În zadar s-a schimbat la ultima diortosire (actualizare) a Liturghierului acest cuvânt, “bună-cuviința” cu unul considerat mai clar, “frumusețea”, că cele două substantive sunt diferite între ele ca sens. “Cei ce iubesc frumusețea casei Tale” pot fi și turiștii impresionați de atmosfera mistică a bisericilor ortodoxe, în timp ce aceia “care iubesc bună-cuviința casei Tale” sunt creștinii trăitori, care umblă cu sfială în sfânta biserică, știind că se află înaintea Dumnezeului Celui Viu și din acest motiv având toată evlavia și smerenia în purtări. Haideți să vedem împreună care sunt regulile de “bună-cuviință” din sfânta biserică.
Creștinul care intră în sfânta biserică, mirean sau slujitor sfințit, trebuie mai înainte de toate să facă trei închinăciuni cu fața spre catapeteasmă. Este primul “salut”, ai intrat în casa lui Dumnezeu și Îl saluți pe Stăpânul casei. Urmează închinarea detaliată la sfintele icoane, mai întâi la cele din pridvor, apoi la cele din naos (spațiul dintre pridvor și catapeteasmă, delimitat în general de uși). Mirenii au modul lor de închinare, slujitorii sfințiți (preoții și diaconii) pe al lor, iar arhiereii pe al lor. Nu mă voi referi la slujitorii Sfintelor Altare, ci la mireni deoarece dumneavoastră, cititorii, sunteți mireni, nu slujitori. Așadar închinarea la icoane se face cu trei închinăciuni rapide înaintea fiecărei icoane și cu sărutarea ei în partea de jos. Nu sărutăm niciodată icoanele pe chipul persoanelor sfinte zugrăvite pe ele. În timpul săptămânii, înaintea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos se pot face trei metanii mari dacă este timp și dacă nu se formează rând de închinători. În caz contrar se fac numai închinăciuni, iar duminica NU SE FAC NICIODATĂ METANII.
Creștinul care intră în sfânta biserică, mirean sau slujitor sfințit, trebuie mai înainte de toate să facă trei închinăciuni cu fața spre catapeteasmă. Este primul “salut”, ai intrat în casa lui Dumnezeu și Îl saluți pe Stăpânul casei. Urmează închinarea detaliată la sfintele icoane, mai întâi la cele din pridvor, apoi la cele din naos (spațiul dintre pridvor și catapeteasmă, delimitat în general de uși). Mirenii au modul lor de închinare, slujitorii sfințiți (preoții și diaconii) pe al lor, iar arhiereii pe al lor. Nu mă voi referi la slujitorii Sfintelor Altare, ci la mireni deoarece dumneavoastră, cititorii, sunteți mireni, nu slujitori. Așadar închinarea la icoane se face cu trei închinăciuni rapide înaintea fiecărei icoane și cu sărutarea ei în partea de jos. Nu sărutăm niciodată icoanele pe chipul persoanelor sfinte zugrăvite pe ele. În timpul săptămânii, înaintea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos se pot face trei metanii mari dacă este timp și dacă nu se formează rând de închinători. În caz contrar se fac numai închinăciuni, iar duminica NU SE FAC NICIODATĂ METANII.
Se întâmplă de multe ori să intrăm în sfânta biserică în timpul Sfintei Liturghii. Cum ne închinăm atunci?
Dacă ușile împărătești sunt deschise, vom săruta icoanele de pe catapeteasmă din partea dreaptă a lor, începând cu icoana Mântuitorului Hristos, apoi vom coborî de pe solee, vom ocoli iconostasul și Axionița, apoi vom urca din nou pe solee și vom săruta icoanele din partea stângă a ușilor împărătești, începând cu cea a Maicii Domnului. Dacă ușile împărătești sunt închise, nu trebuie să coborâm de pe solee, ci putem trece din partea dreaptă în partea stângă. MARE ATENȚIE: atunci când preotul citește Sfânta Liturghie la Vohodul mic sau a ieșit în naos cu Cinstitele Daruri la Vohodul Mare, oriunde ne-am afla în biserică ne oprim și privim spre preot! Multă lume continuă închinarea la icoane în timp ce preotul citește Sfânta Evanghelie sau rostește pomenirile cu Cinstitele Daruri în mâini, iar acesta este un obicei foarte greșit. De ce? Pentru că demonstrează lipsă de interes față de cuvântul lui Dumnezeu și față de aceste pomeniri de obște rostite de către preot la Vohodul Mare, îi deranjează pe credincioșii care stau pe loc și sunt atenți la preot și îi distrag atenția și Părintelui liturghisitor. Deci vă opriți, îngenuncheați, dacă nu este zi de duminică, și ascultați. Abia când preotul revine în Sfântul Altar continuați închinarea dumneavoastră la sfintele icoane. După ce s-a făcut închinarea se cumpără lumânări, se completează pomelnicul, se aprind lumânările afară la vii și la adormiți (morți), apoi în sfeșnicele puse la dispoziție în interiorul bisericii, apoi se duce pomelnicul la Sfântul Altar. Aici există tradiții diferite, în funcție de zonele țării, dar esențialul este în linii mari cam același.
Ce urmează după închinarea în biserică?
Am întâlnit în unele comentarii de pe Facebook întrebarea aceasta: dar PREOȚII de ce stau cu spatele la Sfântul Altar?! Vreau să răspund aici și acum la această întrebare. Preotul este slujitorul lui Dumnezeu. El are în biserică o funcție dublă: când stă cu fața orientată spre Sfântul Chivot de pe Sfânta Masă, acolo unde tainic Se află Hristos euharistic, preotul este reprezentantul poporului înaintea lui Dumnezeu. În această calitate preotul citește diferitele rugăciuni și face cereri în numeroasele ectenii, cerându-I lui Dumnezeu binefaceri pentru sine însuși și pentru întreaga turmă duhovnicească pe care o reprezintă. Când preotul se află cu spatele spre Sfântul Altar și cu fața spre credincioși, atunci el este reprezentantul lui Dumnezeu înaintea oamenilor, dăruind enoriașilor și închinătorilor din fața sa darurile Divinității. Așadar îl vom vedea pe preot citind Sfânta Evanghelie dintre ușile împărătești și interpretând apoi la predică pericopa evanghelică citită. Astfel preotul devine “purtătorul de cuvânt “ al lui Hristos, el dă voce Evangheliei prin citirea sa. Este ca și cum Mântuitorul S-ar afla din nou înaintea poporului și ar vorbi cu turma Sa, așa cum făcea în paginile Evangheliei. Îl vedem de asemenea pe preot de multe ori dând binecuvântări poporului, stând cu fața spre credincioși și cu spatele spre Sfânta Masă. Auzim binecuvântări de genul: “Pace tuturor!”, “Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți.”, “Binecuvântarea Domnului peste voi toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.”, “Pe voi toți, dreptmăritorilor creștini, să vă binecuvânteze Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”, “Și să fie milele marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toți.”
V-am explicat așadar de ce stă preotul “cu spatele” la Sfântul Altar. De fapt preotul nu-I întoarce spatele lui Dumnezeu, ci întoarce fața spre credincioși, devenind “vocea” lui Dumnezeu. O ultimă precizare în legătură cu conduita în sfânta biserică. După ce s-a făcut închinarea la icoane, s-a dus pomelnicul la Sfântul Altar și fiecare credincios și-a ocupat locul în biserică, nimeni nu are dreptul să vorbească. Nimeni în afară de preot nu are dreptul să se întoarcă cu spatele la Sfântul Altar. Toate mișcările care se vor face trebuie făcute discret și foarte încet. Copiii gălăgioși trebuie scoși câte puțin afară atunci când deranjează liniștea din sfânta biserică. Este bine să participe ambii părinți și să scoată copiii la aer pe rând. Biserica noastră ortodoxă oferă această mare binecuvântare, care este împărtășirea copiilor mici, dar acest lucru trebuie făcut cu înțelepciune și cu bun simț. Nu participăm la Sfânta Liturghie pentru a zădărnici încercarea preoților de a apropia poporul de Dumnezeu, ci participăm ca să ne apropiem și noi de Dumnezeu, împreună cu tot poporul. Deși copiii sunt niște făpturi minunate, adevărați îngeri în trupuri, și deși Domnul Hristos îi cheamă pe copii la Sine, zicând: “Lăsați copiii să vină la Mine”, totuși aducerea lor în sfânta biserică implică anumite responsabilități. Nu trebuie să ne ofensăm atunci când ni se amintește din partea participanților la slujbă de aceste responsabilități. La urma urmei pe copiii noștri îi avem acasă toată ziua, cu Dumnezeu ne întâlnim numai cu ocazia venirii la Sfânta Liturghie..
Dragii mei, am încercat în aceste rânduri să vă explic câte ceva din rânduielile corecte din interiorul sfintelor biserici ortodoxe. Dacă le vom respecta cu toții ne vom atinge împreună obiectivul comun, care este întâlnirea noastră cu Dumnezeu în sfânta Sa biserică. Astfel vom putea să-I mulțumim pentru binefaceri, să-L slăvim prin jertfa buzelor noastre, să-I cerem mereu ajutorul pentru rezolvarea problemelor noastre, să-I cerem protecție împotriva greutăților, bolilor și a diferitelor ispite ale vieții. Toate cererile noastre sunt cuprinse în minunatele și cuprinzătoarele ectenii ale Sfintei Liturghii. Părintele slujitor cere cu voce puternică în numele nostru, al tuturor, toate cele de trebuință vieții de acum și celei veșnice, iar noi răspundem în cor: “Dă, Doamne “ și “Doamne miluiește!”.
Ce urmează după închinarea în biserică?
Fiecare credincios își ocupă locul său. După tradiția veche bizantină, bărbații și femeile se așează separat, fiecare categorie pe latura icoanei împărătești care i se potrivește: bărbații stau în partea dreaptă a bisericii, pentru că icoana Mântuitorului Hristos este pe partea dreaptă a catapetesmei, iar femeile stau în partea stângă deoarece icoana Maicii Domnului se află în partea stângă. La Ravenna, în Italia, există o veche bazilică bizantină din timpul Sfântului Împărat bizantin Justinian cel Mare în care toți sfinții bărbați sunt pictați pe partea dreaptă și toate sfintele femei sunt pictate pe partea stângă, deci se înțelege foarte bine din aceasta că practica separării în biserică a bărbaților de femei are o vechime de cel puțin un mileniu și jumătate. Persoanele care cântă la strană se așează ori în strana dreaptă, ori în “cafas”, un loc special amenajat la etaj în unele biserici mai mari. Și cântăreții de la strană sunt obligați să stea cu fața către Sfântul Altar, la urma urmei toți ne aflăm în biserică pentru a-I cânta Domnului, nu pentru a susține concerte de virtuozitate. În nici un caz cântăreții de strană nu au voie să stea cu spatele la Sfântul Altar.
Am întâlnit în unele comentarii de pe Facebook întrebarea aceasta: dar PREOȚII de ce stau cu spatele la Sfântul Altar?! Vreau să răspund aici și acum la această întrebare. Preotul este slujitorul lui Dumnezeu. El are în biserică o funcție dublă: când stă cu fața orientată spre Sfântul Chivot de pe Sfânta Masă, acolo unde tainic Se află Hristos euharistic, preotul este reprezentantul poporului înaintea lui Dumnezeu. În această calitate preotul citește diferitele rugăciuni și face cereri în numeroasele ectenii, cerându-I lui Dumnezeu binefaceri pentru sine însuși și pentru întreaga turmă duhovnicească pe care o reprezintă. Când preotul se află cu spatele spre Sfântul Altar și cu fața spre credincioși, atunci el este reprezentantul lui Dumnezeu înaintea oamenilor, dăruind enoriașilor și închinătorilor din fața sa darurile Divinității. Așadar îl vom vedea pe preot citind Sfânta Evanghelie dintre ușile împărătești și interpretând apoi la predică pericopa evanghelică citită. Astfel preotul devine “purtătorul de cuvânt “ al lui Hristos, el dă voce Evangheliei prin citirea sa. Este ca și cum Mântuitorul S-ar afla din nou înaintea poporului și ar vorbi cu turma Sa, așa cum făcea în paginile Evangheliei. Îl vedem de asemenea pe preot de multe ori dând binecuvântări poporului, stând cu fața spre credincioși și cu spatele spre Sfânta Masă. Auzim binecuvântări de genul: “Pace tuturor!”, “Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți.”, “Binecuvântarea Domnului peste voi toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.”, “Pe voi toți, dreptmăritorilor creștini, să vă binecuvânteze Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”, “Și să fie milele marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toți.”
Dacă vom fi atenți vom observa că toate aceste binecuvântări încep o dată cu sfârșitul Vohodului Mare, adică din momentul în care preotul ridică Sfântul Potir, făcând cu el semnul Sfintei Cruci spre credincioși, și se termină la sfârșitul Sfintei Liturghii. Simbolismul este foarte clar: la Vohodul Mare Domnul Iisus Hristos merge la Patima Sa de pe Cruce, Se răstignește și înviază. Darurile Mântuitorului nostru Iisus Hristos vin în Biserică abia după răstignirea Sa, fiind roade ale Jertfei Sale de pe Cruce.
V-am explicat așadar de ce stă preotul “cu spatele” la Sfântul Altar. De fapt preotul nu-I întoarce spatele lui Dumnezeu, ci întoarce fața spre credincioși, devenind “vocea” lui Dumnezeu. O ultimă precizare în legătură cu conduita în sfânta biserică. După ce s-a făcut închinarea la icoane, s-a dus pomelnicul la Sfântul Altar și fiecare credincios și-a ocupat locul în biserică, nimeni nu are dreptul să vorbească. Nimeni în afară de preot nu are dreptul să se întoarcă cu spatele la Sfântul Altar. Toate mișcările care se vor face trebuie făcute discret și foarte încet. Copiii gălăgioși trebuie scoși câte puțin afară atunci când deranjează liniștea din sfânta biserică. Este bine să participe ambii părinți și să scoată copiii la aer pe rând. Biserica noastră ortodoxă oferă această mare binecuvântare, care este împărtășirea copiilor mici, dar acest lucru trebuie făcut cu înțelepciune și cu bun simț. Nu participăm la Sfânta Liturghie pentru a zădărnici încercarea preoților de a apropia poporul de Dumnezeu, ci participăm ca să ne apropiem și noi de Dumnezeu, împreună cu tot poporul. Deși copiii sunt niște făpturi minunate, adevărați îngeri în trupuri, și deși Domnul Hristos îi cheamă pe copii la Sine, zicând: “Lăsați copiii să vină la Mine”, totuși aducerea lor în sfânta biserică implică anumite responsabilități. Nu trebuie să ne ofensăm atunci când ni se amintește din partea participanților la slujbă de aceste responsabilități. La urma urmei pe copiii noștri îi avem acasă toată ziua, cu Dumnezeu ne întâlnim numai cu ocazia venirii la Sfânta Liturghie..
Mergând la biserică, pe planul întâi Îl vom pune pe Dumnezeu, iar copiii noștri vor trece pe planul al doilea. Este absolut normal ca un credincios care poate a făcut mari sacrificii pentru a ajunge la Dumnezeiasca Liturghie să se supere atunci când copiii noștri îl distrag de la urmărirea slujbei. În ultimul timp comunitățile parohiale caută soluții care să mulțumească toate categoriile de enoriași, inclusiv pe aceia cu copii mici, organizând acolo unde sunt condiții încăperi în care copilașii să facă oră de religie în timp ce părinții lor urmaresc Sfânta Liturghie. Este vorba despre așa-numita “școală duminicală “.
Dar chiar și acolo unde nu există aceste condiții, părinții de copii mici se pot organiza între ei, creând grupuri de copii de care să se ocupe pe rând câte unul dintre părinți.
O altă "rânduială" importantă care trebuie să fie respectată în sfânta biserică se referă la vestimentație. Nu voi intra în veșnicele dispute gen fustă sau pantaloni, cu batic - fără batic. Nu vreau să mă refer nici măcar exclusiv la femei, exceptând de la regulile bunului simț bărbații. Mi s-a întâmplat să văd în anii mei de preoție și cazuri de bărbați îmbrăcați în moduri destul de scandaloase. Am văzut suficienți mușchi de culturiști prin tricouri bărbătești ultra-decoltate.. Se vedea de la o poștă că posesorii acelor mușchi veniseră în biserică tocmai ca să și-i expună ca la concurs. Deci vanitatea nu este o patimă exclusiv feminină, ea lovește în mod egal femeile și bărbații. Regula generală de urmat în sfânta biserică în privința vestimentației este următoarea: trebuie să fim foarte atenți în acoperirea formelor corpurilor noastre.
O altă "rânduială" importantă care trebuie să fie respectată în sfânta biserică se referă la vestimentație. Nu voi intra în veșnicele dispute gen fustă sau pantaloni, cu batic - fără batic. Nu vreau să mă refer nici măcar exclusiv la femei, exceptând de la regulile bunului simț bărbații. Mi s-a întâmplat să văd în anii mei de preoție și cazuri de bărbați îmbrăcați în moduri destul de scandaloase. Am văzut suficienți mușchi de culturiști prin tricouri bărbătești ultra-decoltate.. Se vedea de la o poștă că posesorii acelor mușchi veniseră în biserică tocmai ca să și-i expună ca la concurs. Deci vanitatea nu este o patimă exclusiv feminină, ea lovește în mod egal femeile și bărbații. Regula generală de urmat în sfânta biserică în privința vestimentației este următoarea: trebuie să fim foarte atenți în acoperirea formelor corpurilor noastre.
În biserică nu intri ca să fii admirat, ci ca să Îl adori pe Creatorul tău! Nu intri ca să fii în centrul atenției, ci intri ca toată atenția ta să se îndrepte înspre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Vrei ca tu să fii atent la Dumnezeu, iar ceilalți să fie atenți la tine?! Vrei să vezi modele de bună-cuviință în vestimentație? Dacă ești femeie, privește icoanele Maicii Domnului, iar dacă ești bărbat privește icoanele sfinților cuvioși. Deoarece în sfânta biserică mergem ca să intrăm în contact cu lumea cea subțire a duhurilor, a Duhului Sfânt, a sufletelor sfinților și a sfinților îngeri, vom încerca și noi să ne concentrăm asupra propriei spiritualități, ascunzând cât mai mult din corporalitatea noastră. Fără decolteuri, fără nimic mulat, fără nimic "mini"! Nu merg la biserică pentru a stârni pofte trupești în sexul opus. Nu merg la biserică pentru a încasa confirmări la adresa "șarmului" meu. Merg la biserică pentru a mă ruga împreună cu toată comunitatea de creștini.
Despre batic sau mahramă?..
Bine le-ar prinde femeilor să le aibă, dar putem obliga pe cineva? Pantalon sau fustă? Există fuste scurte și pantaloni prea mulați, așa cum există pantaloni largi și discreti și fuste decente. Sper că am depășit discuția aceasta.
Pantaloni scurți la bărbați? Nu, nu se cade în sfânta biserică. Se pierde tot aerul acela de seriozitate care-l caracterizează pe bărbatul credincios. Aerul acela patriarhal. Bărbatul în pantaloni scurți nu-și are locul în sfânta biserică. Dar putem obliga pe cineva? Mai sunt două lucruri pe care eu nu le suport la bărbați în sfânta biserică: ochelarii de soare pe ochi și guma de mestecat în gură! Ochelarii ți-i scoți de pe ochi în fața bisericii și-i pui în buzunar. Guma ți-o scoți din gură în fața bisericii și o pui în șervețel. "Șmecheri" știm să fim toți, dar nu venim în biserică pentru asta.
Dragii mei, am încercat în aceste rânduri să vă explic câte ceva din rânduielile corecte din interiorul sfintelor biserici ortodoxe. Dacă le vom respecta cu toții ne vom atinge împreună obiectivul comun, care este întâlnirea noastră cu Dumnezeu în sfânta Sa biserică. Astfel vom putea să-I mulțumim pentru binefaceri, să-L slăvim prin jertfa buzelor noastre, să-I cerem mereu ajutorul pentru rezolvarea problemelor noastre, să-I cerem protecție împotriva greutăților, bolilor și a diferitelor ispite ale vieții. Toate cererile noastre sunt cuprinse în minunatele și cuprinzătoarele ectenii ale Sfintei Liturghii. Părintele slujitor cere cu voce puternică în numele nostru, al tuturor, toate cele de trebuință vieții de acum și celei veșnice, iar noi răspundem în cor: “Dă, Doamne “ și “Doamne miluiește!”.
Puterea rugăciunii în comun este incomparabil mai mare decât cea a rugăciunii noastre private. Însuși Domnul Hristos ne-a confirmat acest lucru, zicând: “Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18;19-20).
Rugăciunea comună este primită de către Dumnezeu deoarece Dumnezeul nostru este o TRINITATE DE PERSOANE, nu este o unică persoană.
Închei “predica” aceasta cu minunatul îndemn al Sfintei Liturghii: “Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, Treimea Cea deoființă și nedespărțită “, amin
(Părintele Sorin Croitoru)
