luni, 30 martie 2020

.FIECARE CU LINGURA LUI! SUNTEȚI SIGURI?..

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"

Aha, care va să zică vine lumea cu lingurița de acasă ca să se împărtășească.. Foarte bine! Dar mai întâi aplicăm canoanele Sfintei Biserici, iată cum facem: tu vii, îmi aduci lingura, îi pui etichetă cu nume, o lași la mine. Trebuie să ți-o sfințesc, e clar? O lași la sfânta biserică. Buun. Duminica viitoare vii la biserică. Vrei să te împărtășești? Păi nu poți în timpul slujbei, că n-am eu timp să-ți caut lingura prin pungă, doar nu ești numai tu cu pretenții din astea, am o pungă întreagă.

Așadar, eu îi împărtășesc în timpul slujbei pe cei fără aere din astea, oameni simpli, cum erau moșii și strămoșii lor. Buun, s-a terminat Sfânta Liturghie, hai și tu, fricosule, tu, ăla care te temi de viruși din Sfântul Potir! Ți-am gasit lingura, hopa, mare băiatul, gata, L-ai primit pe Hristos! 

Stai, unde fugi așa?? Așteaptă-i pe toți cei din grupul "simandicoșilor", lingurile cui le lăsați? Nu vă mai trebuie de-acum? Bine, acum lingeți bine lingurile, să vă văd eu, să fiu sigur că nu rămâne vreo picătură din Sfântul Sânge pe ele.. 



Ce? Vreți să vi le ling eu? Da ce, s-a întâlnit hoțul cu prostul? Voi nu mâncați după alții și eu să ling după voi?? Eu ling după cei care mănâncă după alții. De cei care se îngrețoșează de frații lor și eu mă voi îngrețoșa! Bine, ați lins toți.. Acum vă aduc un lighenaș cu apă, ca să le și spălați. Le-ați spălat frumos? Hai, toți cu lingurile în pungă, ne mai trebuie, fiilor.

 Ce?? Vreți să le luați acasă?? Păi trebuie să rămână în Sfântul Altar, dacă nu, o luăm de la capăt, iar trebuie să le sfințesc! Ce?.. V-ați săturat, nu mai vreți să vă împărtășiți cu lingurile proprii? Păi bine, fraților, așa spuneți! Știam că-i greu, dar astea-s canoanele.. Păi degeaba Sfânta Biserică folosește o singură linguriță la Sfânta Liturghie?.. Mânca-v-ar raiul să vă mănânce!

 Vă pupă Părintele Sorin!

Rugăciune din Acatistul Domnului - cu preot Marius Sfercoci




Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

NE VOM CONFORMA

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


    (SUS INIMILE)
 
  “De astazi vom lasa amvonul,
Si vom ingenunchia betonul,
Si vom sluji liber sub soare,
 Cerand Divinului iertare.
 
Genunchi vor simti pamantul,
Ce i-a zidit candva Cuvantul,
Iar lacrima ce o sa cada,
Va fi samanta pentru roada.

  Deasupra vor canta cocorii,
 Icoanele ne vor fi norii,
 Va fi nevoie de cainta,
Pentru un leac de biruinta.

  Iar sub cupola cea celesta,
Din Romania cea funesta,
 Va invia si moartea care,
Ne-a pustiit de vindecare.
 
 Ne vom ruga in sfanta strada,
Credinta noastra n-o sa cada,
 Iar zidul un veci n-o sa fie,
 Bariera pentru Liturghie,
 
Vom face vie catedrala,
 Din toata tara prinsa-n boala,
Si toti ne vom supune vremii,
 Liturghisind la firul ierbii...”.
 
  Bucuria mea, te rog sa nu uiti cuvintele Domnului Iisus Hristos pe care le-a spus Sfantului Apostol Petru: “Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe această piatra voi zidi BISERICA MEA si PORTILE IADULUI N-O VOR BIRUI” (Matei 16:18). 

Credinta, Nadejde si Dragoste! Amin si Aliluia!
 
                                                                                                                                  Preot Ioan

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA