(de Munteanu Gabriela)
“Azi mi-am turnat o ceasca de rabdare,
Si am iesit cu dansa in gradina,
M-am asezat cu inima la soare,
Sa-mi scald umilul suflet in lumina.
Si inima mi-a lacrimat pe fata,
Cu roua sufletului meu tacut,
Eu am sorbit rabdare pentru-o viata,
Si-am plans cu lacrimi care au durut.
Din cer eu am primit imbratisare,
Si cana cu rabdare s-a umplut,
Iar roua sufletului s-a uscat in soare,
Si am uitat durerea, ce-a durut.
Am picurat rabdare pe carare,
Si florile pe data mi-au zambit,
Vedeam pe Dumnezeu in fiecare,
Primeam rabdare-n cana, inmiit.
Spre cer eu am intins canita cu rabdare,
Si pasarile-n taina au baut,
In cantul lor am pus o rugaciune,
Si tot ce-a fost durere a trecut.
Si-atunci eu mi-am privit cu drag canita,
Si am stiut ca-i insasi viata mea,
Stiam ca-n fundul canii stau vointa,
Puterea, rugaciunea, dragostea.
Din pragul casei m-a strigat iubirea,
Care plutea-ntre mine si-Absolut,
Am dus cu drag rabdarea mea in casa,
Iar casa de lumina s-a umplut”.
Bucuria mea, RABDAREA este o virtute, pentru ca ea are ca rod NADEJDEA in Dumnezeu. Astfel, INTRISTAREA naste RABDAREA, RABDAREA adanceste EXPERIENTA, iar aceasta din urma, produce NADEJDEA. Iar NADEJDEA nu este inselata niciodata. RABDAREA, este prima dintre VIRTUTI, deoarece prin aceasta se obtine DARUL MANTUIRII; cel ce rabda pana la sfarsit se mantuieste. Asadar, MANTUIREA SUFLETELOR NOASTRE, consta mai intai in RABDARE, RABDARE, RABDARE...
Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
