Manastirea Celic-Dere, situata in partea de nord a Dobrogei, este unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunare si Marea Neagra. Numele manastirii este luat de la paraul Celic-Dere (nume turcesc, in romana insemnand "paraiasul de otel", aici fiind gasite arme din trecutul indepartat.
Minunile zilelor noastre: Icoana Mântuitorului de la Celic Dere se curăță singură! E mare făcătoare de minuni și însănătoșește sufletul oricărui creștin!
Icoana Mântuitorului a fost adusă la Celic Dere de un soldat rus pe vremea războiului ruso-turc din anii 1806 – 1812. Era neagră complet, nu se distingea nimic pe suprafaţa ei.
Ati vazut vreodata o icoana in care sa fie zugravit un chip cu ochii abia intredeschisi? Este asezata spre inchinare in biserica Paraclis a manastirii. Mai este numita si „Icoana care se curata singura” deoarece, desi in trecut era in totalitate innegrita, in timp chipul Mantuitorului s-a luminat in mare parte.
Acel soldat i-a spus părintelui rus că atunci când va vrea Dumnezeu, icoana se va curăţa. Au trecut multe generaţii. Părintele a lăsat icoana la maicile din Celic împreună cu spusele soldatului, iar fiecare maică a trasmis la ucenica ei ce se va întâmpla“, explică maica Irina, ghidul sfântului lăcaş.
Ochii închiși ai Mântuitorului
Cele spuse de soldat s-au adeverit, iar maicile au fost martorele tăcute ale minunii: în timp, pe suprafaţa neagră, a început să apară treptat chipul lui Isus Hristos. La despărţirea de grupul de călugări din care făcea parte şi părintele rus, ostaşul i-a atenţionat: „Prin ea se va săvârşi o mare minune“.
Nimeni nu ştie ce va urma să se petreacă. Un lucru este sigur însă: tot ceea ce a spus el, s-a adeverit. Este o icoană rară pentru că puţine sunt cele în care Mântuitorul apare cu ochii închişi. „Nu se simte când se curăţă. Nu se ştie de când datează. Că se va curăţa, se ştie de la acel soldat. Dar când se va termina, nimeni nu ştie. Semnul că cele spuse de soldat sunt reale este că din nimic a apărut chipul Mântuitorului. Se mai spune că la sfârşit, când va fi curăţată complet, i se vor deschide ochii“, mai spune maica Irina.
Manastirea este situata la 25 de kilometri sud-vest de Tulcea si 12 kilometri vest de localitatea Cataloi aflata pe soseaua Tulcea-Constanta, in Comuna Frecatei. Autobuzele din Tulcea-Cataloi-Telita au statie chiar in fata Manastirii Celic-Dere.
De la Manastirea Cocos se poate veni cu autobuzele de Niculitel-Tulcea pana la intersectia Telita si de aici la dreapta 7 kilometri (drum asfaltat) pana la statia Celic-Dere (total 22 kilometri). Pe acelasi traseu cu 4 kilometri inainte de intersectia Telita vedem in stanga soselei Manastirea Saon.
Din statia autobuzelor pentru Manastirea Celic-Dere pana la biserica acesteia se parcurge 0,5 kilometri. La intrarea in incinta trecem pe langa cladirea din dreapta cu etaj, construita in 1919, la parterul careia din 1954 este paraclisul, iar in stanga intrarii cladirea staretiei si a catorva chilii.
In incinta mai sunt si alte cladiri pentru chilii, una dintre acestea fiind in fata bisericii mari. Alte cladiri sunt in afara incintei, in spatele cladirii cu paraclis. In incinta mare a manastirii sunt parcuri cu iarba, flori, arbusti si arbori, precum si alei betonate pentru circulatie, prevazute cu banci pentru odihna.
De la intrarea in incinta mergem urcand usor pe o alee inierbata marginita de arbori coniferi, circa 150 de metri, urcam apoi o scara de beton de 30 trepte pana ajungem in fata bisericii, dupa care urcam inca 24 trepte de beton ca sa ajungem in pridvorul bisericii. Acest urcus ne face sa intelegem ca biserica este construita pe un deal mai inalt decat restul incintei.
Asupra anului infiintarii Manastirii Celic Dere exista, pe de o parte, precizarea "Marelui Dictionar Geografic al Romaniei", conform careia asezamantul a fost fondat de "arhiereul" Athanasie Lisivencof la anul 1835, pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu, care fixeaza fondarea manastirii "cam la 1840" de catre calugari romani si doi calugari rusi intorsi de la Sfantul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie.
Dintre acestea, cea mai intalnita este cea conform careia, in secolul al XVIII-lea, calugari ardeleni veniti din Muntele Athos se stabilesc in aceasta poienita, vatra monahala si construiesc o bisericuta din barne de lemn si lut, situata pe locul unde azi este cimitirul.
Athanasie Lisavenco ar fi oprit pe femei in manastirea intemeiata, iar pentru barbati a construit o bisericuta si cateva chilii la vreo doi kilometri mai la vale, infiintand o a doua manastire, Celicul Mic sau Celicul de Jos.
Distrusa de incendiu, arhimandritul Athanasie Lisavenco (considerat ctitorul manastirii, 1800-1880 si ale carui oseminte se gasesc intr-o mica racla foarte frumos argintata, asezata pe dreapta in paraclis) si Dosotei Crihana construiesc, intre anii 1841 si 1844, o bisericuta cu chilii in forma de patrulater, pe valea paraiasului Celic-Dere, azi fiind pe acel loc o troita care arata ca aici a fost biserica.
In anul 1845 manastirea de calugari Celic Dere s-a transformat in manastire de maici (maicile au fost aduse din Basarabia), monahii fiind stramutati langa balta Saon unde isi construiesc o bisericuta si cateva chilii - viitoarea Manastire Saon. Dupa 60 de ani, constructia s-a degradat datorita infiltratiilor si inundatiilor.
Dupa propria sa declaratie, facuta la 3 septembrie 1857, in fata Consistoriului duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisavenco, lipovean de origine, s-a nascut in targul Chilia din Basarabia, pe la anul 1816 (in 1857 arata ca are 41 de ani).
In anul 1837 el intra in Manastirea Caracal de la Sfantul Munte Athos unde se calugareste in anul 1839. Doi ani mai tarziu, el este hirotonit ierodiacon si ieromonah, dupa care pleaca "in partile Dunarii, aproape de Isaccea, langa apa numita Celic Dere unde a fundat un schit cu hramul Adormirea Maicii Domnului."
O troita aminteste: "Aicea a fost biserica Sfintii Voievozi Mihail si Gavril, a treia din Manastirea Celic Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie si daramata de inundatiile din 1916. Spre aducere aminte s-a facut aceasta insemnare de arhim. Porfirie Stefanescu in 1976 - aug. 1977".
In anul 1901 episcopul Partenie al Dunarii de Jos a pus temelia actualei biserici, dupa planurile arhitectului Toma Dobrescu din Bucuresti. Dar in anul 1902 lucrarile constructiei sunt intrerupte si reluate abia in anul 1910 la initiativa episcopului Nifon Niculescu, cu sprijinul Ministerului Cultelor.
Lucrarile, reluate dupa planurile arhitectului Dumitru Berechet, continua pana in anul 1916 si reincep in anii 1924-1925. Acum a fost ridicata si biserica mare a manastirii si o mare parte dintre edificiile actuale.
Noua biserica a asezamantului a fost pictata intre anii 1926-1932, in fresca, de pictorul roman Gheorghe Eftimiu din Bucuresti, in stil neobizantin, de o neasemuita frumusete, cu motive obisnuite in bisericile romanesti din epoca brancoveneasca. Biserica a fost sfintita in anul 1932 cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" de catre episcopul Cosma Petrovici.
La cativa pasi de biserica se afla casa maicii Paisia, in curtea careia s-a ridicat o troita pe locul bisericii inaltata la 1909, cu Sfanta Masa protejata cu acoperis din tabla si mormantul ctitorului Athanasie ale carui moaste (mana neputrezita) sunt depuse in Paraclis.
Marele Dictionar geografic al Romaniei" consemneaza la 1902 ca "maicile sunt in numar de 83" si ca "langa manastire se mai afla si o pestera unde se ingroapa mortii incepand de la 1860. Pestera e lunga de cateva sute de metri, incepand de la manastire si raspunzand tocmai la Telita. Are mai multe rasuflaturi". Tunelul nu a fost inca cercetat.
In anul 2002, pentru mai buna desfasurare a vietii monahale in cadrul manastirii, vietuirea de sine a fost inlocuita cu randuiala vietii de obste. Tot atunci monahia Casiana Mares a fost numita stareta manastirii.
Biserica din piatra a manastirii a fost construita intre anii 1901-1916, ctitorita de episcopul Partenie Clinceni. In anul 1909 lucrarile se reiau de catre P.S. Nifon Niculescu care a ridicat zidurile si acoperisul, inclusiv biserica de la subsol, pe baza planului intocmit de arhitectul Toma Dobrescu din Bucuresti. Biserica de la subsol a avut initial destinatia de gropnita, transformata apoi in biserica de iarna cu hramul "Izvorul Tamaduirii", unde s-a slujit intre anii 1932-1954.
Biserica manastirii este construita in plan triconic, in stil clasic modern de traditie post-bizantina. Constructia este caracterizata prin suprapunerea a doua biserici. Subsolul initial a fost facut ca gropnita pentru pastrarea osemintelor, dar dupa sfintirea din anul 1932 (cu hramul "Izvorul Tamaduirii") i s-a dat alta destinatie, ca paraclis, pana in anul 1954.
In exterior, despartirea celor doua biserici este marcata de un brau inconjurator. Are trei turle, una mare pe altar-naos octogonala cu opt ferestre inguste si inalte prevazute cu frumoase ancadramente in piatra si doua mai mici pe pridvorul inchis asezate dreapta-stanga tot de forma poligonala. Pridvorul deschis este sustinut de patru coloane mari asezate in fata si alte doua (dreapta-stanga) care marginesc peretele pridvorului inchis.
In pridvorul inchis se intra pe o usa masiva din lemn prevazuta si cu un grilaj puternic de metal. In dreapta si stanga usii sunt pictati, in forma marita, Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Sus, pe peretele pridvorului, este pictata scena "Adormirea Maicii Domnului
Pridvorul inchis este pictat.
In pronaos sunt cate doua coloane mari pe fiecare parte care-l delimiteaza de naos. In naos si pronaos lumina strabte prin cele doua ferestre duble asezate pe fiecare parte, prevazute cu grilaj metalic intre ele. Pridvorul inchis este luminat de cate o fereastra laterala si cate una dreapta-stanga in fata.
Catapeteasma, executata in lemn de par poleit cu foita de aur, este de mare valoare artistica, sculptura fiind opera lui Anghel Dima din Bucuresti. Pardoseala bisericii este din parchet. Acoperisul este din tabla. Pridvorul inchis fiind construit mai inalt decat restul bisericii, are in partea superioara un rand de firide nepictate.
Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" adaposteste epitaful Mantuitorului brodat de maica Antonina in anul 1865, 85 de strane, policandrul si sfesnicele lucrate in 1928 la fabrica de laminat din Brasov.
In paraclisul manastirii, pe partea stanga, langa Altar se gaseste icoana Maicii Domnului Facatoare de Minuni, imbracata in argint si poleita cu aur, care a scapat de doua ori din foc.
Icoana Maicii Domnului, Facatoare de Minuni, a apartinut unei familii de credinciosi din comuna Narusai, judetul Ismail, de unde si numele de Maica Domnului Narusaiscaia. Aceasta icoana a ramas neatinsa de flacari cand casa acestei familii a ars.
Unul din mostenitorii de mai tarziu, parandu-i-se icoana veche, innegrita, neinteresanta pentru ei, a pus-o in cuptor sa arda dar flacarile au izbucnit in afara, icoana ramanand intacta. Vazand minunea, a luat icoana si a asezat-o in camera cea mai curata.
De ziua Sfintei Invieri, stapanul intrand in casa a vazut o raza de lumina in jurul icoanei si a auzit un glas care a zis: "Duceti-ma la fecioare!". Atunci erau in Basarabia fecioare care primeau invatatura despre randuielile calugaresti de la parintele arhimandrit Atanasie, intemeietorul Sfintei Manastiri Celic Dere.
La eliberarea Dobrogei, icoana a fost adusa in manastire, fiind primita cu mult alai. Si-a aratat si de data aceasta puterea, fiind vindecati imediat doi calugari peste care se trecuse cu icoana. Fiind aici ocupatie bulgara in anul 1916, icoanei nu i s-a intamplat nimic. Initial ea fusese ascunsa, dar una dintre maici a visat ca icoana i-a cerut sa fie dusa in biserica si asa a procedat. De atunci a mai facut si alte minuni, aducand ploi in vreme de mare seceta.
Icoana Maicii Domnului de la Celic Dere, imbracata in argint si poleita cu aur, este asezata astazi in naos pe peretele din stanga in fata Altarului.
Manastirea Celic Dere - Scoala de invatatura si Muzeul
Prin anul 1909, in Manastirea Celic Dere a functionat o scoala primara si una profesionala in limba romana. Cartile de citire erau Ceaslovul, Psaltirea si Octoihul. Au existat aici si ateliere de pictura bisericeasca si tesaturi de broderie. Azi exista un atelier de covoare.
Intre anii 1910-1912 se construiesc doua cladiri etajate care au adapostit scoala de pictura bisericeasca "Sfanta Ana", un atelier de tesut covoare, stofe si vesminte sacre, precum si Staretia cu o terasa sprijinita pe cinci coloane, dupa modelul vechilor cule boieresti.
Lacasul monahal poseda o bogata colectie de arta veche bisericeasca. Muzeul colectiilor bisericesti adaposteste obiecte cu valoare istorica, artistica si documentara: 27 de documente scrise in limba turca, araba si persana; Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688; icoana Maicii Domnului de la anul 1600; manuscrise si tiparituri din perioada anilor 1696 - 1898.
