o facem, este grija de aproapele, si grija pentru cei morti (ei n-au ce sa mai faca, nu se mai pot ajuta).
Romania va trai atat timp cat romanii s-or tine de biserici, de manastiri, de munca cinstita si n-or umbla dupa averi. Cei din apusuri, care au nu stiu cate averi credeti ca sunt mai fericiti ca noi? Nicidecum! Sa nu aveti fericirea celor din occident! Noi mai stim, si-am mai vazut. Cea mai mare fericire o are mama mea saraca, daca mai traieste, si bunica, daca mai este inca astazi, care se roaga 2-3-4 ore seara, noaptea, in miez de noapte la Dumnezeu, si are si ea o bucatica de paine acolo, un pesmet, o bucata de mamaliga cu o ceapa, cu un cutare, si asta e averea ei.
Dar averea mare a poporului nostru nu este bogatia materiala – desi ne-a dat Dumnezeul nostru o tara extraordinar de frumoasa, nu se gaseste o alta tara mai bogata – dar bogatia romanului nu sunt muntii si averile materiale, bogatia crestinilor nostri ortodocsi este credinta curata in Dumnezeu, sunt faptele cele bune, este sfanta smerenie, este neadormita rugaciune pe care trebuie sa o facem, este grija de aproapele, si grija pentru cei morti (ei n-au ce sa mai faca, nu se mai pot ajuta).
Asa incat, cam acestea ar fi cateva din darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu si cu care noi ne putem imbogati. Nu averi multe, nu masini multe, nu case cu etaje, toate acestea sunt nimicuri, sunt minciuna. Casuta ta saraca, dar inauntru plina de lumina, de o icoana, o candela daca este si ai untdelemn si pentru ea, o lumanarica aprinsa, doua lacrimi la rugaciune, smerenia mamei, cumintenia tatei, blandetea copiilor, fecioria fetelor, binecuvantarea lui Dumnezeu, dragostea de Biserica si de manastiri, si smerita cugetare intru toate, iata averea noastra! Iata bogatia noastra!
Nu ne trebuie bogatia nebunilor – adica a acelor ca cel din Evanghelie – nu ne trebuie bogatia care e furata de ici si de colo! Nu ne trebuie casele lor, nici banii lor, nici averile lor! Bogatia noastra, averea noastra, tezaurul sufletului nostru este dreapta credinta ortodoxa pe care o ataca – n-ati vazut? – in toate ziarele aproape, o ataca cei care nu sunt ortodocsi. Nu ortodocsii, sa nu credeti! Toti cei care vorbesc impotriva Bisericii ortodoxe sunt aceia care nu sunt ortodocsi, cei care cred in bani. Iar pentru ca sa injure Biserica ortodoxa iau mii de dolari. Dar sa stiti, cu mana pe Biblie va spun, ca acesti bani nici pentru coliva nu o sa le ajunga! Pentru ca nu cu noi se lupta, se lupta cu Hristos, se lupta cu Sfanta Cruce, se lupta cu Maica Domnului!
Noi avem credinta aceasta de 2.000 de ani si, pentru smerenia noastra, ne va pomeni pe noi Domnul! Iar cand ne-om mandri si ne-om ingamfa, si ne-om lauda, si-om alerga dupa averi – vai de capul nostru! – pierim si noi si tara asta! Deci, Romania atata dainuieste: cat romanii din ea, mame si tati, preoti si calugari, tineri si batrani se vor tine de Hristos, de Biserica, vor trai in dragoste si in iubire, nu in carteala si in ura si dusmanie, se vor ajuta unul pe altul si vor face milostenie!
Sa facem milostenie, ca sa nu ne spuna Dumnezeu: Nebunule de om, de ce n-ai facut milostenie? Nu stii ca “milostenia iarta multime de pacate”, cum spune la Evanghelie? De ce n-ai cercetat un bolnav? N-ai bani; dar nu poti sa mergi la vaduva de peste drum sa vezi daca nu moare de frig, sa-i faci oleaca de foc, sa-i duci un mar, o para, ceva? Vezi? De ce n-ai dat un cuvant bun sau o carte la un vecin pe care – uite! – l-au vanat sectantii? De ce stai numai la carciumi, si numai la cleveteala, si la vorbarie la portita? Nu mai e vremea de stat la portita, frati romani si frati crestini! E vremea sa ne rugam! Vremea s-a scurtat, anii cei grei s-au apropiat si noi trebuie sa iesim din aceasta nebunie a materiei si a banilor si a politicii si a tuturor, si sa ne legam de bogatia lui Hristos! Iar averea lui Hristos este – am spus – dreapta credinta, este rugaciunea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu care salveaza lumea, este puterea Sfintei Cruci, este Sfanta Liturghie care se face zilnic la manastiri si la sarbatori in cele 10.000 de biserici din Romania. Bogatia noastra este smerenia, milostenia, trairea in dragoste, in frica de Dumnezeu si celelalte daruri.
Sfintii Parinti ne spun sa ne uitam in hornul (cosul) intunecat al sobei, si apoi sa privim la soare, sa facem astfel deosebirea intre intuneric si lumina, si sa fugim de lucrurile intunericului. Urat este pacatul, si urat se face si omul care il savarseste. Sufletul omului pacatos se face tot mai intunecat, de pe fata lui va disparea lumina, iar frica il va insoti oriunde va merge. Ii va fi frica, deoarece necrezand in Dumnezeu, nici nu stie pentru ce traieste, si ii este frica de moarte, deoarece iesirea din acest trup este infricosatoare pentru cei pacatosi. Cei care pacatuiesc dar cred in Dumnezeu, vor trai si ei cu frica, si pana nu se vor spovedi, si pana nu se vor intoarce, nu vor avea liniste. Fericiti sunt cei ce biruiesc pacatul.
Oferte pentru a pacatui avem in fiecare zi, insa stim cat este de scurta aceasta viata, si nu merita sa pierdem vesnicia pentru cateva clipe de nebunie. Orice refuz de a urma pacatul este o bucurie, care se imprima in sufletul nostru si ne face mai frumosi, insa este si un ajutor pentru noi, caci pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sa-I facem loc in sufletul nostru, or pentru aceasta, avem nevoie sa ne curatim de pacate“. Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? “. “Vezi că Hristos pretutindeni vorbeşte de acelaşi lucru, de neştiinţa zilei şi a ceasului aceluia? Ne arată că ne este de folos această neştiinţă, că ne face să fim totdeauna pregătiţi. Aceasta caută Domnul, ca noi să priveghem totdeauna. Şi pentru că totdeauna păcătuim când trăim în huzur, iar în necazuri ne cuminţim, de aceea Hristos, cu orice prilej, spune că atunci vin relele peste noi cînd sîntem tihniţi şi fără de griji. Şi după cum a arătat asta mai înainte prin pilda celor de pe timpul lui Noe, tot aşa spune şi acum: Cînd sluga aceea se îmbată, cînd bate, atunci vine şi pedeapsa cumplită. Să nu ne uităm însă numai la pedeapsa gătită aceluia, ci să căutăm să nu facem şi noi, fără să ne dăm seama, aceleaşi fapte.
Si Dumnezeu cel iubitor de oameni nu l-a osandit de la inceput pentru purtarea lui lipsita de recunostinta, ci mereu ii adauga alta bogatie la bogatia de mai inainte, doar-doar il va satura odata si-i va indupleca sufletul sa fie darnic si milostiv. „Unui bogat“, spune Evanghelia, „i-a rodit tarina; si cugeta intru sine, zicand: „Ce voi face? Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi“.”
“Carui om nu i-ar fi mila de un suflet atat de chinuit? Nefericit, din pricina belsugurilor tarinilor sale; nefericit, din pricina bogatiilor pe care le avea; si mai nefericit, din pricina celor asteptate. Pamantul nu-i produce roade, ci-i odrasleste suspine; nu-i aduna belsug de roade, ci griji, necazuri si incurcatura groaznica. Se plange la fel cu cei saraci. Oare cel stramtorat de saracie nu da drumul aceluiasi strigat: „Ce voi face? De unde hrana? De unde haine?” Aceleasi cuvinte le rosteste si bogatul: „Ce voi face?” Se tanguie, macinandu-ise inima de griji. Ceea ce bucura pe altii, aceea il mistuie pe lacom.” „De-ar curge in valuri bogatia“, spune Scriptura, “nu va lipiti inima de ea“. Tu, insa, bogatule, pui stavila bogatiei care se revarsa, astupi gaurile prin care poate sa iasa. Ce-ti face insa bogatia stavilita si inchisa? Pentru ca-i inchisa cu sila inauntru si-i prea multa, rupe stavilarele, darama hambarele bogatului si darama jitnitele lui intocmai ca navala dusmanilor. Bogatul, insa, nu se da batut; zideste alte hambare mai mari, si nu-i sigur de nu le va lasa tot stricate mostenitorului sau.” Mi se pare ca boala sufletului lacomului se aseamana cu patima mancaciosilor care voiesc mai bine sa crape de prea multa mancare decat sa dea celor lipsiti ceea ce ramane. Gandeste-te, omule, la Cel care ti-a dat bogatia! Adu-ti aminte de tine instuti, cine esti, ce administrezi, de la Cine ai luat bogatiile tale si pentru ce ai fost preferat multor oameni! Esti slujitorul bunului Dumnezeu, iconomul semenilor tai.
“De unde este, dar bogatia ta? De spui ca o ai datorita intamplarii, atunci esti un necredincios, ca nu cunosti pe Creatorul tau si nu multumesti Celui ce ti-a dat bogatia. De marturisesti ca o ai de la Dumnezeu, spune-mi motivul pentru care ai primit-o de la El. Nu este oare nedrept Dumnezeu ca a facut intre oameni o repartitie neegala a bunurilor? Pentru ce tu esti bogat si acela sarac? Negresit, pentru ca tu sa-ti primesti rasplata bunatatii tale si a administrarii credincioase a bogatiei, iar acela sa fie cinstit cu marile recompense ale rabdarii. Tu, care bagi totul in sanurile nesaturate ale zgarceniei, cum poti socoti ca nu nedreptatesti pe nimeni cand lipsesti de cele de trai pe atatia nevoiasi? Cine-i lacom? Acela care nu se multumeste cu cele ce are! Cine-i hot? Acela care ia cele ce sunt ale fiecaruia dintre noi! Oare nu esti lacom, nu esti hot cand iti insusesti cele ce ti-au fost date in administrarea ta? Cel care dezbraca pe cel imbracat se numeste borfas. Merita oare alt nume cel care nu imbraca pe cel gol, o data ce poate face asta? Painea, pe care tu o tii, este a celui flamand; haina, pe care o pastrezi in lazile tale, este a celui dezbracat; incaltamintea, care se strica in casele tale, este a celui descult; argintul, pe care-l tii ingropat, este al celui nevoias. Deci, pe atatia oameni nedreptatesti cator ai putea sa le dai din avutiile tale.” “Iubirea de avutii povatuieste spre pierzare, iar neagoniseala spre mantuire. Pentru ca mantuirea omului se primejduieste sa se prapadeasca de iubirea de averi. Aceasta aduce saracia in lume, si prapadeste imbelsugarea; aceasta pricinuieste neintelegeri in lume si a intrat si intre monahi in ziua de astazi, la aschitei si la pustnici si mai vartos in toata lumea. Iubirea de argint este scaun al lui antihrist.
Precum Prorocii au prorocit venirea Domnului Hristos, asa si aceasta, iubirea de avutii, a adus minciuna in lumesi preamulta ingrijire a pierzarii si a faradelegii; si momindu-se cu minciuna, oamenii fac faradelege, nedreptatesc, rapesc, fiindca adevarul l-au pierdut, iar minciuna imparateste. Adevarul este intruparea Mantuitorului Hristos si propovaduirea Evangheliei, iar minciuna este aratarea lui antihrist si imparatia lui, care va sa aduca lipsa si pierzarea in lume. Multa grija il intuneca pe om pe om si el se face nesimtitor si se face gatire spre pierzare la antihrist.
Iar lucrarea acestuia este multa grija a celor desarte, materia lucrurilor lumii si castigarea metalurilor pamantului. Aceasta este capul rautatilor, povatuirea pierzarii si stricarea mantuirii. Fiindca se prapadeste mantuirea cand stapaneste pierzarea. Oamenii s-au obisnuit cu cele ale pierzarii si s-au imprumutat de datorie grea a mantuirii lor.
Ca antihrist este si ganditor si simtitor. Simtitor va veni la vremea cea randuita sa savarseasca necredinta si faradelegile lumii; precum Domnul a plinit toata dreptatea si a ridicat pacatul lumii. Ganditor, antihrist se afla si acum in lume si dintru inceput; de cand a cazut din starea lui, si lucreaza rautatea lui. A amagit pe oameni cu multa grija a celor desarte si i-a facut nesimtitori; fac desfranare, preadesfranare, pacatul sodomiei savarsesc, s-au dat la negutatoriile cele trupesti, mancand si band si au uitat pe Dumnezeu”.
Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi. Oare de ce atâta preocupare pentru cei avuţi şi averile lor? De ce, de atâtea ori, Mântuitorul se întristează că cei bogaţi nu vor intra în împărăţia cerurilor şi de cebogăţia este o piedică în calea mântuirii? Dumnezeu a făcut lumea şi a binecuvântat-o. Nimic din creaţie nu a fost rău înainte de căderea omului în păcat. După fiecare zi de creaţie, Sfânta Scriptură spune: „Şi Dumnezeu a văzut că este bine“. Aşadar, toate lucrurile lumii acesteia sunt binecuvântate şi toate ar trebui să contribuie la bucuria şi mântuirea omului, căci toate i-au fost dăruite lui. Ar trebui ca un om, cu cât posedă mai multe lucruri, cu atât să fie mai aproape de Dumnezeu. Însă după căderea protopărinţilor noştri în păcat, toată firea a decăzut şi de atunci întreaga creaţie suspină după mântuire: „Căci ştim că întreaga fire suspină până acum în durere, aşteptând mântuirea” (Rom. 8,22).
Cum prin blestem divin omul trebuie să-şi agonisească pâinea cu sudoarea frunţii, mulţi caută să adune bogăţii pentru a scăpa de grija zilei de mâine. Din nefericire, bogatul uită că tot ce are îi este dat pentru scurtă vreme în vederea unei drepte administrări şi nu spre desfătarea josnică a trupului în detrimentul sufletului. El crede că toate sunt ale lui pentru veşnicie, nu-i pasă de cel sărac şi flămând şi uită că fiecare clipă îl apropie de moarte, care nu caută nici pe bogat, nici pe sărac, nici pe tânăr, nici pe bătrân. El socoteşte că toate i se cuvin, că le-a creat el şi nu că Dumnezeu este singurul Creator.
În parabola de astăzi este vorba de un astfel de bogat. Proprietar al unor terenuri întinse, el constată cu bucurie că a fost un an îmbelşugat, că ploile au făcut să rodească ţarina lui mai mult decât în alţi ani. Ciudat, el uită de unde vin vântul şi ploaia şi seceta şi se opreşte exact la partea vizibilă a lucrurilor, nu caută cauza adevărată, nici urmarea acestei situaţii în planul spiritual. Grija lui unică e cum să-şi păstreze recolta cât mai bine. Dacă ar fi privit în jurul lui, ar fi văzut oameni săraci care aveau nevoie de mâncare şi care s-ar fi rugat lui Dumnezeu pentru el dacă le-o dădea. Dacă s-ar fi gândit puţin la viaţa aceasta trecătoare, ar fi înţeles că bucuriile materiei sunt scurte şi şi-ar fi amintit de suflet. Dacă ar fi privit la anii anteriori, ar fi înţeles că belşugul de acum vine de la Dumnezeu şi nu de la priceperea lui şi ar fi folosit averea spre slava lui Dumnezeu şi propria lui mântuire.
Bogatul însă, orbit de bucuria averii, de belşugul de grâne, uită toate acestea şi-şi spune, cuprins de frigurile avuţiei: “Aceasta voi face: voi strica jitniţele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Luca 12, 18-19).nAstfel, planul lui se întindea pe ani înainte şi uita că toate sunt în mâna lui Dumnezeu, aşa cum spune Sfântul Apostol Iacov, că bogatul va fi doborât şi va trece ca floarea ierbii: “Căci a răsărit soarele arzător şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale” (Iacov 1,11).
Mântuitorul spunea această parabolă a bogatului căruia i-a rodit ţarina în auzul mulţimii. Erau acolo săraci şi bogaţi. Iisus nu voia să jignească pe bogaţii care îl ascultau, ci dorea să-i facă să înţeleagă efemeritatea acestei vieţi şi a bogăţiei. Pe de altă parte, nu voia să-i exalte pe săraci, căci sărăcia în sine, fără slăvirea lui Dumnezeu, nu înseamnă nimic.El voia să-i facă să înţeleagă pe aceşti săraci că starea lor, dacă o încredinţau lui Dumnezeu, era o cale de mântuire mai uşoară decât a bogatului. Dacă ei se simţeau nefericiţi sau în nesiguranţă în ceea ce privea ziua de mâine, trebuiau să înţeleagă, din ceea ce Iisus le spunea, că nici bogaţii nu aveau un spaţiu de siguranţă mare – şi ei erau supuşi pierderii averii prin secetă sau eşec, şi ei erau pândiţi de moarte în fiecare clipă.
De aceea Mântuitorul Hristos îşi încheie parabola cu următoarele cuvinte către bogat: “Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? “ (Luca 12,20).
Cine dintre noi nu se regăseşte măcar parţial în bogatul căruia îi rodeşte ţarina? Cine nu-şi face planuri pentru o vreme nedefinită – şi bine facem, pentru că viaţa noastră şi firea omenească este una care se proiectează în viitor. Greşeala începe acolo unde uităm de neputinţele noastre şi de dependenţa noastră faţă de divinitate şi zicem: voi merge, voi face, voi vinde şi voi cumpăra, fără a spune: dacă va vrea Dumnezeu. De asemenea, greşeala începe când nu implicăm în planurile noastre de viitor şi milostenia faţă de aproapele nostru. Această absolutizare a vieţii prezente şi această trufie demonică aduc nenorocirea în lume, aduc stăpânirile tiranice, crimele, oprimările şi distrugerea popoarelor.
Ce nebunie! De-ai avea suflet de porc, n-ai putea sa fagaduiesti sufletului altceva! Atat de dobitoc esti, atat de neintelegator fata de bunatatile sufletesti, incat sa dai sufletului mancarurile destinate trupului si dai sufletului acelea pe care si stomacul le da afara! De ti-ar fi sufletul virtuos, de-ai fi plin de fapte bune, de-ai fi prieten cu Dumnezeu, da, atunci ai avea dreptul sa spui sufletului tau sa se bucure! Dar pentru ca te gandesti la cele pamantesti, pentru ca pantecele ti-e dumnezeu, pentru ca esti cu totul trupesc, robit patimilor, asculta-ti numele ce ti se potriveste, nume pe care nu ti l-au pus oamenii, ci insusi Domnul: „Nebune, in aceasta noapte, iti vor cere sufletul tau de la tine! Iar cele ce-ai gatit ale cui vor fi?“ Batjocura cuvenita nebuniei lui e mai mare ca osanda cea vesnica. Avea sa fie luat de pe pamant in putina vreme si totusi isi facea planuri de viitor, spunand: „Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi!“ De le vei umple pe acestea, ce vei mai nascoci oare? Le vei strica din nou si iar le vei zidi? Poate fi oare o mai mare nebunie sa te chinui mereu sa zidesti cu zel si sa darami cu zel? De vrei, ai jitnite: casele saracilor! „Strangeti comoara in ceruri!” Comorile stranse acolo nu le mananca moliile, nu le strica putreziciunea, nu le fura hotii!”
Voi, daca vreti sa ma ascultati, deschideti toate usile hambarelor voastre, dati drumul bogatiei sa curga cu imbelsugare! Dupa cum apele unui rau mare cand strabat pamantul prin numeroase canale il fac roditor, tot asa si voi, dati drumul pe felurite cai bogatiei sa se reverse in casele saracilor! Daca fantanile sunt sleite din cand in cand, dau mai multa apa. Dar daca se lasa apa in fantana, aceea se strica. Tot asa si bogatia: daca sta pe loc este nefolositoare; dar daca se misca si-i data si altora, este si folositoare tuturor, si rodnica. Sa dea Dumnezeu sa nu patesti si tu ca acest bogat! Pentru aceasta s-a scris in Evanghelie pilda bogatului, ca sa fugim de asemanarea cu el. Imita, omule, pamantul! Fa roade ca el! Nu te arata mai rau decat pamantul cel neinsufletit! Pamantul nu da roade pentru propria lui desfatare, ci pentru ca roadele sale sa-ti slujeasca tie. Si tu, daca vei arata rod de binefacere, rodul acesta ti-l aduni pentru tine, ca multumirile pentru faptele bune se intorc la savarsitorii lor. Ai dat celui flamand; dar ce ai dat ramane tot al tau si ti se intoarce cu adaos. Dupa cum graul care cade in pamant da rod celui ce l-a aruncat, tot asa si painea data celui flamand aduce mult folos mai tarziu. Sa dea Dumnezeu ca sfarsitul lucrarii pamantului tau sa fie inceput al semintei ceresti!
Dacă ţara noastră este astăzi sub cea mai înspăimântătoare lipsa de perspectiva, panicată si dezinformată, dacă mor copii și batrânii în spitale de frig şi de foame, dacă bogațiile ne sunt furate s-au distruse, daca saracii sunt batjocoriți si umiliti şi bisericile sunt obiectul stigmatului atheismului, daca Hristos este socotit perimat si invechit, daca credincioșii sunt socotiți anormali, daca din scoli se scot iconele și invațatura lui Iisus Hristos est socotită obtionala sau nociva, este pentru că aproape toţi guvernanții, conducătorii tarii, bogații țarii, jefuitorii țarii, marii afaceriști, formatorii de opinie, cred că sunt eterni, că moartea nu stă lângă ei în fiecare clipă, ca ei sunt dumnezei. Ei cred că sunt în afara răspunderilor faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor, ei nu cred că sângele nevinovat pe care îl varsă strigă după răzbunare şi strigătul lor pătrunde în urechile Domnului.
Temeță-va ca vine si noaptea voastra cand va veni ingerul sa va strige „Nebune, în noaptea aceasta se va cere sufletul tău de la tine!”. Grozavă va fi noaptea Judecăţii Domnului, grozavă şi fără de ieşire. Amin (postat pe fb de ioan monahul)
Noi avem credinta aceasta de 2.000 de ani si, pentru smerenia noastra, ne va pomeni pe noi Domnul! Iar cand ne-om mandri si ne-om ingamfa, si ne-om lauda, si-om alerga dupa averi – vai de capul nostru! – pierim si noi si tara asta! Deci, Romania atata dainuieste: cat romanii din ea, mame si tati, preoti si calugari, tineri si batrani se vor tine de Hristos, de Biserica, vor trai in dragoste si in iubire, nu in carteala si in ura si dusmanie, se vor ajuta unul pe altul si vor face milostenie!
Sa facem milostenie, ca sa nu ne spuna Dumnezeu: Nebunule de om, de ce n-ai facut milostenie? Nu stii ca “milostenia iarta multime de pacate”, cum spune la Evanghelie? De ce n-ai cercetat un bolnav? N-ai bani; dar nu poti sa mergi la vaduva de peste drum sa vezi daca nu moare de frig, sa-i faci oleaca de foc, sa-i duci un mar, o para, ceva? Vezi? De ce n-ai dat un cuvant bun sau o carte la un vecin pe care – uite! – l-au vanat sectantii? De ce stai numai la carciumi, si numai la cleveteala, si la vorbarie la portita? Nu mai e vremea de stat la portita, frati romani si frati crestini! E vremea sa ne rugam! Vremea s-a scurtat, anii cei grei s-au apropiat si noi trebuie sa iesim din aceasta nebunie a materiei si a banilor si a politicii si a tuturor, si sa ne legam de bogatia lui Hristos! Iar averea lui Hristos este – am spus – dreapta credinta, este rugaciunea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu care salveaza lumea, este puterea Sfintei Cruci, este Sfanta Liturghie care se face zilnic la manastiri si la sarbatori in cele 10.000 de biserici din Romania. Bogatia noastra este smerenia, milostenia, trairea in dragoste, in frica de Dumnezeu si celelalte daruri.
Sfintii Parinti ne spun sa ne uitam in hornul (cosul) intunecat al sobei, si apoi sa privim la soare, sa facem astfel deosebirea intre intuneric si lumina, si sa fugim de lucrurile intunericului. Urat este pacatul, si urat se face si omul care il savarseste. Sufletul omului pacatos se face tot mai intunecat, de pe fata lui va disparea lumina, iar frica il va insoti oriunde va merge. Ii va fi frica, deoarece necrezand in Dumnezeu, nici nu stie pentru ce traieste, si ii este frica de moarte, deoarece iesirea din acest trup este infricosatoare pentru cei pacatosi. Cei care pacatuiesc dar cred in Dumnezeu, vor trai si ei cu frica, si pana nu se vor spovedi, si pana nu se vor intoarce, nu vor avea liniste. Fericiti sunt cei ce biruiesc pacatul.
Oferte pentru a pacatui avem in fiecare zi, insa stim cat este de scurta aceasta viata, si nu merita sa pierdem vesnicia pentru cateva clipe de nebunie. Orice refuz de a urma pacatul este o bucurie, care se imprima in sufletul nostru si ne face mai frumosi, insa este si un ajutor pentru noi, caci pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, trebuie sa-I facem loc in sufletul nostru, or pentru aceasta, avem nevoie sa ne curatim de pacate“. Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? “. “Vezi că Hristos pretutindeni vorbeşte de acelaşi lucru, de neştiinţa zilei şi a ceasului aceluia? Ne arată că ne este de folos această neştiinţă, că ne face să fim totdeauna pregătiţi. Aceasta caută Domnul, ca noi să priveghem totdeauna. Şi pentru că totdeauna păcătuim când trăim în huzur, iar în necazuri ne cuminţim, de aceea Hristos, cu orice prilej, spune că atunci vin relele peste noi cînd sîntem tihniţi şi fără de griji. Şi după cum a arătat asta mai înainte prin pilda celor de pe timpul lui Noe, tot aşa spune şi acum: Cînd sluga aceea se îmbată, cînd bate, atunci vine şi pedeapsa cumplită. Să nu ne uităm însă numai la pedeapsa gătită aceluia, ci să căutăm să nu facem şi noi, fără să ne dăm seama, aceleaşi fapte.
Si Dumnezeu cel iubitor de oameni nu l-a osandit de la inceput pentru purtarea lui lipsita de recunostinta, ci mereu ii adauga alta bogatie la bogatia de mai inainte, doar-doar il va satura odata si-i va indupleca sufletul sa fie darnic si milostiv. „Unui bogat“, spune Evanghelia, „i-a rodit tarina; si cugeta intru sine, zicand: „Ce voi face? Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi“.”
“Carui om nu i-ar fi mila de un suflet atat de chinuit? Nefericit, din pricina belsugurilor tarinilor sale; nefericit, din pricina bogatiilor pe care le avea; si mai nefericit, din pricina celor asteptate. Pamantul nu-i produce roade, ci-i odrasleste suspine; nu-i aduna belsug de roade, ci griji, necazuri si incurcatura groaznica. Se plange la fel cu cei saraci. Oare cel stramtorat de saracie nu da drumul aceluiasi strigat: „Ce voi face? De unde hrana? De unde haine?” Aceleasi cuvinte le rosteste si bogatul: „Ce voi face?” Se tanguie, macinandu-ise inima de griji. Ceea ce bucura pe altii, aceea il mistuie pe lacom.” „De-ar curge in valuri bogatia“, spune Scriptura, “nu va lipiti inima de ea“. Tu, insa, bogatule, pui stavila bogatiei care se revarsa, astupi gaurile prin care poate sa iasa. Ce-ti face insa bogatia stavilita si inchisa? Pentru ca-i inchisa cu sila inauntru si-i prea multa, rupe stavilarele, darama hambarele bogatului si darama jitnitele lui intocmai ca navala dusmanilor. Bogatul, insa, nu se da batut; zideste alte hambare mai mari, si nu-i sigur de nu le va lasa tot stricate mostenitorului sau.” Mi se pare ca boala sufletului lacomului se aseamana cu patima mancaciosilor care voiesc mai bine sa crape de prea multa mancare decat sa dea celor lipsiti ceea ce ramane. Gandeste-te, omule, la Cel care ti-a dat bogatia! Adu-ti aminte de tine instuti, cine esti, ce administrezi, de la Cine ai luat bogatiile tale si pentru ce ai fost preferat multor oameni! Esti slujitorul bunului Dumnezeu, iconomul semenilor tai.
“De unde este, dar bogatia ta? De spui ca o ai datorita intamplarii, atunci esti un necredincios, ca nu cunosti pe Creatorul tau si nu multumesti Celui ce ti-a dat bogatia. De marturisesti ca o ai de la Dumnezeu, spune-mi motivul pentru care ai primit-o de la El. Nu este oare nedrept Dumnezeu ca a facut intre oameni o repartitie neegala a bunurilor? Pentru ce tu esti bogat si acela sarac? Negresit, pentru ca tu sa-ti primesti rasplata bunatatii tale si a administrarii credincioase a bogatiei, iar acela sa fie cinstit cu marile recompense ale rabdarii. Tu, care bagi totul in sanurile nesaturate ale zgarceniei, cum poti socoti ca nu nedreptatesti pe nimeni cand lipsesti de cele de trai pe atatia nevoiasi? Cine-i lacom? Acela care nu se multumeste cu cele ce are! Cine-i hot? Acela care ia cele ce sunt ale fiecaruia dintre noi! Oare nu esti lacom, nu esti hot cand iti insusesti cele ce ti-au fost date in administrarea ta? Cel care dezbraca pe cel imbracat se numeste borfas. Merita oare alt nume cel care nu imbraca pe cel gol, o data ce poate face asta? Painea, pe care tu o tii, este a celui flamand; haina, pe care o pastrezi in lazile tale, este a celui dezbracat; incaltamintea, care se strica in casele tale, este a celui descult; argintul, pe care-l tii ingropat, este al celui nevoias. Deci, pe atatia oameni nedreptatesti cator ai putea sa le dai din avutiile tale.” “Iubirea de avutii povatuieste spre pierzare, iar neagoniseala spre mantuire. Pentru ca mantuirea omului se primejduieste sa se prapadeasca de iubirea de averi. Aceasta aduce saracia in lume, si prapadeste imbelsugarea; aceasta pricinuieste neintelegeri in lume si a intrat si intre monahi in ziua de astazi, la aschitei si la pustnici si mai vartos in toata lumea. Iubirea de argint este scaun al lui antihrist.
Precum Prorocii au prorocit venirea Domnului Hristos, asa si aceasta, iubirea de avutii, a adus minciuna in lumesi preamulta ingrijire a pierzarii si a faradelegii; si momindu-se cu minciuna, oamenii fac faradelege, nedreptatesc, rapesc, fiindca adevarul l-au pierdut, iar minciuna imparateste. Adevarul este intruparea Mantuitorului Hristos si propovaduirea Evangheliei, iar minciuna este aratarea lui antihrist si imparatia lui, care va sa aduca lipsa si pierzarea in lume. Multa grija il intuneca pe om pe om si el se face nesimtitor si se face gatire spre pierzare la antihrist.
Iar lucrarea acestuia este multa grija a celor desarte, materia lucrurilor lumii si castigarea metalurilor pamantului. Aceasta este capul rautatilor, povatuirea pierzarii si stricarea mantuirii. Fiindca se prapadeste mantuirea cand stapaneste pierzarea. Oamenii s-au obisnuit cu cele ale pierzarii si s-au imprumutat de datorie grea a mantuirii lor.
Ca antihrist este si ganditor si simtitor. Simtitor va veni la vremea cea randuita sa savarseasca necredinta si faradelegile lumii; precum Domnul a plinit toata dreptatea si a ridicat pacatul lumii. Ganditor, antihrist se afla si acum in lume si dintru inceput; de cand a cazut din starea lui, si lucreaza rautatea lui. A amagit pe oameni cu multa grija a celor desarte si i-a facut nesimtitori; fac desfranare, preadesfranare, pacatul sodomiei savarsesc, s-au dat la negutatoriile cele trupesti, mancand si band si au uitat pe Dumnezeu”.
Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi. Oare de ce atâta preocupare pentru cei avuţi şi averile lor? De ce, de atâtea ori, Mântuitorul se întristează că cei bogaţi nu vor intra în împărăţia cerurilor şi de cebogăţia este o piedică în calea mântuirii? Dumnezeu a făcut lumea şi a binecuvântat-o. Nimic din creaţie nu a fost rău înainte de căderea omului în păcat. După fiecare zi de creaţie, Sfânta Scriptură spune: „Şi Dumnezeu a văzut că este bine“. Aşadar, toate lucrurile lumii acesteia sunt binecuvântate şi toate ar trebui să contribuie la bucuria şi mântuirea omului, căci toate i-au fost dăruite lui. Ar trebui ca un om, cu cât posedă mai multe lucruri, cu atât să fie mai aproape de Dumnezeu. Însă după căderea protopărinţilor noştri în păcat, toată firea a decăzut şi de atunci întreaga creaţie suspină după mântuire: „Căci ştim că întreaga fire suspină până acum în durere, aşteptând mântuirea” (Rom. 8,22).
Cum prin blestem divin omul trebuie să-şi agonisească pâinea cu sudoarea frunţii, mulţi caută să adune bogăţii pentru a scăpa de grija zilei de mâine. Din nefericire, bogatul uită că tot ce are îi este dat pentru scurtă vreme în vederea unei drepte administrări şi nu spre desfătarea josnică a trupului în detrimentul sufletului. El crede că toate sunt ale lui pentru veşnicie, nu-i pasă de cel sărac şi flămând şi uită că fiecare clipă îl apropie de moarte, care nu caută nici pe bogat, nici pe sărac, nici pe tânăr, nici pe bătrân. El socoteşte că toate i se cuvin, că le-a creat el şi nu că Dumnezeu este singurul Creator.
În parabola de astăzi este vorba de un astfel de bogat. Proprietar al unor terenuri întinse, el constată cu bucurie că a fost un an îmbelşugat, că ploile au făcut să rodească ţarina lui mai mult decât în alţi ani. Ciudat, el uită de unde vin vântul şi ploaia şi seceta şi se opreşte exact la partea vizibilă a lucrurilor, nu caută cauza adevărată, nici urmarea acestei situaţii în planul spiritual. Grija lui unică e cum să-şi păstreze recolta cât mai bine. Dacă ar fi privit în jurul lui, ar fi văzut oameni săraci care aveau nevoie de mâncare şi care s-ar fi rugat lui Dumnezeu pentru el dacă le-o dădea. Dacă s-ar fi gândit puţin la viaţa aceasta trecătoare, ar fi înţeles că bucuriile materiei sunt scurte şi şi-ar fi amintit de suflet. Dacă ar fi privit la anii anteriori, ar fi înţeles că belşugul de acum vine de la Dumnezeu şi nu de la priceperea lui şi ar fi folosit averea spre slava lui Dumnezeu şi propria lui mântuire.
Bogatul însă, orbit de bucuria averii, de belşugul de grâne, uită toate acestea şi-şi spune, cuprins de frigurile avuţiei: “Aceasta voi face: voi strica jitniţele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Luca 12, 18-19).nAstfel, planul lui se întindea pe ani înainte şi uita că toate sunt în mâna lui Dumnezeu, aşa cum spune Sfântul Apostol Iacov, că bogatul va fi doborât şi va trece ca floarea ierbii: “Căci a răsărit soarele arzător şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale” (Iacov 1,11).
Mântuitorul spunea această parabolă a bogatului căruia i-a rodit ţarina în auzul mulţimii. Erau acolo săraci şi bogaţi. Iisus nu voia să jignească pe bogaţii care îl ascultau, ci dorea să-i facă să înţeleagă efemeritatea acestei vieţi şi a bogăţiei. Pe de altă parte, nu voia să-i exalte pe săraci, căci sărăcia în sine, fără slăvirea lui Dumnezeu, nu înseamnă nimic.El voia să-i facă să înţeleagă pe aceşti săraci că starea lor, dacă o încredinţau lui Dumnezeu, era o cale de mântuire mai uşoară decât a bogatului. Dacă ei se simţeau nefericiţi sau în nesiguranţă în ceea ce privea ziua de mâine, trebuiau să înţeleagă, din ceea ce Iisus le spunea, că nici bogaţii nu aveau un spaţiu de siguranţă mare – şi ei erau supuşi pierderii averii prin secetă sau eşec, şi ei erau pândiţi de moarte în fiecare clipă.
De aceea Mântuitorul Hristos îşi încheie parabola cu următoarele cuvinte către bogat: “Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? “ (Luca 12,20).
Cine dintre noi nu se regăseşte măcar parţial în bogatul căruia îi rodeşte ţarina? Cine nu-şi face planuri pentru o vreme nedefinită – şi bine facem, pentru că viaţa noastră şi firea omenească este una care se proiectează în viitor. Greşeala începe acolo unde uităm de neputinţele noastre şi de dependenţa noastră faţă de divinitate şi zicem: voi merge, voi face, voi vinde şi voi cumpăra, fără a spune: dacă va vrea Dumnezeu. De asemenea, greşeala începe când nu implicăm în planurile noastre de viitor şi milostenia faţă de aproapele nostru. Această absolutizare a vieţii prezente şi această trufie demonică aduc nenorocirea în lume, aduc stăpânirile tiranice, crimele, oprimările şi distrugerea popoarelor.
Ce nebunie! De-ai avea suflet de porc, n-ai putea sa fagaduiesti sufletului altceva! Atat de dobitoc esti, atat de neintelegator fata de bunatatile sufletesti, incat sa dai sufletului mancarurile destinate trupului si dai sufletului acelea pe care si stomacul le da afara! De ti-ar fi sufletul virtuos, de-ai fi plin de fapte bune, de-ai fi prieten cu Dumnezeu, da, atunci ai avea dreptul sa spui sufletului tau sa se bucure! Dar pentru ca te gandesti la cele pamantesti, pentru ca pantecele ti-e dumnezeu, pentru ca esti cu totul trupesc, robit patimilor, asculta-ti numele ce ti se potriveste, nume pe care nu ti l-au pus oamenii, ci insusi Domnul: „Nebune, in aceasta noapte, iti vor cere sufletul tau de la tine! Iar cele ce-ai gatit ale cui vor fi?“ Batjocura cuvenita nebuniei lui e mai mare ca osanda cea vesnica. Avea sa fie luat de pe pamant in putina vreme si totusi isi facea planuri de viitor, spunand: „Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi!“ De le vei umple pe acestea, ce vei mai nascoci oare? Le vei strica din nou si iar le vei zidi? Poate fi oare o mai mare nebunie sa te chinui mereu sa zidesti cu zel si sa darami cu zel? De vrei, ai jitnite: casele saracilor! „Strangeti comoara in ceruri!” Comorile stranse acolo nu le mananca moliile, nu le strica putreziciunea, nu le fura hotii!”
Voi, daca vreti sa ma ascultati, deschideti toate usile hambarelor voastre, dati drumul bogatiei sa curga cu imbelsugare! Dupa cum apele unui rau mare cand strabat pamantul prin numeroase canale il fac roditor, tot asa si voi, dati drumul pe felurite cai bogatiei sa se reverse in casele saracilor! Daca fantanile sunt sleite din cand in cand, dau mai multa apa. Dar daca se lasa apa in fantana, aceea se strica. Tot asa si bogatia: daca sta pe loc este nefolositoare; dar daca se misca si-i data si altora, este si folositoare tuturor, si rodnica. Sa dea Dumnezeu sa nu patesti si tu ca acest bogat! Pentru aceasta s-a scris in Evanghelie pilda bogatului, ca sa fugim de asemanarea cu el. Imita, omule, pamantul! Fa roade ca el! Nu te arata mai rau decat pamantul cel neinsufletit! Pamantul nu da roade pentru propria lui desfatare, ci pentru ca roadele sale sa-ti slujeasca tie. Si tu, daca vei arata rod de binefacere, rodul acesta ti-l aduni pentru tine, ca multumirile pentru faptele bune se intorc la savarsitorii lor. Ai dat celui flamand; dar ce ai dat ramane tot al tau si ti se intoarce cu adaos. Dupa cum graul care cade in pamant da rod celui ce l-a aruncat, tot asa si painea data celui flamand aduce mult folos mai tarziu. Sa dea Dumnezeu ca sfarsitul lucrarii pamantului tau sa fie inceput al semintei ceresti!
Dacă ţara noastră este astăzi sub cea mai înspăimântătoare lipsa de perspectiva, panicată si dezinformată, dacă mor copii și batrânii în spitale de frig şi de foame, dacă bogațiile ne sunt furate s-au distruse, daca saracii sunt batjocoriți si umiliti şi bisericile sunt obiectul stigmatului atheismului, daca Hristos este socotit perimat si invechit, daca credincioșii sunt socotiți anormali, daca din scoli se scot iconele și invațatura lui Iisus Hristos est socotită obtionala sau nociva, este pentru că aproape toţi guvernanții, conducătorii tarii, bogații țarii, jefuitorii țarii, marii afaceriști, formatorii de opinie, cred că sunt eterni, că moartea nu stă lângă ei în fiecare clipă, ca ei sunt dumnezei. Ei cred că sunt în afara răspunderilor faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor, ei nu cred că sângele nevinovat pe care îl varsă strigă după răzbunare şi strigătul lor pătrunde în urechile Domnului.
Temeță-va ca vine si noaptea voastra cand va veni ingerul sa va strige „Nebune, în noaptea aceasta se va cere sufletul tău de la tine!”. Grozavă va fi noaptea Judecăţii Domnului, grozavă şi fără de ieşire. Amin (postat pe fb de ioan monahul)
