sâmbătă, 15 octombrie 2022

Cruce veche dintre drumuri, părăsită şi uitată,

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Cruce veche dintre drumuri, părăsită şi uitată,
ce duios mi-aduci aminte viaţa mea de altădată…
Ce duios mi-aduci aminte câte primăveri senine
din uitata mea pruncie mi le-am petrecut cu tine!
 
Aplecată într-o parte te-am ştiut de-ntâia dată,
cu Iisus, părând aievea, trist privind la lumea toată.
…Când apoi durerea-mi mare m-a pornit pe drum pribeag,
lângă tine, ca un prieten, răsărea un pui de fag.
 
Mai târziu, o toamnă rece, într-un timp cu vânt şi ploi,
te-a plecat spre fagul prieten, să daţi mâna amândoi…
Astăzi, când din nou Trecutul pe-al prunciei drum m-aduce,
ne mai întâlnim o dată, sfântă şi străină cruce.
 
Fagul tău e rupt de vânturi ori de-o mână mai barbară,
iar tu stai şi mai străină lângă vechiul drum de ţară.
Îmi lipesc de tine gândul şi cu inima-ntristată
îţi ascult din nou cuvântul care mi-l spuneai odată.
 
De Iisus Cel Bun din cuie şi de oameni fără lege,
şi de tot ce eu atuncea nu puteam a înţelege.
Dar acum când şi pe mine tot aşa amar m-aduce,
înţeleg atât de bine plânsul tău, străină cruce.
 
Am fost şi eu singuratic şi străin prin lumea largă,
aşteptând o mână dulce care lacrima să-mi şteargă,
Dar nici mie, ca şi ţie, n-a fost nimenea să vină
în necaz şi-n pribegie cu o inimă senină.
 
N-am aflat nici eu pe lume un cuvânt de-mbărbătare,
pretutindeni numai ură şi dispreţ, şi nepăsare…
Şi-am venit, Iisus, la Tine, să rămân pe viaţa toată
amândoi pe-aceeaşi Cruce şi ştiută, şi uitată…
sursa

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA