''Ei, „mai-marii”, dintru începuturi priveghează pentru mântuirea sufletelor turmei pe care Hristos le-a încredinţat-o şi înaintea Căruia vor da seamă pentru fiecare suflet. Vor da seama Celui care El însuşi este „Păstorul cel Mare al oilor”.
Fără îndoială, iubiţii mei, nu este întâmplător că în acest punct funcţionează o „lege duhovnicească”, potrivit căreia fiecare turmă cuvântătoare şi-a recunoscut, îşi recunoaşte şi-şi urmează păstorul autentic, adevăratul „mai mare”, care într-adevăr priveghează şi în multe feluri lucrează pentru propăşirea şi mântuirea turmei încredinţate lui.
Şi dimpotrivă, atunci când turma simte că „păstorul ei” nu întruneşte condiţiile Bunului Păstor şi nu aplică poruncile în răspunderile sale pastorale, ea se limitează doar la o „ascultare exterioară”, fără să simtă cinstirea ce izvorăşte din interior şi care este inspirată în suflete de către autenticitate.
Cine poate să nege că există astfel de cazuri care rănesc trupul Bisericii noastre în fiecare epocă? Şi, fireşte, cauza nu este întotdeauna turma, care, într-adevăr, în ciuda lipsurilor sale, caută păstori destoinici şi sfinţi care să-şi arate iubirea lor, priveghind „pentru sufletele pentru care vor da seama”.
Dar, vai!, există încă un caz foarte tragic atunci când „păstorul”, „cu capul descoperit”, abătându-se cu totul de la calea binecuvântată a misiunii sale, predică în plan dogmatic, rătăciri şi erezii, iar în morală, aprobă abateri şi fapte trupeşti, ca şi vechii nicolaiţi, care în cele din urmă conduc sufletele la distrugere şi la iad. Se înţelege că în astfel de cazuri, nu numai că ascultarea şi încrederea turmei nu zideşte, ci se impune să se aplice procedurile nomocanonice prevăzute, iar respectivii să fie scoşi în afara turmei ca „un păstor năimit şi rău”.
Ne-ar trebui multe pagini dacă am dori să ne referim pe larg la exemple de persoane şi desigur persoane înalte, din Istoria bisericească, care „au dat greş” din pricina demonicului lor egoism, şi din păstori au ajuns ereziarhi rătăciţi, sfâşiind „cămaşa cea necusută a lui Hristos”.
(...) Pentru aceasta, fraţii mei, este nevoie să cunoaştem credinţa noastră ortodoxă, să o trăim conştient, şi ca o „turmă cuvântătoare” să ne încredinţăm „păstorilor celor buni”, care priveghează, care se ostenesc şi care sunt gata să-şi dea şi viaţa lor pentru turma pe care le-a încredinţat-o iubirea lui Dumnezeu.
Este necesar să subliniem acum că nu datorăm ascultare şi nu ne vom încredinţa oamenilor care şi-au pierdut „buna mărturie din afară” şi au falsificat dreptarul credinţei şi al moralei? Fireşte că refuzăm ascultarea şi îndrumarea noastră de către oameni care cu timp şi fără timp propovăduiesc blestematul ecumenism şi cancerigenul sincretism religios, cu toate celelalte rătăciri satanice care decurg de aici.''
Sursa: Predica Arhim. Ioil Konstantaros (Cuvantul Ortodox)
.jpg)
.jpg)
