Păi, dragii părintelui, dacă nu avem Antihrist.. nu avem nici pecetea lui! V-am mai scris eu și cu alte ocazii, toate aceste implantări și vaccinări forțate pregătesc terenul pecetluirii antihristice. Acestea de acum sunt nocive în moduri diferite, atentând la libertatea noastră, la integritatea noastră intelectuală și la sănătatea noastră trupească, dar nu au ca efect pierderea mântuirii sufletului, deoarece acceptarea lor nu are deocamdată conotație religioasă. Nimeni nu ne cere, vaccinându-ne, să ne lepădăm de Preasfânta Treime.
Cel care solicită în Suedia, de exemplu, implantarea unui microcip, nu-și declară apostazia față de Hristos, nici nu-și declară adeziunea la un sistem politic care L-a renegat oficial pe Dumnezeu. Dar Antihrist cum este numit de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos? "Potrivnicul, care SE CINSTEȘTE PE SINE MAI PRESUS DE ORICE DUMNEZEU"! Ați înțeles? Omul acela va avea pretenția că el este dumnezeu! Acceptând pecetea lui, eu îmi declar supunerea față de el și proclam adorarea lui. Astfel intru în stare de apostazie față de Hristos. Ce spune prima poruncă din Decalog? "Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine".
Ce spune Domnul Hristos? "De cel ce se va lepăda de Mine și eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri". Gata, s-a terminat, ți-ai pus pecetea, iezerul de foc te așteaptă. Ai primit botezul Satanei, te duci după el în iad. Sunt bune pecetluirile premergătoare?
Sper că ați extras ideea principală din cuvintele mele. Pecetea lui Antihrist va apărea o dată cu el. Stați liniștiți, încă nu s-a arătat. Dar nici mult nu mai este până atunci. Dumnezeu să ne păzească de toate uneltirile vicleanului. "Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean", amin.
Părintele Sorin Croitoru
Nu, am spus-o și o repet. Au schimbat paradigma acum, au ignorat hotărârea procesului de la Nurnberg, unde s-a stabilit expres că nici un tratament și nici o procedeu medical nu i se poate aplica omului FĂRĂ CONSIMȚĂMÂNTUL LUI. Au deschis cutia Pandorei, au violat sacralitatea trupului uman, "templul Duhului Sfânt", cum îl denumise Sfântul Apostol Pavel. La nivel oficial cele mai mari biserici creștine, cea ortodoxă și cea catolică, au tăcut, iar prin tăcerea lor complice și-au dat binecuvântarea pentru violarea intimității trupurilor noastre. La nivel oficial, zic. Iar Dumnezeu le va cere socoteală, pentru că zice Domnul Hristos: "Cui i se dă mult, mult i se va cere". La nivelul de jos ne-am opus și noi așa cum am putut. Dar cine ne bagă pe noi, cei mici, în seamă?..
Sper că ați extras ideea principală din cuvintele mele. Pecetea lui Antihrist va apărea o dată cu el. Stați liniștiți, încă nu s-a arătat. Dar nici mult nu mai este până atunci. Dumnezeu să ne păzească de toate uneltirile vicleanului. "Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean", amin.
Părintele Sorin Croitoru